Iconografia artă a tradiţiei.

Tehnica iconografiei este complicată şi specifică. Treptele procesului pictării icoanei au fost elaborate prin experienţa de veacuri a iconarilor din vechime. Aceste trepte se aplică aproape în întregime de către meşterii contemporani şi nu pot fi schimbate; de aceea, iconarii începători trebuie să le urmeze cu rigurozitate. În expunerea care urmează sunt descrise materialele necesare pentru munca iconarilor şi de asemenea, metodele de pictare a icoanei după tradiţia veche. Tehnica iconografiei îşi are viaţa sa istorică. În timp, au apărut materiale noi, cu care iconarii s-au acomodat, studiindu-le şi punându-le în practică. La fel şi în zilele noastre, din alcătuirea împrejurărilor se întâmplă să folosim unele materiale care nu sunt indicate în vechile îndrumare. Dar îndepărtându-se de la această parte a tradiţiei, fiecare iconar trebuie să se teamă cel mai mult de a încălca lucrul de căpătâi: structura statornicită şi treptele alcătuirii imaginii iconografice şi aceasta pentru că atât specificul imaginii, cât şi al metodelor ei de exprimare nu sunt întâmplătoare. Ea decurge din esenţa interioară a icoanei, care constituie întregul fundament al construirii ei, asemenea artei obişnuite care, în formele ei exterioare şi în metodele de utilizare a materialelor, este strâns legată de propria sa alcătuire, de scopul şi de menirea sa. Printr-o scurtă comparaţie a ambelor tipuri de artă, cu multă uşurinţă poate fi explicată atât exclusivitatea fundamentului duhovnicesc al icoanei, cât şi tradiţionalismul formelor ei exterioare şi al metodelor tehnice. În majoritatea cazurilor, meşterii se conduceau după copii făcute de mână şi după calendare bisericeşti. Copiile de mână se făceau cu tuş sau culoare, în partea de sus se scria un text într-o redactare foarte succintă. Calendarele bisericeşti nu aveau text. În veacul al XVI-lea, după mărturia unui document din acele vremuri în Moscova şi în alte oraşe "în sburbii şi în sate şi în cătune, au apărut mulţi (neiscusiţi)iconari şi din nepricepere pictează închipuirea Sfintelor icoane, nu după modele vechi; iar acestei zugrăveli a lor vor urma mulţi care învaţă de la aceştia, necugetând la înfăţişarea sfintelor icoane". Însă, de la pictorii de altă dată, care au modele"nu primesc învăţătură şi merg după voile lor, după cum este obiceiul nebunilor şi al celor neisprăviţi la cuget".În continuare se spune că locuitorii unui oarecare sat Holui, nepricepând Dumnezeiasca Scriptură, "îndrăznesc să picteze icoane fără de nici o pricepere şi frică şi le cinstesc pe măsura celor care, după Dumnezeiasca Scriptură, se înalţă către Prototip. Iar acei locuitori, din cauza nepriceperii lor; acea închipuire a sfintelor icoane o pictează de mântuială". În continuare este alcătuită porunca, în numele marelui şi preasfinţitului Patriarh: "În Moscova şi în oraşe, închipuirea sfintelor icoane să fie lucrată de pictorii cei mai iscusiţi, care au la ei modele vechi şi aceasta să se săvârşească numai cu încredinţarea iconarilor de seamă, ca astfel, nici un neiscusit să nu îndrăznească a picta icoană. Pentru încredinţarea acestei pricini, în Moscova şi în oraşe să se aleagă iconari iscusiţi, pentru careacest lucru(iconografia) este statornic întru obicei şi au la ei modelele vechi... iar cei care sunt neiscusiţi în arta icoanei, aceia să nu picteze icoană. De asemenea, în Moscova şi în oraşe, să se dea poruncă tare, cu glas mare, ca oamenii din toate cinurile, care au prăvălii, să ia de la iconari sfinte icoane de bună meşteşugire numai cu mărturie, iar fără de mărturie să nu primească", iar locuitorii satului Holui"de acum înainte să nu mai picteze închipuirea sfintelor icoane". În acest sens Biserica Ortodoxă Rusă "Poruncim ca peste iconari să fie întâistătător un pictor iscusit şi om bun al cinului duhovnicesc, adică mai mare şi supraveghetor, ca să nu batjocorească neştiutorii icoanelor lui Hristos şi ale Maicii Domnului şi ale Celor ce au urmat Domnului printr-o pictură nepricepută şi netrebnică şi să înceteze orice înţelepciune nedreaptă, izvorâtă din închipuirea de sine şi să nu mai picteze orişicine de la sine şi fără de mărturie"(din hotărârile Sinodului de la 1667). Biserica Ortodoxă Română: "Urmare unor condiţii prielnice, nu mai puţin creşterii exigenţilor artistice, în Patriarhia noastră s-a purces pe parcursul ultimelor decenii la împodobirea majorităţii sfintelor lăcaşuri cu pictură nouă sau, unde era cazul, la restaurarea celei vechi, mai ales când aceasta reprezenta o valoare deosebită. Executarea de atari lucrări, ample şi pretenţioase, presupunea evident existenţa specialiştilor(pictori, zugravi, şi restauratori) capabili să dea curs multiplelor solicitări, dar şi cunoscători în cel mai înalt grad ai meşteşugului picturii. Sensibil la nevoile apărute şi asumându-şi sarcina împlinirii lor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat măsurile corespunzătoare pentru a pregăti cadrele necesare de pictori bisericeşti. Totodată, a instituit o Comisie de pictură bisericească, care să asigure respectarea rânduielii în modul de împodobire a Sfintelor lăcaşuri, să aplice unitar normele proprii tradiţii ortodoxe şi româneşti.Rezultatele obţinute sunt mulţumitoare. Am putea chiar spune, fără teamă de a greşi, că la ora actuală Biserica noastră se situiază la loc de frunte. Mai sunt totuşi multe de făcut. Destui pictori mai au de învăţat în ce priveşte meşteşugul lor; destule sfinte lăcaşuri s-ar fi putut picta mai bine, mai frumos şi mai conform regulilor. ..." Deci iconografia trebuie studiată mai întâi de toate. BIBLIOGRAFIE: 1.Monahia Iuliania "Truda iconarului", Edit.Sofia, Bucureşti. 2.Dionisie din Fruna, "ERMINIA PICTURII BIZANTINĂ", Edit.Sofia, Bucureşti,2000. 3.Învăţătură de credinţă creştină Ortodoxă" Edit. Instit. Biblic şi de misiune B.O.R., Bucureşti, 1992 Autor. Prot.Corneliu Alexei