Comemorarea eroilor !

Fără trecut nu există viitor. Ne gîndim la viitor, dar viitorul, după cum ştim, este în mîna Bunului Dumnezeu. Nu trebuie să uităm că au fost timpuri grele de război, de maladii, de foamete, de deportări forţate. Din cauza ambiţiei cîtorva oameni de la conducerea marilor imperii predomina sărăcia, moartea şi bătaia de joc. Au fost săvîrşite crime, terori şi asupriri. A răpit miloane de vieţi omeneşti Primul Război Mondial; s-a vărsat sînge nevinovat în timpul războiului civil din Rusia, care a dus la prăbuşirea Imperiului. Al Doilea Război Mondial a fost şi mai îngrozitor. Au trecut pragul morţii nu numai ostaşii din părţile biligerante, dar şi multe milioane de civili, bărbaţi, femei şi copii, fiind împuşcaţi, spînzuraţi, arşi de vii şi otrăviţi în camerele cu gaze. De pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Vinovaţi au fost nu cei care au fost înarmaţi şi trimişi ca să omoare sau să fie omarîţi, ci înalţii demnitari politici, din cauza ambiţiilor cărora au murit milioane de oameni. Cu ce au fost vinovaţi aceiaşi ruşi sau germani, români regăţeni sau ucraineni,români basarabeni sau francezi, oameni simpli luaţi de la coarnele plugului, de la fabrici şi uzine ,şi trimişi de către cei doi monştri al veacului XX – Hitler şi Stalin- pentru a se ucide unii pe alţii ? Viaţa omului este un dar de la Dumnezeu. Pentru dreptul la viaţă militează şi organizaţiile mondiale, dar acest drept a fost încălcat. Cei fără de credinţă nu aveau nimic mai scump decît să-şi împlinească ambiţiile politice şi anume acestea duceau la exterminarea în masă a oamenilor nevinovaţi , care şi ei la rîndul lor aveau dreptul la viaţă. A urmat anul 1945, întreaga Moldovă dintre Prut şi Nistru, a fost cuprinsă de tif , apoi de secetă şi de foamete organizată, de deportările şi reprimările oamenilor gospodari şi intelectuali.

Crucea comemorativă a martirilor deportaţi, amplasată în preajma gării feroviare Floreşti.

În iulie 1949 de la această gară au pornit drumul pribegiei mii de oameni, îmbarcaţi într-un eşalon de 73 vagoane. Printre care au fost deportaţi şi autorul împreună cu membrii familiei . /După război aproape în fiecare localitate au fost înălţate monumente în memoria ostaşilor căzuţi pe cîmpurile de luptă în cel de al Doilea Război Mondial , pentru că de pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Astfel de monumente aveau în vîrf steaua cu cinci colţuri. Era un loc important de manifestări comuniste, unde răsunau sloganuri nu numai în memoria celor căzuţi, dar şi întru proslăvirea regimului totalitar-ateist. Celor ce se adunau la asemenea manifestaţii li se turna în minţi fel de fel de zoi ateiste şi aşa- zisa „educţie a omului nou sovietic”. Nu se schimbase aspectul acestor monumente nici în primii ani de democraţie. Tot aceeaşi stea strălucea în vîrf , tot aceleaşi adunări în memoria celor căzuţi pentru apărarea patriei, deja inexistente, numai că erau luaţi în consideraţie şi ostaşii din Armata Română; erau omagiaţi şi respectaţi veteranii rămaşi în viaţă, care au luptat şi în rîndurile Armatei Române. În ultimii ani s-a început procesul de reamenajare a mormintelor din cimitirile ostaşilor români, s-au produs schimbări şi la multe monumente ale eroilor din localităţi, steaua din vîrf a fost înlocuită cu Sfînta Cruce şi au fost sfinţite. Astfel adeverindu-se cuvintele unui cîntec din perioada războiului: „curînd steaua va apune /şi va străluci frumos/ Crucea Domnului Hristos”. Aceste monumente trebuie să ne amintească de toţi cei care au căzut în al Doilea Război Mondial, în Afganistan, pe malurile Nistrului. Să nu uităm de cei nimiciţi de foametea organizată din 1946-1947, de bărbaţii, femeile, copii şi bătrînii îmbarcaţi în vagoane de vite şi trimişi să moară prin pustiurile de gheaţă ale Siberiei. Trecînd pe lîngă un astfel de monument, trebuie să ne descoperim capetele şi să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru toţi acei care au căzut cu moarte de erou, cît şi pentru victimele regimurilor totalitare naziste sau comuniste. Pentru toţi trebuie să ne rugăm, ca Dumnezeu să-i odihnească cu toţi Sfinţii Mucenici şi să le fie lor veşnică pomenirea. Autor: Protoiereu Mitrofor Grigore Lisnic

Sfânta Înviere !

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

"Ziua Învierii! Să ne luminăm,popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la Viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne- trecut pe noi"(Din canonul Paştelui)



Hristos a Înviat !

Astăzi este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Trăim acum şi aici cele mai înălţătoare momente din câte ne-a dat Dumnezeu să trăim. Pentru că astăzi este biruinţă pentru toată creaţia Lui Dumnezeu. Realitate pentru noi are Învierea lui Hristos tocmai în aceea că intrăm în viaţa lui Hristos înviaţi! Iisus Hristos a înviat pentru a-şi arăta, în primul rând, Dumnezeirea, iar mai apoi ca să zdrobească putearea diavolului şi boldul morţii. Dar nu numai, Iisus Hristos a înviat şi pentru a ne primi în slava dumnezeirii Sale, în slava Trupului Său dumnezeiesc, care este Biserica, însă înnoiţi, primeniţi şi înduhovniciţi.
Pentru că în alte condiţii nu reuşim să sesizăm cu exactitate sfinţenia locului pe care dorim să-l avem în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, acces prin înnoire.Pentru că acolo nu poate intra nimic necurat şi nedemn.
În Împărăţia lui Dumnezeu, spre care ne cheamă Biserica, în Domnia lui Hristos, în care dorim să ne integrăm de azi înainte, odată cu biruinţa Sa, trebuie să înţelegem foarte exact că nu putem intra decât dacă suntem luminaţi, transfiguraţi de lumina lui Hristos. Nimic întunecat în viaţa noastră nu trebuie să mai dăinuie.
Nu fără semnificaţie spirituală se prăznuieşte Învierea Domnului la miez de noapte, pentru că Învierea să disloce întunericul. Nu numai pe cel al nopţii, ci să dezarticuleze întunericul. Nu numai pe cel al nopţii, ci să dezarticuleze întunericul din fiinţa noastră. Să-l îndepărteze, iar spaţiul vieţii noastre să fie inundat de lumina lui Hristos. Aţi observat că slujba Sfintei Învieri se începe în întunericul ce se lasă peste întreaga biserică. Atunci iese preotul cu o făclie aprinsă din Sfântul Altar, o înalţă şi îndeamnă, zicând: " Veniţi de primiţi lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor!" În acest moment de la făclia preotului, lumina în biserică, cu fiecare credincios care-şi aprinde propria făclie, începe să crească încetul cu încetul până când, primind-o toţi, lumina inundă spaţiul eclezial, dar inundă, în egală măsură, şi spaţiul nostru interior. Iar când ieşim afară toată curtea bisericii este luminată de făcliile aprinse pe care le ţineţi în mână şi care vă luminează faţa fericită. Acest splendid joc de lumini este realizarea fizică a creşterii luminii duhovniceşti pe care o pune în lucrare Învierea Mântuitorului Hristos în viaţa noastră. La început, luminiţa credinţei noastre este mică, firavă şi se poate stinge oricând. Dar când în jurul nostru sunt atâtea lumini, eu, cel cu credinţă firavă, pot imediat să-mi reaprind lumina sufletului de la celălalt, aşa încât să rămân şi eu în lumina lui Hristos. Acum înţelegeţi, iubiţilor, că lumina lui Hristos nu este o lumină singulară, care mă luminează numai pe mine, ci o realitate hristică intefratoare, ea intenţionând să pună în evidenţă pe toţi cei care doresc să se aşeze în sfera ei de iluminare. Este lumina care se străvede în viaţa tuturor oamenilor credincioşi lui Hristos. Luminaţi din lumina lui Hristos ne luminăm şi noi unii pe alţii, ca într-un gând să evidenţiem marea însemnătate pe care o are pentru mântuirea noastră Învierea. Iată o realitate pe care am resimţit-o în noaptea aceasta toţi care am participat cu mare dragoste la sfânta şi dumnezeiasca slujbă a Învierii. Cât de înălţătoare, de pătrunzătoare şi de promiţătoare de daruri duhovniceşti este această lumină!
De aceea, arătând că aţi înţeles simbolismul luminii din noaptea pascală, când veţi pleca de aici să păstraţi lumina aprinsă până acasă, iar din ea să aprindeţi candela ce vă străjuieşte veghetor colţul de rugăciune. Din ea să aprindeţi făclia celor care n-au putut fi prezenţi la Înviere, fie din cauza bătrâneţilor, fie din cauza altor împrejurări grele ale vieţii. Axestora să le oferiţi nu numai lumina lumânării, ci să le dăruiţi cu bucurie lumina lui Hristos, care să le lumineze şi lor sufletele, să le încălzească şi lor inimile să dea sens creştin vieţii lor. În Apostolul de astăzi, Mântuitorul Hristos precizează Apostolilor Săi, înainte de Înălţare, că:"Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după zilele acestea" (Fapte 1,5). O, altă realitate, iubiţilor, la care ne cheamă Învierea lui Hristos, prin propovăduirea Apostolilor, este aceea de a primi Botezul, adică de a primi luminarea, pentru că Sfântul Botez a fost numit în toate perioadele de existenţă creştină "Taina luminării". Învierea este puterea care biruie şi care nu se lasă niciodată biruită. este lumina vie care nu poate fi înlocuită niciodată de întunericul morţii. În această realitate dumnezeiască trebuie să ne înscriem cu toate puterile vieţii noastre, ca să rămânem necontenit în puterea transformatoare a Învierii.
Simţim nevoia astăzi să mărturisim că Hristos a Înviat! Că a înviat cu adevărat! Că nici un mort sufleteşte nu trebuie să mai existe în mormântul păcatului; că moartea nu mai rezistă la biruinţa vieţii; că întunericul se destramă la venirea luminii lui Hristos. Acestea sunt adevărurile de credinţă pe care le-am mărturisit din toată fiinţa noastră când am rostit: "Hristos a Înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".