miercuri, 29 ianuarie 2014

MITROPOLITUL VISARION PUIU – 135 ANI DE LA NAȘTERE.

La 27 februarie se împlinesc 135 ani de la nașterea Mitropolitului Visarion Puiu, ierarh de seamă care prin credința si patriotismul său și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii. În timpul arhipăstoriei sale Mitropolitul Visarion s-a îngrijit de buna organizare a eparhiilor încredinţate. A desfăşurat o rodnică activitate ecleziastă şi culturală, demonstrând înalte calităţi de organizator şi, în multe privinţe, de întemeietor. S-a născut în oraşul Paşcani (România) la 27 februarie 1879, primind numele de botez Victor şi fiind unul din cei şapte copii ai lui Ioan şi Elena Puiu. După absolvirea claselor primare urmează Seminarul Teologic Inferior de la Roman, iar în toamna anului 1894 este transferat la Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi. Aici tânărului seminarist i se trezeşte gustul pentru lectură, iar ajuns în clasele superioare colaborează cu succes cu publicaţiile locale şi cu unele reviste literare din Bucureşti. În toamna anului 1899 se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, care o absolveşte în 1904. În decembrie 1905 este tuns în monahism cu numele de Visarion şi după trei zile este hirotonit ierodiacon pentru catedrala din Roman. La Roman, după cum mărturisea chiar viitorul mitro¬polit într-o scrisoare autobiografică, a trăit „cei mai frumoşi ani ai călugăriei”. În ianuarie 1907 pleacă pentru a-şi desăvârşi studiile la Academia Teologică de la Kiev. După absolvire a revenit în patrie, fiind hirotonit ieromonah pe seama catedralei din Galaţi (1908) şi ridicat în rangul de arhimandrit la 1 ianuarie 1909. În acelaşi an este numit vicar al Eparhiei Dunărea de Jos şi director al Seminarului din Galaţi. Director al Seminarului Teologic din Chişinău. În vara anului 1918, după unirea Basarabiei cu România, au fost numiţi la Seminarul Teologic din Chişinău o seamă de profesori în frunte cu arhimandritul Visarion Puiu. La 1 septembrie 1918 el este numit director al Seminarului Teologic din Chişinău, iar în decembrie al aceluiaşi an – exarh al mănăstirilor din Basarabia. „Seminarul din Chişinău, – îşi amintea Mitropolitul Visarion, – avea un local bun, dar în vremea revoluţiei ruse adăpostise câteva regimente, care la plecare îl lăsase într-o stare de plâns...”. Prin contribuţia directorului guvernului local pentru Basarabia, Arhimandritul Visarion Puiu reuşeşte să readucă la condiţie localul seminarului. Tot în această perioadă a fost şi un reprezentant activ al „Comisiunii monumentelor istorice din Basarabia”, fondată în 1919. Această comisie avea ca scop inventarierea monumentelor şi odoarelor vechi de la mănăstiri şi biserici, conservarea şi restaurarea lor. În scurt timp arhimandritului i se încredinţează conducerea „Societăţii istorico-arheologice” din Chişinău, a „Societăţii culturale a clerului” şi a celei de binefacere a oraşului, care asigura zilnic cu hrană de la 400 până la 500 de săraci. În acea perioadă el publică valoroasa lucrare „Mănăstirile din Basarabia”. Meritele sale incontestabile şi experienţa câştigată în posturile de mare răspundere au fost înalt apreciate de autorităţile bisericeşti şi laice, astfel încât în primăvara anului 1921 a fost ales şi sfinţit episcop titular al Argeşului. În anul 1923 în Basarabia are loc o restructurare esenţială a vieţii bisericeşti. Se refac două eparhii: cea a Cetăţii Albe – Izmail (cu reşedinţa în oraşul Izmail) şi eparhia Hotinului (cu reşedinţa în oraşul Bălţi). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a propus ca unic candidat pentru scaunul episcopal al nou-înfiinţatei episcopii a Hotinului. Episcop al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi. Ca episcop al Hotinului s-a ocupat de buna organizare a Bisericii şi a clerului. Prin purtarea sa de grijă în raza episcopiei, care cuprindea judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin, au fost construite şi renovate o mulţime de lăcaşuri, printre care şi cele din oraşul Bălţi. Noua eparhie nu dispunea de fonduri şi de sediu, nou-numitul episcop mulţumindu-se timp de aproape un deceniu cu o gazdă particulară. Prin colectarea jertfelor de pe teritoriul întregii eparhii şi prin contribuţia Ministerului Cultelor se finalizează construcţia bisericii de pe lângă închisoare, începută în 1915, aceasta devenind cea de-a doua biserică din oraşul Bălţi. Graţie eforturilor lui Visarion Puiu a fost înfiinţată şi o tipografie, unde pe parcursul anilor au fost editate cărţi pentru credin¬cioşi, foi duminicale şi ziarul eparhiei. În anul 1924 se sfinţeşte piatra de temelie a monumentalei Catedrale „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, iar în 1926 se începe construcţia Bisericii „Cuv. Parascheva” şi a reşedinţei episcopale. Sub îndrumarea arhitecţilor veniţi din Regat, cu mari osteneli şi cheltuieli, aceste construcţii au fost finalizate şi sfinţite în 1934 - fapt remarcabil şi deosebit de important pentru istoria Bisericii noastre. Slujba de sfinţire a catedralei a fost oficiată de un sobor de înalţi prelaţi ai Bisericilor Ortodoxe. Acest mare eveniment a fost onorat cu prezenţa regelui Carol al II-lea, însoţit de familia regală şi alţi demnitari de stat. În anul 1928 Episcopul Visarion publică lucrarea „Documente din Basarabia”, iar pe parcursul anilor 1929-1931 pe paginile revistei istorice „Arhivele Basarabiei” apar numeroase materiale despre istoria Bisericii basarabene sub semnătura „Visarion, Episcop al Hotinului”. El a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări, în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie, şi de pregătire temeinică a tineretului, în general, şi a teologilor, în special. În timpul păstoriei sale au mai fost înfiinţate fabrica de lumânări, atelierul de obiecte bisericeşti, case de ajutor reciproc, banca clerului etc. La mănă¬stirea Dobruşa s-a înfiinţat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, iar la mănăstirea Japca – „Şcoala de pregătire practică rurală a fetelor de săteni”. Realizările şi împlinirile Episcopului Visarion în doar 12 ani de păstorie în Eparhia Hotinului rămân neşterse. Aici a trecut, bineînţeles, şi prin mari greutăţi, dar ulterior îşi amintea cu satisfacţie de acele clipe, când era sprijinit de poporul drept-credincios. Avea şi o dăruire rară pentru cei din jurul său, acordând ajutor substanţial locuitorilor din judeţele Tighina, Cahul şi Cetatea Albă, care sufereau din cauza secetei din 1929. Datorită sprijinului acordat de ierarh, a fost posibilă adăpostirea unui mare număr de locuitori transnistreni persecutaţi de regimul sovietic. Tot la iniţiativa sa a fost colectat ajutor pentru locuitorii din Grecia şi Bulgaria, care au avut de suferit de pe urma cutremurului din 1930. Mitropolit al Bucovinei . În octombrie 1935, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Episcopul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta corespunzătoare câştigând anterior în alegerile Adunării Eparhiale din Cernăuţi 136 din 154 de voturi exprimate. A fost confirmat şi prin decret regal. În cei patru ani şi jumătate, aflat în scaunul mitropolitan din Cernăuţi, s-a ocupat de bunul mers al treburilor Mitropoliei Bucovinei, dovedind bunele calităţi de organizator şi administrator: În anul 1940, când forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, prin contribuţia Mitropolitului Visarion din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei se alocă ajutoare financiare importante pentru înzestrarea armatei. La fel, a fost acordat un ajutor pentru completarea echipamentului unui regiment de vânători din Cernăuţi. În mai 1940 mitropolitul îşi prezintă demisia din scaunul arhieresc al Bucovinei şi se retrage la schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţului. Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria Între anii 1942-1944, fiind un bun cunoscător al limbii ruse, Mitropolitul Visarion a condus Misiunea Ortodoxă înfiinţată în spaţiul dintre Nistru şi Bug, devenind Mitropolit „al Transnistriei” cu reşedinţa la Odesa. Misiunea Ortodoxă avea menirea să refacă viaţa creştină din acest spaţiu. Sub îndrumarea Misiunii, în Transnistria au fost trimişi sute de preoţi, s-au redeschis biserici, s-a refăcut viaţa monahală, a fost înfiinţată o tipografie, unde se tipăreau cărţi de rugăciune şi diverse broşuri pentru credincioşii locului. Într-o cuvântare, rostită la Odesa în octombrie 1943 în faţa unor refugiaţi de pe Don şi din Cuban, Mitropolitul Visarion arată scopul urmărit de Misiunea, pe care o conduce: „Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi, românii, pe aici ori va veni stăpânirea rusească şi nici nu am călăuzit această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune: să restabilim stările bisericeşti şi să deschidem un drum mai bun pentru viitorul Bisericii Ortodoxe de aici”. În perioada, cât a condus Misiunea, s-a înfiinţat chiar şi un Seminar Teologic la Dubăsari. Oameni nevoiaşi din Transnistria au fost ajutoraţi cu alimente, adăpost, o atenţie deosebită acordându-se copiilor orfani şi bătrânilor. Ani de pribegie . Evenimentele care au avut loc în 1944 au curmat activitatea Misiunii Ortodoxe din Transnistria, iar cei care se angajaseră în ea au avut de suferit. Mitropolitul Visarion, datorită acestei ultime misiuni, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală, iar aşa-zisele „tribunale ale poporului”, instituite în România de către comunişti, la 20 februarie 1946 îl condamnă la moarte în contumacie (judecat în lipsă). Era acuzat de faptul că în perioada cât a fost Mitropolit al Odesei ar fi patronat, în această calitate, „acţiunile de teroare din Basarabia şi Transnistria”. Viaţa în exil şi-a trăit-o în Austria, Italia, Elveţia şi Franţa. Aflându-se în Italia, a locuit vreme de doi ani într-o chilie din localitatea Maguzzano. În 1949 Mitropolitul Visarion se stabileşte în Franţa, pe lângă biserica comunităţii creştinilor ortodocşi români de la Paris (fondată încă în sec. XIX). După evenimentele, ce au urmat în 1944 în România, sute şi mii de refugiaţi români au fost primiţi şi ajutaţi de membrii acestei comunităţi creştine. Instaurarea regimului comunist a dus la ruperea legăturilor spirituale şi canonice ale Patriarhiei Române cu Biserica diasporei româneşti. În urma acestor evenimente românii din afară au fost nevoiţi să se organizeze în unităţi administrative bisericeşti autonome. Prin purtarea de grijă a Mitropolitului Visarion, se înfiinţează Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, cu sediul la Paris, Mitropolitul Visarion devenind arhipăstor al acesteia. În 1958 se retrage în localitatea Viels Maison-Alsne, în apropiere de Paris, unde, bătrân, slab şi bolnav, moare în 1964. A fost înmormântat în aceeaşi localitate. Ulterior rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului au fost strămutate în cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alţi înaintaşi români decedaţi în străinătate. Pe crucea mormântului său sunt incrustate următoarele cuvinte: „Mitropolitul Visarion Puiu, 27.02.1879 -10.08.1964, Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. „La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns...” Credinţa şi patriotismul, precum şi realizările sale deosebite, merită să fie cunoscute, a aceluia care a fost primul episcop al reînfiinţatei Episcopii a Hotinului şi ultimul Mitropolit al Bucovinei şi al Odesei înainte de instaurarea puterii sovietice după cel de-al doilea război mondial. Protoiereu Ioan Lisnic

vineri, 20 decembrie 2013

Sfinţii Părinţi despre Sfintele icoane!

"Când intrăm într-o biserică ortodoxă ne trezim înconjuraţi de icoane şi sfinţi. Există mai multe explicaţii pentru această realitate, dar cea mai profundă mi se pare aceasta: icoanele Sfinţilor de pe pereţii bisericilor sunt Albumul nostru de familie. Fiecare familie, fiecare neam şi popor îşi păstrează şi respectă cu cinste biografiile şi portretele celor mai renumiţi şi mai iubiţi cetăţeni ai lor. Ortodocsii nu sunt doar din acelaşi neam ("Noul Israel"), ci şi din aceeaşi familie, care este casa Dumnezeului Celui Viu. Sfinţii ale căror icoane ne privesc de pe pereţii bisericilor sunt fraţii noştri şi surorile noastre mai mari, strămoşii noştri întru credinţă."(Arhiepiscop Lazar Puhalo, "Icoana ca Scriptură") "Pentru că unii ne hulesc că ne închinăm şi cinstim icoana Mântuitorului şi a Stăpânei noastre şi încă a celorlalţi sfinţi şi slujitori ai lui Hristos, să audă că dintru început Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. Pentru care motiv, oare, ne închinăm unii altora, dacă nu pentru motivul că suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu? După cum spune grăitorul de Dumnezeu Vasile cel prea renumit în cele dumnezeieşti "cinstea adusă icoanei se îndreaptă spre originalul ei". Dar originalul ei este cel înfăţişat în icoană, cel după care se face icoana. Ieşire 25,40; Evrei 8,5. (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica) "Odinioară Dumnezeu Cel fără de trup şi fără formă nu era în nici un fel reprezentabil. Dar astăzi, când Dumnezeu s-a arătat în trup şi a trăit printre oameni, eu înfăţişez ceea ce se vede în Dumnezeu. Eu nu venerez materia, ci Îl venerez pe Creatorul materiei, care pentru mine sa făcut trup, şi-a asumat viaţa în materie şi prin mijlocirea materiei a făcut cu putinţă mântuirea mea". (Sfântul Gherman patriarhul Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin) "Astfel, atunci când vedem icoanele sfinţilor ca pe propriul album de familie, portretele duhovniceşti ale celor mai desăvârşiţi şi mai vrednici înaintaşi ai noştri, fie ei ruşi, eschimoşi, sârbi, greci,sau chinezi, ajungem să înţelegem pe deplin cuvintele pauline şi ale lui Hristos care ne spun că Dumnezeu este Tatăl nostru. Încă odată se dovedeşte credincioşia icoanelor faţă de Sfânta Scriptură, căci icoanele sfinţilor, văzute ca albumul nostru de familie, îndreptăţesc cuvintele Apostolului: " Deci dar nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos".Efeseni 2,19-20 (Arhiepiscop Lazăr Puhalo)

joi, 3 octombrie 2013

Biserica, educația și lupta pentru viață!

"De la Sfinții Chiril și Metodie, de-a lungul secolelor, crearea de școli a mers mână-n mână cu predicarea Evangheliei. Dar nu m-am gândit până acum că susținerea unei educații corecte din punct de vedere moral poate fi de fapt un act de protejare a vieții! Este nevoie să deschidem mai multe școli care să prezinte întreaga viziune ortodoxă, copiilor noștri și societății. Și dacă tot suntem ortodocși, de ce să nu susținem în mod constant una dintre instituțiile noastre de învățământ ortodoxe?” Elevi la Şcoala "Varlaam Mitropolitul" din Iaşi, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Pe un blog ortodox, pr. Ernesto M. Obregon, preot la o biserică ortodoxă greacă din America de Sud aduce în atenția cititorilor un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din care reiese, printre altele, că o bună strategie pentru reducerea sarcinilor în rândul adolescentelor este creșterea nivelului de educație, încurajând copiii să meargă la școală, urmând liceul sau o școală profesională și de ce nu, cursurile de la universitate. „Deși OMS continuă să susțină concluzia standard potrivit căreia serviciile de contracepție s-au îmbunătățit în ultimii ani și că acesta este principalul factor pentru diminuarea numărului sarcinilor la adolescente, tot din raport rezultă că educația este mai eficientă decât contracepția. Acest aspect îmi dă prilejul să amintesc de un serviciu foarte important pe care Biserica l-a asigurat și în trecut și îl poate garanta și în continuare: e vorba de înființarea sau creearea de instituții de învățământ, de la grădiniță până la universitate”, scrie pr. Ernesto M. Obregon. De ce e imperios acest lucru? O bună educație - mai puține sarcini timpurii În lume, aproximativ 16 milioane de fete între 15 și 19 ani nasc în fiecare an, reprezentând mai mult de 10% din totalul nașterilor. În țările în curs de dezvoltare, aproximativ 90% dintre nașterile la adolescente apar în cadrul căsătoriei. În multe țări, riscul de deces matern este de două ori mai mare pentru o mamă adolescentă decât pentru celelalte femei însărcinate. Aproximativ 18 de milioane de avorturi nesigure sunt efectuate în țările în curs de dezvoltare în fiecare an, conducând la 46 000 de decese materne. Multe dintre acestea ar putea fi prevenite printr-o mai bună educație, potrivit raportului mai sus menționat. În continuare, raportul arată că, pe de altă parte, educația este un factor major de protecție prinvind sarcinile timpurii: cu cât sunt mai mulți ani de școlarizare, cu atât sunt mai puține sarcini timpurii. Ratele natalității în rândul femeilor cu un nivel scăzut de educație sunt mai mari și sarcina apare la o vârstă mai fragedă decât în cazul celor cu studii liceale sau superioare. Cu toate acestea, chiar și atunci când contraceptivele sunt la îndemână, este mai puțin probabil ca adolescenții activi din punct de vedere sexual să le folosească; mai degrabă adulții folosesc contraceptive. În America Latină, Europa și Asia doar 42-68% dintre adolescenții care sunt căsătoriți sau implicați într-o relație folosesc contraceptive. În Africa, rata variază între 3-49%. Susținerea unei educații morale, un act de protejare a vieții Potrivit pr. Ernesto M. Obregon, Biserica are o istorie îndelungată în susținerea educației. Multe călătorii misionare includ nu doar simpla predicare a Evangheliei, ci de asemenea, și înființarea de școli. „De la Sfinții Chiril și Metodie, de-a lungul secolelor, crearea de școli a mers mână-n mână cu predicarea Evangheliei. Dar nu m-am gândit până acum că susținerea unei educații corecte din punct de vedere moral poate fi de fapt un act de protejare a vieții! Este nevoie să deschidem mai multe școli care să prezinte întreaga viziune ortodoxă, copiilor noștri și societății. Și dacă tot suntem ortodocși, de ce să nu susținem în mod constant una dintre instituțiile noastre de învățământ ortodoxe?”, scrie pr. Ernesto M. Obregon. O educație sănătoasă are ca principiu ideea conform căreia copilule o persoană care învață să se lupte cu problemele vieții, care ajunge să se cunoască pe sine, păstrându-și sufletul curat și luminându-și mintea prin învățăturile pe care le primește, și nu un hard-disk pe care trebuie să stochezi niște informații, care i-ar putea fi utile pentru integrarea socială. Așadar, credința (în Dumnezeu și în sensul spiritual al vieții omului), responsabilitatea, dragostea de frumos, respectul pentru om, pentru familie și adevăr, discernământul călăuzitor (gândirea critică și creativă, deschiderea către cunoaștere, recunoașterea propriilor greșeli), dezvoltarea talentelor, buna – cuviință, dar și virtutea (adică excelența) constituie ingredientele unei educații complete. V-ați înscrie copilul la o școală ortodoxă? În spațiul românesc avem deja câteva exemple care îmbină principiile enumerate mai sus: Școala „Varlaam Mitropolitul”, Grădinița „Buna Vestire”, Şcoala ,,Sfântul Antim Ivireanul” din Timişoara etc., iar potrivit afirmației ministrului Educației, Remus Pricopie, făcută la începutul acestui an, construcţia grădiniţelor este un obiectiv major pentru anul 2013. Atunci când aceste inițiative ale Bisericii Ortodoxe Române de a înființa instituții de învățământ au început să se materializeze, pe site-ul unui ziar românesc, autorul unui articol adresa cititorilor următoarea întrebare: V-ați înscrie copilul la o școală ortodoxă? Răspunsurile, unele civilizate, altele mai puțin, indicau o polaritate în concepția despre viață, morală și educație a respectivilor cititori. Sunt mulți care aruncă cu pietre, din neștiință, din necunoaștere, din rea-voință, dar și mulți care conștientizează importanța unei educații morale. Iată câteva opinii: „Poate că acei părinți care optează pentru o școală ortodoxă doresc ca acești copii ai lor să nu-și înceapă viața sexuală la 13-14 ani, să nu „guste” din tot felul de etnobotanice, să câștige și să învețe o minima moralia normală, pentru că azi ceea ce pare anormal e normal și viceversa. Nu doar moda și mobilul de ultima oră ar trebui să-i preocupe pe școlarii.” „Fiecare copil este o valoare, o frumusețe ce merită să fie evidențiată” O altă cititoare răspundea: „De ce nu? În Țările Române, timp de multe secole, singurele şcoli au existat pe lângă Biserică. Străbunicii noștri nu aveau carte, singura care îi educa în vreun fel era Biserica; nu aveau ei o minte mai limpede decât noi? Cei care consideră că acei copii vor fi spălați pe creier, cu siguranță habar n-au cum arată o astfel de școală pe dinăuntru, și destul de vag își amintesc cum arată o biserică. Ca absolventă de Teologie, mărturisesc că este o cu totul altă lume, care îți deschide mintea și te ajută să înțelegi viața, dincolo de absurdul aparent.” La inaugurarea Școlii Varlaam Mitropolitul din Iași, arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier pe probleme de învățământ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei afirma:„Copiii noștri nu sunt doar viitorul nostru, al Bisericii noastre sau al patriei noastre. Fiecare dintre ei este o valoare, o frumusețe, o înălțime, o adâncime care merită cu adevărat să fie evindețiată, care merită cu adevărat să fie oferită lumii, așa cum dumneavoastră, părinții, ați plămădit-o din încredințarea lui Dumnezeu.” Într-o societate care se vrea democratică, părinții au mai multe opțiuni atunci când vine vorba de educația propriilor copii. Ceea ce am încercat să prezint mai sus este una dintre ele. A te informa, a căuta, a întreba, a cere o părere de la o persoană de încredere privitor la aceasta este un lucru înțelept. Pentru că nimeni nu-și dorește decâ ce-i mai bun pentru copiii săi. Autor:Maria Burlă / Sursa:http://www.doxologia.ro/educatie/documentar/biserica-educatia-lupta-pentru-viata/ Accesat 02.10.2013 ora 12:00

vineri, 13 septembrie 2013

Mitropolitul Visarion Puiu: Viața și Opera sa Bisericească. Cuvânt de răspuns la recenzie.

In numarul de luni, 2 septembrie 2013, al ziarului Lumina și pe pagina electronica a ziarului a fost publicată de către Adrian Nicolae Petcu o recenzie a lucrării mele Mitropolitul Visarion Puiu: Viaţa şi opera sa bisericească, apărută în 2010 la Chișinău la Editura Labirint. În recenzia dată care este întitulată:" O biografie a mitropolitului Visarion Puiu", autorul aduce o critică lucrării mele pentru care îi mulțumesc. Însă, și recenzia elaborată de domnia sa poate fi supusă unei critici, în urma căreia se observă destule neajunsuri și chiar afirmații nefondate. Lucrarea mea a fost elaborată pornind de la fondul documentar și de carte pe care îl găsim în Republica Moldova, unde personalitatea Mitropolitului Visarion este extrem de puțin cunoscută în afara mediului istoricilor. Vis-à-vis de perioadele cu privire la care nu există date în arhivele din Republica Moldova, am adus o serie de date privind activitatea mitropolitului, menite să o facă cunoscută publicului larg. Privind activitatea ierarhului din Basarabia am avut la dispoziție un material documentar foarte bogat. Față de această parte a lucrării mele domnul Petcu face o afirmație ce lovește nu doar în imaginea lucrării mele ci și în a mea. El afirmă următoarele: …autorul [cu privire la persoana mea ] preia o serie de trimiteri la arhive, unele chiar în mod greşit, despre care nu are cunoştinţă. Țin să îi comunic domnului Petcu, că toate documentele de arhiva la care am facut trimitere au fost vazute si bine studiate de mine!!! In lumina documentelor si a altor materiale pe care le-am avut la dispozitie consider ca am făcut un lucru bun. Este păcat că un istoric aduce asemenea afirmații nefondate și fără a avea probele necesare. Dumnealui mai afirmă următoarele: …o parcurgere atentă a publicaţiilor bisericeşti din perioada interbelică din Basarabia, Vechiul Regat şi Bucovina ar fi adus un plus de informaţie atât de necesar în cunoaşterea activităţii ierarhului Visarion Puiu. Această afirmatie a fost făcută fără a lua în calcul faptul că eu am cercetat un număr destul de mare de periodice din întreaga Românie interbelică precum: Arhivele Basarabiei; Luminătorul; Buletinul Episcopal Episcopia Hotinului; Buletin oficial BOR; Revista Societății Istorico-Arhiologice Bisericești. Toate aceste au fost cercetate de mine cu mare atenție. În această recenzie găsim și următoarele: Sunt minimalizate sau chiar eludate unele secvenţe, precum ajutoarele acordate de Visarion Puiu celor care treceau Nistrul în încercarea de a scăpa de stăpânirea sovietică… În lucrarea mea eu am atins problema refugiaților transnistreni și chiar am folosit și materiale documentare arhivistice inedite contrar spuselor domniei sale. Dumnealui, mai afirmă că eu nu aș fi redat în lucrarea mea nimic privind ...sprijinul acordat comunităţilor româneşti de peste hotare în perioada activității ierarhului în Bucovina. La o lectură mai atentă a lucrării mele domnul Petcu poate găsi redat și acest subiect. O afirmație vagă a domnului Petcu este și aceea cum că eu aș fi lansat o confuzie în legătură cu … delegarea mitropolitului de către patriarhul Nicodim sau Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În lucrarea mea nu există confuzii și nici eludări în legătură cu delegarea mitropolitului Visarion la Zagreb, la care probabil se referă domnul Petcu. Nu poate fi vorba de nici o confuzie, întrucât între patriarh și sinod nu pot exista divergențe în luare de hotărâri. Consider că în istoriografie orice critică este binevenită însă prin recenzia sa, domnul Petcu a făcut niște afirmații privind conținutl lucrării mele, …unele chiar în mod greşit cu privire la unele secvențe ale lucrării mele… despre care nu are cunoştinţă… Autorul lucrării: Mitorpolitul Visarion Puiu: Viața și Opera sa Bisericească/ Protoiereu Ioan Lisnic.

vineri, 10 mai 2013

Materiale şi tehnici de lucru.

Materiale şi instrumentele necesare pentru realizarea pictării icoanei vom avea nevoie; - În primul rând cel mai des folosite sunt, creioanele cu mina de grafit: . creioanele Marca HB (duritate medie) . creioanele marca H (tari) . creioanele marca B (2B,3B,4B,6B,)(sunt moi), Creioanele sunt folosite pentru realizarea (schiţelor) desenului icoanei - cu respectivele valoraţii (procedeu artistic datorită căreia se poate reda în pictură iluzia volumului prin efecte de valoare; acestor trei dimesiuni ale obiectelor a distanţei dintre ochi şi obiecte şi reliefului acestora),contrast(lumini,umbre). - Hârtie de calc şi foi de hârtie pe care va fi transferat desenul; - Riglă. Folosită pentru tragerea liniilor drepte, această riglă nu trebuie să fie elastică, ci trebuie să fie dintr-un lemn tare. Dedesubtul riglei putem lipi pânză (ca nişte ridicături) pentru ca, atunci când o folosim, să o putem aplica direct pe icoane, fără să ne mai facem griji că vom deteriora culorile insuficient uscate. - Pensule. În iconografie se folosesc pensule din păr de veveriţâ, zibelină, etc., rotunjite sau conice, de numere diferite. Pensula trebuie să aibă un vârf ascuţit în două trei fire. Dacă firele au fost retezate sau rupte, atunci pensulele nu mai sunt bune pentru lucru. Alegerea pensulelor pentru pictură în tempera va fi adaptată, desigur, într-o anume măsură, la dimensiunea şi tipul picturii, însă indiferent dacă pensulele sunt mari sau mici, drepte sau cu vârf din păr de porc sau de samur, ele trebuie să fie făcute să ţină o anume cantitate de culoare şi pe care să o lase în timpul pictării la fel de liber şi de continuu după cum un stilou lasă cerneală. Aceasta înseamnă că perii sau ţepii trebuie să fie in deajuns de lungi şi bine strânşi la vârf, aşa încât curba naturală a părului să formeze un rezervor între capete. Cu o pensulă mică poţi lucra oricât de minuţios sau în linii mari doreşti. Pentru un începător, pensulele mici reprezintă în mod obişnuit un avantaj. Merită să cumperi cele mai bune pensule şi să le porţi de grijă. Oricine lucrează mult pictură în tempera va căuta să aibă la îndemână o bună provizie din aceste pensule. Este recomandabil, atunci când pictezi, să foloseşti pentru fiecare amestec o pensulă proaspătă. Nu este neapărat necesar, poţi să pictezi şi cu o singură pensulă. Este însă o idee mult mai bună să foloseşti multe pensule, astfel încât tonurile să fie păstrate separtat şi să nu fie nevoie să-ţi speli întruna pensula în timp ce lucrezi. Pe de altă parte, pensulele se vor uza mai încet şi mai uniform. - Ac. În scopul păstrării desenului, care mai apoi se acoperă în întregime cu culoare, uneori se "grafiază", adică se execută o zgârâietură subţire pe contur sau in acele locuri în care va fi o culoare închisă, care va acoperi deplin liniile desenului. "Grafia"/ "incizia" se execută cu un ac mare de cusut, bine ascuţit şi montat într-un lemn-mâner. - Ou pentru prepararea emulsiei de ou.Cu emulsie de ou se prepară culorile de tempera naturală şi cu aceasta se diluează în timpul lucrului culorile de tempera( atât cea naturală cât şi cea artificială). -Culorile folosite în iconografie. Acestea pot fi uscate pigmenti(prafuri)sau artificiale, gata preparate. Bibliografie: Monahia Iuliania, Truda Iconarului, Editura Sofia,Bucureşti - 2001 Daniel V. Thompson Jr., Practica picturii în tempera, Editura Sofia, Bucureşti-2004/ Culegere: Alexei Elena, Arta Sacra, .