Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.

Intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămână din viața Sa pământească. Astfel, din această zi începe Săptămâna Patimilor. În toate bisericile se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii sunt chemați să-L însoțească pe Hristos pe drumul crucii, până la moartea și Învierea Sa. Mântuitorul intra în Ierusalim călare pe mânzul asinei, înconjurat de cei 12 Apostoli. Evanghelistul Matei spune că ucenicii I-au adus lui Hristos asina și mânzul: Au adus asina și mânzul și deasupra lor și-au pus veșmintele, iar El a șezut peste ele (Matei 21, 7), în vreme ce Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre faptul că Hristos S-a așezat pe mânz, nu pe asinâ (Luca 19,35). Între Evangheliști nu există contradicție. Hristos a intrat în Ierusalim șezând pe mânzul asinei. Ucenicii au adus mânzul la Hristos, dar împreună cu mânzul au adus și asina. Iar atunci când Matei spune că s-a așezat peste ele, nu a vrut să spună că Hristos S-a așezat în același timp și pe asină și pe mânz. Aceste cuvinte pot fi interpretate în doua chipuri diferite. În primul rând, a șezut peste ele se referă la hainele pe care ucenicii le-au așezat pe mânz, iar în al doilea rând se poate interpreta că Hristos a șezut mai întâi pe asină și mai apoi pe mânz, ceea ce simbolizează că mai întâi s-a odihnit în sinagoga iudeilor, iar mai apoi în poporul ce venea dintre neamuri. Mulțimea l-a întâmpinat cu ramuri de finic și cântări de bucurie: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului (Ioan 12,13). Erau strigăte de biruință și de slava, pentru ca cei mai multi credeau ca a venit Mesia care avea să îi elibereze din robia lor față de romani. Vedeau în El un stăpân lumesc care urma să le dăruiască eliberare națională. Arhiereii, cărturarii și fariseii simțeau că prezența lui Iisus constituia o amenințare pentru poziția și autoritatea lor. De aceea, nu pierd timpul. Încep de îndată să pună la cale planurile fărădelegii. Și își fac bine treaba pentru că ovațiilor mulțimii din ziua duminicii, "Osana", le vor lua locul peste puține zile strigătele „Ia-L! Ia-L! Rastignește-L!”… Din Scriptură reținem că mulțimea își arunca hainele înaintea lui Hristos. Menționăm că după căderea în păcat, omul primește hainele de piele și pierde Raiul. Gestul acesta de a le pune înaintea lui Hristos, denotă că nu mai avem nevoie de ele, ca prin unirea cu Cel care a biruit moartea, devenim moștenitori ai Raiului. 1 Sărbătoarea Intrării în Ierusalim, în primele secole creștine. Pelerina Egeria, prezenta în orașul sfânt în jurul anului 392, spune că sărbătoarea începea la ora 13.00 și se termina seara, la ora 17.00. Se citea episodul din evanghelie, în care era istorisit evenimentul Intrării Domnului în Ierusalim, apoi, imediat după terminarea lecturii, episcopul se ridică împreună cu toți și coborau de pe muntele Măslinilor. Cei prezenți mergeau înaintea episcopului cântând imne, antifoane și răspunzând mereu cu "Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului". Copiii, împreună cu toata lumea, țineau ramuri de palmier sau măslin în mâini și astfel întâmpinau episcopul pe același drum și "în același fel în care Domnul a fost întâmpinat în ziua aceea". Duminica Floriilor - Duminica aspiranților Duminica Floriilor mai era numită și "Duminica aspiranților" sau a "candidaților la botez", deoarece în aceasta zi, catehumenii mergeau la episcop și îi cereau permisiunea de a fi admisi la botez, iar cei acceptați primeau de la acesta "Simbolul credinței" spre învățătură. Duminica Floriilor a fost numită și "Duminica grațierilor", pentru că în cinstea acestei sărbători împărații acordau grațieri. Ramurile de salcie. De Florii sunt aduse în biserici ramuri de salcie pentru a fi binecuvântate de preot. Acestea simbolizează biruința lui Hristos asupra morții. Ele sunt puse la icoanele din casele credincioșilor. Cum sunt socotite cele trei zile după răstignirea Domnului. Într-un anumit moment, vorbind în parabole, Hristos S-a referit la învierea Sa din morți de după trei zile, spunând: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica. Iudeii au crezut că vorbea despre templul lui Solomon, pentru înalțarea căruia a fost nevoie de patruzeci și șase de ani, dar El vorbea despre templul trupului Său. Chiar și ucenicii au înțeles acest lucru abia după Învierea Sa (Ioan 2,19-22). Cu alte prilejuri, Hristos a vorbit fără ascunzișuri despre Învierea Sa cea de-a treia zi: Şi a început sa-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze (Marcu 8, 31). Atât de mult se răspândise această învățătură, încât cei care se aflau pe Golgota în ceasul jertfei de pe Cruce, Îl huleau spunând: Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuti (Matei 27, 40). De asemenea, arhiereii și fariseii i-au cerut lui Pilat sa pazească mormântul, pentru că si-au adus aminte că, atunci când trăia, Hristos spusese: După trei zile Ma voi scula (Matei 27, 63).