Culoarea în desen şi iconografie .

“ Lumea este colorată! O lume fără culori n-ar fi numai tristă, ci ar părea moartă. Gândiţi-vă doar la marea deosebire dintre o zi de vară însorită, scăldată de cerul albastru, de flori, frunze şi o zi de toamnă târzie, ploioasă, mohorâtă când totul este dominant de cenuşiu sau la trista înfăţişare a naturii ce se pregăteşte de iarnă , există culori, chiar dacă reduse la o gamă. Total lipsit de culoare este numai întunericul absolut. O cât de slabă rază de lumină naşte culori. De lumină depinde existenţa culorilor, lumina este izvorul lor”.(Maria Cristea, Metodica predării educaţiei plastice, în învăţământul primar şi preşcolar. Edit.Corint, Bucureşti-2009,p.30) Omul percepe lumea în culori, acest fapt obligându-l să cunoască fenomenul, să acumuleze fie şi un minimum de cunoştinţe cu ajutorul cărora să o înţeleagă. Preocupările pentru culoare sunt foarte vechi, dar studii experimentale privind natura ei fizică s-au făcut în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, iar altele, legate de mecanismele percepţiei culorii la oameni. Culoarea este realitatea subiectivă generată de interacţiunea a trei factori; ochiul, lumina şi obiectele. Culoarea este pecepută numai în prezenţa luminii naturale(soare) sau a celei artificiale. Tot ce ne înconjoară este colorat. Lumina – este un element esenţial în întregul domeniu al viului, are un rol determinant pentru organismul omului, în funcţionarea mădularelor lui, inclusiv în crearea senzaţiei de culoare despre care vorbim. Putem spune că trăim într-o lume a culorilor, iar cromoterapia demonstrează cum culorile pot influenţa viaţa afectivă a omului. Un ambient cromatic trist, rece monoton influenţează negativ starea psihică , în timp ce o cromatică armonioasă echilibrează şi optimizaează psihicul. Am constatat că ochiul omului este un receptor subiectiv şi că nu întotdeauna „concluziile lui concordă cu rezultatele obiective ale măsurătorilor făcute cu aparatele specializate. În interiorul pomenitei subiectivităţi , între culorile percepute de ochi apare întotdeauna o interacţiune – ceea ce înseamnă că o culoate o influenţeayă pe alta şi se lasă influenţată la rândul ei -, interacţiune pe care aparatele de măsură nu o sesizeazăză, fiind pur subiectivă. Datorită comparaţiei pe care ochiul nostru o face în mod spontan, culorile au o stabilitate relativă.(Liviu Lăzărescu, Culoarea în artă,Editura Polirom-2009,Iasi, p.105.) Simbolismul culorilor la diferite religii şi popoare. Simbolismul culorilor- este definit ca fiind o reprezentare indirectă, convenţională a ceva care poate fi „ un obiect”, o fiinţă, o noţiune, o idee, o însuşire, un sentiment, etc.( Dicţionar explicativ al Limbii Române). Suntem înconjuraţi de simboluri. Ex: Lupul – simbolizează azi răul, Pisica – un simbol religios benefic în Egiptul Antic. Vulpea – în literatură, şiretenia. Vaca – un simbol sfânt la indieni. În lumea culorilor, oamenii atribuie culorilor sensuri simbolice. Conform vechii tradiţii cifra 7 are un înţeles simbolic, Newton a acceptat cele 5 culori, dar a mai adăugat la ele încă 2, indigoul şi oranjul; de atunci fizicienii numără 7 culori în spectrul solar (iar pictorii numai 6 culori). Această tendinţă de asociere a culorilor cu diverse semnificaţii secrete este prezentă în întreaga istorie a lumii. În antichitate: Egiptenii mileniile V-IV: Galbenul şi aurul semnificau – nemurirea. Verdele – vegetaţia, tinereţea şi sănătatea. Negrul – sugera viaţa veşnică şi zeii subpământeni. Albul – simboliza veselia şi doliul. Roşul – simboliza agresivitatea. În Evul Mediu însă este epoca în care simbolismul culorilor, cunoaşte dezvoltarea maximă. Primele secole a Evului Mediu, suntadmise cultic (după istoria scrisă în secolul al V-lea) opt culori simbolice. Trei însă sunt domeniile manifeste ale simbolicii medievale, iconografia şi ritualurile eclesiastice, viaţa laică, heraldica. Simboluri creştine generale: - Roşul, caritatea, martirajul. - Galbenul, lumina divină, hainele duhovniceşti, - Verdele, viaţa, justiţia tinereţea, speranţă. - Violetul, pocăinţa. - Negrul, doliul, tinereţea. etc. Bibliografie: 1. Maria Cristea, Metodica predării educaţiei plastice în învăţământul primar şi şcolar,Editura Corint,Bucureşti – 2009. 2. Liviu Lăzărescu, Culoarea în artă, Editura Polirom, Iaşi -2009. 3. Dionisie de Fruna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti -2000. 4. Constantin Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sofia, Bucureşti -2005. 5. Egon Sendler, Icoana, imaginea nevăzutului,Editura Sofia, Bucureşti -2005. Autor: prot. Corneliu Alexei. https://restaurare-patrimoniu.blogspot.md/