Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi !

Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi este o mănăstire ortodoxă de călugări, ctitorită în secolul al XVII-lea de voievodul Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672 şi 1678-1683). Aşezată pe un deal înalt şi râpos din partea de sud a Iaşului, de unde se poate vedea o frumoasa panoramă a oraşului, Mănăstirea Cetăţuia domină peisajul prin silueta sa zveltă, străjuită de un turn impozant şi împrejmuită cu un zid de piatră măcinat de vreme.
Ea a fost construită de la început ca un complex fortificat medieval capabil să ofere domnitorului şi boierilor un reazem pentru o rezistenţă înarmată împotriva invadatorilor. Aici a funcţionat o tiparniţă cu litere greceşti, adusă de la Veneţia. Ajunsă o ruină la sfârşitul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la iniţiativa istoricului Nicolae Iorga.
Ansamblul Mănăstirii Cetăţuia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, având codul de clasificare IS-II-a-A-03806 şi fiind alcătuit din următoarele 6 obiective:
[1]Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.01
Sala Gotică - datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.02
Casa Domnească - datând din perioada 1669-1672, având codul IS-II-m-A-03806.03
Corpul de chilii - datând din anul 1928, având codul IS-II-m-A-03806.04
Turnul clopotniţă - datând din anul 1670, având codul IS-II-m-A-03806.05
Zidul de incintă - datând din anul 1670, având codul IS-II-m-A-03806.06

Fondarea
Înainte vreme, pe dealul Cetăţuia ce domină partea de sud a Iaşului se aflau vii, grădini, livezi sau pădure. În vara anului 1666, domnitorul Gheorghe Duca al Moldovei (1665-1666, 1668-1672 şi 1678-1683) a cumpărat acolo, de la mai mulţi proprietari, o întinsă podgorie, cu intenţia probabilă de a înălţa o mănăstire. Fiind mazilit la scurtă vreme se pare că planurile sale au rămas neterminate.
În toamna anului 1668, după revenirea sa pe tron, s-a început construirea unei mănăstiri fortificate ce trebuia să îndeplinească şi rolul de cetate de apărare în cazul unor invazii ale Moldovei. Începerea construcţiei este menţionată de Ion Neculce în cronica sa, unde a scris: "Viindu Duca-vodă cu a dooa domnie în ţară, arătă-să la hire mai aspru decât cum era cu domnia dintăiu. Şi şi începu a zâdi mănăstirea Cetăţuia, că era ţara plină de oameni şi cu hrană şi agonisită bună".
Ritmul construcţiei a fost unul foarte alert, în primăvara anului 1669 fiind aproape terminate zidurile bisericii şi, după cum reiese din scrisorile domneşti pe care le primiseră împuterniciţii domnitorului, se căuta achiziţionarea de material pentru acoperiş. Într-o scrisoare, stolnicul Nacu, vornicul de Câmpulung şi ispravnicul însărcinat de Duca Vodă pentru a conduce lucrările de la Cetăţuia, îi cerea birăului oraşului Bistriţa să-i trimită cât mai curând comanda de 100.000 de cuie "de draniţă şi de şindrilă". Lucrările s-au făcut probabil de către meşteri moldoveni. În acelaşi timp, se comandau la Braşov şi Danzig clopote care urmau să fie amplasate în masivul turn clopotniţă de la intrarea în mănăstire.
După cum susţin unii cercetători, lucrările de construcţie au fost realizate sub conducerea lui Grigore Cornescu, un talentat sculptor şi pictor, descris de Ion Neculce ca fiind "un nemiş din ţinutul Hotinului, (...) ce era foarte meşter de scrisori şi de săpături la pietre şi la alte lucruri". El este meşterul trimis de Duca Vodă în 1671 pentru a executa în ceară, pentru sultanul Mehmed al IV-lea, macheta Cetăţii Cameniţa, pentru ca generalii turci să o analizeze şi să vadă ce puncte slabe are. Tot el a lucrat şi la restaurarea bisericii de la Mănăstirea Curtea de Argeş (în 1679), ctitorită de Neagoe Basarab.
După cum reiese din alte documente şi din pisania amplasată pe turnul clopotniţă, la 10 iunie 1670 se finalizase deja construcţia zidurilor incintei, a bastioanelor şi a turnului clopotniţă. [9] Cu toate acestea, sfinţirea bisericii a avut loc abia în 1672, după pictarea bisericii şi înzestrarea ei cu obiecte de cult.
Deasupra intrării în pronaos a fost pusă o placă cu următoarea pisanie în limba greacă:
„S-a ridicat acest dumnezeiesc locaş, cu hramul Sfinţilor vestiţi şi pretutindeni lăudaţi şi înaintemergători Apostoli Petru şi Pavel de către iubitorul de Dumnezeu şi strălucitul Domn Io Duca Voievod al întregii Moldove, spre mântuirea sufletului său, fiind Patriarh al sfintei cetăţi a Ierusalimului Domn Domn Dosithei şi păstorind Preasfinţitul Mitropolit al Moldo-Vlahiei Domn Domn Dosoftei, în anul de la zidirea lumii 7180, iar al întrupării 1672.”
Mănăstirea a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului încă din anul 1670, când nici nu fusese încă terminată. În 1672, domnitorul Gheorghe Duca a înmormântat în noua biserică pe una din fiicele sale, Maria.
Domnitorul Gheorghe Duca şi urmaşii acestuia pe tronul Moldovei au înzestrat mănăstirea cu mai multe moşii, printre care s-au aflat următoarele: Andrieşeni, Frăsuleni, Moreni, Ruseni, Valea Adâncă, Valea Cozmoaei şi Tabăra (jud. Iaşi), Corni şi Siliştea-Băbiceni (jud. Vaslui), o parte din moşia Belceşti (jud. Neamţ), Fântâna Gerului, Stoicani, Tatarca, Tuluceşti şi o parte din moşia Şendreni (jud. Covurlui), plus veniturile a peste 200 de clădiri din Iaşi.
Sosit în Moldova în persoană pentru războiul împotriva Regatului Poloniei, sultanul Mehmed al IV-lea (1648-1687) a urcat la 10 iunie 1672 la Cetăţuia, împreună cu alaiul său. După relatarea cronicarului Ion Neculce, "şi iar după acie au mai vinit împăratul în primblare şi s-au suit în deal la mănăstire la Cetăţuie de au vădzut-o şi prăvind locul în toate părţile".Sultanul a fost uimit de măreţia construcţiei. Conform legendei, el i-ar fi întrebat pe sfetnici: "Cât a cheltuit ghiaurul cu această mănăstire?", iar după primirea răspunsului că Duca a plătit 30 pungi de aur, sultanul s-a mirat afirmând că o asemenea construcţie nu s-ar fi putut face cu mai puţine de 100 de pungi de aur, "numai dacă a făcut-o cu nedreptăţi şi n-a plătit-o poate să o facă cu 30". El a prevestit atunci că mănăstirea se va prăbuşi în următorii 30 de ani ca urmare a faptului că a fost construită pe un teren instabil, dar prevestirea sa nu s-a adeverit. Totuşi, pe la începutul secolului al XVIII-lea, zidul din partea de vest s-a prăbuşit după ce s-a surpat o porţiune din deal. Plecând de la menţiunea că la asediul din 1717 austriecii nu au putut escalada zidurile mănăstirii, aşteptând să le vină scări, după cum este scris în letopiseţul lui Ion Neculce şi în cronica tradusă de Alexandru Amiras, se poate deduce că zidul de vest nu se prăbuşise încă.
În 1682, la sfatul patriarhului Dosithei Notaras, Duca Vodă a instalat în clădirile complexului mănăstiresc o tiparniţă cu litere greceşti, adusă de la Veneţia. Aici au lucrat călugări români cunoscători ai limbii greceşti, în frunte cu ieromonahul Mitrofan, ajuns apoi episcop de Huşi. Tiparniţa a funcţionat aici o scurtă perioadă, ultima lucrare tipărită aici datând din anul 1698, când tiparniţa a fost mutată la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi. Această tipografie era la acea vreme singura de acest fel din întregul Orient.
Sursa:http://ro.wikipedia.org