Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2024!

PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA PRIMA DUMINICĂ A POSTULUI NAȘTERII DOMNULUI DIN ANUL 2024 PRIVIND ÎNSEMNĂTATEA „ANULUI OMAGIAL AL PASTORAȚIEI ȘI ÎNGRIJIRII BOLNAVILOR” ȘI A „ANULUI COMEMORATIV AL TUTUROR SFINȚILOR TĂMĂDUITORI FĂRĂ DE ARGINȚI”, ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ, HAR, BUCURIE ȘI PACE DE LA DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI SFÂNTUL DUH, IAR DE LA NOI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI! Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și surori în Domnul, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024, în Patriarhia Română, ca An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Grija pentru cei bolnavi este poruncă evanghelică și condiție a mântuirii, fiind unul dintre criteriile esențiale după care ne va judeca Dumnezeu. Hristos Domnul ne cere să îi vizităm pe cei aflați în boală și în suferință, să îi ajutăm după putere și să îi încurajăm cu inimă bună și cu nădejde în marea milă și putere a lui Dumnezeu. Postul Nașterii Domnului, care tocmai a început, aduce nădejdea și bucuria venirii în lume a Mântuitorului Hristos ca Prunc, Dumnezeu și Om, oferindu-ne modelul desăvârșit de curăție și rugăciune al Maicii Domnului, precum și „chipul blândeților” Sfântului Ierarh Nicolae, cel milostiv și aducător de daruri. Dreptmăritori creștini, La începutul creației, „a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte” (Facerea 1, 31), însă, ulterior, neascultarea lui Adam și a Evei față de porunca divină a adus moartea și boala în lume (Facerea 3, 16-19). Omul, care a fost creat în Rai după chipul lui Dumnezeu și care fusese împodobit cu toată virtutea, primind de la Creatorul său toate darurile spirituale și materiale, a cunoscut, în urma păcatului, durerea separării de Dumnezeu. Astfel, cea dintâi suferință pe care omul a îndurat-o a fost ieșirea din relația de armonie și apropiere cu Dumnezeu și alungarea din Rai, unde trăia în mijlocul unei creații pline de Duhul dumnezeiesc. Sfântul Grigorie de Nyssa evidențiază acest adevăr atunci când afirmă că „cel zidit spre nemurire a fost desfăcut de moarte, iar cel ce petrecea în desfătarea Raiului a fost strămutat în acest loc al bolilor și al durerilor”1 . Așadar, boala, suferința și moartea nu au fost create de Dumnezeu: „Dumnezeu nu a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor vii [...], dar prin invidia diavolului moartea a intrat în lume” (Înțelepciunea lui Solomon 1, 13; 2, 24). Atât boala, cât și suferința sunt realități care pun în evidență slăbiciunea și fragilitatea omului separat sau înstrăinat de Creatorul său prin neascultare. Din acest motiv, adeseori, în cărțile Vechiului Testament, atunci când se amintește de boală, de suferință și de moarte, nădejdea oamenilor este îndreptată către Dumnezeu și către ajutorul Lui. Psalmistul David se roagă pentru vindecarea de neputințe: „Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele” (Psalmul 6, 2), și tot psalmistul confirmă ajutorul primit de la Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat” (Psalmul 29, 2). În Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, se recomandă ca, „în boala ta, să nu fii nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului și El te va tămădui” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 38, 9), pentru că „El înalță sufletul și luminează ochii, dând vindecare, viață și binecuvântare” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 34, 19). Din exemplul dreptului Iov învățăm că „omul își naște singur suferința” (Iov 5, 7), dar și faptul că „pe cel nenorocit Dumnezeu îl scapă prin nenorocirea lui și prin suferință Dumnezeu îi dă învățătură” (Iov 36, 15). Prin urmare, Dumnezeu nu este creatorul suferinței. El, însă, aduce vindecare în omul slăbit de păcat, căruia îi oferă harul Său pentru a putea suporta greutățile vieții. De aceea, psalmistul amintește că „aproape este Domnul de cei umiliți la inimă și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui” (Psalmul 33, 17). Faptul că Dumnezeu este „Doctorul sufletelor și al trupurilor” reiese, în special, din cuprinsul Sfintelor Evanghelii. Ele ne prezintă activitatea Mântuitorului Iisus Hristos, Care „străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor” (Matei 9, 35). În Noul Testament, bolnavii cer 1 Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Fericiri, Cuvântul III, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. XXIX, trad. pr. prof. Dumitru Stăniloae, pr. Ioan Buga, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p. 354. 3 vindecare de la Domnul Iisus Hristos, iar ucenicii Lui vindecă și ei, însă cu puterea dată lor de Dumnezeu. Numărul mare al vindecărilor săvârșite confirmă predica Mântuitorului și proclamă puterea și prezența plină de compasiune a lui Dumnezeu-Omul între oameni. Învățătura lui Hristos și vindecările Sale sunt întotdeauna unite în cea mai profundă formă, alcătuind un singur mesaj de speranță și mântuire. Vindecările pe care Domnul Hristos le înfăptuiește sunt semne ale iubirii Sale milostive nesfârșite. Prin aceste vindecări, El arată că Împărăția lui Dumnezeu este aproape de oameni și ne ajută să înțelegem că adevărata și cea mai profundă boală a omului este absența comuniunii lui cu Dumnezeu, Izvorul iubirii. Numai comuniunea cu Dumnezeu ne poate oferi adevărata vindecare și viață autentică. Evenimentul central care dă mărturie despre iubirea milostivă și vindecătoare a lui Dumnezeu rămâne Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Prin întruparea lui Hristos, Dumnezeu a ales să devină om și să împărtășească suferințele omenirii, culminând cu moartea Sa pe Cruce. El este Cel despre Care prorocul Isaia a spus: „Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat” (Matei 8, 17; Isaia 53, 4). Prin ascultarea Sa până la moarte, Hristos Domnul a vindecat păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva (cf. Filipeni 2, 8). Crucea lui Hristos este și mărturia faptului că Dumnezeu a intrat în istoria umană pentru a suferi alături de noi și pentru a ne mântui. Prin moartea și Învierea Sa, Hristos oferă un nou sens suferinței, care nu este văzută ca fiind un scop în sine, ci o realitate care, deși dificilă și dureroasă, poate deveni o cale de despătimire, de maturizare duhovnicească și de apropiere de Dumnezeu. Învierea lui Iisus Hristos din morți este dovada biruinței Sale asupra păcatului și morții, deci și asupra bolii și a suferinței (cf. Ioan 11, 25). Dacă moartea este înțeleasă ca o consecință a păcatului, Învierea este restaurarea vieții și biruință asupra suferinței. Învierea lui Hristos este începutul unei noi creații, în care moartea, boala și suferința nu mai au putere asupra omului credincios. Deși în această lume materială omul continuă să experimenteze boala, suferința și moartea, Învierea lui Hristos mărturisește o vindecare completă a omului la sfârșitul veacurilor. De aceea, în Biserică, Hristos Însuși este medicament, iar Sfânta Euharistie este leac pentru tămăduirea sufletului și a trupului, spre iertarea păcatelor și viața de veci (cf. Ioan 6, 54). După Înălțarea Mântuitorului la cer, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra ucenicilor, dăruindu-le puterea de a duce mai departe lucrarea Sa de vindecare și mântuire. Duhul Sfânt lucrează în Biserică prin Sfintele Taine în inimile credincioșilor, vindecându-i, întărindu-i și călăuzindu-i pe calea mântuirii. În acest context, slujirea sacerdotală a cuprins dintotdeauna și datoria clericilor de a se îngriji de cei bolnavi, ca o împlinire a poruncii Domnului Iisus Hristos: „Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). Prin lucrarea Duhului Sfânt în lume, în special prin Sfintele Taine, slujitorii Bisericii continuă misiunea la care au fost trimiși de Hristos, vindecând și alinând suferințele nenumăraților bolnavi. Pe lângă rugăciune și încurajare, în Biserică, pastorația bolnavilor se realizează și prin așezăminte social-filantropice. Din cele 884 de servicii sociale și medicale pe care le desfășoară unitățile de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, 90 sunt destinate bolnavilor, numărul beneficiarilor acestor servicii fiind 39.439 pacienți. Iubiți credincioși, Viața creștină trăită după rânduielile Bisericii este mijloc de a ne feri de păcat, dar și modalitate de a preveni boala. Rugăciunea, postul, cumpătarea și milostenia nu sunt doar obligații morale ale creștinului, ci și metode și remedii prin care cultivăm, cu ajutorul harului dumnezeiesc, o viață fizică și spirituală sănătoasă. Biserica se roagă pentru sănătatea și mântuirea oamenilor. Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae arată că, prin Sfânta Taină a Maslului, „se cer împreună: tămăduirea trupului, iertarea de păcate și curățirea sufletului de păcate. Sălășluirea Duhului are mai ales scopul curățirii de păcate și al tămăduirii de patimi și al ridicării omului la o viață de sfințenie, de slujire curată a lui Dumnezeu”. Totodată, în Biserică, cei aflați în boală și în suferință primesc ocrotirea și ajutorul Maicii Domnului și a tuturor sfinților. Sfinții sunt mijlocitori și purtători ai harului divin, iar prin viața lor plină de sfințenie și rugăciune, devin mijloace prin care Hristos revarsă binecuvântări asupra oamenilor. Sfinții nu acționează prin propria lor putere, ci prin puterea lui Dumnezeu, care lucrează prin ei. De aceea, sfinții sunt considerați mărturii vii ale iubirii și îndurării lui Hristos față de lume. În mod special, atunci când este vorba despre boală și suferință, Biserica amintește și îi cinstește pe Sfinții tămăduitori fără de arginți, cunoscuți pentru darul lor de a vindeca pe cei bolnavi, prin puterea harului dăruit lor de Dumnezeu. Ei sunt numiți „fără de arginți” deoarece nu au primit vreo răsplată materială pentru serviciile lor, asemănându-se în acest fel cu apostolii, care au transmis mesajul Evangheliei și au făcut minuni fără să ceară ceva în schimb. Acești sfinți tămăduitori au fost medici sau vindecători care și-au dedicat viața atât slujirii aproapelui, cât și slujirii lui Dumnezeu. Ei au vindecat atât trupurile oamenilor, cât și sufletele acestora, cultivând credința în Dumnezeu și transmiterea iubirii creștine. Pentru a-i cinsti pe acești vindecători minunați, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Primul medic al Bisericii apostolice pe care îl amintește Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale este „Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14), adică Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, autorul Evangheliei a treia și al cărții Faptele Apostolilor. Tot în cartea Faptele Apostolilor, citim despre Apostolii Petru și Pavel, care au vindecat bolnavi în numele lui Hristos (Faptele Apostolilor 3, 6; 9, 34). 2 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, în coll. Opere complete, vol. XII, Ed. Basilica, București, 2018, p. 213. În aceeași perioadă de început a creștinismului, o altă tămăduitoare a fost și Sfânta Mare Muceniță Tecla, cea întocmai cu apostolii, ucenică a Sfântului Apostol Pavel. Din primele patru secole sunt și cei doisprezece Sfinți doctori fără de arginți pomeniți liturgic la Proscomidie: Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon, alături de alți sfinți tămăduitori din primele secole: Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Partenie de Lampsakos, Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, sau de alți mari sfinți taumaturgi mai recenți, dar foarte iubiți de credincioși, precum: Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Sfântul Gherasim din Kefalonia sau Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul. Toți acești sfinți tămăduitori ai Bisericii oferă speranță celor fără de speranță, dăruiesc vindecare acolo unde medicii nu pot vindeca boli grele. Sfinții taumaturgi, ca membre ale Trupului tainic al lui Hristos, Îl fac cunoscut lumii pe Domnul Iisus Hristos ca fiind Doctorul cel Mare, care le-a dăruit și lor darul vindecărilor, așa cum învățăm din imnografia Bisericii: „Ce vă vom numi pe voi: Doctori ce vindecați sufletele și trupurile, tămăduitori de patimi nevindecate, care în dar tămăduiți pe toți, luând darurile de la Mântuitorul Hristos, Cel Ce dăruiește nouă mare milă”3 . Minunile de vindecare realizate prin sfinți sunt mărturii ale puterii divine, dar și îndemnuri la credință. În majoritatea cazurilor, Mântuitorul i-a vindecat pe cei care veneau la El cu credință. În acest context, minunile realizate prin sfinți sunt o chemare adresată oamenilor de a-și întări credința și de a se apropia de Dumnezeu. Vindecările miraculoase sunt un semn că Hristos lucrează în lume și că Biserica este vie, animată de puterea Duhului Sfânt, mântuirea fiind cea mai importantă vindecare. Iubiți frați și surori în Domnul, Chiar dacă pe parcursul întregului an 2024, Biserica, prin slujitorii și credincioșii săi mireni, s-a străduit să aducă, mai mult decât în anii precedenți, mângâiere și alinare persoanelor aflate pe patul durerii și al neputinței, perioada care urmează, cea a Postului Nașterii Domnului, reprezintă un bun prilej pentru a înmulți dragostea și mila creștină. De aceea, și în acest an, ne adresăm preoților și credincioșilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate și la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine și medicamente. Acestea vor fi distribuite celor aflați în suferință și în lipsuri, familiilor defavorizate, cu mulți copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude, cu precădere celor care locuiesc în mediul rural. 3 „Slava Stihoavnei” de la Vecernia la prăznuirea Sfinților și făcătorilor de minuni, doctori fără de arginți, Cosma și Damian, din Asia, luna noiembrie, ziua întâi”, în Mineiul pe noiembrie, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, p. 9. 6 Fiind încredințați că veți arăta și în acest an dărnicie creștină și veți răspunde cu dragoste chemării noastre părintești în această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulțumim pentru generozitatea arătată în anii precedenți și vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți românii, din țară și din străinătate, dăruindu-le sănătate și mântuire, ocrotindu-i de tot răul și întărindu-i în tot lucrul bun, spre bucuria Bisericii noastre și a poporului român de pretutindeni. Cu multă bucurie, vă îmbrățișăm părintește și vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13). † Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române † Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei † Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului † Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului † Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei † Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului † Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor † Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale † Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord † Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi † Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh Patriarhal 7 † Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului † Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților † Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei † Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului † Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului † Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului † Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos † Timotei, Arhiepiscopul Aradului † Ignatie, Episcopul Hușilor † Lucian, Episcopul Caransebeșului † Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului † Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei † Antonie, Episcopul de Bălți † Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud † Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor † Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului † Ambrozie, Episcopul Giurgiului † Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților † Visarion, Episcopul Tulcii † Petroniu, Episcopul Sălajului † Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei † Ieronim, Episcopul Daciei Felix † Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei † Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei † Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei † Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord † Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelandeul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor † Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului † Paisie Lugojeanul, 8 † Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei † Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal † Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor † Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor † Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului † Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei † Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Nectarie de bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Episcop ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei † Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului † Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților † Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului † Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului † Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei † Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord † Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Nesfârșita veste minunată a îndumnezeirii !

De la întunecare și până la răsăritul soarelui, de la micile finaluri până la noile, neîntreruptele începuturi, firea umană este tributară altor deveniri, cel mai adesea, așezându-se cuminte într-un șir al cutumelor și deprinderilor cotidianului tălmăcit, apoi răstălmăcit de alții. Părem captivi în gânduri și speranțe de împrumut, adoptăm cu ardoare ceea ce este modern, acceptăm să trăim între limitele unui calapod cât mai actual, iar conceptele vechi, care au luminat existențe și au format caractere, tindem să le respingem din start, sub pretextul desuetudinii. Viitorul pare a deține un făgaș cu totul special, care presupune plecarea la drum, fără bagajele vremurilor care au fost, către doar bănuitele străluciri ale vremurilor care vor veni. Au fost importate serbări noi, cu nume pompos de sărbători și urări care sună mai bine în alte limbi, de circulație internațională. Sărbătorilor tradiționale creștine li s-au adăugat măști contemporane, în culori laicizate, pentru a fi păstrate în circuitul vacanțelor și minivacanțelor, căutându-se, parcă, devierea lor către zări opuse menirii lor, cu un efort greu de înțeles. Și mă gândesc, după mult timp de căutare a sensurilor, că ne lipsește, astăzi, nu neapărat dorința de a păstra, fie și adaptate, conceptele cu adevărat importante, ci simpla cunoaștere a înțelesurilor corecte, reale. În acest caz, neștiința are, probabil, o scuză validă, întrucât spiritul ni se adapă din alte izvoare, specifice vremurilor, iar sursele de informare potrivite au fost așezate într-o nișă deloc adecvată călătoriei spre înțelegere. Nașterea Mântuitorului Hristos a strălucit peste meleaguri foarte asemănătoare, din punct de vedere intelectual și comportamental, cu acelea pe care le vedem zi de zi. O lume în care mulți oameni, prin împrumutul ideilor din alte orizonturi și mimetismul devenit modus vivendi, pierduseră deprinderea așezării propriilor gânduri în cuvinte potrivite, acceptând exercițiul distructiv al vorbelor de-a gata și al comportamentelor croite în consecință. De aceea, pogorârea lui Dumnezeu întru umanitate a constituit, atunci, un prilej al îndepărtării de calp, o șansă minunată de îmbrățișare a Adevărului văzut, simțit, trăit. Iar frumusețea binecuvântării divine a Nașterii constă în faptul că și astăzi, oricând, schimbarea felului nostru de a fi rămâne o posibilitate mereu actuală, dincolo de perisabilele idei la modă, revenite în actualitate cu o mișcare ciclică și uneori deconcertantă. Postul care precede praznicul Nașterii Domnului este o perioadă propice meditației și înțelegerii, privirii către ce a fost și ce este în viața noastră, cu scopul de a contura un viitor potrivit nu înșelătoarelor trăiri de moment, ci așezării de partea corectă a eternității. Este o strădanie de înnoire, de pregătire a firii noastre și a împrejurimilor existențiale pentru clipa în care Pruncul Sfânt este așezat în mijlocul omenirii, pe care o îmbrățișează cu duioșie mântuitoare. Este - trebuie să fie - o succesiune de trăiri profunde, călăuzite de credință către Steaua de la Răsărit. Trăim vremuri complicate, dar când nu au fost așa? Peste adevăratele înțelesuri se așterne o pâclă menită, parcă, să ne îndepărteze de noi înșine. Dar parcurgerea acestui post ne poate aduce, prin mai multă rugăciune și mai puțină afundare în răutatea cotidiană, înțelegerea miracolului pe care îl reprezintă, pentru fiecare dintre noi și pentru toți, dimpreună, sărbătoarea Nașterii Domnului. Nu cea care pare să răzbată din filme sau din tentative muzicale, ci șansa devenirii întru Hristos, a trăirii liniștite, fericite, în Adevăr. Nesfârșita veste minunată a îndumnezeirii. Sursa:https://ziarullumina.ro/opinii/editorial/nesfarsita-veste-minunata-a-indumnezeirii-193743.html

Burnout-ul sau epuizarea de la locul de muncă!

Definit ca epuizare fizică, psihică și emoțio­nală, care apare ca urmare a unui stres cronic la locul de muncă, burnout-ul provoacă un dezechilibru puternic în organism. Psihologul clinician Codruța Marin enumeră printre simptome: fatigabilitatea excesivă, insomnie, cefalee, dureri musculare, dezechilibre gastro-intestinale și scăderea imunității. La nivel cognitiv, apar idei de incompetență, lipsă de valorizare și stimă de sine scăzută, ceea ce duce la izolare socială, neasumarea de res­pon­sabilități, înstrăinarea față de propria activitate și față de colegi. Se vorbește tot mai mult, în zilele noastre, despre burnout sau epuizarea fizică, psihică și emoțională pe care o resimt anumite persoane din cauza a prea multor ore lucrate sau a stresului pe care nu reușesc să-l gestioneze corect la locul de muncă. În spațiul public au fost lansate atenționări în privința burnout-ului cadrelor medicale, a profesorilor, dar și a altor categorii de profesii care implică responsabilități mari, gestionarea unor acțiuni și relații complexe cu resurse puține, impunerea unor termeni-limită nerealiști etc. „Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, burnout-ul este definit ca epuizare survenită în urma expunerii prelungite la stresul cronic de la locul de muncă. Atunci când stresul ocu­pațional nu este gestionat cu succes, apare un dezechilibru care afectează individul în ansamblul său. Astfel, apar semne și simptome atât la nivel fizic, cât și emoțional, cognitiv și comportamental. Cel mai important semn este fatigabilitatea excesivă, care poate fi însoțită de insomnie, cefalee, dureri musculare, dezechilibre gastro-intestinale, scăderea imunității. Epuizarea profesională are ca efect scăderea randamentului în muncă, ceea ce favorizează apariția simptomatologiei la nivel emoțional caracterizată prin tristețe, neajutorare, anhedonie și autodevalorizare. La nivel cognitiv, apar idei de incompetență și stimă de sine scăzută, ceea ce determină persoana să adopte un comportament evitant, de izolare socială, să nu își mai asume responsabilități, să se înstrăineze față de activitatea sa, colegi și instituție. Din cauza epuizării, pragul de toleranță la diverși factori activatori scade, persoana aflată în burnout devenind adesea agresivă, chiar cinică”, a explicat psihologul clinician Codruța Marin Specialiștii atrag atenția că simptomele burnout-ului apar după o perioadă îndelungată de timp în care o persoană a fost expusă la un stres cronic intens. Înainte de a ajunge la colaps fizic, psihic și emoțional, persoana în cauză va nega problemele cu care se confruntă din dorința de afirmare profesională, își va neglija nevoile personale muncind și mai mult, se va izola de grupurile sociale și chiar de familie, dar nu va putea evita situațiile conflictuale cu colegii de serviciu și cu unii membrii ai familiei, considerându-se neînțeleasă și devalorizată. Lipsa de satisfacție, de mulțumire și de împlinire față de activitățile pe care le desfășoară are un rol important în accentuarea stării de epuizare, căci atunci când o persoană nu este valorizată, deși face eforturi peste măsură, întregul său sistem psihic se dezorganizează și are nevoie de sprijin pentru a-și reveni. Cumul de factori care contribuie la burnout Psihologul Codruța Marin subliniază că burnout-ul este efectul unui cumul de factori: „Studiile de specialitate au arătat că există o legătură directă între burnout și anumite trăsături de personalitate. Astfel, persoanele extravertite, conștiincioase, ambițioase, competitive, perfec­țio­niste, cu nevoie mare de control și standarde înalte, ajung să își epuizeze resursele fizice și psihice pentru a-și îndeplini obiectivele. Acestea adoptă un stil de muncă intensiv în care își neglijează nevoile primare de alimentație și somn, nu mai acordă timp familiei, amână și în final renunță la momentele de relaxare și de socializare. În ciuda sacrificiilor făcute, obiectivele nu sunt îndeplinite, apare sentimentul de ine­ficiență, de izolare socială și gol interior. Persoana în cauză atribuie și mai multe resurse pentru îndeplinirea obiectivelor, activându-se un cerc vicios ce va întreține epuizarea, până când persoana intră în colaps. În afară de factorii interni, burnout-ul poate fi favorizat de relațiile dificile de la locul de muncă sau de o organizare deficitară a companiei ce pune presiune pe angajați prin cerințe suplimentare și termene- limită nerealiste. Astfel, sub amenințarea pierderii locului de muncă, angajatul va fi dispus să lucreze peste program, să-și neglijeze nevoile și să ajungă la epuizare”. Specialiștii vorbesc despre trei tipuri de burnout, primul poate fi identificat la nivel personal fiind determinat de perfecționismul exagerat și trasarea de standarde extrem de ridicate, al doilea tip de burnout este cel interpersonal, cauzat de relații conflictuale și tensionate cu colegii de serviciu și cu unii membri ai familiei, iar cel de-al treilea este numit burnout organizațional și formulează cerințe nerealiste de la angajați, cărora le dă de înțeles că își vor pierde locul de muncă dacă nu îndeplinesc cerințele impuse. Pentru că burnout-ul este un fenomen ocupa­țional, pentru a nu ajunge în starea de epuizare este util să nu ne identificăm cu munca pe care o realizăm și să ne amintim că există viață după serviciu. De aceea e necesară o graniță clară între muncă și viața personală, pentru că organismul are nevoie de odihnă necesară refacerii, dar și de timp liber de relaxare, socializare pentru creșterea stării de bine. Consult de specialitate în situație de burnout Unele persoane sunt mai predispuse la burnout din cauza unor moșteniri genetice sensibile sau din pricina unor probleme familiale, cum ar fi decesul unei persoane dragi, o traumă sau un divorț. Pentru persoanele perfecționiste, cele cu capacitate redusă de adaptare la stres și care au o nevoie mare de a deține controlul, psihologul clinician Codruța Marin spune că „practicarea deconectării totale de locul de muncă în timpul weekendurilor și al concediilor de odihnă oferă organismului șansa de a trăi experiențe noi, plăcute prin care să se încarce cu energie pozitivă. În cazul în care locul de muncă favorizează apariția burnout-ului fie prin modul de organizare, fie prin mediul ostil, este necesară comunicarea asertivă a nevoilor, negocierea termenelor presante, prioritizarea sarcinilor și în ultimă instanță găsirea unui nou loc de muncă. Persoanelor aflate în burnout le recomand să apeleze de urgență la îngrijire medicală. În plus, în cazul în care apare ideația suicidară ca modalitate de evadare, este necesar un consult psihiatric. De asemenea, este nevoie de intervenție psihologică pentru conștienti­zarea factorilor care au contribuit la apariția burnout-ului, pentru identificarea resurselor proprii, cu scopul depășirii situației, dar și pentru dobândirea de noi abilități de relaxare și autoreglare emoțională, de comunicare asertivă a nevoilor și de rezolvare a problemelor”. Credința în Dumnezeu, rugăciunea, participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, spovedania regulată, precum și păstrarea legăturii cu un preot duhovnic poate ajuta o persoană aflată în situație de burnout. Prin raportare la viața veșnică „obiectivele de la locul de muncă cad în plan secund și devin doar un mijloc pentru a obține cele necesare familiei. Spovedania este o ocazie de introspecție, iar cu ajutorul părintelui duhovnic poți înțelege ce anume te determină să muncești până la epuizare și care este modalitatea potrivită de raportare la muncă. De asemenea, comunitatea formată în jurul bisericii poate oferi sprijin emoțional și social, iar rugăciunea poate ajuta la calmarea minții și la reconectarea cu Dumnezeu. Astfel, înțelegem că nu suntem singuri pe acest drum”, a completat psihologul. Sursa: https://ziarullumina.ro/societate/psihologie/burnout-ul-sau-epuizarea-de-la-locul-de-munca-193843.html