Intemeietorul Manastirii Studion Sfantul Teodor (759-826)

„Îndreptătorule al Ortodoxiei,învățătorule ale-ale dreptei cinstiri deDumnezeu și al curățirei și luminătorule al Lumii, podoaba călugărilor cea deDumnezeu însuflată, Sfinte TeodoreÎnțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ailuminat. Alăută duhovnicească, roagă-telui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului Teodor Studitul) Acest mare apărător al Ortodoxiei și monah înduhovnicit, s-a născut în anul 759, la Constantinopol ca fiu al funcționarului imperial iconodul Photeinos și al Theoctistei. Destinat a urma cariera administrativă a tatălui său, el primește o educație aleasă. Dar influența hotărâtoare asupra destinului său avut-o austera și profund evlavioasa sa mamă, dar mai ales, fratele acesteia, și unchiul lui Teodor, Platon. Retras ca pustnic pe muntele Olymp din Bythinia dar și egumen al chinoviei Symboloi de aici, Platon a sfârșit prin a converti întreaga familie a Theoctistei la monahism. În 781, mama și sora lui Teodor vor intra într-o mănăstire din capitala bizantină, iar tatăl împreună cu cei trei fii ai săi: Teodor, Iosif și Eftimie, vor întemeia sub conducerea lui Platon o mănăstire domestică (Hauskloster) pe proprietatea Sakkoudion din Bythinia a familiei. În 787, puțin timp după Sinodul VII Ecumenic, Teodor este hirotonit preot de patriarhul Tarasios, iar în 797, îmbolnăvindu-se Platon, este ales pe viață egumen al comunității de la Sakkoudion ce număra deja peste o sută de monahi. În 796 izbucnește însă criza „moichiană” sau a „adulterului” imperial, determinată de faptul că în ianuarie 795 tânărul împărat Constantin VI își închide soția, Maria de Paflagonia, într-o mănăstire, pentru ca să se poată căsători cu Teodota Cubicularia, amanta sa și rudă apropiată a lui Platon și Teodor. În august 797 preotul Iosif, iconomul Sfintei Sofii, oficiază această căsătorie. De teama unei nedorite reizbucniri a persecuțiilor iconoclaste, patriarhul Tarasios aplică tacit „iconomia” (dispensa) și acceptă faptul împlinit.(1) Adulterul imperial, tranzacționismul preotului Iosif și slăbiciunea patriarhului scandalizează profund comunitatea monastică de la Sakkoudion care iese ostentativ din comunine cu patriarhul. Eșuând în încercarea de a câștiga bunăvoința monahilor intransigenți în atitudinea lor rigoristă, în septembrie 797 din ordinul împăratului, Platon, Teodor și Iosif, fratele său, sunt arestați; ulterior ultimii doi sunt trimiși în exil la Tesalonic unde ajung în martie 797. Dar în iulie a aceluiași an, împărăteasa Irina dă o lovitură de stat, răstoarnă pe fiul ei Constantin VI (ulterior îl va și orbi pentru a-l scoate definitiv din lupta pentru putere) și devine între 797 – 802 unic suveran al Imperiului. Platon și Teodor reintră în triumf la Sakkoudion iar patriarhul îl depune pe preotul Iosif și se împacă astfel cu Platon. În 797, în urma raidurilor frecvente ale arabilor în Bythinia, împărăteasa Irina instalează comunitatea monastică de la Sakkoudion în Constantinopol, mai precis în mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul cunoscută sub numele de Studion. Întemeiată în 463 de un demnitar roman cu numele de Studios, comunitatea devenise celebră prin regula ei specială: organizați în schimburi, monahii oficiau neîntrerupt în biserică 24 de ore din 24 (de unde și supranumele de akoimetoi sau „neadormiți”), dar ea avusese mult de suferit în timpul persecuțiilor antimonahale ale lui Constantin V. Sub conducerea egumenului Teodor (și a lui Platon), Studionul, care a ajuns să numere între 700 – 1000 de monahi, a devenit centrul și modelul unei importante reforme a monahismului bizantin, reformă care a iradiat profund în întreaga societate bizantină. Reorganizat pe baza respectării stricte a principiilor vieții comunitare (cenobitice, chinoviale) formulate în sec. IV de Sfinții Pahomie și Vasile cel Mare, monahismul studit se prezenta ca o comunitate liturgică, muncitoare și studioasă profund disciplinată, în care virtutea centrală constituia, alături de rugăciune și muncă, ascultarea necondiționată de egumen și de părintele duhovnicesc. Aparent părea o banală subordonare sau înregimentare, dar ea trebuia înțeleasă ca o imitare personală cât mai deplină a smereniei și ascultării filiale a lui Hristos. Înțelegerea de sine socială a monahismului studit era cea a unei comunități care realizează necondiționat și integral exigențele spirituale și etice ale creștinismului. Monah era sinonim cu creștinul autentic iar monahismul devenea „comunitatea eshatologică care realizează mai deplin și mai desăvârșit ceea ce ar trebui să fie Biserica în întregul ei”. „Studiții au introdus această mărturie eshatologică în inima capitalei Imperiului, în inima «lumii»; ei «practicau și propovăduiau o participare activă la treburile cetății, ca aceasta să se poată conforma, în măsura posibilului, criteriilor religioase ale Împărăției lui Dumnezeu, așa cum și le reprezentau ei»”. De aceea, în calitate de bastion organizat al rigorismului canonic și moral, ca și doctrinar, ei „găseau normal să fie într-un conflict aproape permanent cu lumea și tot ce aceasta reprezenta”(2) și să pretindă inclusiv Imperiului, formal creștin, să aplice fără nici un compromis principiile evanghelice. De aceea, Sfântul Teodor nu putea tolera nicicum adulterul lui Constantin VI despre care scria: “Sau împăratul e dumnezeu, căci numai El nu e supus legii, sau suntem în plină anarhie și revoluție. Cum poate fi cu putință pacea dacă legea nu e aplicată tuturor, dacă împăratul își poate face poftele, poate comite adulter, poate accepta erezia, interzicând supușilor săi să aibă comuniune cu adulterul sau ereticul?(3). Iar în lupta lor împotriva abuzurilor imperiului și a compromisurilor ierarhiei bizantine, studiții au apelat – ca și odinioară Sfântul Atanasie cel Mare, Flavian sau Sfântul Maxim Mărturisitorul – la Roma, orientându-se mai degrabă după papă decât după patriarh. În 802, Irina este răsturnată de logofetul Nichiforos care se proclamă împărat (802 – 811), iar în 806, murind bătrânul Tarasios e ales patriarh al Constantinopolului secretarul imperial Nichiforos (806 – 815). Ostentativ, Studionul se separă de noul patriarh, nu atât din rațiuni personale –evlavia și cultura noului patriarh erau mai presus de orice suspiciune – ci din rațiuni de principiu, protestând împotriva promovării rapide a unui simplu laic direct în funcția de întâi-stătător al tronului Capitalei Imperiului (procedură aplicată atât în cazul lui Tarasios, cât și, ulterior, în cazul patriarhilor Metodios și Fotios). În același an, un sinod local convocat de noul patriarh reabilitează pe preotul Iosif, iar criza “moichiană” reizbucnește. Teodor protestează energic, susținut și de fratele său Iosif, acum arhiereiscop al Tesalonicului. Criza amplificându-se, în ultimele zile ale anului 808 Studionul este ocupat militar iar Teodor și Platon sunt arestați. În ianuarie 809 patriarhul și împăratul prezidează un mare sinod (“sinodul moichian”) condamnând pe toți cei ce nu acceptă aplicarea principiului “iconomiei” (dispensei) în cazul preotului Iosif. Refuzând să se supună, Teodor și Iosif sunt exilați în insulele Prinkipo (Marea Marmara) unde sunt ținuți într-o detenție severă. Cu toate acestea, Teodor reușește să scrie și să difuzeze o serie de scrisori îndemnând la rezistență. Cele mai importante sunt Epistolele I, XXXII și XXXIV adresate papei Leon III în care i se cere acestuia convocarea la Roma a unui sinod antimoichian și în care Teodor nu-și ascunde amărăciunea față de papă și dificultățile politice care paralizeau curia romană. În iulie 811, împăratul moare într-o zdrobitoare înfrângere militară a bizantinilor administrată de kaganul bulgar Krum. Sub Mihail I (811 – 813), Teodor revine la Studion și în urma intervenției papei Leon III se împacă cu patriarhul Nichiforos, economul Iosif fiind definitiv condamnat (depus din treapta de cleric și redus la starea de laic) caterisit. În 813, însă, devine basileu Leon V Armeanul care-i înfrânge pe bulgari, dar relansează iconoclasmul. În toamna lui 814 are loc la Constantinopol o conferință în contradictoriu între iconomahi(luptatori impotriva icoanelor) și iconoduli(cinstitori a sfintelor icoane) prezidată de însuși Leon V, alături de patriarhul Nichiforos și mitropolitul Euthymios al Sardelor. Teodor Studitul apără deciziile Sinodului VII Ecumenic de la Niceea (787) contestând deschis competența disciplinară și dogmatică a împăratului. Leon V e nevoit să suspende ședința. La liturghia de Bobotează (Epifania) lui 815, el refuză ostentativ să sărute icoanele și dă ordin să fie dată jos din nou icoana lui Hristos reinstalată în 787 deasupra Porții de bronz a Palatului imperial.(4) Persecuțiile iconodulilor reîncep cu violență sporită. În martie, la începutul Postului Mare, patriarhul Nikephoros e trimis în exil și e înlocuit cu funcționarul imperial docil Teodot Melissenos. De Florii, Teodor organizează la Studion o mare procesiune cu icoane. Dar de Paști, sinodul convocat de Leon V la Sfânta Sofia condamnă Sinodul VII Ecumenic și restabilește deciziile sinodului iconoclast din 754. Se organizează distrugerea mecanică a icoanelor mergând până la razii și percheziții în casele particulare, iar opozanții sunt maltratați și dispersați. Comunitatea de la Studion e desființată, iar Teodor e internat mai întâi în fortul Metopa, după care e trimis în exil în Asia Mică (între 816 – 819 la Bonita, iar din 819 la Smyrna). Deși este deținut în condiții severe tocmai cu scopul de a fi împiedicat să comunice cu cineva, izbutește să scrie multe scrisori de încurajare și consolare a celor persecutați, de apărare a teologiei icoanelor. Astfel, apelează din nou la Roma,(5) scriind papei Pascal III (Epistolele XI,„În lupta sa pentru independența față de lume”, de stat, contra statului și a ierarhiei bizantine, Teodor a găsit cel mai bun sprijin al credinței în Roma, exprimându-și opiniile și speranțele sale într-un stil superlativ, de cea mai bună tradiție bizantină”. Aceste pasaje au fost cu pioșenie colecționate de apologeții moderni ai papalității care au vorbit despre el ca despre „ultimul catolic al bizanțului” (Apud L'abbe Marin, Saint Theodore (Laude funebre), Paris, 1906, p.102). XII și XIII) care intervine împreună cu regele Ludovic cel Pios în favoarea sa pe lângă împărat, dar fără succes. De Crăciunul anului 820 Leon V este asasinat și în locul lui devine împărat Mihail II (820 – 829). Acesta pune capăt persecuțiilor iconodulilor; deținuții sunt eliberați, iar exilații rechemați. Teodor și fratele său Iosif al Tesalonicului, revin la Constantinopol unde prezintă împăratului o apologie în favoarea restaurării cultului icoanelor sperând că Mihail II va repeta gestul Irinei din 787. Dar s-au înșelat în așteptările lor, căci acesta și-a declarat intenția de a convoca un sinod în care iconomahii și iconodulii să discute pe picior de egalitate. Teodor a refuzat însă să asiste la aceasta declarând intransigent că de fapt chestiunea a fost deja tranșată la Niceea în 787 și, personal, îi este imposibil să participe la o adunare în care figurează eretici deja condamnați de Biserică. În schimb, el se angajează acum teologic în dispută spre a dovedi erezia iconomahilor, în această perioadă încadrându-se probabil redactarea tratatelor și opusculelor sale antiiconoclaste. Comunitatea studită se reconstituie, însă nu la Studion, ci la Crescent, în golful Nicomediei, apoi – după revolta lui Toma Slavul (825 – 827) – pe insulele Prinkipo. Aici, în semiexil, Sfântul Teodor se stinge din viață la 11 noiembrie 826, lăsând însă în urma sa o operă teologică bizantină și viața ortodoxă în genere. După biruința Ortodoxiei și restaurarea Icoanelor din 843, la 26 ianuarie 844 moaștele Sfântului Teodor sunt aduse în triumf la Studion retrocedat comunității studite. Note de subsol: 1. Sfantul Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei sale...p.29-30. vezi si " Canoanele Bisericii Ortodoxe, note si comentarii de arhid.prof.Dr. Ioan Floca, editiile Sibiu, 1993,2006, vezi si Canoanele Bisericii Ortodoxe,(ale Sfintilor Apostoli, ale Sinoadelor ecumenice si locale si ale Sfintilor Parinti), in l.rusa vol. I-II comentate, editia a II-a Pelerinul, Moskva 2000. 2. John Meyendorff,Teologia Bizantina, trad. de Alex. Stan, Edit. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 1996, p77-78. vezi si Drd. Nicolae Streza, Aspectul Dogmatic al cultului icoanei la Sfantul Teodor Studitul, in Studii Teologice, 29/1997 3. John Meyendorff, Teologia Bizantina,op.cit. p79. vezi si Mitropolitul Veniamin, Canon catre Presfanta Nascatoare de Dumnezeu, alcatuit de Sfantul Teodor Studitul, Iasi 1938, vezi si protoiereu Florovskii Gheorghii, Caile teologiei ruse. Editia a 2-a, Paris 1988. 4. Sfantul Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei sale...p.34 vezi si Christoph von Sconbor, Icoana lui Hristos, trad de V. Raduca, Edit. Anastasia, 1996. 5. „În lupta sa pentru independența față de lume”, de stat, contra statului și a ierarhiei bizantine, Teodor a găsit cel mai bun sprijin al credinței în Roma, exprimându-și opiniile și speranțele sale într-un stil superlativ, de cea mai bună tradiție bizantină” (John Meyendorff, Teologia bizantină..., p.80). Aceste pasaje au fost cu pioșenie colecționate de apologeții moderni ai papalității care au vorbit despre el ca despre „ultimul catolic al bizanțului” (Apud L'abbe Marin, Saint Theodore (Laude funebre), Paris, 1906, p.102). În nici un caz, însă, Sfântul Teodor nu poate fi invocat ca mărturie pentru doctrina despre primatul și infailibilitatea papală așa cum au fost ele definite de Conciliul Vatican I (1870). vezi si Pr.D. Fecioru, Bibliografia traducerilor romanesti din literatura patristica,Vol.I Bucuresti 1937. vezi si Vasile Muntean, Iconoclasmul bizantin( sec.VII-IX) in lumina noilor cercetari, in Biserica Ortodoxa Romana, nr.8-10/1984. BIBLIOGRAFIE: 1. Sfantul Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei sale, trad. de Diac. Ioan I.Ica jr. Editura Deisis, Alba Iulia, 1994 2. " Canoanele Bisericii Ortodoxe, note si comentarii de arhid.prof.Dr. Ioan Floca, editiile Sibiu, 1993,2006, vezi si Canoanele Bisericii Ortodoxe,(ale Sfintilor Apostoli, ale Sinoadelor ecumenice si locale si ale Sfintilor Parinti), in l.rusa vol. I-II comentate, editia a II-a Pelerinul, Moskva 2000. 3. Drd.Matei Coruga, Sfantul Teodor Studitul ;i opara sa in vechea literatura romaneasca, in Studii Teologice, Bucuresti 8-10/1972 4. pr. Dr. Ioan Dura, Monahii al III-lea element constitutiv al Bisericii, in Biserica Ortodoxa Romana, LXXXIX(1971), nr.5-6. 5. John Meyendorff,Teologia Bizantina, trad. de Alex. Stan, Edit. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 1996, 6. protoiereu Florovskii Gheorghii, Caile teologiei ruse. Editia a 2-a, Paris 1988. 7.Pr.D. Fecioru, Bibliografia traducerilor romanesti din literatura patristica,Vol.I Bucuresti 1937. 8.Vasile Muntean, Iconoclasmul bizantin( sec.VII-IX) in lumina noilor cercetari, in Biserica Ortodoxa Romana, nr.8-10/1984. 9.Christoph von Sconbor, Icoana lui Hristos, trad deV. Raduca, Edit. Anastasia, 1996. 10.Drd. Nicolae Streza, Aspectul Dogmatic al cultului icoanei la Sfantul Teodor Studitul, in Studii Teologice, 29/1997