Din Morala Creștină !

FAPTELE MILOSTENIEI TRUPEȘTI 1. A sătura pe cel flămând 2. A da de băut celui însetat 3. A primi în casă pe cel străin 4. A cerceta pe cel bolnav 5. A cerceta pe cel din temniță 6. A îngropa pe cel mort 7. A îmbrăca pe cel gol. FAPTELE MILOSTENIEI SUFLETEȘTI 1. A îndrepta pe cel ce greșește 2. A învăța pe cel neștiutor 3. A da sfat bun celui ce stă la îndoială 4. A ne ruga pentru aproapele 5. A mângâia pe cei întristați 6. A suferi cu răbdare asuprirea și a întări și pe alții la răbdare când sunt asupriți 7. A ierta pe cei ne-au greșit PĂCATELE DE CĂPETENIE: 1. Mândria 2. Desfrânarea 3. Iubirea de argint ( de avuții) 4. Lăcomia 5. Invidia 6. Mânia 7. Lenea

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DE LA SFINȚII PĂRINȚI. PILDA SAMARINEANULUI.

Evanghelia. „ Și întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis; Fericiți sânt ochii care vâd cele ce vedeți voi! Căci zic vouă : Mulți prooroci și regi au voit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și să audă ceea ce auziți, dar n-au auzit. Și iată, un învățător de lege s-a ridicat, ispitindu-L și zicând: Învățătorule ce să fac ca să moștenesc viața de veci ? Iar Iisus a zis către el : Ce este scris în Lege ? Cum citești ? Iar el răspunzând, a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu ? Iar Iisus, răspunzând, a zis : Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Și apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțind doi dinari i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Care dintre acești trei și se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari ? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea” ( Luca 10, 23-37). Tâlcuirea Sfinților Părinți. Casa de oaspeți în sens obișnuit este un han în drumul călătorilor, unde pot poposi; dar aici expresia are un sens figurat, care nu se poate înțelege decât în cadrul contextului. Textul care folosește expresia vorbește de pilda Samarineanului milostiv, care mergând pe cale de la Ierusalim spre Ierihon, a găsit un om căzut între tâlhari, dezbrăcat, rănit și aproape mort. Și făcându-se milă de el i-a legat rănile, turnând peste ele undelemn și vin, apoi l-a dus la o casă de oaspeți, plătind și gazdei doi dinari și lăsându-l în grija ei, până va veni iar și-i va plăti tot ce va mai cheltui. Cum în această pildă, Samarineanul milostiv este Mântuitorul Hristos – după tâlcul Sfinților Părinți --, omul rănit e lumea, iar casa de oaspeți unde l-a adus este Biserica, și „gazda”, sau căpetenia casei de oaspeți unde l-au adus sunt păstorii Bisericii; în grija lor s-a încredințat omenirea rănită de moarte de tâlharii patimilor ei, pe care aceștia au sarcina să-i vindece și săi păstorească. Iar cei doi dinari sânt cele două așezăminte: Vechiul și Noul Testament. Explicație creștinilor despre iubirea aproapelui: În călătoria Sa, la un popas, Domnul Hristos este întrebat de un legiuitor, ispitindu-L, ce trebuie să facă spre a moșteni Împărăția cerurilor ? Mântuitorul îi răspunde că trebuie să îndeplinească cele mai importante prescripții ale Legii: iubirea lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 5) și a aproapelui ( Levetic 19,18). Însă Legiuitorul nefiind complet lămurit asupra noțiunii de aproape și Domnul Hristos știind că în Vechiul Testament sub numele de aproape se înțelegea numai aceia de un neam cu iudeii, rostește cu această ocazie pilda Samarineanului milostiv (10, 25–37 ). În această pildă se arată cum un om căzut între tâlhari, este bătut și maltratat, lăsându-l aproape mort. El nu este salvat de nimeni, decât de către un samarinean. Prin această pildă cu caracter moral se arată că orice semen al nostru căzut în necaz, trebuie ajutat, indiferent de neam, căci el este aproapele nostru. În aceast mod Domnul Hristos extinde noțiunea de aproape la toți oamenii, căci toți sânt frații noștri. BIBLIOGRAFIE: 1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Societatea Biblică Interconfesională din România, București 1994. 2. Dicționar al Noului Testament, Preot Dr. Ioan Mircea, Editura Institutului Biblic și de Misiune B.O.R., București – 1995 3. Preot Prof. Dr. Ion Constantinescu, Studiul Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune B.O.R. București – 1981.

DICTIONAR BIBLIC. 1 Nume Biblice.

AARON: părintele preoției Vechiului Testament, fratele lui Moise și primul arhiereu instituit și sfințit prin ungerea cu , după porunca lui Dumnezeu ( Ieșire 28, 1, 41, 43). Cu el seminția lui Levi este rânduită acestei preoții. <> ( Fred. H. Wright, Manners and Customs of Bible Lands, Chicago, 1977, p.118) După scoaterea evreilor din robia Egiptului – pe când Moise era pe muntele Sinai ca să primească poruncile Legii – evreii i-au cerut – și Aaron le-a încuviințat – să facă un idol, „vițelul de aur”, ca să-i călăuzească. Pe acesta l-au numit „dumnezeu”, i-au adus jerfe și i sau închinat ( Ieșire 32, 1 -5; Fapte 7, 40 – 41). Sfântu Apostol Pavel spune că preoția este o chemare de la Dumnezeu, cum a fost chemat și Aaron ( Evr. 5,4), al cărui toiag a odrăslit, ca semn al alegerii de sus ( Num. 17, 8.10; Evr. 9.4). Apostolul pune în comparație preoția lui Hristos „ după rânduiala lui Melchisedec” - care este mântuitoare și veșnică, pentru că rămâne în veac - cu preoția după rânduiala lui Aaron”, temporală, care nu putea desăvârși pe nimeni ( Evr. 7,11 – 18, 21 – 28; 10, 12 – 18). De aici, evidența superiorității preoției veșnice a lui Hristos și nevoia desființării și înlocuirii celei aaronice „ pentru neputința și nefolosul ei „ ( Evr. 7,18) ABADDON: nume evreiesc – în grecește << Apollion>> - al îngerului adâncului>>, împăratul ființelor asemenea scorpiilor, care chinuiesc și vatămă pe oameni în << iad >> ( Apoc. 9, 10 – 11). << Adâncul>> acesta unde împărățește Abaddon este <>, << întunericul >>, unde se află cei ce << locuiesc în latura și în umbra morții >>, aici și dincolo ( Isaia 9,1; 42, 7 ; Matei 4,16 ). Apollion gr. – adică cel ce distruge. ABBA – AVVA sau AVA ( prescurtat ) ; termen ebraic,tradus în limba gr. Prin patir – Tată, sau Părinte, e folosit de Mântuitorul în rugăciunea din grădina Ghetsimani. ( Marcu 14, 36 ). ABEL ; al doilea fiu al lui Adam și al Evei, care a fost ucis de fratele său, Cain. Despre sângele << strigător la cer >> al lui Abel și al lui Zaharia, fiul lui Barahia, amintește și Domnul Hristos ( Matei 23, 35 ; Luca 11, 51). Se mai spune că „ Abel prin credință, a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain...” ( Evr. 11, 4 ). S\ngele dreptului Abel e socotit ca o jertfă prefigurând sângele jertfei lui Iisus, Mijlocitorul Noului Testament, indicându-se prin aceasta superioritatea Noului față de Vechiul Testament.(Evr. 12,24) Bibliografie: 1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Societatea Biblică Interconfesională din România, București – 1994. 2. Pr, Prof. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București -1995. 3. Cristian Ionescu, Dicționar de onomastică, Editura Elion – 2008.

Rugaciune pentru bolnavul căzut în deznădejde!

Doamne, Dumnezeul nostru, Care dăruiești pace multă celor ce iubesc legea Ta, ai grijă de robul Tău ( N ) cel bolnav, care este greu încercat de deznădejde. Nori negri s-au abătut asupra sufletului său și nu mai vede razele iubirii Tale. Cugetul său s-a întunecat și nu se mai împărtășește de lumina Ta. O, amară deznădejde ! Crudă fiară care se năpustește asupra sufletului ca asupra unui pui lipsit de apărare ! Numai Tu știi, Atotștiitorule, câți și-au pus capăt zilelor din această pricină, câți oameni au fost aruncați de acest duh rău în adâncurile iadului. Să nu îngădui ca făptura Ta să fie înghițită de moarte, ci să fie ridicată prin puterea Ta. Dăruiește și lui și nouă, Doamne, roadele Duhului Tău cel Sfânt, care sunt pacea, dragostea, îndelunga răbdare, credința, blândețea, înfrânarea și curăția, ca, atunci când va veni ceasul să părăsim această lume, să intrăm în odihna Ta cea cerească. Că Ție se cuvine să ne miluiești și să ne mântuiești, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Unuia – Născut Fiului Tău și Preasfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Ce este deznădejdea: Deznădejdea este pierderea încrederii în bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu. Ea este păcat împotriva Duhului Sfânt. Deznădejdea este a unsprezecea treaptă a păcatului, după învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul. Urmările deznădejdii duc pe om la a douăsprezecea treaptă a păcatului, care este sinuciderea, asemenea lui Iuda. De ce îşi pierd unii oameni nădejdea mântuirii şi ajung la sinucidere? Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredinţei, a mândriei, a deznădejdii, a fricii, a răzbunării şi a lipsei unui duhovnic bun. Examenele noastre nu constau în dobândirea unei vrednicii neînsemnate sau a unei poziții sociale și a banilor. Ori devenim fii ai lui Dumnezeu, ori ne va lua diavolul! Nu există cale de mijloc! De ce să nu fim atenți când toate sunt în favoarea noastră? Harul dumnezeiesc este mereu cu noi și trebuie să-l păstram! În viața noastră Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc și apoi noi! Ne-a promis: “Nu vă voi lăsa orfani... iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor!” (Mt. 28, 20). Si iarăși ne spune: “Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi!” (Ps. 49, 16), “Cereți, și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” (Mt. 7, 7). Dumnezeu ne provoacă! De aceea, știind importanța rugăciunii, Sfântul Apostol Pavel, temelia Bisericii, ne spune clar: “Rugați-vă neîncetat!” Pentru că această lucrare se face mental, este nevoie de îndelungă răbdare și stăruință! De aceea, diavolul aduce multe piedici rugăciunii, știind că dobândirea rugăciunii este pierzania lui. Însă noi, pentru puțina greutate pe care o vom întâlni, nu vom stărui? Oare nu am întâmpinat alte greutăți în viață? Voi toți ați venit aici de pe băncile școlii. Cât de mult v-ați ostenit acolo, ca să luați o diplomă? Pentru un lucru de nimic…o fantezie! Dacă ne ostenim puțin aici, este pentru a dobândi Cerul! Să devenim fiii lui Dumnezeu, să ne slujească îngerii!

Gânduri la Pilda fiului risipitor. Pilda fiului risipitor - Luca 15, 11-32.

Fiul risipitor greșește pentru că își cere partea de avere înainte ca tatăl său să moară. Precizăm că averea nu se împărțea între frați înainte de moartea tatălui. De aici reiese că pentru el, în momentul în care face acest gest, tatăl este un mort. Motiv pentru care încetează să mai aibă relații cu el și pleacă într-o țară îndepărtată. Această înstrăinare sau depărtare de tatăl îl face pe fiul risipitor să ajungă un rob al patimilor, cheltuindu-și averea primită, în desfătări. Părăsirea casei părintești înseamna imposibilitatea de a te împlini. A cauta alt loc, echivalează cu pierderea sau rătăcirea. Tatăl, din smerenie, acceptă să fie privit drept un mort și îi dăruiește fiului cel mic partea din averea care i se cuvenea, chiar dacă știa că acesta o va risipi. Este un părinte care iese din tiparele obișnuite, dacă ținem seama că-i dă cu ușurință partea sa de avere. Dar o face pentru că dorește să aibă alături fii iubitori, nu sclavi sau robi lipsiți de libertate. Tatăl din această pildă este Dumnezeu, Cel care respecta libertatea noastră chiar și atunci când noi o folosim contrar voii Sale. Din pildă aflăm că după ce fiul risipitor își pierde averea, în țara aceea s-a făcut o foamete mare, încât acesta dorea să se hrănească cu roșcovele pe care le mâncau porcii. Dorința de a mânca din ceea ce era rezervat animalelor, denotă căt de mult căzuse acest fiu. Foamea este glasul tatălui ca acesta să revină acasă. De multe ori, Dumnezeu îngăduie anumite lipsuri, ca oamenii trăindu-le să-și dorească trezirea și unirea cu El. E important să precizăm că harul lui Dumnezeu nu-l părăsește niciodată cu desăvârșire pe om. Foametea îl face pe fiul risipitor să-și vină în fire, adică ia seama la starea decăzută în care se află și dorește să revină acasă: Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: "Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi". Este momentul în care fiul nu se mai raportează la tată ca la un mort. Se simte vinovat și dorește să ceară să nu mai fie numit fiu, ci acceptat ca un slujitor. Gândul schimbării s-a preschimbat imediat în faptă. Neântârzierea prefacerii acestui gând mântuitor în faptă l-a dus la salvare. Venirea fiului risipitor în sine, Il face pe Tatăl să plece întru întâmpinarea acestuia. Iubirea Sa pentru acest fiu nu-L poate ține în loc. El îi spune tainic: Vino cat de aproape poți, restul drumului îl voi face eu. De aici reiese că atunci când omul dorește să se îndrepte, Dumnezeu nu doar că îi iese în întâmpinare, ci aleargă către el așa cum a făcut-o în această pildă. Faptul că tatăl îl vede din depărtare pe fiul plecat, ne descoperă că el s-a aflat într-o permanentă așteptare. Despărțirea de el l-a făcut pe tatăl să fie într-o continuă suferință și neîncetată așteptare. Iar când tatăl îl întâlnește, nu-I ia la intrebari, ci plecându-și capul pe grumajii fiului, îl sărută.Nu-i reproșează nimic. Fără să stea pe gânduri îi dăruiește haina cea mai bună, inel, incalțăminte și taie vițelul cel gras.Rețineți că indiferent de căderea noastră, Dumnezeu ne așteaptă întoarcerea. Nu întârziați să puneți început bun. Bibliografie: sursa:https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-fiului-risipitor/ganduri-pilda-fiului-risipitor-154244.html/ accesat 13.02.2019

Catehism - Dictionar!

AGAPELE: Canonul 11 ( Sinodul Gangra) “ Dacă cineva ar defăima pe cei ce fac agape din credință, și chiamă la agape pe frați pentru cinstea Domnului, și dacă n-ar voi a se face părtași chemărilor fiindcă disprețuiesc ceea ce se face, să fie anatema.” Comentariu; Se condamnă cei ce, urmînd învățătura eustațienilor, refuzau să meargă la agapele oferite de cei avuți întru cinstea Domnului.) Canonul 28 ( Sinodul Laodiceea) ( Agapele nu se fac în Biserică) „ În casele domnești, sau în biserici, nu se cuvine a face cele ce se zic agape, și a mănca în casa lui Dumnezeu și a așterne culcușul .» Canonul 52 ( Sinodul Laodiceea) (Nu se fac petreceri în Postul Mare) «Nu se cuvine a ține nunți sau zile de naștere în Patruzecime (Postul Mare). Canonul 55 ( Sinodul Laodiceea) Ofrandele să nu fie folosite pentru petreceri. „Nu se cuvine ca cei ierarhicești ori clericii să facă ospețe din contribuții, dar nici mirenii.» CINSTIREA DUMINICII : Canonul 29 ( Sinodul Laodiceea) “ Nu se cuvine creștinilor să urmeze obiceiurilor iudaice și sîmbăta s-o petreacă în repaus, ci să lucreze în ziua aceasta, duminica însă cinstindu-o cu deosebire, de le-ar fi cu putință, să o petreacă în odihnă ca și creștini. Iar de s-ar găsi că sunt iudaiști, să fie anatema de la Hristos. Canonul 13 /62 Trulan (Osînda femeilor care îmbracă veșminte bărbătești.) „ Dacă vre-o femeie din asceză părută și-ar schimba îmbrăcămintea, și în locul hainei femeiesti obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema” Comentariu; Părinții osîndesc pe eustațienii care cereau femeilor să poarte aceași haină ca și bărbații și sancționează pe femeia care „ din asceză părută« ar purta haine bărbătești. Dicționar Ortodox; AGAPE( gr. Agape = iubire, dragoste, fraternitate) Agape este cea mai importantă virtute a creștinilor 1 Corinteni 13,1-3, deoarece Dumnezeu însuși este iubire 1 Ioan 4,8. Iubirea a determinat modul de viață personală și colectivă a creștinilor. Ca semn de iubire reciprocă și de solidaritate, creștinii se întîlneau pentru mese comune numite agape, care aveau loc înainte sau în legătură cu liturghia, dar separate de aceasta. Creștinii întind» masa comună» căci ei iubesc pe toți. ANATEMĂ (anatematizare, anatematisme; act de extremă severitate, folosit în vechime de autoritatea bisericească împotriva celor ce profesau o erezie de doctrină sau etică, prin excluderea lor din cominitate și prin condamnarea ca atare a învățăturii lor greșite. Din mâinile unui înger. Cuviosul Macarie Alexandrinul ( 19 ianuarie) ascetul și presviterul așa numitelor Chilii, a pus prin viața lui îngerească capcane demonilor pe care Macarie le amintește în cartea lui. Ca preot slujitor a avut multe experiențe minunate. Printre altele era și aceea despre ascetul Marcu. Observăm cu atentie, scrie cuviosul, că de fiecare dată când dădeam Sfânta Impărtăsanie ascetului Marcu, niciodată nu i-o ofeream eu însă-mi, ci un înger. Vedeam chiar mâna Lui cum îi dădea monahului Sfânta Euharistie.( Minunile Sf.Liturghii.) Să ne ferim de multă vorbă. Scris este că pentru cuvântul zadarnic vom da seama în ziua judecății. (Matei XII,36) Să nu ne mirăm de atâta asprime ; totul este serios în viața omenescă, al căreia fiece minut poate avea atât de grozave urmări. Acest timp, pe care-l risipești în vorbiri zadarnice, ți s-a dat pentru a câștiga Cerul cu el. Aseamănă scopul pentru care l-ai primit, cu întrebuințarea ce ai făcut; și cu toate acestea de unde știi, dacă ți se va îngădui măcar un ceas mai mult?! ( Urmarea lui Hristos, Editura Bunavestire – Bacău, 1997 ,pag.21) data 23.02.19

Vindecarea cu Sfânta Copie.

Sfanta Copie este un obiect liturgic sfinţit, pe care preotul îl foloseşte în cadrul Proscomidiei, pentru pregătirea darurilor de pîine şi vin, în vederea prefacerii lor în Trupul și Sângele Mântuitorului, în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, cu ajutorul Sfintei Copii, preotul taie prescurile necesare Sfintei Taine. Molitfelnicul, carte întrebuinţată de slujitorii Sfintelor Altare, cuprinde o rânduiala specială care necesită folosirea Sfintei Copii, numită: "Rânduiala când se face cruce cu Sfânta Copie, la patima vreunei boli." După câte am văzut, de obicei, această rânduială însoţeşte rugăciunile de dezlegare şi molitfele împotriva diavolului. În special, preoţii bătrâni obişnuiesc să săvârşească această scurtă rânduială, în prezent ea fiind prea puţin cunoscută de credincioşi. Rânduiala specială cu Sfanta Copie. Sfânta Copie este un cuţit în forma de suliţă, cu două taişuri. Numele acesteia vine, fie din limba slavonă, de la cuvântul "kopiie", care înseamna "sulița" (la randul sau, cuvantul slavon se trage de la un altul, "kopati", care înseamnă "a taia"), fie din limba greacă, de la cuvantul "kopis", care înseamnă "cuţit". Din punct de vedere simbolic, Sfânta Copie simbolizează suliţa cu care a fost împuns Mântuitorul, după ce a murit pe Cruce, după cum citim în Evanghelie: "Venind ostaşii la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor. Ci unul din ostaşi, cu suliţa, a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut, a mărturisit şi mărturia lui e adevărată" (Ioan 19, 33-35). Pe lânga rolul practic şi semnificaţia simbolică a Sfintei Copii, aflată în permanentă legătură cu Jertfa Mantuitorului, ea nu apare folosită în nici un alt scop. Doar scurta randuială din Molitfelnic aminteşte de folosirea Sfintei Copii în afara rugaciunilor de la Proscomidie. Deoarece rânduiala din Molitfelnic nu este însoşită de nici o lămurire privind modul în care trebuie folosită Sfânta Copie, această rânduială nu este larg răspândită, ea fiind săvârşită astăzi decât de acei preoţi care au preluat-o, prin tradiţie, de la preoţii înaintaşi. Astfel, doar la preoţii mai bătrâni am văzut săvârşirea acestei rânduieli speciale, aproape întotdeauna ea însoţind rugăciuni de dezlegare şi molitfe împotriva diavolului. Dacă luam aminte la cuprinsul rugăciunilor din rânduială, adică la Psalmul 69 şi la cele trei tropare scurte, vedem cum toate acestea cer lui Dumnezeu izbăvire de lucrările duşmanului diavol. În psalmul amintit, ne rugăm, zicând: "Dumnezeule, spre ajutorul meu, ia aminte! Doamne, ca să-mi ajuti mie, grabeşte-Te. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce cauta sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce îmi grăiesc mie rele!" Troparele, care nu sunt nişte rugăciuni tipice pentru bolnavi, amintesc numai de Patimile şi Jertfa Mântuitorului. "Răstignindu-Te Tu, Hristoase, a pierit tirania şi s-a călcat puterea duşmanului, că nici înger, nici om, ci Tu Însuţi, Doamne, ne-ai mântuit pe noi, marire Tie. / Răscumparatu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump Sângele Tau, pironindu-Te pe Cruce, şi cu suliţa împungându-Te, nemurire ai izvorat oamenilor, Mântuitorul nostru, marire Ţie. / Cu suliţa în coasta Ta împungându-Te, Hristoase al meu, ai eliberat de blestem pe cea plăsmuită din coasta omenească, care se făcu pricina de pierzare tuturor muritorilor." Rugăciunea cu Sfânta Copie este răspândită mai ales în Rusia şi Ucraina, unde, din păcate, au fost semnalate chiar şi cazuri de înşelăciune, asemănătoare celor cu "deschiderea cărţii". Într-una dintre cărţile sale, teologul rus Serghie Bulgakov, aminteşte despre această rânduiala specială cu Sfânta Copie, oferind informaţii care lipsesc din cărţile de cult. Astfel, după ce săvârşeşte Proscomidia, preotul slujitor citeşte rugăciunile din rânduiala însemnată în Molitfelnic, lângă un vas cu apă curată, după care întroduce copia în apă, binecuvântând-o în chipul Sfintei Cruci. Mai apoi, această apă este dată bolnavului, ca binecuvantare, spre tămăduire de boală. La noi în ţară nu am întâlnit practica menţionată de Bulgakov, ci pe cea amintită mai sus, în care preotul rosteşte "rugăciunea cu Copia" împreună cu rugăciunile de dezlegare. Aceste rânduieli speciale trebuie căutate (de credincioşi) şi săvârşite (de preoţi) însă cu credinţă şi cu dragoste de Dumnezeu, iar nu ca pe ceva magic (de credincioşi) sau din pofta de câstig material (de preoţi). De obicei aceste rugaciuni cu Sfanta copie se savarsesc dupa Sfanta Liturghie. AUTOR : Teodor Danalache