marți, 10 iulie 2012

UNGEREA CU SFANTUL MIR.

In Biserica Ortodoxă această Sfântă Taină se împartaşeşte creştinului îndată după Botez; de aceea, rânduiala ei nu alcătuieşte o slujbă aparte, de sine stătătoare, ci e împreunată cu cea a Botezului, ca o prelungire a ei. După săvârşirea Botezului, preotul citeşte îndată o rugăciune în care roagă pe Dumnezeu să învrednicească pe noul botezat de darul ungerii cu Sfântul Mir şi de împărtăşirea cu Sfintele Daruri. Apoi îl unge cu Sfântul Mir, făcându-i semnul crucii: la frunte, pentru sfinţirea minţii şi a gândurilor; la ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea simţurilor; la piept şi pe spate, pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor; la mâini şi pe picioare, pentru Sfinţirea faptelor şi a căilor creştinului. De fiecare dată zice cuvintele: "Pecetea darului Sfântului Duh. Amin." Aceste cuvinte sânt luate din a doua epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, unde spune:" Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului întru inimile noastre" (II Cor. I,21-22). Ungerea aceasta este deci semnul darului Sfântului Duh, Care S-a pogorât în chip văzut asupra Mântuitorului şi asupra Sfinţilor Apostoli şi Care acum ni se dă nouă, după botez, în chip nevăzut. Prin ungere, noul botezat este nou hristos, adică uns al Domnului, căci cuvântul grecesc Христос(Hristos) înseamnă uns. (1. "Învăţătură de credinţă Creştină Ortodoxă", Instit.Biblic al B.O.R., Bucureşti-1992) Sfântul Chiril al Alexandriei zice: " După ce aţi fost botezaţi în Hristos şi v-aţi îmbrăcat cu Hristos (Gal.3,27), aţi ajuns asemenea Fiului lui Dumnezeu (Rom. 8,29). Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte spre înfiere (Efes. 1,5)şi nea făcut asemenea trupului slavei lui Hristos (Filipeni 1,5). O dată ce-aţi ajuns părtaşi ai lui Hristos (Evr. 3,14), negreşit sunteţi numiţi unşi. Şi aţi ajuns unşi pentru că aţi primit antitipul Sfântului Duh. Toate cele făcute cu voi sa-u făcut în chip figurat, pentru că sunteţi chip al lui Hristos. Şi Hristos a intrat în râul Iordanului, a împărtăşit apele cu buna mireasmă a Dumnezeirii şi a ieşit din ele; şi S-a pogorât peste El Sfântul Duh în deplinătatea fiinţei Sale, odihnindu-Se Cel asemenea peste Cel asemenea, după ce aţi ieşit din colimvitra sfintelor ape, vi s-a dat ungerea, antitipul Aceluia prin care a fost uns Hristos. Acesta este Sfântul Duh, despre Care şi fericitul Isaia, în profeţia lui, spunea în numele Domnului:"Duhul Domnului este peste Mine, pentru că El M-a uns;M-a trimis să binevestesc săracilor".(Isaia 61,1; Luca 4,18)" "Mai întâi aţi fost unşi pe frunte, ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi ca în oglindă, cu faţa descoperită , slava Domnului(II Corint.3,18)... ." "Vă este de trebuinţă să ştiţi că simbolul acestei ungeri se află în Vechiul Testament. Când Moise, împlinind porunca lui Dumnezeu, l-a făcut pe fratele său arhiereu, mai întâi l-a spălat în apă, apoi l-a uns (Lev.8,1-36). Şi a fost numit hristos(uns)(Lev.4,5)din pricina ungerii preinchipuitoare. Tot aşa şi Solomon , când a fost făcut împărat, după ce s-a spălat în Ghihon,arhiereul l-a uns(III Regi.1,39,45). Aceştia au fost unşi în chip preînchipuitor(I Cor. 10,,11). Voi însă n-aţi fost unşi în chip preînchipuitor, ci adevărat, pentru că aţi fost unşi cu adevărat de Sfântul Duh. Începutul mântuirii voastre este Hristos. ... ." " Păziţi neântinată această ungere. Dacă va rămâne în voi, vă va învăţa toate după cum de curând aţi auzit că a spus fericitul Ioan, care ne-a dat multe învăţături despre această ungere. Această sfântă ungere este apărare duhovnicească a trupului şi mântuire sufletului(Isaia 2,2)."(2.Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza a treia Mistagogică.(trad.rom. cit. p.351-354), Edit.Instit.Biblic al B.O.R. Bucureşti-*2003)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.