Sfinţii Părinţi despre Sfintele icoane!

"Când intrăm într-o biserică ortodoxă ne trezim înconjuraţi de icoane şi sfinţi. Există mai multe explicaţii pentru această realitate, dar cea mai profundă mi se pare aceasta: icoanele Sfinţilor de pe pereţii bisericilor sunt Albumul nostru de familie. Fiecare familie, fiecare neam şi popor îşi păstrează şi respectă cu cinste biografiile şi portretele celor mai renumiţi şi mai iubiţi cetăţeni ai lor. Ortodocsii nu sunt doar din acelaşi neam ("Noul Israel"), ci şi din aceeaşi familie, care este casa Dumnezeului Celui Viu. Sfinţii ale căror icoane ne privesc de pe pereţii bisericilor sunt fraţii noştri şi surorile noastre mai mari, strămoşii noştri întru credinţă."(Arhiepiscop Lazar Puhalo, "Icoana ca Scriptură") "Pentru că unii ne hulesc că ne închinăm şi cinstim icoana Mântuitorului şi a Stăpânei noastre şi încă a celorlalţi sfinţi şi slujitori ai lui Hristos, să audă că dintru început Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. Pentru care motiv, oare, ne închinăm unii altora, dacă nu pentru motivul că suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu? După cum spune grăitorul de Dumnezeu Vasile cel prea renumit în cele dumnezeieşti "cinstea adusă icoanei se îndreaptă spre originalul ei". Dar originalul ei este cel înfăţişat în icoană, cel după care se face icoana. Ieşire 25,40; Evrei 8,5. (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica) "Odinioară Dumnezeu Cel fără de trup şi fără formă nu era în nici un fel reprezentabil. Dar astăzi, când Dumnezeu s-a arătat în trup şi a trăit printre oameni, eu înfăţişez ceea ce se vede în Dumnezeu. Eu nu venerez materia, ci Îl venerez pe Creatorul materiei, care pentru mine sa făcut trup, şi-a asumat viaţa în materie şi prin mijlocirea materiei a făcut cu putinţă mântuirea mea". (Sfântul Gherman patriarhul Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin) "Astfel, atunci când vedem icoanele sfinţilor ca pe propriul album de familie, portretele duhovniceşti ale celor mai desăvârşiţi şi mai vrednici înaintaşi ai noştri, fie ei ruşi, eschimoşi, sârbi, greci,sau chinezi, ajungem să înţelegem pe deplin cuvintele pauline şi ale lui Hristos care ne spun că Dumnezeu este Tatăl nostru. Încă odată se dovedeşte credincioşia icoanelor faţă de Sfânta Scriptură, căci icoanele sfinţilor, văzute ca albumul nostru de familie, îndreptăţesc cuvintele Apostolului: " Deci dar nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos".Efeseni 2,19-20 (Arhiepiscop Lazăr Puhalo)

Invidia celor de langa tine - Mitropolit Bartolomeu Anania (2005)

Sursa/ Youtube

Biserica, educația și lupta pentru viață!

"De la Sfinții Chiril și Metodie, de-a lungul secolelor, crearea de școli a mers mână-n mână cu predicarea Evangheliei. Dar nu m-am gândit până acum că susținerea unei educații corecte din punct de vedere moral poate fi de fapt un act de protejare a vieții! Este nevoie să deschidem mai multe școli care să prezinte întreaga viziune ortodoxă, copiilor noștri și societății. Și dacă tot suntem ortodocși, de ce să nu susținem în mod constant una dintre instituțiile noastre de învățământ ortodoxe?” Elevi la Şcoala "Varlaam Mitropolitul" din Iaşi, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Pe un blog ortodox, pr. Ernesto M. Obregon, preot la o biserică ortodoxă greacă din America de Sud aduce în atenția cititorilor un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din care reiese, printre altele, că o bună strategie pentru reducerea sarcinilor în rândul adolescentelor este creșterea nivelului de educație, încurajând copiii să meargă la școală, urmând liceul sau o școală profesională și de ce nu, cursurile de la universitate. „Deși OMS continuă să susțină concluzia standard potrivit căreia serviciile de contracepție s-au îmbunătățit în ultimii ani și că acesta este principalul factor pentru diminuarea numărului sarcinilor la adolescente, tot din raport rezultă că educația este mai eficientă decât contracepția. Acest aspect îmi dă prilejul să amintesc de un serviciu foarte important pe care Biserica l-a asigurat și în trecut și îl poate garanta și în continuare: e vorba de înființarea sau creearea de instituții de învățământ, de la grădiniță până la universitate”, scrie pr. Ernesto M. Obregon. De ce e imperios acest lucru? O bună educație - mai puține sarcini timpurii În lume, aproximativ 16 milioane de fete între 15 și 19 ani nasc în fiecare an, reprezentând mai mult de 10% din totalul nașterilor. În țările în curs de dezvoltare, aproximativ 90% dintre nașterile la adolescente apar în cadrul căsătoriei. În multe țări, riscul de deces matern este de două ori mai mare pentru o mamă adolescentă decât pentru celelalte femei însărcinate. Aproximativ 18 de milioane de avorturi nesigure sunt efectuate în țările în curs de dezvoltare în fiecare an, conducând la 46 000 de decese materne. Multe dintre acestea ar putea fi prevenite printr-o mai bună educație, potrivit raportului mai sus menționat. În continuare, raportul arată că, pe de altă parte, educația este un factor major de protecție prinvind sarcinile timpurii: cu cât sunt mai mulți ani de școlarizare, cu atât sunt mai puține sarcini timpurii. Ratele natalității în rândul femeilor cu un nivel scăzut de educație sunt mai mari și sarcina apare la o vârstă mai fragedă decât în cazul celor cu studii liceale sau superioare. Cu toate acestea, chiar și atunci când contraceptivele sunt la îndemână, este mai puțin probabil ca adolescenții activi din punct de vedere sexual să le folosească; mai degrabă adulții folosesc contraceptive. În America Latină, Europa și Asia doar 42-68% dintre adolescenții care sunt căsătoriți sau implicați într-o relație folosesc contraceptive. În Africa, rata variază între 3-49%. Susținerea unei educații morale, un act de protejare a vieții Potrivit pr. Ernesto M. Obregon, Biserica are o istorie îndelungată în susținerea educației. Multe călătorii misionare includ nu doar simpla predicare a Evangheliei, ci de asemenea, și înființarea de școli. „De la Sfinții Chiril și Metodie, de-a lungul secolelor, crearea de școli a mers mână-n mână cu predicarea Evangheliei. Dar nu m-am gândit până acum că susținerea unei educații corecte din punct de vedere moral poate fi de fapt un act de protejare a vieții! Este nevoie să deschidem mai multe școli care să prezinte întreaga viziune ortodoxă, copiilor noștri și societății. Și dacă tot suntem ortodocși, de ce să nu susținem în mod constant una dintre instituțiile noastre de învățământ ortodoxe?”, scrie pr. Ernesto M. Obregon. O educație sănătoasă are ca principiu ideea conform căreia copilule o persoană care învață să se lupte cu problemele vieții, care ajunge să se cunoască pe sine, păstrându-și sufletul curat și luminându-și mintea prin învățăturile pe care le primește, și nu un hard-disk pe care trebuie să stochezi niște informații, care i-ar putea fi utile pentru integrarea socială. Așadar, credința (în Dumnezeu și în sensul spiritual al vieții omului), responsabilitatea, dragostea de frumos, respectul pentru om, pentru familie și adevăr, discernământul călăuzitor (gândirea critică și creativă, deschiderea către cunoaștere, recunoașterea propriilor greșeli), dezvoltarea talentelor, buna – cuviință, dar și virtutea (adică excelența) constituie ingredientele unei educații complete. V-ați înscrie copilul la o școală ortodoxă? În spațiul românesc avem deja câteva exemple care îmbină principiile enumerate mai sus: Școala „Varlaam Mitropolitul”, Grădinița „Buna Vestire”, Şcoala ,,Sfântul Antim Ivireanul” din Timişoara etc., iar potrivit afirmației ministrului Educației, Remus Pricopie, făcută la începutul acestui an, construcţia grădiniţelor este un obiectiv major pentru anul 2013. Atunci când aceste inițiative ale Bisericii Ortodoxe Române de a înființa instituții de învățământ au început să se materializeze, pe site-ul unui ziar românesc, autorul unui articol adresa cititorilor următoarea întrebare: V-ați înscrie copilul la o școală ortodoxă? Răspunsurile, unele civilizate, altele mai puțin, indicau o polaritate în concepția despre viață, morală și educație a respectivilor cititori. Sunt mulți care aruncă cu pietre, din neștiință, din necunoaștere, din rea-voință, dar și mulți care conștientizează importanța unei educații morale. Iată câteva opinii: „Poate că acei părinți care optează pentru o școală ortodoxă doresc ca acești copii ai lor să nu-și înceapă viața sexuală la 13-14 ani, să nu „guste” din tot felul de etnobotanice, să câștige și să învețe o minima moralia normală, pentru că azi ceea ce pare anormal e normal și viceversa. Nu doar moda și mobilul de ultima oră ar trebui să-i preocupe pe școlarii.” „Fiecare copil este o valoare, o frumusețe ce merită să fie evidențiată” O altă cititoare răspundea: „De ce nu? În Țările Române, timp de multe secole, singurele şcoli au existat pe lângă Biserică. Străbunicii noștri nu aveau carte, singura care îi educa în vreun fel era Biserica; nu aveau ei o minte mai limpede decât noi? Cei care consideră că acei copii vor fi spălați pe creier, cu siguranță habar n-au cum arată o astfel de școală pe dinăuntru, și destul de vag își amintesc cum arată o biserică. Ca absolventă de Teologie, mărturisesc că este o cu totul altă lume, care îți deschide mintea și te ajută să înțelegi viața, dincolo de absurdul aparent.” La inaugurarea Școlii Varlaam Mitropolitul din Iași, arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier pe probleme de învățământ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei afirma:„Copiii noștri nu sunt doar viitorul nostru, al Bisericii noastre sau al patriei noastre. Fiecare dintre ei este o valoare, o frumusețe, o înălțime, o adâncime care merită cu adevărat să fie evindețiată, care merită cu adevărat să fie oferită lumii, așa cum dumneavoastră, părinții, ați plămădit-o din încredințarea lui Dumnezeu.” Într-o societate care se vrea democratică, părinții au mai multe opțiuni atunci când vine vorba de educația propriilor copii. Ceea ce am încercat să prezint mai sus este una dintre ele. A te informa, a căuta, a întreba, a cere o părere de la o persoană de încredere privitor la aceasta este un lucru înțelept. Pentru că nimeni nu-și dorește decâ ce-i mai bun pentru copiii săi. Autor:Maria Burlă / Sursa:http://www.doxologia.ro/educatie/documentar/biserica-educatia-lupta-pentru-viata/ Accesat 02.10.2013 ora 12:00

Mitropolitul Visarion Puiu: Viața și Opera sa Bisericească. Cuvânt de răspuns la recenzie.

In numarul de luni, 2 septembrie 2013, al ziarului Lumina și pe pagina electronica a ziarului a fost publicată de către Adrian Nicolae Petcu o recenzie a lucrării mele Mitropolitul Visarion Puiu: Viaţa şi opera sa bisericească, apărută în 2010 la Chișinău la Editura Labirint. În recenzia dată care este întitulată:" O biografie a mitropolitului Visarion Puiu", autorul aduce o critică lucrării mele pentru care îi mulțumesc. Însă, și recenzia elaborată de domnia sa poate fi supusă unei critici, în urma căreia se observă destule neajunsuri și chiar afirmații nefondate. Lucrarea mea a fost elaborată pornind de la fondul documentar și de carte pe care îl găsim în Republica Moldova, unde personalitatea Mitropolitului Visarion este extrem de puțin cunoscută în afara mediului istoricilor. Vis-à-vis de perioadele cu privire la care nu există date în arhivele din Republica Moldova, am adus o serie de date privind activitatea mitropolitului, menite să o facă cunoscută publicului larg. Privind activitatea ierarhului din Basarabia am avut la dispoziție un material documentar foarte bogat. Față de această parte a lucrării mele domnul Petcu face o afirmație ce lovește nu doar în imaginea lucrării mele ci și în a mea. El afirmă următoarele: …autorul [cu privire la persoana mea ] preia o serie de trimiteri la arhive, unele chiar în mod greşit, despre care nu are cunoştinţă. Țin să îi comunic domnului Petcu, că toate documentele de arhiva la care am facut trimitere au fost vazute si bine studiate de mine!!! In lumina documentelor si a altor materiale pe care le-am avut la dispozitie consider ca am făcut un lucru bun. Este păcat că un istoric aduce asemenea afirmații nefondate și fără a avea probele necesare. Dumnealui mai afirmă următoarele: …o parcurgere atentă a publicaţiilor bisericeşti din perioada interbelică din Basarabia, Vechiul Regat şi Bucovina ar fi adus un plus de informaţie atât de necesar în cunoaşterea activităţii ierarhului Visarion Puiu. Această afirmatie a fost făcută fără a lua în calcul faptul că eu am cercetat un număr destul de mare de periodice din întreaga Românie interbelică precum: Arhivele Basarabiei; Luminătorul; Buletinul Episcopal Episcopia Hotinului; Buletin oficial BOR; Revista Societății Istorico-Arhiologice Bisericești. Toate aceste au fost cercetate de mine cu mare atenție. În această recenzie găsim și următoarele: Sunt minimalizate sau chiar eludate unele secvenţe, precum ajutoarele acordate de Visarion Puiu celor care treceau Nistrul în încercarea de a scăpa de stăpânirea sovietică… În lucrarea mea eu am atins problema refugiaților transnistreni și chiar am folosit și materiale documentare arhivistice inedite contrar spuselor domniei sale. Dumnealui, mai afirmă că eu nu aș fi redat în lucrarea mea nimic privind ...sprijinul acordat comunităţilor româneşti de peste hotare în perioada activității ierarhului în Bucovina. La o lectură mai atentă a lucrării mele domnul Petcu poate găsi redat și acest subiect. O afirmație vagă a domnului Petcu este și aceea cum că eu aș fi lansat o confuzie în legătură cu … delegarea mitropolitului de către patriarhul Nicodim sau Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În lucrarea mea nu există confuzii și nici eludări în legătură cu delegarea mitropolitului Visarion la Zagreb, la care probabil se referă domnul Petcu. Nu poate fi vorba de nici o confuzie, întrucât între patriarh și sinod nu pot exista divergențe în luare de hotărâri. Consider că în istoriografie orice critică este binevenită însă prin recenzia sa, domnul Petcu a făcut niște afirmații privind conținutl lucrării mele, …unele chiar în mod greşit cu privire la unele secvențe ale lucrării mele… despre care nu are cunoştinţă… Autorul lucrării: Mitorpolitul Visarion Puiu: Viața și Opera sa Bisericească/ Protoiereu Ioan Lisnic.

Materiale şi tehnici de lucru.

Materiale şi instrumentele necesare pentru realizarea pictării icoanei vom avea nevoie; - În primul rând cel mai des folosite sunt, creioanele cu mina de grafit: . creioanele Marca HB (duritate medie) . creioanele marca H (tari) . creioanele marca B (2B,3B,4B,6B,)(sunt moi), Creioanele sunt folosite pentru realizarea (schiţelor) desenului icoanei - cu respectivele valoraţii (procedeu artistic datorită căreia se poate reda în pictură iluzia volumului prin efecte de valoare; acestor trei dimesiuni ale obiectelor a distanţei dintre ochi şi obiecte şi reliefului acestora),contrast(lumini,umbre). - Hârtie de calc şi foi de hârtie pe care va fi transferat desenul; - Riglă. Folosită pentru tragerea liniilor drepte, această riglă nu trebuie să fie elastică, ci trebuie să fie dintr-un lemn tare. Dedesubtul riglei putem lipi pânză (ca nişte ridicături) pentru ca, atunci când o folosim, să o putem aplica direct pe icoane, fără să ne mai facem griji că vom deteriora culorile insuficient uscate. - Pensule. În iconografie se folosesc pensule din păr de veveriţâ, zibelină, etc., rotunjite sau conice, de numere diferite. Pensula trebuie să aibă un vârf ascuţit în două trei fire. Dacă firele au fost retezate sau rupte, atunci pensulele nu mai sunt bune pentru lucru. Alegerea pensulelor pentru pictură în tempera va fi adaptată, desigur, într-o anume măsură, la dimensiunea şi tipul picturii, însă indiferent dacă pensulele sunt mari sau mici, drepte sau cu vârf din păr de porc sau de samur, ele trebuie să fie făcute să ţină o anume cantitate de culoare şi pe care să o lase în timpul pictării la fel de liber şi de continuu după cum un stilou lasă cerneală. Aceasta înseamnă că perii sau ţepii trebuie să fie in deajuns de lungi şi bine strânşi la vârf, aşa încât curba naturală a părului să formeze un rezervor între capete. Cu o pensulă mică poţi lucra oricât de minuţios sau în linii mari doreşti. Pentru un începător, pensulele mici reprezintă în mod obişnuit un avantaj. Merită să cumperi cele mai bune pensule şi să le porţi de grijă. Oricine lucrează mult pictură în tempera va căuta să aibă la îndemână o bună provizie din aceste pensule. Este recomandabil, atunci când pictezi, să foloseşti pentru fiecare amestec o pensulă proaspătă. Nu este neapărat necesar, poţi să pictezi şi cu o singură pensulă. Este însă o idee mult mai bună să foloseşti multe pensule, astfel încât tonurile să fie păstrate separtat şi să nu fie nevoie să-ţi speli întruna pensula în timp ce lucrezi. Pe de altă parte, pensulele se vor uza mai încet şi mai uniform. - Ac. În scopul păstrării desenului, care mai apoi se acoperă în întregime cu culoare, uneori se "grafiază", adică se execută o zgârâietură subţire pe contur sau in acele locuri în care va fi o culoare închisă, care va acoperi deplin liniile desenului. "Grafia"/ "incizia" se execută cu un ac mare de cusut, bine ascuţit şi montat într-un lemn-mâner. - Ou pentru prepararea emulsiei de ou.Cu emulsie de ou se prepară culorile de tempera naturală şi cu aceasta se diluează în timpul lucrului culorile de tempera( atât cea naturală cât şi cea artificială). -Culorile folosite în iconografie. Acestea pot fi uscate pigmenti(prafuri)sau artificiale, gata preparate. Bibliografie: Monahia Iuliania, Truda Iconarului, Editura Sofia,Bucureşti - 2001 Daniel V. Thompson Jr., Practica picturii în tempera, Editura Sofia, Bucureşti-2004/ Culegere: Alexei Elena, Arta Sacra, .

Sf. Parascheva si Sf. Teodora

Autor: Alexei Elena,

Desen Sfintii Imparati Constantin si Elena.

Novac Ruslana

Desen Buna Vestire.

Ciolan Daniel ( desen creioane acuariabile)

Desen Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.

Suvac Dumitrita

Desen Botezul Domnului nostru Iisus Hristos

Ciolan Daniel

Iconografia bizantină - artă sacră.

Iconografia bizantină este o artă sacră. Este o artă duhovnicească, în esenţă şi în aspiraţie. Are şapte funcţii: (1) să desăvârşească frumuseţea unei biserici cu o frumuseţe care poartă amprenta sfinţeniei; (2) să ne instruiască în cele ceţin de credinţa creştină ortodoxă; (3) să ne aducă aminte de această învăţătură; (4) să ne înalţe la prototipuri, la sfinţii înfăţişaţi pe icoane; (5) să ne îndemne să-i urmăm în virtuţi; (6) să ne ajute să ne schimbăm, să ne sfinţim; (7) să slujească drept mijloc de închinare către Dumnezeu şi de venerare a sfinţilor Lui. Această artă este religioasă nu numai în conţinut, ci şi ca modalitate de expresie. Există opere de artă, ca multe dintre cele renascentiste, cu subiect religios, dar secularizate ca expresie artistică cu duh lumesc. Herbert Read, eminent estetician şi critic de artă englez, a caracterizat arta sacră bizantină ca fiind "cea mai curată formă de artă religioasă pe care a cunoscut-o creştinismul". Nici o altă tradiţie sau şcoală de pictură creştină nu a egalat în spiritualitate iconografia bizantină. În icoană este exprimat, prin imaginini, unicul şi nestrămutatul adevăr bisericesc şi de aceea este de neapărată trebuinţă ca acest adevăr să-l păzim şi săl păstrăm neântinat. Denaturările sunt întroduse în icoană din neândemânarea, necunoaţterea sau samavolnicia plină de obrăznicie a iconarului care neavând frica cea bună, se depărtează de la tradiţia iconografică şi strecoară în chipul bisericesc "înţelepciunea sa, înţelepciunea trupului". Biserica socoteşte că icoana poate fi alcătuită şi zugrăvită bisericeşte doar de "măini curate"; de aceea, Sinodul celor o sută de capete(de capitole) al Bisericii Ruse porunceşte iconarului să cinstească îndatoririle vituoase: iconarul trebuie să fie " smerit,blînd, evlavios, să nu grăiască în deşert, să nu râdă, să nu fie arţăgos, invidios,beţiv, hoţ, ucigaş, să păzească plin de toată grija curăţia trupească şi sufletească. Şi trebuie adeseori pictorii la părinţii duhovniceşti să se sfătuiască în toate cu ei şi să se spovedească şi după îndrumarea şi învăţătura părintească să trăiască plini de smerenie, în post, în rugăciune şi în înfrânare" Caci Sfântul Vasile cel Mare zice: "nu ne închinăm în rugăciune chipului zugrăvit, ci ne înălţăm către Prototip". BIBLIOGRAFIE: 1.Monahia Iuliania,TRUDA ICONARULUI, Edit. Sofia, Bucureşti, 2001. 2. Constantine Cavarnos,GHID DE ICONOGRAFIE BIZANTINĂ, Edit. Sofia, Bucureşti,2005.

Î.P.S. Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei (1935-1940)

La 27 februarie se împlinesc 134 de ani de la nașterea Mitopolitului Visarion Puiu. Ierarh de frunte al Bisericii Ortodoxe Române, mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, şcoli bisericeşti, predicator şi organizator al vieţii monahale acestea sunt doar câteva repere din viaţa şi activitatea ecleziastă a mitropolitului. Urmând studiile la Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie şi de pregătire temeinică a tineretului în general şi a teologilor în special. A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943). Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar aşa-zisele tribunale ale poporului, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii. Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris. După decesul mitropolitului Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei, la 4 iulie 1935, scaunul de mitropolit de la Cernăuţi devine vacant. Din motive de vârstă şi sănătate, episcopul vicar, Ipolit Vorobchevici, renunţă la această funcţie. Episcopul Visarion al Hotinului, cu un trecut bogat în activitate, rămâne singurul candidat la această demnitate. În octombrie 1935, prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii, Preasfinţitul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta corespunzătoare, câştigând anterior în alegerile Adunării Eparhiale din Cernăuţi 136 din 154 de voturi exprimate. A fost confirmat şi prin decret regal. Cu acest prilej Regele Carol al II-lea, în cuvântul său, îi spunea: „Şi dacă m-am grăbit, ca prin regeasca mea împuternicire să duc la înfăptuire ... votul congresului Naţional Bisericesc, este trecutul Înalt Preasfinţitei Tale, atât ca episcop, cât şi ca director ..., toate înfăţişează chezăşia sigură că eşti hărăzit prin voinţa Celui Prea Înalt şi Atotputernic să duci la împlinire învăţăturile Lui, în acest colţ din neamul românesc”. Cu acest prilej i se adresează şi ministrul cultelor, Al. Lapedatu: „Credincioşii acestei mitropolii te ştiu ca pe un bun păstor şi ctitor, precum altul asemenea n-au mai cunoscut în epoca postbelică şi care te doresc pentru aşezarea şi dezvoltarea vieţii şi rosturilor de viitor”.1 După instalarea oficială în catedrala din Cernăuţi şi plecarea oaspeţilor care au participat la această solemnitate, mitropolitul Visarion avea să constateze: „În grandiosul palat al reşedinţei mitropolitane din Cernăuţi, cu multe saloane mari, constat că la etaj nu locuiesc decât două fiinţe omeneşti eu, într-o aripă, şi bătrânul arhiereu vicar Ipolit Vorobchevici, octogenar, în cealaltă aripă spre Facultatea de Teologie. La parterul palatului sunt doar portarul, un bucătar vremelnic şi un ierodiacon, adus de mine de la Bălţi. În câteva camere dintr-un capăt al parterului sunt birourile pentru funcţionarii care locuiesc în oraş, iar în cealaltă extremitate, se văd, uneori câţiva căligări ce slujesc la capela mitropolitană. Peste tot singurătatea rece ..., dar nimic din freamătul de viaţă călugărească din alte reşedinţe vlădiceşti”.2 Avea să constateze că lipseşte clerul corespunzător unei reşedinţe mitropolitane, director de cancelarie, secretar şi personalul de serviciu. Iar „Mitropolia Bucovinei spre deosebire de celelalte eparhii din ţară – îşi amintea mitropolitul – avea două câmpuri de activitate: unul spiritual şi altul material, al conducerii şi administrării averilor sale. Dacă în latura bisericească am aflat mai lesne câteva elemente cu care să mă înţeleg, între care consilierul Gh. Sandu, sprijinind unele din îmbunătăţirile aduse de mine, în schimb, în administraţia „Fondului” am întâmpinat opoziţie, lentă la început, dar care a devenit mai târziu mişelească şi satanică”.3 Reorganizarea Fondului Bisericesc al Bucovinei Averea bisericească a Mitropoliei Bucovinei era numită de austrieci „Fondul religionar” şi era administrată de către stat. După 1918, Fondul religionar, sau Fondul Bisericesc al Bucovinei era compus din: pădure – 231.648 ha; terenuri agricole şi neproductive – 8.037,5 ha; clădiri – 560; cariere de piatră şi piatră de var – 47,75 ha; Stabilimente balneare, la Vatra Dornei şi Băile Iacobeni; mine la Iacobeni şi Vatra Dornei de unde se extrăgeau minereuri, iazuri ş.a.4 După un control amănunţit al tuturor afacerilor făcute pe seama averii Fondului Bisericesc, în şedinţa Adunării Eparhiale din 31 martie 1936, mitropolitul Visarion avea să menţioneze: „Sub acest raport am constatat prin noi înşine, mult mai mult decât ne dau formele succinte de încheiere a anului financiar actualmente, lucruri profund regretabile, ce denotă că, în vremea din urmă, acestui aşa de însemnat „Fond” i-a lipsit conducerea vigilentă şi controlul trebuitor, două scăderi cumplite, producătoare de mari pierderi oricărei instituţii economice şi financiare, din care cauză a şi lunecat Fondul în prăpastia şi în lanţurile împrumuturilor de tot felul şi pentru a căror înlăturare trebuie luate serioase şi imediate măsuri de reorganizare, dacă-i dorim în viitor salvat şi cu îndrumarea trebuitoare”. În continuare, mitropolitul Visarion propune Adunării Eparhiale, alcătuirea unui nou regulament de conducere şi administrare a Fondului, reorganizarea serviciilor, o verificare de competenţă a personalului, anularea contractelor oneroase pentru Fond şi întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli „sprijinite de dări de seamă deplin verificate pe temei de acte şi pe o strictă supraveghere a cheltuielilor de prisos”.5 În urma străduinţelor mitropolitului, la 28 iulie 1936 este sancţionat prin Decret regal Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei. Spre deosebire de vechiul Regulament, noul act normativ prevedea instituirea unui „comitet de direcţie” care îl avea preşedinte pe mitropolit. În componenţa comitetului intrau consilierul referent al secţiei economice a Consiliului Eparhial, administratorul Fondului, care avea stabilite competenţele, şeful serviciului silvic, şeful serviciului comercial şi un avocat desemnat de mitropolit. Potrivit noului regulament, administratorul Fondului nu mai era ales de Adunarea Eparhială, posibilitate de a fi numită la conducere o persoană pe criterii politice, ci era delegat de mitropolit dintre şefii de serviciu ai fondului, dintre membrii Adunării Eparhiale, sau orice altă persoană competentă.6 Aprobarea acestui Regulament a stârnit nemulţumiri ale politicienilor cu înalte funcţii în stat şi a conducătorilor firmelor evreieşti care îşi vedeau ameninţate afacerile, „străduindu-se a beneficia pe orice cale de veniturile acestor averi, în care scop nu se fereau de nici o cârdăşie cu tocmeli oneroase şi nu cruţau, contra celor care le sta în cale, cele mai mizerabile mijloace de atac”7, îşi amintea mitropolitul. Şi pentru, că nu-şi mai puteau realiza interesele sale, pornesc la o luptă făţişă împotriva mitropolitului. Numai în anul 1937, foarte frecvent, în doar câteva luni, ziarul „Glasul Bucovinei”, organul de presă al liberalilor bucovineni, a publicat împotriva mitropolitului Visarion mai mult de 30 articole. În această luptă au fost atraşi şi câţiva clerici din Consiliul Eparhial, care veneau cu diferite acte de denigrare în adresa mitropolitului. În urma acestor fărădelegi, profesorul universitar Constantin N. Tomescu scria: „Totuşi nedemnii lui potrivnici, în frunte cu acelaşi profesor Ion Nistor, au scornit batjocuri asupra numelui său, că el, Visarion, ar fi furat 20 de milioane din Fondul Religionar şi această enormă sumă el ar fi depus-o la o bancă din Elveţia. Şi pe acest temei fals, liberalii au cercat să-l denigreze şi la Bucureşti”.8 Despre cele mai nelegiuite atacuri împotriva mitropolitului, avea să mărturisească şi el însuşi: „Cei vinovaţi, simţind că demersurile mele nu vor înceta şi vor aduce până la urmă măsuri legale, au trecut la opoziţie făţişă, introducând sabotajul în corpul silvic. Atunci am cerut sprijinul Regelui Carol al II-lea, care a dat ordin ministrului cultelor, Ion Nistor să nu mai împiedice reorganizarea „Fondului”, ceea ce s-a şi făcut printr-un decret-lege din 1937, completat curând prin altul, fără de care nu s-ar fi putut ajunge la dezvăluirile arătate ulterior în cartea intitulată Averile Bisericeşti din Bucovina. Această carte a atras asupra autorului ei, inginerul Gh. Constantinescu, furia celor îndepărtaţi din vechile afaceri, politicieni şi evrei, care doreau să obţină înlesniri profitabile din expluatările forestiere, chiar în condiţiile noului sistem de administrare a Fondului”9. Dacă în 1935, Fondul Bisericesc al Bucovinei era într-o situaţie financiară dezastruoasă, cu o datorie de peste 120.000.000 lei, salarii neplătite şi pensii restante, după reorganizare, s-a reuşit stingerea treptată a datoriei şi achitarea la zi a salariilor şi pensiilor. Au fost reamenajate staţiunile balneare de la Vatra Dornei şi Iacobeni. S-a introdus încălzirea centrală la hotelele staţiunilor, s-au instalat cabine de tratament şi cabinete medicale, s-au construit restaurante, cantine ş.a. Staţiunea balneo-clematerică Vatra Dornei era cunoscută în întreaga Europă şi era vizitată anual de zeci de mii de pacienţi”.10 S-au făcut investiţii profitabile pentru Fondul Bisericesc prin construirea fabricii de lăzi de la Fălcău şi a fabricii de cherestea de la Seletin. Faţă de anul 1935, a crescut de peste 10 ori extragerea minereurilor de mangan. La Iacobeni s-a înfiinţat un laborator de cercetări pentru valorificarea superioară a minereurilor. S-a pus în expluatare extragerea zăcămintelor de pirită, se făceau lucrări pentru extragerea minereurilor de galenă argintată şi blendă de zinc. Aduceau mari venituri şi iazurile fondului, care ocupau o suprafaţă totală de apă de 140,37 ha, construindu-se şi păstrăvării moderne pentru repopulare.11 Dacă între anii 1918 – 1935, subvenţiile acordate de Mitropolia Bucovinei, în „17 ani s-a cheltuit în scopuri bisericeşti, culturale, naţionale şi de binefacere suma de 126.167.122 lei, iar sub perioada ÎPS Mitropolit Visarion numai în patru ani s-a cheltuit în acelaşi scop, suma de 176.054.830 lei”12. Toate acestea au devenit posibile datorită programului clar de investiţii propus de mitropolitul Visarion. „Reorganizând administraţia Fondului prin legea din 1937, a înlăturat toate elementele de prisos şi care lateral pricinuiau împiedicare bunului mers al acestei instituţii, a înviorat cadrele colaboratorilor şi funcţionarilor săi; a întronat corectitudine şi un nou impuls de productivitate în toate ramurile acestei averi, dând astfel industrializării şi comercializării produselor Fondului, pe de o parte o dezvoltare ajunsă la un grad necunoscut în trecut, iar de alta atingând realizări uimitoare în foarte scurtă vreme”13. Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi realizările bisericeşti Una din cele mai mari realizări ale mitropolitului Visarion în perioada aflării sale la cârma Mitropoliei Bucovinei este reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului. Activitatea acestei episcopii fusese curmată la mijlocul sec. al XVIII-lea, în urma acţiunilor proziletiste a greco-catolicilor prin misionarii veniţi de la episcopia unită de la Muncaci şi prin presiunea stăpânirii austriece.14 În 1937 mitropolitul Visarion face un demers către Sf. Sinod în care se spunea: „Mitropolia noastră din Bucovina, care dispune acum de mijloace mulţumitoare, este hotărâtă a lua asupra-şi imediata organizare a centrului episcopesc din Sighet, unde va face catedrală, reşedinţă episcopală, va lua în buget plata unui episcop, a consiliului eparhial şi a personalului necesar unei normale funcţionări a Episcopiei şi va clădi deocamdată şi alte zece biserici în comunele cu un număr mai însemnat de creştini ortodocşi”. La 17 iunie 1937, Sf. Sinod aprobă oferta Mitropoliei Bucovinei. În Jurnalul Consiliului de Miniştri din 14 iulie, se scria: „Mitropolia Bucovinei ia asupra sa toate celelalte cheltuieli necesare înfiinţării şi funcţionării noii episcopii a Maramureşului, până la 1 aprilie 1938, când urmează a fi prevăzute în bugetul Statului”. Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului a fost aprobată şi prin Înaltul Decret Regal. Se prevedea reînfiinţarea vechii Episcopii Ortodoxe a Maramureşului, având reşedinţa în Sighet, ca sufragană a Mitropoliei Bucovinei şi cu jurisdicţie asupra mănăstirilor, bisericilor şi poporului dreptcredincios din protopopiatele Sighet, Baia Mare şi Satu Mare.15 După înfiinţarea Consiliului Eparhial, Mitropolia Bucovinei pune la dispoziţia reînfiinţatei Episcopii suma necesară pentru construcţii de biserici, case parohiale, procurarea materialelor de construcţie pentru Catedrala episcopală din Sighet cât şi pentru cheltuielile de organizare ale noii episcopii. Din îndemnul mitropolitului Visarion, pentru întărirea ortodoxiei în cele trei protopopiate ale reînfiinţatei Episcopii, s-au organizat măsuri cu caracter misionar-pastoral: elevii ortodocşi din şcolile primare primesc în dar câte un manual de religie, în fiecare parohie se trimit mai multe numere ale revistei „Credinţa”, se acordă burse pentru elevi la Şcoala de Cântăreţi din Cernăuţi. În fiecare protopopiat al eparhiei s-a trimis câte un misionar, se organizau diferite conferinţe, s-au completat posturile vacante cu preoţi salarizaţi de Mitropolie ş.a. S-a pus piatra de temelie la catedralele din Sighet, Baia Mare şi Satu Mare.16 Pe lângă zecile de biserici în construcţie şi cele cîteva sute în reparaţie din Eparhia Bucovinei, prin grija mitropolitului Visarion se adaugă şi cele construite în oraşul Cernăuţi. În imediata apropiere a bisericii din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, în 1927 a fost începută construcţia unei impunătoare biserici din piatră. Din lipsă de mijloace financiare, acest edificiu a fost terminat când Fondul Bisericesc al Bucovinei aducea reale venituri. Concepţia arhitectonică ale noii biserici Sf. Nicolae din Cernăuţi se aseamănă foarte mult cu cea de la mănăstirea Curtea de Argeş. Deasupra uşii de intare în pronausul bisericii se păstrează până în prezent placa cu următoarea inscripţie: „Această Sfântă Biserică cu hramul Sf. Nicolae din oraşul Cernăuţi, începută în anul 1927 din dorinţa mitropolitului Bucovinei Nectarie s-a zidit şi s-a terminat în anul 1939 în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României din râvna şi îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului şi Maramureşului cu cheltuiala Mitropoliei Bucovinei pentru îmbisericirea creştinilor din acest oraş în vecii vecilor. Amin”.17 Sub oblăduirea mitropolitului Visarion, în cartierul Mănăstirişte s-a construit biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Istoricul acestei biserici îl găsim imprimat pe placa instalată deasupra uşii din pridvor de la intrarea în biserică: „Această Sf. Biserică cu hramul Sfinţii Apostoli din suburbia Mănăstirişte, or. Cernăuţi s-a zidit în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României din râvna şi îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului şi Maramureşului cu cheltuiala Mitropoliei Bucovinei şi cu truda protopresbiterului Petre Popescu şi s-a sfinţit în anul 1938, pentru îmbisericirea creştinilor din acest oraş în veci. Amin”. Între anii 1934 – 1938 a fost construită biserica Înălţarea Domnului de la Horecea Urbană. La construcţia acestei biserici au lucrat meşteri din Argeş, la fel şi clopotele au fost aduse de la Argeş. Acest local a fost sfinţit de către mitropolitul Visarion în 1938.18 Prin grija mitropolitului, a fost restaurată Catedrala din Cernăuţi, reîmprospătându-i-se şi pictura. A fost resfinţită la 29 noiembrie 1936. Cu sprijinul Mitropoliei au fost restaurate cele 131 biserici luate la evidenţă de Comisiunea monumentelor istorice, secţia Cernăuţi. Au fost redobândite biserica ctitorită de domnitori români din Lwov şi biserica Învierea din Suceava date în folosinţă de autorităţile austriece greco-catolicilor. Din iniţiativa mitropolitului Visarion, cu sprijinul mitropoliei, lângă mănăstirea Putna a fost construită o casă de odihnă pentru pelerini. Iar la mănăstirea Suceviţa, un atelier de ţesut covoare. Au fost acordate de către Mitropolia Bucovinei importante ajutoare financiare pentru construcţii de biserici: Catedrala Ortodoxă din Satu Mare; Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim, Catedrala din Soroca; Catedrala din Hotin; Catedrala din Tuşnad Băi. La fel au fost ajutate şi alte instituţii Bisericeşti: Seminarul din Balamad; Patriarhia Antiohiei; Internatul Teologic din Paris ş.a.19 Despre ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, revista Sf. Sinod publica următoarea ştire: „La împlinirea nevoilor ce le are Biserica noastră... Gestul pe care l-au făcut Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul Visarion, mănăstirile şi clerul acestei eparhii hotărând să ajute cu suma de 1.000.000 lei la terminarea lucrărilor de construcţie şi înzestrare a bisericii din Ierusalim. Consiliul central bisericesc mulţumeşte darnicului ierarh: „Ne bucurăm că prin înţeleapta şi buna Înalt Prea Sfinţiei Voastre chivernisire, Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei poate nu numai să satisfacă din plin necesităţile bisericeşti şi opera de construcţii, pe care aţi întreprins-o în cuprinsul acelei Mitropolii, dar să şi contribuie cu larg sprijin la nevoile de ordin general al Bisericii, cum a fost cazul la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului, iar acum la strădaniile noastre pentru aşezământul de la Ierusalim... Vă exprimăm mulţumiri, trecându-vă printre ctitorii principali””.20 Finanţări de interes social şi opera de binefacere Activitatea Mitropolitului Visarion s-a răsfrânt nu numai la problemele de ordin Bisericesc. Din partea Mitropoliei Bucovinei au fost susţinute în construcţie diferite instituţii de interes social. La 4 iulie 1937, se sfinţeşte locul şi se încep lucrările de construcţie a sediului Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina. Palatul Cultural din Cernăuţi era proiectat cu multe săli de conferinţă şi bibliotecă. Lucrările de construcţie a Palatului au fost finalizate după 1941. Mitropolia a investit fonduri şi pentru Societatea Culturală din Suceava, pentru mărirea clădirii sediului şi amenajarea terenului aferent. Cu prilejul vizitei canonice din 1937, la Suceava mitropolitul Visarion constată necesitatea fondării în acest oraş a azilului de bătrâni şi a unei cantine pentru săraci. Realizarea acestei dorinţe a fost posibilă prin susţinere financiară din veniturile Fondului Bisericesc. Au mai fost construite: un cămin de vară în staţiunea marină Burnas, pentru angajaţii Fondului Bisericesc şi ai Mitropoliei, casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ, pentru mitropoliţii Bucovinei; casă pentru funcţionarii români la Cernăuţi; local pentru biblioteca Universităţii; cămin pentru Societatea studenţească Junimea ş.a.21 Pentru încurajarea creşterii economice a provinciei, în 1938, Banca Naţională, în comun acord cu Fondul Bisericesc al Bicovinei, înfiinţează la Cernăuţi, Banca de Nord. La inaugurare, pe lângă autorităţile locale au participat ministrul Economiei, M. Constantinescu şi în calitate de Rezident regal, Consilierul Juridic al Fondului Bisericesc, prof. univ. Gh. Alexianu. Despre grija mitropolitului Visarion în realizarea acestei înfăptuiri, întrebuinţând chiar şi banii săi proprii, prof. univ. Gh. Alexianu avea să menţioneze: „Înalt Prea Sfinţitul Visarion este o mână prea generoasă, cu proprii săi bani pe care îi întrebuinţează oriunde aude că e nevoie de un sprijin care să rodească şi nicidecum n-a contribuit la înfiinţarea acestei bănci din inters material. E vorba de o adevărată înţelegere a rolului de care Biserica îl are, ca să nu îngrijească numai de sufletul creştinului, ci şi de trupul lui care să fie sănătos”.22 Cu o deosebită grijă părintească îl preocupa viitorul copiilor luaţi spre îngrijire de către Episcopia Hotinului din rândul refugiaţior transnistreni în 1932. Adresându-se către Consiliul eparhial din Bălţi, avea să scrie: „... repartizându-i prin mănăstiri spre a fi îngrijiţi părinteşte şi spre a învăţa carte până la majorat. Băieţii sunt la şcoala din Dobruşa, dintre fete, cinci care erau la mănăstirea Japca şi una din mănăstirea Călărăşeuca s-au reîntors la părinţii lor, aflători prin jud. Tighina. Mai rămânând patru fete în mănăstirea Călărăşeuca. Cum aceste fete sunt în vârsta de maritiş, dar cu desăvârşire sărace, noi pentru a le ajuta până vor fi în stare a trăi prin ele singure ... Consiliul eparhial din Bălţi să dee fiecăreia din aceste fete, câte un titlu de cinci mii lei la măritişul lor, sau tunderea lor în monahizm, ca un ajutor părintesc din partea noastră. Cu arhiereşti binecuvântări, Visarion, Mitropolitul Bucovinei, fost Episcop al Hotinului.”23 Din iniţiativa mitropolitului Visarion, Mitropolia Bucovinei donează Ministerului Sănătăţii un imobil pentru a fi utilat într-un spital modern pentru bolnavii de tuberculoză. Din partea Mitropoliei se acordă ajutor financiar pentru întemeierea unei grădiniţe de copii la Roşa, pentru mărirea Internatului Ortodox de Fete al Societăţii „Doamnele Române”, pentru Internatele şcolare din Rădăuţi, Suceava şi Siret. La fel au fost ajutate şi alte instituţii: Societatea „Femeile Române” din Bălţi, Azilul infirmilor din Cernăuţi, Casa Eminescu din Ipoteşti ş.a. La Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe cheltuiala Mitropoliei au fost primiţi studenţi din Bulgaria, Cehoslovacia, Finlanda, Anglia şi Statele Unite ale Americii. Pentru copii dotaţi din familii sărace s-au acordat burse în ţară şi străinătate atât în instituţii teologice cît şi în cele laice.24 Când forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, prin contribuţia mitropolitului Visarion, din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei se alocă ajutoare financiare importante pentru înzestrarea armatei, pentru finisarea construcţiei clădirii Cercului Militar, pentru înzestrarea echipamentului unui regiment de vânători, pentru Liceul militar din Cernăuţi ş.a.25 În septembrie 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Mitropolitul Visarion primeşte cu o deosebită ospitalitate la reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi grupul de refugiaţi polonezi, membrii guvernului şi preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki. Drept recunoştinţă pentru găzduirea înalţilor oaspeţi, mitropolitul Visarion primeşte în dar de la Preşedintele Poloniei, legalizat prin notariat, un automobil-limuzină Cadillac de opt cilindri. Dar nu l-a folosit, l-a păstrat cu îngrijire, cu gândul de a-l reda înapoi, în viitor, autorităţilor poloneze ca pe un lucru istoric. Cu acest gând, după părăsirea Mitropoliei Bucovinei în 1940, avea să scrie prim-ministrului României: „Vin a vă ruga să binevoiţi a dispune, să fie primit spre păstrare între maşinile Preşidenţiei Consiliului de Miniştri (acest automobil) pentru a fi remis la vremea cuvenită celor în drept, cum doream şi eu. Nu l-am dat nici unei alte autorităţi, de teamă de a nu fi vândut, şi prin asemenea înstrăinare păstrarea lui de până acum în scopul arătat ar fi rămas iluzorie”.26 În timpul arhipăstoriei Mitropoliei Bucovinei, a publicat mai multe lucrări: Scrisoare păstorală, editată la Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, în 1935, având 10 pagini; Cuvânt arhieresc către închinătorii la moaştele sfântului marelui mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Cernăuţi, 1936, având 32 pagini, această lucrare fiind publicată în limbile română şi ucraineană. Monaxizmul ortodox din România de astăzi, Conferinţă ţinută studenţilor Facultăţii de Teologie, în 1936 la Chişinău, extras din revista Luminătorul, nr. 6, 1936 şi 1938 la Cernăuţi, Ed. Mitropolia Bucovinei, Cernăuţi, 1938; Pentru monahii noştri teologi, Ed. Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia, Chişinău 1938 ş.a.27 La 14 septembrie 1939, Mitropolitul Visarion expediază o scrisoare Ambasadei Sovietice din Bucureşti, adresată lui Stalin: „Sunt interesante analizele pe care i le face dictatorului cu privire la rolul Bisericii în societate, şi reproşurile clare pe care i le face cu privire la modul cum a tratat şi tratează Biserica în Uniunea Sovietică, adică „exagerat de aspru”, necivilizat şi lipsit de logică. Invită la o reconciliere, Biserica Ortodoxă neputând avea în societate decât un rol pozitiv şi constructiv”. 28 În luna mai 1940, politicieni cu înalte funcţii de stat, oponenţi ai reorganizării Fondului Bisericesc, reuşesc să insceneze şi să obţină de la regele Carol al II-lea pensionarea mitropolitului Visarion. „Am crezut mai nimerit să mă retrag, la 1 iunie 1940, din Scaunul Mitropoliei din Cernăuţi, – îşi amintea mitropolitul – folosindu-mă de decretul regal fals al ministrului cultelor, Ion Nistor, de la 15 mai, acelaşi an, fără a mai aduce cazul în atenţia Sinodului.” În continuare avea să mai menţioneze: „Şi am plecat, trecând răspunderea morală, pentru orice s-ar întâmpla cu aceste averi, asupra acelora care aveau datoria a mă sprijini în apărarea lor, bucuros că duşmanii nu mi-au cauzat şi alte neplăceri, cu care mă ameninţau, căci nu le-aş fi putut rezista, fără a fi apărat de cineva”.29 Se retrage la casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ pentru odihnă şi meditaţie, rugăciune şi linişte sufletească. Iar „după o reculegere de doi ani în Schitul Vovidenia, de lângă mănăstirea Neamţ, în chilia ce mi s-a făcut cu cheltuiala Fondului, Patriarhul Nicodim, împreună cu ministrul cultelor, profesorul Ioan Petrovici, îmi propun în vara anului 1942, să trec în Transnistria, pentru a reoganiza Biserica Ortodoxă distrusă de bolşevici, prin Misiunea Bisericească”30, îşi amintea mai târziu mitropolitul. 1. pr. Mihai Mocanu, Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, un nedreptăţit al istoriei, rev. Teologie şi viaţă, nr 1 – 4, Iaşi, p. 151 – 152. 2. Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, Ed. Trinitas, Iași, 2004, p. 79 – 80. 3. Ibidem, p. 80. 4.Gh. Constantinescu, Averile bisericeşti din Bucovina, Cernăuţi, 1939, p. 92 – 98. 5.Dumitru Valenciuc, Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei, un martir al demnităţii ortodoxe, revista Analele Bucovinei, XI, nr.1, Bucureşti, 2004, p. 43 – 44, Apud: Mitropolia Bucovinei, Procese verbale ale şedinţei Adunării Eparhiale, Cernăuţi, 1936, p.5. 6.Ibidem, p. 45. 7. Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, p. 78. 8.Constantin N. Tomescu, Prietenul meu Visarion Puiu, Suceava, 2004, p. 37. 9.Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, p. 84 – 85. 10. Gh. Constantinescu, op. cit., p. 96. 11.D. Valenciuc, op. cit., p. 50 – 51 12.Gh. Constantinescu, op. cit., p. 108. 13.Ibidem, p. 6. 14.Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Ed. Institutului Biblic de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994, p. 538. 15.D. Valenciuc, op. cit., p. 52 – 53. 16.D. Valenciuc, op. cit., p. 53. Apud: Foaia oficială a Arhiepiscopiei şi Mitropoliei Bucovinei, nr. 20, 15 decembrie 1937, p. 297 – 316. 17.Ilie Luceac, Oraşul Cernăuţi cu bisericile sale – la 600 de ani, revista Glasul Bucovinei, nr. 2, 2008, p. 12 – 13. 18.Ibidem, p. 22 – 24. 19. D. Valenciuc, op. cit., p. 60 – 63. 20.Pr. Victor N Popescu, Cronica internă, Î.P.S. Sa Visarion, Mitropolitul Bucovinei, ctitor al bisericii româneşti din Ierusalim, rev. BOR, nr. 5 – 6, 1939, p. 360 – 361. 21.D. Valenciuc, op. cit., p. 58 – 60. 22.Pr. Victor N Popescu, Cronica internă, Biserica şi ridicarea economică a Neamului Românesc, Banca de Nord din Cernăuţi, rev. BOR, nr. 5 – 6, 1939, p. 363. 23.ANRM, F 1217, inv. 1, d. 498, f. 26. 24.D. Valenciuc, op. cit., p. 58 – 63. 25.Pr. Mihai Mocanu, op. cit., p. 154. 26.D. Valenciuc, op. cit., p. 73. Apud: ANIC, Fond Visarion Puiu, Dosar 10, p. 118. 27.Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu, documente din pribejie (1944 – 1963), vol I, Ed. Moldopress, Paşcani, p. 381. 28.Acad. O. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, Basarabia, Sibiu, 2002, p. 110. 29.Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, p. 89. 30.Ibidem, p. 89.

După investirea în funcție.

Întâmpinarea Î.P.S. Visarion la gara din Cernăuți.

Mitropolitul Visarion împreună cu Ministrul Cultelor A Lapedatu în drum spre catedrală. Autor: Protoiereu Dr. Ioan Lisnic