joi, 23 decembrie 2010
Manastirea Sfantul Ioan Casian
Manastirea Sfantul Ioan Casian se afla in Dobrogea, pe locuri crestine autentice ce pastreaza inca duhul de liniste si inaltime al monahismului. Pare greu de crezut, dar in aceste locuri se aflau in secolul al IV-lea zeci de manastiri. Dobrogea era o scoala teologica inalta, locul in care renumitii calugari sciti au formulat pentru prima oara dogma teopasita, cea a patimirii lui Dumnezeu in trup.
Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice in parte necercetate, un ansamblu de grote si adaposturi uitate, lasate de izbeliste. Cu totul uimitoare este indaratnicia cu care franturi de nume si de intamplari s-au mai pastrat inca in legendele si povestirile oamenilor.
Spre Cheile Dobrogei se afla Pestera Liliecilor sau Grota Sihastrului. Pe undeva, pe aproape, se zice ca s-ar afla o pestera in care romanii au zidit de vii pe dacii rasculati dintr-un sat apropiat, deopotriva cu femeile si copiii lor. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Multi ciobani au auzit plansul, dar nu stiu de unde vine.
Sunt multe lucruri tainice in Tinutul Casienilor, dar nimic nu se compara cu lucrarea si forta Sfantului. Aici vin multi pelerini si credinciosi, care urca din greu dealul pana la pestera sfantului.
Manastirea Sfantul Ioan Casian s-a ridicat in anul 2001, prin stradania parintelui ei staret, Iustin Petre. Parintele staret are planuri mari - vede pe Dealul Casienilor un ansamblu monahal, cu biblioteca si muzeu, cu ziduri inalte, castel de apa si corpuri de cladire pentru pelerini.
La manastire se poate ajunge cu masina, plecand din localitatea Mihail Kogalniceanu, pe un drum de 11 kilometri, spre Targusor. De aici nu mai este mult pana la manastire. Drumul spre manastire inspira deja linistea ce caracterizeaza locurile de aici. Inca din-nainte de a ajunge in manastire, aceasta se face zarita - acoperisurile ei portocalii lucesc in soare.
Biserica Sfantului Ioan Casian este construita din piatra alba - calcaroasa - manopera specifica zonei. Alaturi de biserica, complexul aflat inca la inceputul sau mai detine si doua corpuri administrative, cu camere de locuit si sala de mese.
Anexele manastirii par a fi gemene, ambele avand la parter o terasa acoperita, trei coloane si trei arcade, iar la etaj un balcon acoperit cu o sarpanta triunghiulara, cu acces din exterior pe o scara din lemn.
Pestera Sfantului Ioan Casian se afla la capatul unei poteci ce pleaca din spatele manastirii. Dupa parcurgerea acesteia, trecand printr-o livada si coborand intr-o vale destul de abrupta, printre stanci si tufisuri uscate, pestera iese la iveala.
Intrarea in pestera se afla pe un perete de stanca, la o distanta de 5-6 metri fata de nivelul solului, deasupra potecii. Pentru a intra, se urca pe o scara metalica fixata pe peretele drept. Racoarea pesterii se simte imediat ce se ajunge in dreptul acesteia.
Chiar la intrare se afla o masuta cu icoane, candela si o carte de rugaciuni. In stanga se observa doua nise incapatoare, ca niste strane calugaresti. Intr-o latura a camerei se deschide un culoar ingust si scund, putin in panta, lung de aproximativ 5-6 metri pe care se poate inainta, in genunchi, pana la o alta incapere mult mai mica, unde se mai afla cateva icoane - aceasta este chilia sfantului.
Zidurile pesterii, de calcar lucios, mai pastreaza inca urmele firidelor pentru lumanari, crucile scrijelite, resturi de litere ramase din numele celor care s-au nevoit de-a lungul veacurilor, fara intrerupere - ucenici si invatatori, taumaturgi si contemplativi, savarsind neintrerupt si in ascuns rugaciunea inimii, rugaciunea lui Hristos.
In 1912, invatatul arheolog Vasile Parvan a descoperit in padurea satului Seremet de pe valea raului Casimcea (numit azi Casian), doua inscriptii care pomeneau de hotarele Cassienilor. Stanca Sfantului si inscrisul de pe ea infatiseaza ochilor urmatoarele cuvinte: "Oroi Casianoun Kai Spilouha", adica: "Hotarele Casienilor si Pesteruca".
Pentru taranii din Cheia, Targusor sau Casieni, Sfantul e inca viu si grabnic ajutator, e duhovnicul de taina si rugatorul lor.
Despre Sfantul Ioan Casian stim ca era de neam scit - daco-roman - nascut in provincia romana Scitia Mica, la Marea Neagra, unde locuiau mai ales daco-romani. Invatatul calugar purta numele locului natal.
Nascut pe la anul 360, intr-o familie de oameni de frunte, a primit o educatie aleasa intr-una din renumitele cetati grecesti de pe tarmul apusean al Pontului Euxin, poate a Tomisului. El cunostea bine cultura greaca si latina. Se pare ca a intrat de tanar intr-o asezare monahala din regiune, unde a dobandit si o pregatire teologica.
De pe platoul Casienilor cuprinzi toata pustia Scitiei Minor. Dealul si padurea de stejari pitici ii poarta numele, ca si valea dimpreuna cu stancile ce o strajuiesc. Totul apartine neamului Casienilor: locurile de pasune, iarba si potecile, satul de peste raul Casimcea, din care acum nu a mai ramas decat un palc de trei case - un sat candva de tarani nobili.
Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice in parte necercetate, un ansamblu de grote si adaposturi uitate, lasate de izbeliste. Cu totul uimitoare este indaratnicia cu care franturi de nume si de intamplari s-au mai pastrat inca in legendele si povestirile oamenilor.
Spre Cheile Dobrogei se afla Pestera Liliecilor sau Grota Sihastrului. Pe undeva, pe aproape, se zice ca s-ar afla o pestera in care romanii au zidit de vii pe dacii rasculati dintr-un sat apropiat, deopotriva cu femeile si copiii lor. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Multi ciobani au auzit plansul, dar nu stiu de unde vine.
Sunt multe lucruri tainice in Tinutul Casienilor, dar nimic nu se compara cu lucrarea si forta Sfantului. Aici vin multi pelerini si credinciosi, care urca din greu dealul pana la pestera sfantului.
Manastirea Sfantul Ioan Casian s-a ridicat in anul 2001, prin stradania parintelui ei staret, Iustin Petre. Parintele staret are planuri mari - vede pe Dealul Casienilor un ansamblu monahal, cu biblioteca si muzeu, cu ziduri inalte, castel de apa si corpuri de cladire pentru pelerini.
La manastire se poate ajunge cu masina, plecand din localitatea Mihail Kogalniceanu, pe un drum de 11 kilometri, spre Targusor. De aici nu mai este mult pana la manastire. Drumul spre manastire inspira deja linistea ce caracterizeaza locurile de aici. Inca din-nainte de a ajunge in manastire, aceasta se face zarita - acoperisurile ei portocalii lucesc in soare.
Biserica Sfantului Ioan Casian este construita din piatra alba - calcaroasa - manopera specifica zonei. Alaturi de biserica, complexul aflat inca la inceputul sau mai detine si doua corpuri administrative, cu camere de locuit si sala de mese.
Anexele manastirii par a fi gemene, ambele avand la parter o terasa acoperita, trei coloane si trei arcade, iar la etaj un balcon acoperit cu o sarpanta triunghiulara, cu acces din exterior pe o scara din lemn.
Pestera Sfantului Ioan Casian se afla la capatul unei poteci ce pleaca din spatele manastirii. Dupa parcurgerea acesteia, trecand printr-o livada si coborand intr-o vale destul de abrupta, printre stanci si tufisuri uscate, pestera iese la iveala.
Intrarea in pestera se afla pe un perete de stanca, la o distanta de 5-6 metri fata de nivelul solului, deasupra potecii. Pentru a intra, se urca pe o scara metalica fixata pe peretele drept. Racoarea pesterii se simte imediat ce se ajunge in dreptul acesteia.
Chiar la intrare se afla o masuta cu icoane, candela si o carte de rugaciuni. In stanga se observa doua nise incapatoare, ca niste strane calugaresti. Intr-o latura a camerei se deschide un culoar ingust si scund, putin in panta, lung de aproximativ 5-6 metri pe care se poate inainta, in genunchi, pana la o alta incapere mult mai mica, unde se mai afla cateva icoane - aceasta este chilia sfantului.
Zidurile pesterii, de calcar lucios, mai pastreaza inca urmele firidelor pentru lumanari, crucile scrijelite, resturi de litere ramase din numele celor care s-au nevoit de-a lungul veacurilor, fara intrerupere - ucenici si invatatori, taumaturgi si contemplativi, savarsind neintrerupt si in ascuns rugaciunea inimii, rugaciunea lui Hristos.
In 1912, invatatul arheolog Vasile Parvan a descoperit in padurea satului Seremet de pe valea raului Casimcea (numit azi Casian), doua inscriptii care pomeneau de hotarele Cassienilor. Stanca Sfantului si inscrisul de pe ea infatiseaza ochilor urmatoarele cuvinte: "Oroi Casianoun Kai Spilouha", adica: "Hotarele Casienilor si Pesteruca".
Pentru taranii din Cheia, Targusor sau Casieni, Sfantul e inca viu si grabnic ajutator, e duhovnicul de taina si rugatorul lor.
Despre Sfantul Ioan Casian stim ca era de neam scit - daco-roman - nascut in provincia romana Scitia Mica, la Marea Neagra, unde locuiau mai ales daco-romani. Invatatul calugar purta numele locului natal.
Nascut pe la anul 360, intr-o familie de oameni de frunte, a primit o educatie aleasa intr-una din renumitele cetati grecesti de pe tarmul apusean al Pontului Euxin, poate a Tomisului. El cunostea bine cultura greaca si latina. Se pare ca a intrat de tanar intr-o asezare monahala din regiune, unde a dobandit si o pregatire teologica.
De pe platoul Casienilor cuprinzi toata pustia Scitiei Minor. Dealul si padurea de stejari pitici ii poarta numele, ca si valea dimpreuna cu stancile ce o strajuiesc. Totul apartine neamului Casienilor: locurile de pasune, iarba si potecile, satul de peste raul Casimcea, din care acum nu a mai ramas decat un palc de trei case - un sat candva de tarani nobili.
Manastirea Sfantul Ioan Casian
Manastirea Sfantul Ioan Casian se afla in Dobrogea, pe locuri crestine autentice ce pastreaza inca duhul de liniste si inaltime al monahismului. Pare greu de crezut, dar in aceste locuri se aflau in secolul al IV-lea zeci de manastiri. Dobrogea era o scoala teologica inalta, locul in care renumitii calugari sciti au formulat pentru prima oara dogma teopasita, cea a patimirii lui Dumnezeu in trup.
Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice in parte necercetate, un ansamblu de grote si adaposturi uitate, lasate de izbeliste. Cu totul uimitoare este indaratnicia cu care franturi de nume si de intamplari s-au mai pastrat inca in legendele si povestirile oamenilor.
Spre Cheile Dobrogei se afla Pestera Liliecilor sau Grota Sihastrului. Pe undeva, pe aproape, se zice ca s-ar afla o pestera in care romanii au zidit de vii pe dacii rasculati dintr-un sat apropiat, deopotriva cu femeile si copiii lor. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Multi ciobani au auzit plansul, dar nu stiu de unde vine.
Sunt multe lucruri tainice in Tinutul Casienilor, dar nimic nu se compara cu lucrarea si forta Sfantului. Aici vin multi pelerini si credinciosi, care urca din greu dealul pana la pestera sfantului.
Manastirea Sfantul Ioan Casian s-a ridicat in anul 2001, prin stradania parintelui ei staret, Iustin Petre. Parintele staret are planuri mari - vede pe Dealul Casienilor un ansamblu monahal, cu biblioteca si muzeu, cu ziduri inalte, castel de apa si corpuri de cladire pentru pelerini.
La manastire se poate ajunge cu masina, plecand din localitatea Mihail Kogalniceanu, pe un drum de 11 kilometri, spre Targusor. De aici nu mai este mult pana la manastire. Drumul spre manastire inspira deja linistea ce caracterizeaza locurile de aici. Inca din-nainte de a ajunge in manastire, aceasta se face zarita - acoperisurile ei portocalii lucesc in soare.
Biserica Sfantului Ioan Casian este construita din piatra alba - calcaroasa - manopera specifica zonei. Alaturi de biserica, complexul aflat inca la inceputul sau mai detine si doua corpuri administrative, cu camere de locuit si sala de mese.
Anexele manastirii par a fi gemene, ambele avand la parter o terasa acoperita, trei coloane si trei arcade, iar la etaj un balcon acoperit cu o sarpanta triunghiulara, cu acces din exterior pe o scara din lemn.
Pestera Sfantului Ioan Casian se afla la capatul unei poteci ce pleaca din spatele manastirii. Dupa parcurgerea acesteia, trecand printr-o livada si coborand intr-o vale destul de abrupta, printre stanci si tufisuri uscate, pestera iese la iveala.
Intrarea in pestera se afla pe un perete de stanca, la o distanta de 5-6 metri fata de nivelul solului, deasupra potecii. Pentru a intra, se urca pe o scara metalica fixata pe peretele drept. Racoarea pesterii se simte imediat ce se ajunge in dreptul acesteia.
Chiar la intrare se afla o masuta cu icoane, candela si o carte de rugaciuni. In stanga se observa doua nise incapatoare, ca niste strane calugaresti. Intr-o latura a camerei se deschide un culoar ingust si scund, putin in panta, lung de aproximativ 5-6 metri pe care se poate inainta, in genunchi, pana la o alta incapere mult mai mica, unde se mai afla cateva icoane - aceasta este chilia sfantului.
Zidurile pesterii, de calcar lucios, mai pastreaza inca urmele firidelor pentru lumanari, crucile scrijelite, resturi de litere ramase din numele celor care s-au nevoit de-a lungul veacurilor, fara intrerupere - ucenici si invatatori, taumaturgi si contemplativi, savarsind neintrerupt si in ascuns rugaciunea inimii, rugaciunea lui Hristos.
In 1912, invatatul arheolog Vasile Parvan a descoperit in padurea satului Seremet de pe valea raului Casimcea (numit azi Casian), doua inscriptii care pomeneau de hotarele Cassienilor. Stanca Sfantului si inscrisul de pe ea infatiseaza ochilor urmatoarele cuvinte: "Oroi Casianoun Kai Spilouha", adica: "Hotarele Casienilor si Pesteruca".
Pentru taranii din Cheia, Targusor sau Casieni, Sfantul e inca viu si grabnic ajutator, e duhovnicul de taina si rugatorul lor.
Despre Sfantul Ioan Casian stim ca era de neam scit - daco-roman - nascut in provincia romana Scitia Mica, la Marea Neagra, unde locuiau mai ales daco-romani. Invatatul calugar purta numele locului natal.
Nascut pe la anul 360, intr-o familie de oameni de frunte, a primit o educatie aleasa intr-una din renumitele cetati grecesti de pe tarmul apusean al Pontului Euxin, poate a Tomisului. El cunostea bine cultura greaca si latina. Se pare ca a intrat de tanar intr-o asezare monahala din regiune, unde a dobandit si o pregatire teologica.
De pe platoul Casienilor cuprinzi toata pustia Scitiei Minor. Dealul si padurea de stejari pitici ii poarta numele, ca si valea dimpreuna cu stancile ce o strajuiesc. Totul apartine neamului Casienilor: locurile de pasune, iarba si potecile, satul de peste raul Casimcea, din care acum nu a mai ramas decat un palc de trei case - un sat candva de tarani nobili.
Dealul Casienilor e centrul unor situri arheologice in parte necercetate, un ansamblu de grote si adaposturi uitate, lasate de izbeliste. Cu totul uimitoare este indaratnicia cu care franturi de nume si de intamplari s-au mai pastrat inca in legendele si povestirile oamenilor.
Spre Cheile Dobrogei se afla Pestera Liliecilor sau Grota Sihastrului. Pe undeva, pe aproape, se zice ca s-ar afla o pestera in care romanii au zidit de vii pe dacii rasculati dintr-un sat apropiat, deopotriva cu femeile si copiii lor. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Multi ciobani au auzit plansul, dar nu stiu de unde vine.
Sunt multe lucruri tainice in Tinutul Casienilor, dar nimic nu se compara cu lucrarea si forta Sfantului. Aici vin multi pelerini si credinciosi, care urca din greu dealul pana la pestera sfantului.
Manastirea Sfantul Ioan Casian s-a ridicat in anul 2001, prin stradania parintelui ei staret, Iustin Petre. Parintele staret are planuri mari - vede pe Dealul Casienilor un ansamblu monahal, cu biblioteca si muzeu, cu ziduri inalte, castel de apa si corpuri de cladire pentru pelerini.
La manastire se poate ajunge cu masina, plecand din localitatea Mihail Kogalniceanu, pe un drum de 11 kilometri, spre Targusor. De aici nu mai este mult pana la manastire. Drumul spre manastire inspira deja linistea ce caracterizeaza locurile de aici. Inca din-nainte de a ajunge in manastire, aceasta se face zarita - acoperisurile ei portocalii lucesc in soare.
Biserica Sfantului Ioan Casian este construita din piatra alba - calcaroasa - manopera specifica zonei. Alaturi de biserica, complexul aflat inca la inceputul sau mai detine si doua corpuri administrative, cu camere de locuit si sala de mese.
Anexele manastirii par a fi gemene, ambele avand la parter o terasa acoperita, trei coloane si trei arcade, iar la etaj un balcon acoperit cu o sarpanta triunghiulara, cu acces din exterior pe o scara din lemn.
Pestera Sfantului Ioan Casian se afla la capatul unei poteci ce pleaca din spatele manastirii. Dupa parcurgerea acesteia, trecand printr-o livada si coborand intr-o vale destul de abrupta, printre stanci si tufisuri uscate, pestera iese la iveala.
Intrarea in pestera se afla pe un perete de stanca, la o distanta de 5-6 metri fata de nivelul solului, deasupra potecii. Pentru a intra, se urca pe o scara metalica fixata pe peretele drept. Racoarea pesterii se simte imediat ce se ajunge in dreptul acesteia.
Chiar la intrare se afla o masuta cu icoane, candela si o carte de rugaciuni. In stanga se observa doua nise incapatoare, ca niste strane calugaresti. Intr-o latura a camerei se deschide un culoar ingust si scund, putin in panta, lung de aproximativ 5-6 metri pe care se poate inainta, in genunchi, pana la o alta incapere mult mai mica, unde se mai afla cateva icoane - aceasta este chilia sfantului.
Zidurile pesterii, de calcar lucios, mai pastreaza inca urmele firidelor pentru lumanari, crucile scrijelite, resturi de litere ramase din numele celor care s-au nevoit de-a lungul veacurilor, fara intrerupere - ucenici si invatatori, taumaturgi si contemplativi, savarsind neintrerupt si in ascuns rugaciunea inimii, rugaciunea lui Hristos.
In 1912, invatatul arheolog Vasile Parvan a descoperit in padurea satului Seremet de pe valea raului Casimcea (numit azi Casian), doua inscriptii care pomeneau de hotarele Cassienilor. Stanca Sfantului si inscrisul de pe ea infatiseaza ochilor urmatoarele cuvinte: "Oroi Casianoun Kai Spilouha", adica: "Hotarele Casienilor si Pesteruca".
Pentru taranii din Cheia, Targusor sau Casieni, Sfantul e inca viu si grabnic ajutator, e duhovnicul de taina si rugatorul lor.
Despre Sfantul Ioan Casian stim ca era de neam scit - daco-roman - nascut in provincia romana Scitia Mica, la Marea Neagra, unde locuiau mai ales daco-romani. Invatatul calugar purta numele locului natal.
Nascut pe la anul 360, intr-o familie de oameni de frunte, a primit o educatie aleasa intr-una din renumitele cetati grecesti de pe tarmul apusean al Pontului Euxin, poate a Tomisului. El cunostea bine cultura greaca si latina. Se pare ca a intrat de tanar intr-o asezare monahala din regiune, unde a dobandit si o pregatire teologica.
De pe platoul Casienilor cuprinzi toata pustia Scitiei Minor. Dealul si padurea de stejari pitici ii poarta numele, ca si valea dimpreuna cu stancile ce o strajuiesc. Totul apartine neamului Casienilor: locurile de pasune, iarba si potecile, satul de peste raul Casimcea, din care acum nu a mai ramas decat un palc de trei case - un sat candva de tarani nobili.
Schitul Stejaru !
Datorita faptului ca in sat nu exista biserica, locuitorii din Stejaru se duceau la slujbele de duminica si de sarbatori la biserica din Satul Dulgheru, situat la 3km distanta de Stejaru. Parcurgerea celor 3km pe jos sau cu caruta, pe timp de iarna sau de ploaie constituia o problema pentru locuitorii din Satul Stejaru si dupa cativa anii i-au hotararea sa construiasca o biserica.
Satenii hotarasc formarea unei comisii care sa se ocupe de organizarea lucrarilor si constructia bisericii. Din comisie faceau parte: Parintele Oancea Mocanu, Vajiala Dumitru, Tudoran Alon, Gheorghe B. Dumitru si Nicolae Banciu, care la terminarea bisericii va devenii dascalul acesteia.
Terenul pe care este amplasata biserica, este imprejmuit cu gard de piatra, construit de locuitorii satului cu piatra scoasa de ei din cariera satului, apoi toata curtea a fost plantata cu salcami. La inceputul anului 1934 s-a inceput constructia bisericii. Constructia s-a facut din contributia locuitorilor si cu ajutorul banesc acordat de prefectura judetului Constanta. S-a stabilit amplasarea ei in partea de rasarit a satului , langa scoala, atribuindu-i-se o suprafata de 3000m.p. plantata cu salcamii.
Pentru constructia bisericii s-a folosit piatra, caramida si ciment. Biserica a fost acoperita cu tabla galvanizata si are o singura turla. Pe partea dreapta a bisericii la o distanta de 5m, este asezat clopotul pe schelet metalic. Acest clopot a fost achizitionat din tara prin contributia locuitorilor. Arhitectura bisericii este in stil bizantin in forma de cruce si a fost proiectata de Nicolae Panait. Sculptura catapetesmei si icoanele au fost lucrate in Tulcea , in anul 1940, de mesterul Eremia Pavaluc. Interiorul bisericii nu a fost pictat. Constructia bisericii a fost finalizata in anul 1943 si tot in acelasi an pe data de 11 iunie a fost sfintita de catre Episcopul Locotenent Eugen Laiu al eparhiei Constanta si I sa pus hramul "INALTAREA DOMNULUI”.
Biserica nu poseda obiecte de valuare artistica sau documentara. O familie credincioasa din Constanta pe nume, Apolozan Dumitru si Elisabeta au ajutat financiar la constructia bisericii si au donat icoanele, obiectele de cult si o parte din cartile pentru slujba. Preotii care au slujit la acesta biserica pe parcursul acestor ani, au fost: Oancea Mocanu, Grigorie L. , Lazarov Aurel, Sarghi Mihai si Cernescu Constantin.
Parintele AUREL LAZAROV a fost primul preot care a locuit cu familia in sat, a stat cu chirie la Boranescu Ion, a fost instalat ca preot in Satul Stejaru in anul 1946 si a slujit la biserica pana pe 7 mai 1950, cand acesta din motive politice a fost arestat impreuna cu urmatorii locuitori: Nicolae Banciu, dascalul bisericii, Enache Mihalache , Corsote Gheorghe, Petre Puscasu si Radu Dobre. Dintre acestia Parintele Aurel Lazarov a trecut la cele vesnice in inchisoarea de la Aiud pe data de 6 iunie 1960. Arestarea acestora s-a produs in zorii zilei de 7 mai 1950, cand toti membrii familiei au fost scosi din case, dusi la marginea satului si tinuti culcati cu fata la pamant pana au fost adunati toti si in cele din urma i-au ales pe cei sase enumarati mai sus, i-au urcat intr-o duba iar celorlalti le-au dat drumul acasa.
Mai tarziu a urmat confiscarea averii la toti, iar membrii familiilor ramanad pe drumuri. Acesta este cel mai trist eveniment din viata satului Stejaru. In anul 1950 s-a infiintat C.A.P. Intre anii 1950-1951 ca urmare a dezvoltarii industriei in judet, multi tineri din sat parasesc satul si se stabilesc in orasele din judet si in special in Constanta. In 1954 se electrifica intreg satul iar in 1963 se construieste caminnul cultural. Din anul 1968 prin noua reforma administrativa, satul Stejaru apartine de comuna Saraiu, iar in 1964 C.P.A Stejaru a fost arondat la C.P.A Dulgheru, incep sa plece si locuitori mai varstnici, producand o depopulare masiva a satului.
Biserica nu are teren arabil in proprietatea sa. Preotii care au slujit la aceasta biserica pe parcursul acestor ani, au fost in ordine: Oancea Mocanu, Grigorie I, Lazarov Aurel, Cernescu Constantin, Sarghi Minai.
Preotul Lazarov Aurel a fost primul preot care a locuit cu familia in sat. A locuit cu chirie la familia Boranescu Ion, A fost instalat ca preot in anul 1946, si a slujit la biserica pana pe 7 mai 1950, cand a fost arestat. A murit in inchisoarea din Aiud, pe 6 iunie 1960. Numele sau fiind scris pe monumentul ridicat la Aiud in memoria detinutilor decedati in timpul detentiei la aceasta inchisoare.
In perioada 1961-1969 la biserica au slujit preotii de la Rahmanu. Din anul 1969 pana la infiintarea schitului in anul 2004, la biserica au slujit preotii din Saraiu.
Paracliser la biserica a fost Tudoran A Ion pana in anul 1964 cand a decedat.
Pe partea dreapta a intrarii in biserica la 6-7 m distanta se afla clopotul bisericii. Asezat pe schelet metalic, acesta da clopotului o stabilitate buna. Acest clopot a fost achizitionat din tara prin contributia locuitorilor satului.
Clopotul emite un sunet foarte placut si puternic, atunci cand se bate clopotul, sunetul sau auzindu-se in satele Balgiu si Dulgheru. Acest clopot in luna decembrie 1989 a fost demontat, fara aprobarea nimanui, si s-a dus la biserica din Negru Voda. Prin informatiile culese de Costica Tudoran fiu al satului domiciliat in Dulgheru si Nicolae I Tudoran fiu al satului domiciliat in Constanta s-a depistat cine a luat clopotul si unde a fost dus.
In luna ianuarie 1991 s-au prezentat la biserica din Negru Voda, au luat clopotul si l-au adus si montat la locul sau.
La Nord-est de biserica la o distanta de 300-400 m se afla cimitirul ortodox in suprafata de 4000 metri patrati. Cimitirul este imprejmuit cu zid din piatra, avand poarta de intrare in latura estica. Din cauza ca satul s-a depopulat, nu au mai fost rude sau apropiati care sa ingrijeasca si sa curete mormintele de iarba si cimitirul, acum abia mai zaresti crucile printre tufele de buruieni.
Incepand cu data de 1 martie 2004, s-a aprobat infiintarea Schitului Stejaru. La inceput cele 3 maicute sosite aici au locuit la familia Sampetru S. Nicolae.
Pe linie ierarhica schitul este subordonat manastirii Dervent Primaria Saraiu i-a asigurat, prin donatie de la proprietarii-Dumitru Vajiala, Banciu Ion, Dragnea Gheorghe si impreuna cu curtea scolii si a bisericii, o suprafata de 4 ha, pe care a imprejmuit-o cu gard din plasa de sarma si stalpi de lemn.
Pe terenul primit de fa proprietarul Dragnea Gheorghe s-au construit de catre sponsori Chiliile in numar de 6, cuprinse intr-o constructie cu etaj, care la sfarsitul anului 2008 nu erau finisate.
In anul 2006 primaria a construit o fantana, iar in anul 2008 s-a executat alimentarea cu apa de la aceasta fantana, pe baza de hidrofor.
Stareta schitului este monahia Ambrozia. Schitul este locuit de 4 calugarite. Incalzirea chiliilor este asigurata prin sobe de teracota, folosind drept combustibil lemnul.
La sfarsitul anului 2008, s-au inceput lucrarile de reparatie si consolidare a bisericii. Aceste lucrari constau in tencuirea exterioara a z.dunlor, repararea acoperisului, reparatii in interior, inlocuirea stranelor si chiar executarea in timp a picturilor in interiorul bisericii.
Satenii hotarasc formarea unei comisii care sa se ocupe de organizarea lucrarilor si constructia bisericii. Din comisie faceau parte: Parintele Oancea Mocanu, Vajiala Dumitru, Tudoran Alon, Gheorghe B. Dumitru si Nicolae Banciu, care la terminarea bisericii va devenii dascalul acesteia.
Terenul pe care este amplasata biserica, este imprejmuit cu gard de piatra, construit de locuitorii satului cu piatra scoasa de ei din cariera satului, apoi toata curtea a fost plantata cu salcami. La inceputul anului 1934 s-a inceput constructia bisericii. Constructia s-a facut din contributia locuitorilor si cu ajutorul banesc acordat de prefectura judetului Constanta. S-a stabilit amplasarea ei in partea de rasarit a satului , langa scoala, atribuindu-i-se o suprafata de 3000m.p. plantata cu salcamii.
Pentru constructia bisericii s-a folosit piatra, caramida si ciment. Biserica a fost acoperita cu tabla galvanizata si are o singura turla. Pe partea dreapta a bisericii la o distanta de 5m, este asezat clopotul pe schelet metalic. Acest clopot a fost achizitionat din tara prin contributia locuitorilor. Arhitectura bisericii este in stil bizantin in forma de cruce si a fost proiectata de Nicolae Panait. Sculptura catapetesmei si icoanele au fost lucrate in Tulcea , in anul 1940, de mesterul Eremia Pavaluc. Interiorul bisericii nu a fost pictat. Constructia bisericii a fost finalizata in anul 1943 si tot in acelasi an pe data de 11 iunie a fost sfintita de catre Episcopul Locotenent Eugen Laiu al eparhiei Constanta si I sa pus hramul "INALTAREA DOMNULUI”.
Biserica nu poseda obiecte de valuare artistica sau documentara. O familie credincioasa din Constanta pe nume, Apolozan Dumitru si Elisabeta au ajutat financiar la constructia bisericii si au donat icoanele, obiectele de cult si o parte din cartile pentru slujba. Preotii care au slujit la acesta biserica pe parcursul acestor ani, au fost: Oancea Mocanu, Grigorie L. , Lazarov Aurel, Sarghi Mihai si Cernescu Constantin.
Parintele AUREL LAZAROV a fost primul preot care a locuit cu familia in sat, a stat cu chirie la Boranescu Ion, a fost instalat ca preot in Satul Stejaru in anul 1946 si a slujit la biserica pana pe 7 mai 1950, cand acesta din motive politice a fost arestat impreuna cu urmatorii locuitori: Nicolae Banciu, dascalul bisericii, Enache Mihalache , Corsote Gheorghe, Petre Puscasu si Radu Dobre. Dintre acestia Parintele Aurel Lazarov a trecut la cele vesnice in inchisoarea de la Aiud pe data de 6 iunie 1960. Arestarea acestora s-a produs in zorii zilei de 7 mai 1950, cand toti membrii familiei au fost scosi din case, dusi la marginea satului si tinuti culcati cu fata la pamant pana au fost adunati toti si in cele din urma i-au ales pe cei sase enumarati mai sus, i-au urcat intr-o duba iar celorlalti le-au dat drumul acasa.
Mai tarziu a urmat confiscarea averii la toti, iar membrii familiilor ramanad pe drumuri. Acesta este cel mai trist eveniment din viata satului Stejaru. In anul 1950 s-a infiintat C.A.P. Intre anii 1950-1951 ca urmare a dezvoltarii industriei in judet, multi tineri din sat parasesc satul si se stabilesc in orasele din judet si in special in Constanta. In 1954 se electrifica intreg satul iar in 1963 se construieste caminnul cultural. Din anul 1968 prin noua reforma administrativa, satul Stejaru apartine de comuna Saraiu, iar in 1964 C.P.A Stejaru a fost arondat la C.P.A Dulgheru, incep sa plece si locuitori mai varstnici, producand o depopulare masiva a satului.
Biserica nu are teren arabil in proprietatea sa. Preotii care au slujit la aceasta biserica pe parcursul acestor ani, au fost in ordine: Oancea Mocanu, Grigorie I, Lazarov Aurel, Cernescu Constantin, Sarghi Minai.
Preotul Lazarov Aurel a fost primul preot care a locuit cu familia in sat. A locuit cu chirie la familia Boranescu Ion, A fost instalat ca preot in anul 1946, si a slujit la biserica pana pe 7 mai 1950, cand a fost arestat. A murit in inchisoarea din Aiud, pe 6 iunie 1960. Numele sau fiind scris pe monumentul ridicat la Aiud in memoria detinutilor decedati in timpul detentiei la aceasta inchisoare.
In perioada 1961-1969 la biserica au slujit preotii de la Rahmanu. Din anul 1969 pana la infiintarea schitului in anul 2004, la biserica au slujit preotii din Saraiu.
Paracliser la biserica a fost Tudoran A Ion pana in anul 1964 cand a decedat.
Pe partea dreapta a intrarii in biserica la 6-7 m distanta se afla clopotul bisericii. Asezat pe schelet metalic, acesta da clopotului o stabilitate buna. Acest clopot a fost achizitionat din tara prin contributia locuitorilor satului.
Clopotul emite un sunet foarte placut si puternic, atunci cand se bate clopotul, sunetul sau auzindu-se in satele Balgiu si Dulgheru. Acest clopot in luna decembrie 1989 a fost demontat, fara aprobarea nimanui, si s-a dus la biserica din Negru Voda. Prin informatiile culese de Costica Tudoran fiu al satului domiciliat in Dulgheru si Nicolae I Tudoran fiu al satului domiciliat in Constanta s-a depistat cine a luat clopotul si unde a fost dus.
In luna ianuarie 1991 s-au prezentat la biserica din Negru Voda, au luat clopotul si l-au adus si montat la locul sau.
La Nord-est de biserica la o distanta de 300-400 m se afla cimitirul ortodox in suprafata de 4000 metri patrati. Cimitirul este imprejmuit cu zid din piatra, avand poarta de intrare in latura estica. Din cauza ca satul s-a depopulat, nu au mai fost rude sau apropiati care sa ingrijeasca si sa curete mormintele de iarba si cimitirul, acum abia mai zaresti crucile printre tufele de buruieni.
Incepand cu data de 1 martie 2004, s-a aprobat infiintarea Schitului Stejaru. La inceput cele 3 maicute sosite aici au locuit la familia Sampetru S. Nicolae.
Pe linie ierarhica schitul este subordonat manastirii Dervent Primaria Saraiu i-a asigurat, prin donatie de la proprietarii-Dumitru Vajiala, Banciu Ion, Dragnea Gheorghe si impreuna cu curtea scolii si a bisericii, o suprafata de 4 ha, pe care a imprejmuit-o cu gard din plasa de sarma si stalpi de lemn.
Pe terenul primit de fa proprietarul Dragnea Gheorghe s-au construit de catre sponsori Chiliile in numar de 6, cuprinse intr-o constructie cu etaj, care la sfarsitul anului 2008 nu erau finisate.
In anul 2006 primaria a construit o fantana, iar in anul 2008 s-a executat alimentarea cu apa de la aceasta fantana, pe baza de hidrofor.
Stareta schitului este monahia Ambrozia. Schitul este locuit de 4 calugarite. Incalzirea chiliilor este asigurata prin sobe de teracota, folosind drept combustibil lemnul.
La sfarsitul anului 2008, s-au inceput lucrarile de reparatie si consolidare a bisericii. Aceste lucrari constau in tencuirea exterioara a z.dunlor, repararea acoperisului, reparatii in interior, inlocuirea stranelor si chiar executarea in timp a picturilor in interiorul bisericii.
Manastirea Crasna !
Manastirea Crasna
Manastirea este situata la 50 km N de Ploiesti pe soseaua Ploiesti-Brasov prin Valenii de Munte-Cheia, pe raza comunei Izvoarele, fiind construita in padure, langa paraul Crasna, la poalele muntilor Ursoaia. Inceputurile vietii monahale in tinuturile Prahova - Teleajen sunt mai putin cunoscute, mai ales pentru secolele XIV-XV. Cu toate acestea, sihastri izolati s-au nevoit in zona subcarpatica pe Valea Prahovei si a Teleajenului inca din secolul XIV, insa abia la inceputul secolului XV s-au constituit in mici comunitati monahale. Aceasta retrasa asezare pustnicesca a luat fiinta la inceputul secolului XVIII, intemeiata probabil de cativa sihastri de la Valeni. Prima atestare documentara, un act de donatie in care se arata ca aici era un schit de calugari avand o biserica de lemn, dateaza din anul 1745. Biserica de lemn cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena", asezata intr-o poiana singuratica, era inconjurata de cateva chilii pustnicesti.
/home/cornel/Desktop/cr3.jpg
Proprietarul acestor locuri, postelnicul Dinu Constantin Potlogea, fiul preotului Radu Potlogea din Izvoarele, hotaraste zidirea actualei biserici ca biserica de mir pentru satul Bajenari, unde se refugiasera locuitorii din imprejurimi dupa 1821, din cauza navalirii turcilor. Constructia inceputa in 1824 a durat pana in 1828 cand s-a facut sfintirea bisericii si episcopul Chesarie al Buzaului a sugerat ca acesta asezare monahala sa devina schit. Primul staret a fost chiar ctitorul Constantin Potlogea, calugarit cu numele de Chesarie. Acesta doneza schitului mosia sa si a construit chilii din lemn pe care le-a populat cu calugari adusi de la Cheia, Ciolanu.
In 1836, Nicolae, singurul fiu al staretului, se calugareste cu numele de Nil monahul si doneaza si mosia lui schitului. Staretul a infiintat aici o scoala pentru copiii din satele vecine, care, in timpul cursurilor, stateau in internatul schitului pe cheltuiala acestuia. Secularizarea averilor manastiresti in 1864, face ca schitul sa decada si cei 2-3 calugari care au mai ramas l-au inchinat manastirii Cheia si i-au schimbat si numele in schitul Crasna. In 1920, cand mai avea un singur calugar, manastirea a fost jefuita de ocnasii de la Slanic. Din 1964 schitul a inceput sa se refaca, gratie staretilor Ghedeon, Galaction, si Nicodim.
Biserica veche a schitului este in forma de cruce. Naosul este despartit de pronaos prin 4 coloane care sustin o arcada a boltei. Usa de la intrare in pronaos este din lemn sculptat. Catapeteasma lucrata la Viena, are o sculptura demna de admirat, acoperita cu foita de aur; sunt de admirat si cele doua icoane de Irineu Protcenco. Pridvorul inchis, mai jos decat restul constructiei, lasa impresia ca a fost adaugat mai tarziu. Nu este pictat ci varuit in alb. Are o singura turla mare pe naos. In exterior zidurile sunt simple, varuite in alb. Acoperisul este din sindrila, pardoseala din placi de piatra. Pictura a fost facuta in 1832-1834, de un necunoscut.
Clopotnita, la 40 m de biserica, este construita din caramida si piatra, acoperita cu sindrila. Gangul mai nou este pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu. Intre clopotnita si biserica este construit din piatra si caramida un frumos aghiasmatar cu un acoperis de tabla. In 1983 biserica a fost renovata, iar in 1991 s-a repictat de Ioan Chiriac prin grija Prea Fericitului Patriarh Teoctist. Dupa revolutia din 1989, prin stradania PC staret Galaction Stanga (actualul Episcop al Alexandriei si Teleormanului), ajutat de obste si credinciosi, s-a construit un monument al eroilor pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu, o cladire cu etaj pentru oaspeti, iar alaturi de ea o alta cladire masiva din caramida si piatra, cu doua etaje, cu chilii pentru calugari. S-a ridicat o noua biserica din caramida si beton, acoperita cu tabla. Este o constructie dubla, care are si un paraclis. Din anul 2001 schitul s-a transformat in manastire.
Manastirea este situata la 50 km N de Ploiesti pe soseaua Ploiesti-Brasov prin Valenii de Munte-Cheia, pe raza comunei Izvoarele, fiind construita in padure, langa paraul Crasna, la poalele muntilor Ursoaia. Inceputurile vietii monahale in tinuturile Prahova - Teleajen sunt mai putin cunoscute, mai ales pentru secolele XIV-XV. Cu toate acestea, sihastri izolati s-au nevoit in zona subcarpatica pe Valea Prahovei si a Teleajenului inca din secolul XIV, insa abia la inceputul secolului XV s-au constituit in mici comunitati monahale. Aceasta retrasa asezare pustnicesca a luat fiinta la inceputul secolului XVIII, intemeiata probabil de cativa sihastri de la Valeni. Prima atestare documentara, un act de donatie in care se arata ca aici era un schit de calugari avand o biserica de lemn, dateaza din anul 1745. Biserica de lemn cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena", asezata intr-o poiana singuratica, era inconjurata de cateva chilii pustnicesti.
/home/cornel/Desktop/cr3.jpg
Proprietarul acestor locuri, postelnicul Dinu Constantin Potlogea, fiul preotului Radu Potlogea din Izvoarele, hotaraste zidirea actualei biserici ca biserica de mir pentru satul Bajenari, unde se refugiasera locuitorii din imprejurimi dupa 1821, din cauza navalirii turcilor. Constructia inceputa in 1824 a durat pana in 1828 cand s-a facut sfintirea bisericii si episcopul Chesarie al Buzaului a sugerat ca acesta asezare monahala sa devina schit. Primul staret a fost chiar ctitorul Constantin Potlogea, calugarit cu numele de Chesarie. Acesta doneza schitului mosia sa si a construit chilii din lemn pe care le-a populat cu calugari adusi de la Cheia, Ciolanu.
In 1836, Nicolae, singurul fiu al staretului, se calugareste cu numele de Nil monahul si doneaza si mosia lui schitului. Staretul a infiintat aici o scoala pentru copiii din satele vecine, care, in timpul cursurilor, stateau in internatul schitului pe cheltuiala acestuia. Secularizarea averilor manastiresti in 1864, face ca schitul sa decada si cei 2-3 calugari care au mai ramas l-au inchinat manastirii Cheia si i-au schimbat si numele in schitul Crasna. In 1920, cand mai avea un singur calugar, manastirea a fost jefuita de ocnasii de la Slanic. Din 1964 schitul a inceput sa se refaca, gratie staretilor Ghedeon, Galaction, si Nicodim.
Biserica veche a schitului este in forma de cruce. Naosul este despartit de pronaos prin 4 coloane care sustin o arcada a boltei. Usa de la intrare in pronaos este din lemn sculptat. Catapeteasma lucrata la Viena, are o sculptura demna de admirat, acoperita cu foita de aur; sunt de admirat si cele doua icoane de Irineu Protcenco. Pridvorul inchis, mai jos decat restul constructiei, lasa impresia ca a fost adaugat mai tarziu. Nu este pictat ci varuit in alb. Are o singura turla mare pe naos. In exterior zidurile sunt simple, varuite in alb. Acoperisul este din sindrila, pardoseala din placi de piatra. Pictura a fost facuta in 1832-1834, de un necunoscut.
Clopotnita, la 40 m de biserica, este construita din caramida si piatra, acoperita cu sindrila. Gangul mai nou este pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu. Intre clopotnita si biserica este construit din piatra si caramida un frumos aghiasmatar cu un acoperis de tabla. In 1983 biserica a fost renovata, iar in 1991 s-a repictat de Ioan Chiriac prin grija Prea Fericitului Patriarh Teoctist. Dupa revolutia din 1989, prin stradania PC staret Galaction Stanga (actualul Episcop al Alexandriei si Teleormanului), ajutat de obste si credinciosi, s-a construit un monument al eroilor pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu, o cladire cu etaj pentru oaspeti, iar alaturi de ea o alta cladire masiva din caramida si piatra, cu doua etaje, cu chilii pentru calugari. S-a ridicat o noua biserica din caramida si beton, acoperita cu tabla. Este o constructie dubla, care are si un paraclis. Din anul 2001 schitul s-a transformat in manastire.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)