Dogmatica Ortodoxa de Sfîntul Ioan Damaschin !

CARTEA ÎNTAI
CAPITOLUL I

Dumnezeirea este necuprinsă de minte.
Nu trebuie să căutăm şi să ne interesăm de cele ce nu ni s-au predat de
sfinţii profeţi, apostoli şi evanghelisti.

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul, Unul-Născut,care este în sânurile Tatălui, acela L-a făcut cunoscut”. Prin urmare,Dumnezeirea este inefabilă şi incomprehensibilă, „căci nimeni nu cunoaşte pe Tatăl afară de Fiul şi nici pe Fiul afară de Tatăl”. Sfântul Duh, însă,cunoaşte cele ale lui Dumnezeu, în chipul în care duhul omului cunoaşte cele ce sunt în el. în afară de prima şi fericita fire, nimeni n-a cunoscut vreodată pe Dumnezeu, decât numai acela căruia ea i s-a descoperit.
Nimeni,nu numai dintre oameni, dar nici dintre puterile supra pământeşti,adică chiar dintre Heruvimi şi Serafimi.Dumnezeu, însă, nu ne-a lăsat în completă neştiinţă, deoarece cunoştinţa existenţei lui Dumnezeu este însămânţată de El în chip firesc în toţi oamenii. Pe lângă aceasta, însăşi creaţia, conservarea şi guvernarea acesteia vestesc măreţia firii dumnezeieşti.
Dumnezeu s-a făcut apoi cunoscut, atât cât ne este cu putinţă să-l înţelegem, mai întâi prin lege şi prin profeţi, iar în urmă prin Fiul Lui, Unul-Născut, Domnul [i Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Pentru aceea primim, cunoaştem şi cinstim toate cele predate nouă prin lege, prin profeţi, prin apostoli şi prin evanghelişti şi nu cercetăm nimic mai mult decât acestea. Dumnezeu,fiind bun, este cauza atotbinele şi nu este supus nici invidiei, nici patimii. Invidia este departe de firea dumnezeiască,singura bună şi în afară de orice patimă. Prin urmare, Dumnezeu, cunoscând toate şi îngrijindu-se dinainte de folosul fiecăruia, ne-a descoperit să cunoaştem numai ceea ce este de folos şi a trecut sub tăcere ceea ce n-am putut să purtăm. Pe acestea deci să le iubim şi în acestea să rămânem, nemutând hotarele veşnice60 [i nedepăşind
dumnezeiasca predanie.