Cuvinte de folos. Despre Sfânta Taină a Botezului !

"Sau nu ştiţi că oricâţi ne-am botezat în Hristos Iisus, ne-am botezat întru moartea Lui? Ne-am ]ngropat prin botez ]mpreun[ cu El ]ntru moarte" şi celelalte.(Citire din Epistola către Romani 6:3-4.)

"Botezul este moartea omului vechi şi învierea împreună cu Hristos." Sf.Maxim Mărturisitorul
"Pentru că natura omului este dublă, el fiind alcătuit din sflet şi trup, dublăeste curăţirea: una netrupească pentru suflet, iar alta trupească pentru trup. Apa curăţeşte trupul. iar Duhul pecetluieşte sufletul ca să ne apropiem de Dumnezeu, fiindu-ne stropită inima de Duhul şi fiindune spălat trupul cu apă curată." ( Sfântul Chiril al Ierusalimului)
" dar dacă cineva ar dori să cunoască pentru ce harul se dă prin apă, nu printrun alt element, acela să ia dumnezeieştile Scripturi şi va găsi răspuns. Apa este mare lucru şi cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume. Cerul este locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor, dar din apă este şi pământul. Înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârşite în cele şase zile, "Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei" Facere 1:2. Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul Evangheliilor. Prin urmare se eliberează Israel din mâna lui Faraon, iar prin baia apei în cuvântul lui Dumnezeu se eliberează lumea de păcate. Oriunde este vreo alianţă cu cineva, acolo este şi apa. După potop sa făcut legământul cu Noe(Facere 9:9). Legământul din Muntele Sinai cu Israel sa sfinţit tot cu apă, cu lână roşie şi cu isop (Evrei 9:19). Ilie se înalţă la cer, dar nu fără apă, căci mai întâi trece Iordanul, apoi conduce spre cer carul tras de cai(IV Regi 2,8,11). Arhiereul s-a spalăt mai întâi, apoi tămâiază. Aron s-a spălat mai întâi, apoi a ajuns arhiereu(Levetic 8:6-7). Căci cum era cu putinţă să se roage pentru alţii unul care nu era curăţit cu apă? Un simbol al Botezului era spălătorul ce se găsea înlăuntrul cortului(Ieşire 40,7,27-28.)"
"Botezul era sfârşitul Vechiului Testament şi începutul Noului testament. Ioan este începătorul, Ioan decât care mai mare nu este nici unul între cei născuţi din femei(Matei 11:11). El este sfârşitul profeţilor, deoarece "Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan"(Matei 11:13). Ioan este începutul faptelor evanghelice. În Evanghelia după Marcu este scris:"Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos"(Marcu 1:1) şi celelalte; apoi: "Ioan boteza în pustie"(Marcu 1:1). (Cateheza III-a"Către cei care au să se lumineze." Sfântul Chiril al Ierusalimului).

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ ŞI SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII !

BOTEZUL

165. Cine poate boteza?
Dreptul de a săvârşi Botezul îl are numai episcopul sau preotul (Can. 46-50, ale Sf. Apostoli). În lipsa de preot poate boteza şi călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creştin, bărbat sau femeie şi chiar tatăl pruncului. Cum? - Afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfântă a Botezului: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin» (Can. 44-45 al Sf. Nichifor Mărturisitorul şi Mărturisirea Ortodoxă, partea I, Răspuns la întreb. 103, trad. cit. p. 93). Dar dacă cel botezat astfel râmâne în viaţă, atunci preotul este dator săi citească toată rânduiala Botezului, după rânduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte, adică nu se mai citesc exorcismele şi nu se mai face Sfintirea apei, ci numai îl miruieste cu Sf. Mir, citindu-i rugaciunile care urmează de aici înainte (Ghenadie, fost Episcop de Arges, Liturgica, Buc. 1877, p. 182; Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Ed. Inst. Biblic, Bucuresti, 1980, p. 356).
166. Unde se săvârşeşte Botezul?
În pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar in paraclisele din casele particulare (Can. 59, Sinod. VI ecum. si Can. 31 al aceluiasi Sinod). Numai în cazuri cu totul rare şi de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte pentru prunc etc., se îngăduie săvârşirea Botezului în case.
167. Cand se savarseste Botezul?
Pentru Botezul pruncilor, nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se întâmple să moară nebotezati. Dacă pruncul e firav şi există temere că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere (Con. 38 al Sf. Nichifor Marturisitorul; Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 61 si 62 (trad. rom, p. 72, 77); Rugăciune la însemnarea pruncului când i se pune numele a opta zi după naştere, în Molitfelnic (editia 1984, p. 13-14)). Dacă nu, Botezul se face de obicei la opt zile dupa naşterea pruncului, sau în orice zi de sărbătoare după Liturghie.
168. Ce sunt naşii ? Care e rostul lor la Botez şi care sunt datoriile lor faţă de fini?
Naşii sunt persoanele în vârstă care însoţesc pe prunc la Botez, răspunzând şi făcând cuvenita marturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sunt parinţii sufleteşti ai pruncului, nascandu-l pentru viaţa cea nouă, în Duhul, aşa cum parinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind ca pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios (Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericeasca, VII, 3, trad. rom. de Pr. C. Iordachescu, 1932, p. 150-152 si Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 76).
Naşul trebuie să fie creştin ortodox (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p.73 si Randuiala înaintea Sf. Botez, în„Molitfelnic”, ed. 1937, p. 14) şi bun credincios, în vârsta şi de acelasi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi parintii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morala a finului său şi la vremea cuvenită sa-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Sa-i fie învăţător şi îndrumător în cele sufleteşti, sârguindu-se a face din el un bun credincios şi vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rândul său, finul este dator să asculte pe naş şi sa-l respecte, la fel ca pe parinţii săi după trup.
169. Înainte de slujba Botezului ce rânduială se îndeplineşte pentru cel ce vine să se boteze?
Se îndeplineşte mai întâi Rânduiala la facerea catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rânduiala se face în faţa uşilor bisericii, în pridvor, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de pacatul stramoşesc, nu e madular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului ale carui usi ni le deschide numai Botezul (Simion al Tesalonicului, Despre tarnosirea bisericii, cap. 155, trad. rom. p. 129).
170. Care sunt partile principale ale slujbei facerii catehumenului?
Sunt: exorcismele, lepadarile şi împreunarea cu Hristos.
171. Ce sunt exorcismele?
Sunt trei rugăciuni în care preotul roaga pe Dumnezeu să îndepărteze de la catehumen toata puterea cea rea a diavolului.
172. Dar lepădările şi împreunarea cu Hristos ce sunt?
Sunt întreita lepădare a catehumenului sau a naşului, în numele catehumenului, de satana, urmată de întreita lui asigurare ca s-a unit cu Hristos.
În timpul lepădărilor, catehumenul e întors cu fata spre Apus sufland şi scuipând într-acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine întunericul, ci şi locaşul celui rău, al lui satana, care e numit şi„stăpânitorul întunericului”(Luca 22, 32; Efes. 6, 6, 12; Col. 1, 13). Urmând deci cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă „să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12), catehumenul scuipă pe diavol, în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de faptele lui, adică de păcate. Şi, dimpotrivă, atunci când catehumenul (naşul) mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre Răsărit, căci într-acolo era zidit Raiul (Fac. 2,8), din care au fost izgoniti primii oameni în urma păcatului şi pe care ni-l deschide iarăşi Botezul şi tot de acolo ne răsare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a şi venit Lumina cea adevărată a sufletelor, Hristos, Care este numit adesea „Soarele dreptatii” sau „Răsăritul cel de sus” (Luca 1, 78, comp. si Zah. 3, 3, 8; 6, 12 si Mal. 4, 2. Vezi si troparul Craciunului) (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 1 mistagogigă, 4-9 (trad. rom. cit., p. 543-547); Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintete Taine, cap. 62 (trad. rom. p.74); N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. de Pr. T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 31 s.u.). Unirea cu Hristos se face prin credinţă, iar dovada se face prin marturisirea credinţei creştine, adică prin rostirea Crezului. (Când cel ce se botează e prunc, Crezul trebuie sa-l spună naşul, în numele pruncului, iar nu altcineva).
173. Cum trebuie înţelese exorcismele şi lepădarile de la Botez?
Exorcismele şi lepădările nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cei ce vin la Botez ca stăpaniţi cu adevarat de diavol, cum sunt demoniacii, îndrăciţii sau cei munciti de duhuri necurate, ele vor să spună numai ca cel ce nu-L are încă pe Hristos se află în robia păcatului, şi deci în puterea diavolului, care stăpâneşte pe cei în păcat, sau în afara harului (Efes. 2, 2). Din aceasta robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecandu-l sub puterea lui Hristos, Stăpânul nostru cel adevarat şi bun.
174. Care e prima parte de seamă a slujbei Botezului?
Este sfinţirea apei pentru botez, printr-o ectenie şi o lungă si frumoasă molitvă, în care preotul se roagă pentru sine însuşi, ca Dumnezeu sa-i ajute să săvârşească cu vrednicie Sfânta Taina, pentru cel ce se botează şi pentru sfinţirea apei prin harul şi puterea Sfântului Duh.
175. Care e a doua parte de seamă a slujbei Botezului şi ce simbolizează ea?
Este ungerea celui ce se botează cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 si Evr. 1, 9) pe frunte, piept, la mâini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvântat atunci de către preot, printr-o rugăciune deosebită, şi din el preotul toarnă în apa botezului, de trei ori, crucis. Ungerea înseamnă mai multe lucruri:
a) Întâi, ca untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semnul milei şi al bunătăţii dumnezeiesti, prin care catehumenul a fost izbavit din noianul păcatelor, aşa cum ramura de maslin, adusă de porumbel lui Noe, era semnul împăcării mâniei dumnezeieşti şi al izbavirii din potop (Fac. 8, 11). Căci apa potopului a fost preânchipuirea Botezului, precum ne învaţă Sf. Apostol Petru (I Petru 3, 20-21), iar porumbelul preînchipuia pe Duhul Sfânt (Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 77).
b) Al doilea, ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea veche arhiereii, împăraţii şi proorocii, cu care a fost uns însuşi Mântuitorul, „Unsul Domnului”(IRegi 10,1, 5;Isaia61, l;Luca4,18;Fapte 10,10, 38) şi la care ne-a facut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de „creştin” vine de la cuvântul grecesc Hristou, care înseamnă „uns”514 (A se vedea rugăciunea respectivă (pentru binecuvântarea untdelemnului) din Molitfelnic ed. 1984, p. 35; N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. p. 34).
c) Al treilea, ungerea închipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului, înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreuna cu El.
176. Care este a treia parte de seama a slujbei Botezului şi ce închipuie ea?
A treia şi cea mai de seama parte a slujbei Botezului este însăşi săvârşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului de către preot în apa sfinţită din cristelniţă, cu cuvintele: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N), în numele Tatalui (la întâia afundare) şi al Fiului (la a doua afundare) şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin» (la a treia afundare).
Această întreită afundare arată pe de o parte ca temeiul credinţei noastre e Sfânta Treime, iar pe de alta închipuie cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt (Matei 12, 40); prin afundarea în apă se închipuie moartea noastră pentru viaţa în păcat, de până aici, şi îngroparea noastră împreună cu Hristos; iar prin ieşirea din apă se închipuie învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea noua întru Hristos (Asezamintele Sf. Apostoli, cart. III, cap. 17 (trad. rom. cit., p. 100); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, 12 si Cateheza II Mystag., trad. rom. cit., p. 98, 551-554; Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. si trad. rom. cit., cap. II, 3, p. 86; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, art. IV, cap. 9, trad. cit., p. 248; Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. rom. cat., p. 4-5; N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. cit., p. 26, 37 si u.); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62-64, trad. rom. p. 77, 79-80).
Prin Botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi Învierii lui Hristos, intrăm într-o viaţă nouă, suntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Rom. 6, 3-11).
Cristelniţa şi apa botezului este pentru noi mormânt şi maică duhovnicească, născându-ne pentru Hristos şi ţinând deci locul pântecelui celui curat al Fecioarei din care S-a născut Acesta(Sf. Simion al Tesalonicului, loc. cit).

UNGEREA CU SFÂNTUL MIR
177. Când se săvârşeşte a doua Taină, adică Ungerea cu Sfântul Mir?
În Biserica Ortodoxă această Sfântă Taină se împărtăşeşte creştinului îndată dupa Botez; de aceea, rânduiala ei nu alcătuieşte o slujbă aparte, de sine statatoare, ci e împreunată cu aceea a Botezului, ca o prelungire a ei.
178. Ce este Sfântul Mir?
Este untdelemnul amestecat cu mirodenii, pregătit (fiert) după o rânduiala anumită în fiecare an, în primele trei zile din săptămâna Patimilor şi sfinţit de către Patriarhul Ţării, joi în aceeaşi săptămână, la Liturghie. Se împarte episcopilor şi tuturor bisericilor. Prin mulţimea mirodeniilor din care e făcut, el închipuie mulţimea şi felurimea darurilor şi puterilor Sfântului Duh (Ibidem, cap. 65, 71, trad. rom. p. 80 şi 84). Sfântul Mir e folosit nu numai la a doua Taină, după Botez, ci şi la sfinţirea antimiselor şi a bisericilor.
179. Cum se face ungerea cu Sf. Mir şi ce închipuie ea?
După săvârşirea Botezului, preotul citeste îndată o rugăciune în care roagă pe Dumnezeu să învredniceasca pe noul botezat de darul ungerii cu Sfântul Mir şi de împărtăşirea cu Sfintele Daruri. Apoi îl unge cu Sfântul Mir, făcându-i semnul crucii: la frunte, pentru Sfinţirea minţii şi a gândurilor; la ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea simţurilor; la piept şi pe spate, pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor; la mâini şi pe picioare, pentru Sfinţirea faptelor şi a cailor creştinului. De fiecare dată zice cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”. Aceste cuvinte sunt luate din a doua epistola a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, unde spune: „Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului întru inimile noastre” (11 Cor. 1, 21-22).
Ungerea aceasta este deci semnul darului Sfântului Duh, Care S-a pogorât în chip vazut asupra Mântuitorului şi asupra Sfinţilor Apostoli şi Care acum ni se dă şi nouă, după botez, în chip nevăzut (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a treia mystagogica, 1-4 trad. rom. cit. p. 555-558); Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica cart. IV, cap. 9, (trad. rom. cit., p. 252); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 64, trad. rom. p. 80; vezi şi Ruigăciunile Sfinţirii Sf. Mir). Prin ungere, noul botezat este un nou Hristos, adică uns al Domnului, caci cuvântul grecesc XPISTOU înseamnă uns (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 43 şi cap. 65, trad. rom. p. 64 si 80, 83, comp. şi N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. III, trad. rom. p. 71-80 (unde sunt zugrăvite cu deosebită maiestrie efectele sau roadele Sf. Mir pentru viaţa duhovnicească)).
180. Care sunt părţile următoare ale slujbei?
Înconjurarea mesei botezului, spalarea pruncului şi tunderea părului.
181. Cum se săvârşeşte şi ce semnifică înconjurarea mesei botezului?
Slujitorii, împreună cu naşul şi pruncul, înconjoară de trei ori cristelniţa şi masa pe care este Sfânta Evanghelie, cântănd imnul: „Caţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia”, luat din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni (3, 27). Această inconjurare, în forma de horă, este semnul bucuriei Bisericii pentru primirea în sânul ei a unui nou credincios al lui Hristos. După aceasta, se citeste Apostolul din epistola către Romani (6, 3-11), în care Sfântul Apostol Pavel arată însemnătatea şi efectele botezului, apoi Evanghelia de la Sfântul Matei (28, 19, 20), în care se cuprind cuvintele cu care Mântuitorul a întemeiat Taina Botezului.
182. Cum şi pentru ce se face spălarea pruncului, după ce a fost uns cu Sfântul Mir?
După ce preotul rosteşte mai multe rugăciuni pentru păstrarea neştirbită a darurilor Botezului şi Sfântului Mir în noul botezat, udă în apă faşa pruncului şi stropeşte întâi faţa acestuia, apoi spală toate locurile unde a fost uns cu Sfântul Mir, ştergând Mirul rămas, pentru a-l feri de o eventuala pângărire.
183. Cum şi pentru ce se face tunderea părului la cel ce se botează?
Dupa alte rugăciuni, preotul taie cruciş câteva fire din creştetul pruncului şi le pune în cristelniţă rostind cuvintele: „Se tunde robul (roaba) lui Dumnezeu (N) în numele Tatalui...” etc. La popoarele vechi, părul capului era privit ca un semn al puterii şi tăriei bărbateşti (Jud. 16,18-20); de aceea tunderea lui închipuie predarea desăvârşită a noului botezat în stăpânirea şi sub ascultarea lui Dumnezeu, întru Care s-a botezat şi Care-i este de acum cap sau conducător. Fiind făcută cruciş, tunderea e şi pecetea lui Hristos; iar întrucât părul este un produs al trupului, tunderea lui alcătuieşte şi o pârgă sau o jertfă a trupului omenesc, adusă lui Hristos, de aceea, părul tăiat nici nu se aruncă oriunde, ci se pune în loc curat, de obicei în cristelniţă (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, c. 67, trad. rom. p. 80-81).
184. Cum se termină slujba Botezului şi a Ungerii cu Sfântul Mir?
Se termină cu o scurtă ectenie întreită pentru prunc şi pentru naş, după care se face otpustul. Preotul împărtăşeşte apoi pe prunc cu Sfintele Taine în faţa uşilor împărăteşti.
Astfel, după ce pruncul s-a curăţit de păcatul strămoşesc prin Botez şi după ce, apoi, a dobândit pecetea darului Sfântului Duh, primeşte Sfânta Împărtăşanie, căci aceasta este sfârşitul şi coroana Tainelor; prin ea noul creştin se uneşte desăvârşit cu Hristos, devenind astfel mădular deplin şi adevărat al Bisericii, Trupul lui Hristos (Comp. Sf. Simion al Tesalonicului, ibidem, cap. 68, trad. rom. p. 81).
Bibliografie: "INVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ"

Dincolo de Harta ! Parintele Pantelemon .

Dincolo de harta - 8 decembrie 2010 © TVR2 from Silviu Cluci on Vimeo.

Lavra Poceaev -Ucraina ,partea 1

Predica la Botezul Domnului Sf. Ioan Maximovici !

Cuvânt în ziua Botezului Domnului, înainte de sfinţirea apelorCuvânt ţinut înainte de slujba parastasului pentru suveranul Nikolai al II-lea şi a celor ucişi împreună cu el »
Predica la Botezul Domnului
Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovăduia pocăinţa şi îi chema pe păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie să mă botezi pe mine.” „Lasă asta acum – îi răspunde Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea.”
Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalţe, să fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalţe în faţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereşte în faţa omului. Hristos S-a coborât în apă şi a primit botezul de la robul Său. Tremurând, Ioan a pus mâna pe Stăpânul şi Dumnezeul său şi Hristos Şi-a plecat smerit capul în faţa lui. Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfăcut atunci cerurile şi s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca să împlinească voirea Mea, este Fiul Meu cel adevărat, care Se micşorează ca pe om să-l înalţe”. Iar Duhul Sfânt S-a pogorât din cer peste Iisus, întărind cuvintele Tatălui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul şi a descoperit oamenilor taina Treimii dumnezeieşti.
Dar de ce a făcut asta tocmai pe apă, iar nu în vreun alt loc? Să ne amintim cum a creat Dumnezeu lumea. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, „pământul era nevăzut şi gol şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Apoi Dumnezeu a despărţit pământul de apă, dar astfel încât apa să rămână totuşi peste tot căci este trebuincioasă oricărei făpturi. Nici omul nu poate trăi fără apă şi nici un fel de vieţuitoare. Apa se găseşte în aer (ca umezeală); să luăm o mână de ţărână de oriunde – şi acolo e apă; se află apă şi în piatră, chiar dacă nouă ni se pare că nu este; ea se află şi în piatră şi când Dumnezeu vrea, poate să o scoată din ea, cum a făcut în vremea lui Moise. „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el” – spune Psalmistul (Ps. 23, 1-2). „Cerurile şi pământul erau în vechime din apă şi din apă s-au închegat, prin cuvântul lui Dumnezeu – scrie Sfântul Apostol Petru – de aceea, lumea de atunci a fost potopită de apă şi a pierit” (II Petru 3, 5-6).
Când omul a păcătuit, el a adus mânia lui Dumnezeu nu numai asupra lui, ci şi asupra întregii făpturi. Omul este cununa zidirii lui Dumnezeu; el a fost pus împărat al naturii. Iar când împăratul s-a făcut duşman al celuilalt împărat, atunci şi întreaga lui împărăţie a devenit o împărăţie potrivnică. Pedeapsa a fost dată nu numai omului, ci şi întregii făpturi. „Ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 22). Dar, făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o” (Romani 8, 20). De aceea, iertarea vinovatului eliberează şi făptura din robia stricăciunii (Romani 8, 21). Această natură stricăcioasă va fi nimicită şi va fi preschimbată în cer nou şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (II Petru 3, 12-13). Pentru a face cu putinţă această preschimbare, pentru a pregăti natura pentru starea nestricăcioasă care va veni după Ziua cea înfricoşătoare, a venit Hristos la apele Iordanului.
Cufundându-Se în Iordan, Hristos a sfinţit nu numai apele Iordanului, ci şi întreaga fire, aşa cum glăsuieşte Biserica în cântările ei: „Hristos S-a arătat la Iordan, ca apele să le sfinţească” (tropar din ajunul sărbătorii), „Astăzi firea apelor se sfinţeşte” (tropar cântat în timpul mersului la Iordan). Şi, având în vedere că apă se găseşte peste tot, sfinţind apele Hristos a pregătit natura ca şi ea să se bucure de urmările jertfei pe care El a venit să ne-o aducă. Dar nu este numai atât. El a dat apelor puterea să spele păcatele omeneşti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocăinţă. Botezul creştin este noua naştere, iertarea tuturor păcatelor. Prin apă a pedepsit Dumnezeu păcatele lumii dintâi şi a pierdut-o prin apă, la potop. Tot prin apă îi mântuieşte acum Dumnezeu pe oameni, în taina botezului.
Astfel, Hristos a sfărâmat în apele Iordanului capul balaurului – aşa cum se cântă în cântările bisericeşti – care i-a înşelat pe Adam şi pe Eva, prin smerenia Sa şi le-a descoperit oamenilor că Dumnezeu este Treime; a sfinţit apele, iar împreună cu apele a pregătit şi întreaga făptură să primească cuvântul iertării şi pentru nestricăciune. Şi atunci, biruindu-l încă o dată pe diavol în pustie, Hristos a mers să pregătească oamenii pentru împărăţia viitoare şi Şi-a început propovăduirea cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17) sau, cum este scris în altă Evanghelie: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15).
Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului. Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: „Pocăiţi-vă!”. Acest glas nu este adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amintesc că vremea pocăinţei se apropie.
Să luăm aminte! Nu sunt cuvinte de prooroc sau de înger, ci ale Domnului însuşi. Să ne pocăim şi să ne străduim în Postul care se apropie să ne biruim patimile şi să primim iertarea păcatelor, pentru ca în veacul ce va să vină să intrăm în împărăţia cea nestricăcioasă, pe care Domnul ne-a pregătit-o. Amin.
Bitolia (Serbia), 1928

Această înregistrare a fost postată pe ianuarie 6, 2009 la 6:11 pm şi este pusă în categoria Botezul Domnului, Predici cu etichete Botezul Domnului, Predici, Sf. Ioan Maximovici. poţi urmări orice răspunsuri la acest material prin feed-ul lui RSS 2.0 You can leave a response, or trackback from your own site.

Foto-Minasatirea Curchi !

Mănăstirea Curchi !

Mănăstirea Curchi Mănăstirea Curchi, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", se află la sud-vestul Orheiului, la 14 km de oraş. Situată pe fundul văii Vatici, inconjurată de un bogat cadru natural, mănăstirea are un trecut cultural şi religios de două secole. Această mănăstire se consideră a fi "cea mai frumoasă şi mai vestită mănăstire din Basarabia". Până în 2003, mulţi dintre turiştii care vizitau mănăstirea ştiau că aici e spital de psihiatrie. Astăzi, spre mănăstirea Curchi, care se află în restaurare, ţin calea tot mai mulţi turişti dornici de a afla trecutul acestui lăcaş sacru. Mănăstirea Curchi este inclusă în ruta turistica vitivinicolă "Orheiul Vechi".
Cronologic, istoria mănăstirii începe în 1773-1775, ajungând la mijlocul sec. XIX drept una din cele mai bogate, mai frumoase şi mai mari mănăstiri din Moldova. Mănăstirea a avut şase biserici: biserica de lemn "Sf. Dumitru", ridicată în 1775 de monahul Ioan Curchi şi demolată dupa 1820; biserica de piatră "Naşterea Maicii Domnului", ctitorită în 1810 şi demolată prin anii '60 ai sec. XIX; biserica de iarnă "Sf. Dumitru", zidită în 1844; biserica de vară "Naşterea Maicii Domnului", ridicată în 1872, considerată clădirea de căpetenie a mănăstirii, redeschisă şi sfinţită la 21 septembrie 1993; biserica cimitirului, cu hramul "Toţi Sfinţii", biserica de iarnă "Sf. Nicolae", ridicată în anii 1936-1939 (nefinisată).

Clopotniţa
Viaţa monahală a fost lichidată aici în 1958, mănăstirea fiind închisă. Din 2002 Complexul Monastic Curchi a fost transmis în gestiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova. Biserica principală a mănăstirii, catedrala cu hramul Naşterea Maicii Domnului, a fost construită intre 1862-1872, dupa un proiect al arhitectului italian Bartolomeo Rastrelli. Executată în stil baroc, este cea mai inaltă catedrală din Moldova - cupola de mijloc având 57 m, geamănă cu Soborul "Sf. Andrei cel întâi Chemat" de la Kiev. În timpul celui de-al doilea război mondial a avut loc un incendiu, care s-a soldat cu arderea completă a picturii dinăuntru şi a catapetesmei poleite cu aur. După un puternic bombardament, din cele patru clopotniţe ale catedralei s-au păstrat doar două. Catapeteasma actuală, fără icoane, datează din 2000, fiind realizată de nişte meşteri din România. Pictura catedralei s-a făcut în 1943. Următoarele lucrări de reparaţie au fost efectuate abia în 1993.
La 15 februarie 2006, Compania "Teleradio-Moldova" a organizat radiomaratonul "Mănăstirea Curchi: "Din ruine spre înălţare". Acesta a fost un act de sensibilizare a opiniei publice, un indemn pentru creştini de a contribui financiar la renaşterea acestui important monument de cultură şi spiritualitate. Cheltuielile necesare pentru restaurarea întregului complex monastic se estimează la cel puţin cinci milioane de dolari.