Sfântul care a locuit în casa tatălui sub chip de străin.

Sfântul Alexie a fost singurul copil al dregătorului Eufimian. Cu cât înainta în viaţă, cu atât creştea în sufletul lui şi dorinţa nemuririi şi a vieţii veşnice. Toate bunătăţile pământeşti i se păreau lucruri de nimic.

Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioară încuviinţata, dar împotriva voinţei tânărului. De aceea, chiar din seara nunţii, Alexie a părăsit în taină nu doar legătura pe care nu a dorit-o, ci şi casa parinţilor sai. A fugit la biserica din Edesa, unde a stat 18 ani, imbracat saracacios si hranindu-se din mila celor care veneau la biserica. Cand s-a facut cunoscut celorlalti ca este un om al lui Dumnezeu, el s-a inspaimantat de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte, si in taina a plecat spre Tarsul Ciliciei. Insa, corabia cu care calatorea a naufragiat, a fost luata de vanturi si purtata pe ape pana la Roma, locul nasterii sale. Sfantul Alexie a vazut in aceasta intamplare mana lui Dumnezeu, si astfel a hotarat sa mearga la casa tatalui sau si acolo, sub chip de strain, sa-si petreaca in continuare cu pocainta cealalta vreme a vietii sale. Ajuns in casa parintilor, nemaifiind cunoscut de nimeni, a fost luat in deradere si batjocorit de servitori.

Cand i s-a apropiat sfarsitul, el a alcatuit o scrisoare, a strans-o in mana, si intinzandu-se, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu in ziua de 17/30 martie. Dupa o descoperire dumnezeiasca in Biserica celor Doisprezece Apostoli, imparatul si patriarhul au primit porunca de a-l cauta pe "omul lui Dumnezeu”. La scurt timp, s-a descoperit ca acest "om al lui Dumnezeu" era fiul lui Eufimian, care traise ca un cersator in curtea acestuia, timp de saptesprezece ani.

Imparatul a citit scrisoarea cu voce tare si toti au fost cuprinsi de spaima. La atingerea de sfintele sale moaste bolnavii se vindecau, caci din trupul lui izvora un mir bine-mirositor.

Trupul Cuviosului Alexie a fost ingropat cu cinste in Biserica "Sfantul Apostol Petru“.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Pavel;
- Sfantului Cuvios Teostirict Marturisitorul;
- Sfantului Mucenic Marin;
- Sfantului Patrick, episcopul si luminatorul Irlandei (383-461).

Întru această zi, cuvânt al lui Atanasie, egumenul Sinaiului,despre aducerea aminte a răului.

Mult poate rugăciunea dreptului, care se ajutorează cu fapta. Dar se ajutorează, dacă cel ce se căieste va începe a se osteni si roade de pocăinţă a face. Iar, dacă de o parte zideşte, iar de alta risipeşte, apoi ce folos va fi? Fără numai greutate îsi dobândeste lui. Că mare răutate este ca,adică, să meargă cineva la biserică, avînd invidie asupra altcuiva: căci, cum o să se roage cu o minciună,zicând rugăciune: „Tatăl nostru, iartă-ne nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresiţilor nostri?” O, omule,care grăieşti si fără de minte te ostenesti la rugăciune, purtând în inima ta veninul vrăjmasului, cum strigi, cu minciună, la Dumnezeu: „Iartă-mi mie,
precum şi eu am iertat?” Oare să te rogi ai venit, sau ca să minţi? Oare să câstigi darul, sau mânie să primeşti? Mântuire voieşti să iei, sau osândă?
Au nu auzi ce spune preotul, în vremea dumnezeiestei Liturghii: „Să ne iubim unii pe alţii”, adică să lepădăm toate nedreptătile si asprimile inimii?
Ce faci, omule? Îngerii slujind, heruvimii cei cu ochi mulţi acopăr Trupul lui Hristos pe Sfânta Masă şi serafimii, cei cu şase aripi, cântă cântarea întreit sfântă şi cu multă frică stau înainte, iar preotul, pentru tot poporul rugându-se. Duhul Stânt se pogoară şi îngerii scriu numele celor ce fără răutate intră în biserică; cum, oare, iubitule, de nu te înspăimântezi? Sau cum ceri iertăciune, iar tu nu ierţi. Că de nu vei ierta, pe cei ce ţi-au gresit Ţie, nici Domnul nu te va ierta pe tine. Iar de vei ierta, iertat vei fi; si de vei milui, miluit vei fi. Să nu zici: „De multe ori am iertat pe fratele meu si iarăsi rău mă ocărăşte şi multe răutăţi aduce asupra mea si nu pot să-l mai iert pe el.”
Nu, iubitule, să nu zici acestea,ci să te asemeni cu Stefan şi cu Iacov,ruda Domnului, si să te rogi pentru cei ce-Ţi fac ţie rău.
Si Stăpânului tău, Celui ce a primit moarte pentru noi,să te asemeni;să rabzi răutatea si ocara de la prietenul tău, ca să Ţi se ierte păcatele cele multe.
Să fugim,fraţilor, de păcatul cel amar al aducerii aminte de rău, pentru că tot păcatul, în scurtă vreme, se săvârsteste si degrabă trece, dar pomenirea de rău este o patimă cumplit înfocată. Că, cineva, ori umblând, ori sezând,ori sculându-se, veninul balaurului în inima sa îl poartă.
Cel ce se lasă cuprins de această patimă, nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu şi
iertării nu se va învrednici. Că, pentru acela, nici o faptă bună nu se foloseşte, nici postul, nici milostenia, că pomenirea de rău pe toate le pierde. Deci, de-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti de răutate, mergi, mai întâi, de te împacă,si,asa, să-ţi aduci darul şi primit va fi.

Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

Sursa:
1.www.CrestinOrtodox.ro
2.www.marturisitorortodox.ro