TÂLCUIREA EVANGHELIEI DE LA SFINȚII PĂRINȚI. PILDA SAMARINEANULUI.

Evanghelia. „ Și întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis; Fericiți sânt ochii care vâd cele ce vedeți voi! Căci zic vouă : Mulți prooroci și regi au voit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și să audă ceea ce auziți, dar n-au auzit. Și iată, un învățător de lege s-a ridicat, ispitindu-L și zicând: Învățătorule ce să fac ca să moștenesc viața de veci ? Iar Iisus a zis către el : Ce este scris în Lege ? Cum citești ? Iar el răspunzând, a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu ? Iar Iisus, răspunzând, a zis : Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Și apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțind doi dinari i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Care dintre acești trei și se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari ? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea” ( Luca 10, 23-37). Tâlcuirea Sfinților Părinți. Casa de oaspeți în sens obișnuit este un han în drumul călătorilor, unde pot poposi; dar aici expresia are un sens figurat, care nu se poate înțelege decât în cadrul contextului. Textul care folosește expresia vorbește de pilda Samarineanului milostiv, care mergând pe cale de la Ierusalim spre Ierihon, a găsit un om căzut între tâlhari, dezbrăcat, rănit și aproape mort. Și făcându-se milă de el i-a legat rănile, turnând peste ele undelemn și vin, apoi l-a dus la o casă de oaspeți, plătind și gazdei doi dinari și lăsându-l în grija ei, până va veni iar și-i va plăti tot ce va mai cheltui. Cum în această pildă, Samarineanul milostiv este Mântuitorul Hristos – după tâlcul Sfinților Părinți --, omul rănit e lumea, iar casa de oaspeți unde l-a adus este Biserica, și „gazda”, sau căpetenia casei de oaspeți unde l-au adus sunt păstorii Bisericii; în grija lor s-a încredințat omenirea rănită de moarte de tâlharii patimilor ei, pe care aceștia au sarcina să-i vindece și săi păstorească. Iar cei doi dinari sânt cele două așezăminte: Vechiul și Noul Testament. Explicație creștinilor despre iubirea aproapelui: În călătoria Sa, la un popas, Domnul Hristos este întrebat de un legiuitor, ispitindu-L, ce trebuie să facă spre a moșteni Împărăția cerurilor ? Mântuitorul îi răspunde că trebuie să îndeplinească cele mai importante prescripții ale Legii: iubirea lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 5) și a aproapelui ( Levetic 19,18). Însă Legiuitorul nefiind complet lămurit asupra noțiunii de aproape și Domnul Hristos știind că în Vechiul Testament sub numele de aproape se înțelegea numai aceia de un neam cu iudeii, rostește cu această ocazie pilda Samarineanului milostiv (10, 25–37 ). În această pildă se arată cum un om căzut între tâlhari, este bătut și maltratat, lăsându-l aproape mort. El nu este salvat de nimeni, decât de către un samarinean. Prin această pildă cu caracter moral se arată că orice semen al nostru căzut în necaz, trebuie ajutat, indiferent de neam, căci el este aproapele nostru. În aceast mod Domnul Hristos extinde noțiunea de aproape la toți oamenii, căci toți sânt frații noștri. BIBLIOGRAFIE: 1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Societatea Biblică Interconfesională din România, București 1994. 2. Dicționar al Noului Testament, Preot Dr. Ioan Mircea, Editura Institutului Biblic și de Misiune B.O.R., București – 1995 3. Preot Prof. Dr. Ion Constantinescu, Studiul Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune B.O.R. București – 1981.

DICTIONAR BIBLIC. 1 Nume Biblice.

AARON: părintele preoției Vechiului Testament, fratele lui Moise și primul arhiereu instituit și sfințit prin ungerea cu , după porunca lui Dumnezeu ( Ieșire 28, 1, 41, 43). Cu el seminția lui Levi este rânduită acestei preoții. <> ( Fred. H. Wright, Manners and Customs of Bible Lands, Chicago, 1977, p.118) După scoaterea evreilor din robia Egiptului – pe când Moise era pe muntele Sinai ca să primească poruncile Legii – evreii i-au cerut – și Aaron le-a încuviințat – să facă un idol, „vițelul de aur”, ca să-i călăuzească. Pe acesta l-au numit „dumnezeu”, i-au adus jerfe și i sau închinat ( Ieșire 32, 1 -5; Fapte 7, 40 – 41). Sfântu Apostol Pavel spune că preoția este o chemare de la Dumnezeu, cum a fost chemat și Aaron ( Evr. 5,4), al cărui toiag a odrăslit, ca semn al alegerii de sus ( Num. 17, 8.10; Evr. 9.4). Apostolul pune în comparație preoția lui Hristos „ după rânduiala lui Melchisedec” - care este mântuitoare și veșnică, pentru că rămâne în veac - cu preoția după rânduiala lui Aaron”, temporală, care nu putea desăvârși pe nimeni ( Evr. 7,11 – 18, 21 – 28; 10, 12 – 18). De aici, evidența superiorității preoției veșnice a lui Hristos și nevoia desființării și înlocuirii celei aaronice „ pentru neputința și nefolosul ei „ ( Evr. 7,18) ABADDON: nume evreiesc – în grecește << Apollion>> - al îngerului adâncului>>, împăratul ființelor asemenea scorpiilor, care chinuiesc și vatămă pe oameni în << iad >> ( Apoc. 9, 10 – 11). << Adâncul>> acesta unde împărățește Abaddon este <>, << întunericul >>, unde se află cei ce << locuiesc în latura și în umbra morții >>, aici și dincolo ( Isaia 9,1; 42, 7 ; Matei 4,16 ). Apollion gr. – adică cel ce distruge. ABBA – AVVA sau AVA ( prescurtat ) ; termen ebraic,tradus în limba gr. Prin patir – Tată, sau Părinte, e folosit de Mântuitorul în rugăciunea din grădina Ghetsimani. ( Marcu 14, 36 ). ABEL ; al doilea fiu al lui Adam și al Evei, care a fost ucis de fratele său, Cain. Despre sângele << strigător la cer >> al lui Abel și al lui Zaharia, fiul lui Barahia, amintește și Domnul Hristos ( Matei 23, 35 ; Luca 11, 51). Se mai spune că „ Abel prin credință, a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain...” ( Evr. 11, 4 ). S\ngele dreptului Abel e socotit ca o jertfă prefigurând sângele jertfei lui Iisus, Mijlocitorul Noului Testament, indicându-se prin aceasta superioritatea Noului față de Vechiul Testament.(Evr. 12,24) Bibliografie: 1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Societatea Biblică Interconfesională din România, București – 1994. 2. Pr, Prof. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București -1995. 3. Cristian Ionescu, Dicționar de onomastică, Editura Elion – 2008.