Gânduri la Pilda fiului risipitor. Pilda fiului risipitor - Luca 15, 11-32.

Fiul risipitor greșește pentru că își cere partea de avere înainte ca tatăl său să moară. Precizăm că averea nu se împărțea între frați înainte de moartea tatălui. De aici reiese că pentru el, în momentul în care face acest gest, tatăl este un mort. Motiv pentru care încetează să mai aibă relații cu el și pleacă într-o țară îndepărtată. Această înstrăinare sau depărtare de tatăl îl face pe fiul risipitor să ajungă un rob al patimilor, cheltuindu-și averea primită, în desfătări. Părăsirea casei părintești înseamna imposibilitatea de a te împlini. A cauta alt loc, echivalează cu pierderea sau rătăcirea. Tatăl, din smerenie, acceptă să fie privit drept un mort și îi dăruiește fiului cel mic partea din averea care i se cuvenea, chiar dacă știa că acesta o va risipi. Este un părinte care iese din tiparele obișnuite, dacă ținem seama că-i dă cu ușurință partea sa de avere. Dar o face pentru că dorește să aibă alături fii iubitori, nu sclavi sau robi lipsiți de libertate. Tatăl din această pildă este Dumnezeu, Cel care respecta libertatea noastră chiar și atunci când noi o folosim contrar voii Sale. Din pildă aflăm că după ce fiul risipitor își pierde averea, în țara aceea s-a făcut o foamete mare, încât acesta dorea să se hrănească cu roșcovele pe care le mâncau porcii. Dorința de a mânca din ceea ce era rezervat animalelor, denotă căt de mult căzuse acest fiu. Foamea este glasul tatălui ca acesta să revină acasă. De multe ori, Dumnezeu îngăduie anumite lipsuri, ca oamenii trăindu-le să-și dorească trezirea și unirea cu El. E important să precizăm că harul lui Dumnezeu nu-l părăsește niciodată cu desăvârșire pe om. Foametea îl face pe fiul risipitor să-și vină în fire, adică ia seama la starea decăzută în care se află și dorește să revină acasă: Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: "Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi". Este momentul în care fiul nu se mai raportează la tată ca la un mort. Se simte vinovat și dorește să ceară să nu mai fie numit fiu, ci acceptat ca un slujitor. Gândul schimbării s-a preschimbat imediat în faptă. Neântârzierea prefacerii acestui gând mântuitor în faptă l-a dus la salvare. Venirea fiului risipitor în sine, Il face pe Tatăl să plece întru întâmpinarea acestuia. Iubirea Sa pentru acest fiu nu-L poate ține în loc. El îi spune tainic: Vino cat de aproape poți, restul drumului îl voi face eu. De aici reiese că atunci când omul dorește să se îndrepte, Dumnezeu nu doar că îi iese în întâmpinare, ci aleargă către el așa cum a făcut-o în această pildă. Faptul că tatăl îl vede din depărtare pe fiul plecat, ne descoperă că el s-a aflat într-o permanentă așteptare. Despărțirea de el l-a făcut pe tatăl să fie într-o continuă suferință și neîncetată așteptare. Iar când tatăl îl întâlnește, nu-I ia la intrebari, ci plecându-și capul pe grumajii fiului, îl sărută.Nu-i reproșează nimic. Fără să stea pe gânduri îi dăruiește haina cea mai bună, inel, incalțăminte și taie vițelul cel gras.Rețineți că indiferent de căderea noastră, Dumnezeu ne așteaptă întoarcerea. Nu întârziați să puneți început bun. Bibliografie: sursa:https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-fiului-risipitor/ganduri-pilda-fiului-risipitor-154244.html/ accesat 13.02.2019