Despre Sfintele veşminte, crucile preoţilor şi englopionul episcopilor.

Biserica creştină este un aşezământ dumnezeiesc în care se păstrează învâţătura Mântuitorului şi în cadrul ei se săvârşesc anumite lucrări sfinte pentru mântuirea sufletească a credincioşilor. Mijloacele de care dispune ea pentru mântuirea membrilor săi trebuie să fie aplicate de organe anume chemate şi aşezate pentru executarea serviciilor. Dacă în Vechiul Testament, care a fost o umbră a Noului Testament, serviciul dumnezeesc prin strălucirea sa, prin săvârşirea lui de către preoţi şi arhierei şi prin îmbrăcămintea lor în timpul serviciilor, întrecea toate serviciile lumeşti din acel timp, cu atât mai mult trebuie să se impună serviciul Bisericii creştine, al cărei întemeietor este Mântuitorul Iisus Hristos.1. Am văzut de multe ori la televizor comentarii referitoare la veșmintele și „crucile de aur” ale preoților și vreau să fac câteva precizări modeste pe această temă. Din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, vedem cum Dumnezeu a poruncit lui Moise şi i-a zis ; "I-a pe Aron şi împreună cu fii lui, veşmintele, mirul de miruit..." (Levetic 8;1,2,7), pe lângă aceste veşminte ale arhiereului mai întâlnim şi veşminte ale preoţilor, pe care acestia le îmbrăcau atunci când slujeau(Iesire 39). Dar preoţia Vechiului Testament a fost umbra sau preânchipuirea preoţiei lui Hristos, iar preoţia creştină înfăţişează dumnezeiasca slujire a Domnului. Iar la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, au venit magii cu daruri (aur,smirnă şi tămîe), daruri pentru fiul de împărat. Din această cauză, toate veşmintele preoţeşti sunt făcute din materiale strălucitoare şi împodobite cu Semnul Sfintei Cruci(Efeseni 2;16), care este mărturia jertfei, a biruinţei şi singura noastră laudă(Galateni 6;14). Încă din timpul Sfinţilor Apostoli, Sfântul Apostol Pavel îi zice ucenicului său; "Când vei veni, adu-mi felonul (pelerina), pe care l-am lăsat în Troada la Carp."(2 Timotei 6;13). Veșmintele ierarhilor și preoților ortodocși își au tradiția în istoria Bizanțului. După căderea Constantinopolului în anul 1453 domnitorii și ierarhii Țărilor Române (și nu numai) s-au considerat continuatori ai împăraților și ierarhilor bizantini preluându-le, printre altele și veșmintele (vezi și daniile domnitorilor Țărilor Române către Muntele Athos care până în 1453 primeau ajutor considerabil de la bizantini).Crucile de aur ale „popilor”, nu sunt de aur. Căutați pe Google – Cruci pectorale - și veți vedea că au prețuri de la câteva sute de lei la ceva peste 5000 de lei. Pentru mulți este o sumă. Însă nu se știe un lucru: Crucile pe care le poartă Patriarhul, Episcopii și preoții SUNT DISTINCȚII.În Biserica Română sunt doar distincţii, în Bserica Rusă la hirotonie se acordă Cruce, apoi sunt distincţii, începând cu,"Crucea Aurită",etc. Nu le poartă orice preot; trebuie să fii ierarh iar ca preot să ai gradul de iconom-stavrofor care se acordă în urma unei activități deosebite în plan pastoral și misionar al preotului respectiv. De ce este desconsiderată activitatea unui preot care poartă cruce ? În cazul de față crucea este o distincție pe care a primit-o un preot pentru muncă și dăruire. Nu primește cinstea sau distincția de a purta cruce orice preot. Cum ar fi să desconsiderăm sportivii care în urma unor competiții au câștigat niște medalii și le poartă eventual la gât la o manifestare. În aceeași logică ar trebui să desconsiderăm pe cei care primesc distincții din partea Președinției României, a Casei Regale. Supărați-vă pe Simona Halep că prin munca ei în tenis primește onoruri, distincții și bani. Eu zic că face cinste României. Și unii preoți primesc distincții pentru că fac cinste Bisericii și de aceea poartă cruce care nu este de aur. Așadar a desconsidera crucea de pe pieptul unui preot, Episcop sau Patriarh (în final toți vom avea o cruce) de fapt în primul rând îi desconsiderăm munca, activitatea, silința de a face ceva la locul lui de muncă. Cred că doar în jur de 10% dintre preoți sunt purtători de cruce, aceștia fiind vizibili și pe micile ecrane, și mă mir că niciunul dintre ei nu a luat atitudine împotriva acestei nedreptăți care li se face, ci m-am găsit eu umilul și nevrednicul preot simplu de țară, (Nicolae Trușcă, Parohia Negoiești.)2.În Noul Testament, asemeni comentarii a făcut şi Iuda Iscarioteanul, când s-a spart vasul cu mir, zicând că mai bine ar fi fost vândut, iar banii sa fie dati săracilor. Din cele spuse mai sus înţelegem că din punct de vedere liturgic toate odoarele şi veşmintele bisericeşti, au un simbol şi o valoare duhovnicească, fiecare în parte. Bine ar fi să nu ne asemănăm fariseului, când vorbim sau judecăm pe cineva, ci să ne asemănăm vameşului care sa smerit, şi mai îndreptat s-a întors de la templul. Iar slujitorii Bisericii să ia aminte la îndemnul Mântutorului (Ioan 15,18-20) şi "Voi sunteţi sarea pământului..." (Matei 5;13). BIBLIOGRAFIE: 1.PR. ENE BRANIŞTE, LITURGICA TEORETICĂ -manual pentru elevii seminarişti, editia 3-a, Edit."CREDINTA NOASTRĂ", BUCUREŞTI 1997,p.127-128. 2.http://www.crestinortodox.ro/editoriale/despre-vesmintele-crucile-aur-popilor-148794.html 3. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa Bucuresti - 2014