marți, 10 iulie 2012
INDRUMARI CATRE CEL CE VOIESTE A DEPRINDE MESTESUGUL ZUGRAVIEI.
Cel care voieşte a deprinde meşteşugul zugrăviei, mai întâi să se călăuzească singur desenând simplu şi fără măsuri câteva vreme, pentru ca să capete ( o oarecare) îndemânare şi să se arate priceput.
Apoi să se facă pentru el rugăciune către Domnul Iisus Hristos,(în ziua de Paşti, după slujba vecerniei, în prezenţa meşterilor şi calfelor.(Rînduiala urmează a fi descrisă în alt capitol.)
Iar după rugăciune, (ucenicul) să se îndeletnicească cu de-amănuntul la măsuri şi la chipuri, şi astfel, desenând destulă vreme, cu socoteală ostenindu-se şi cu dumnezeiescul ajutor, prea bine va pricepe, precum în chip practic am văzut-o la ucenicii mei. De aceea, cu mult dor am însemnat (aici procedeul acesta), pentru ca- întru slava lui Dumnezeu - să-l înfăptuiască şi cei intru Hristos fraţi ai mei, cei de un meşteşug cu mine, câţi adică vor iubi cartea mea, şi care să se roage pentru mine.
Cunoaşte dară , o, ucenicule iubitor de învăţătură, cum că de-ai voi cândva să te apuci de meşteşugul acesta, ţi se cuvine ca să încerci (cu luare aminte ca)să afli vreun dascăl iscusit, pe care îl vei pricepe în scurtă vreme, dacă te va învăţa precum am arătat mai înainte. Iar de (ţi se va întâmpla şi) vei nimeri pe vreunul neînvăţat şi nemeşter, fă şi tu precum (am făcut şi) noi şi caută ca să afli (biserici vechi, zugrăvite cu meşteşug, sau icoane de dascăli învăţaţi de la Sfetagora sau din Rusia, sau) oareşcare izvoade de la prea vestitul Manuil Panselinul, şi vreme destulă te osteneşte la ele, schiţând şi desenând, în felul pe care ţi-l vom arăta mai departe, până ce vei înţelege chipurile şi măsurile acestuia. Apoi mergi la bisericile cele zugrăvite de dânsul, pentru ca să scoţi copii sau izvoade , precum îţi vom arăta.
Însă să nu faci lucrul tău prost şi cum s-ar înţâmpla, ci cu frica lui Dumnezeu şi cu bună cucernicie, cape un dumnezeesc lucru.
Pentru aceasta dară, câţi cu bună cucernicie şi cu râvnă lucrează lucrul acesta, iau de la Dumnezeu har şi binecuvântare.
Iar câţi pentru a banilor iubire, cu lăcomie, fără evlavie şi cu nebăgare de seamă se apucă de lucrul acesta, bine să ia seama, aducându-şi aminte de cea a Iudei, a iubitorului de arginţi şi a celor de un nărav cu dânsul chinuire în focul Gheenei, din care cu toţii să fim izbăviţi prin mijlocirea rugăciunilor Născătoarei de Dumnezeu şi prin ale Sfântului apostol Luca şi prin ale tuturor sfinţilor.Amin.
BIBLIOGRAFIE:
Dionosie din Furna "Erminia Picturii Bizantine", Edit. Sofia, Bucureşti-2000,p.22-23
UNGEREA CU SFANTUL MIR.
In Biserica Ortodoxă această Sfântă Taină se împartaşeşte creştinului îndată după Botez; de aceea, rânduiala ei nu alcătuieşte o slujbă aparte, de sine stătătoare, ci e împreunată cu cea a Botezului, ca o prelungire a ei.
După săvârşirea Botezului, preotul citeşte îndată o rugăciune în care roagă pe Dumnezeu să învrednicească pe noul botezat de darul ungerii cu Sfântul Mir şi de împărtăşirea cu Sfintele Daruri. Apoi îl unge cu Sfântul Mir, făcându-i semnul crucii: la frunte, pentru sfinţirea minţii şi a gândurilor; la ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea simţurilor; la piept şi pe spate, pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor; la mâini şi pe picioare, pentru Sfinţirea faptelor şi a căilor creştinului. De fiecare dată zice cuvintele: "Pecetea darului Sfântului Duh. Amin." Aceste cuvinte sânt luate din a doua epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, unde spune:" Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului întru inimile noastre" (II Cor. I,21-22).
Ungerea aceasta este deci semnul darului Sfântului Duh, Care S-a pogorât în chip văzut asupra Mântuitorului şi asupra Sfinţilor Apostoli şi Care acum ni se dă nouă, după botez, în chip nevăzut. Prin ungere, noul botezat este nou hristos, adică uns al Domnului, căci cuvântul grecesc Христос(Hristos) înseamnă uns. (1. "Învăţătură de credinţă Creştină Ortodoxă", Instit.Biblic al B.O.R., Bucureşti-1992)
Sfântul Chiril al Alexandriei zice: " După ce aţi fost botezaţi în Hristos şi v-aţi îmbrăcat cu Hristos (Gal.3,27), aţi ajuns asemenea Fiului lui Dumnezeu (Rom. 8,29). Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte spre înfiere (Efes. 1,5)şi nea făcut asemenea trupului slavei lui Hristos (Filipeni 1,5). O dată ce-aţi ajuns părtaşi ai lui Hristos (Evr. 3,14), negreşit sunteţi numiţi unşi. Şi aţi ajuns unşi pentru că aţi primit antitipul Sfântului Duh. Toate cele făcute cu voi sa-u făcut în chip figurat, pentru că sunteţi chip al lui Hristos. Şi Hristos a intrat în râul Iordanului, a împărtăşit apele cu buna mireasmă a Dumnezeirii şi a ieşit din ele; şi S-a pogorât peste El Sfântul Duh în deplinătatea fiinţei Sale, odihnindu-Se Cel asemenea peste Cel asemenea, după ce aţi ieşit din colimvitra sfintelor ape, vi s-a dat ungerea, antitipul Aceluia prin care a fost uns Hristos. Acesta este Sfântul Duh, despre Care şi fericitul Isaia, în profeţia lui, spunea în numele Domnului:"Duhul Domnului este peste Mine, pentru că El M-a uns;M-a trimis să binevestesc săracilor".(Isaia 61,1; Luca 4,18)"
"Mai întâi aţi fost unşi pe frunte, ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi ca în oglindă, cu faţa descoperită , slava Domnului(II Corint.3,18)... ."
"Vă este de trebuinţă să ştiţi că simbolul acestei ungeri se află în Vechiul Testament. Când Moise, împlinind porunca lui Dumnezeu, l-a făcut pe fratele său arhiereu, mai întâi l-a spălat în apă, apoi l-a uns (Lev.8,1-36). Şi a fost numit hristos(uns)(Lev.4,5)din pricina ungerii preinchipuitoare. Tot aşa şi Solomon , când a fost făcut împărat, după ce s-a spălat în Ghihon,arhiereul l-a uns(III Regi.1,39,45).
Aceştia au fost unşi în chip preînchipuitor(I Cor. 10,,11). Voi însă n-aţi fost unşi în chip preînchipuitor, ci adevărat, pentru că aţi fost unşi cu adevărat de Sfântul Duh. Începutul mântuirii voastre este Hristos. ... ."
" Păziţi neântinată această ungere. Dacă va rămâne în voi, vă va învăţa toate după cum de curând aţi auzit că a spus fericitul Ioan, care ne-a dat multe învăţături despre această ungere. Această sfântă ungere este apărare duhovnicească a trupului şi mântuire sufletului(Isaia 2,2)."(2.Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza a treia Mistagogică.(trad.rom. cit. p.351-354), Edit.Instit.Biblic al B.O.R. Bucureşti-*2003)
duminică, 29 aprilie 2012
Comemorarea eroilor !
Fără trecut nu există viitor. Ne gîndim la viitor, dar viitorul, după cum ştim, este în mîna Bunului Dumnezeu.
Nu trebuie să uităm că au fost timpuri grele de război, de maladii, de foamete, de deportări forţate. Din cauza ambiţiei cîtorva oameni de la conducerea marilor imperii predomina sărăcia, moartea şi bătaia de joc. Au fost săvîrşite crime, terori şi asupriri.
A răpit miloane de vieţi omeneşti Primul Război Mondial; s-a vărsat sînge nevinovat în timpul războiului civil din Rusia, care a dus la prăbuşirea Imperiului. Al Doilea Război Mondial a fost şi mai îngrozitor. Au trecut pragul morţii nu numai ostaşii din părţile biligerante, dar şi multe milioane de civili, bărbaţi, femei şi copii, fiind împuşcaţi, spînzuraţi, arşi de vii şi otrăviţi în camerele cu gaze.
De pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Vinovaţi au fost nu cei care au fost înarmaţi şi trimişi ca să omoare sau să fie omarîţi, ci înalţii demnitari politici, din cauza ambiţiilor cărora au murit milioane de oameni. Cu ce au fost vinovaţi aceiaşi ruşi sau germani, români regăţeni sau ucraineni,români basarabeni sau francezi, oameni simpli luaţi de la coarnele plugului, de la fabrici şi uzine ,şi trimişi de către cei doi monştri al veacului XX – Hitler şi Stalin- pentru a se ucide unii pe alţii ?
Viaţa omului este un dar de la Dumnezeu. Pentru dreptul la viaţă militează şi organizaţiile mondiale, dar acest drept a fost încălcat. Cei fără de credinţă nu aveau nimic mai scump decît să-şi împlinească ambiţiile politice şi anume acestea duceau la exterminarea în masă a oamenilor nevinovaţi , care şi ei la rîndul lor aveau dreptul la viaţă.
A urmat anul 1945, întreaga Moldovă dintre Prut şi Nistru, a fost cuprinsă de tif , apoi de secetă şi de foamete organizată, de deportările şi reprimările oamenilor gospodari şi intelectuali.
Crucea comemorativă a martirilor deportaţi, amplasată în preajma gării feroviare Floreşti.
În iulie 1949 de la această gară au pornit drumul pribegiei mii de oameni, îmbarcaţi într-un eşalon de 73 vagoane. Printre care au fost deportaţi şi autorul împreună cu membrii familiei .
/După război aproape în fiecare localitate au fost înălţate monumente în memoria ostaşilor căzuţi pe cîmpurile de luptă în cel de al Doilea Război Mondial , pentru că de pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Astfel de monumente aveau în vîrf steaua cu cinci colţuri. Era un loc important de manifestări comuniste, unde răsunau sloganuri nu numai în memoria celor căzuţi, dar şi întru proslăvirea regimului totalitar-ateist. Celor ce se adunau la asemenea manifestaţii li se turna în minţi fel de fel de zoi ateiste şi aşa- zisa „educţie a omului nou sovietic”. Nu se schimbase aspectul acestor monumente nici în primii ani de democraţie. Tot aceeaşi stea strălucea în vîrf , tot aceleaşi adunări în memoria celor căzuţi pentru apărarea patriei, deja inexistente, numai că erau luaţi în consideraţie şi ostaşii din Armata Română; erau omagiaţi şi respectaţi veteranii rămaşi în viaţă, care au luptat şi în rîndurile Armatei Române.
În ultimii ani s-a început procesul de reamenajare a mormintelor din cimitirile ostaşilor români, s-au produs schimbări şi la multe monumente ale eroilor din localităţi, steaua din vîrf a fost înlocuită cu Sfînta Cruce şi au fost sfinţite. Astfel adeverindu-se cuvintele unui cîntec din perioada războiului: „curînd steaua va apune /şi va străluci frumos/ Crucea Domnului Hristos”.
Aceste monumente trebuie să ne amintească de toţi cei care au căzut în al Doilea Război Mondial, în Afganistan, pe malurile Nistrului. Să nu uităm de cei nimiciţi de foametea organizată din 1946-1947, de bărbaţii, femeile, copii şi bătrînii îmbarcaţi în vagoane de vite şi trimişi să moară prin pustiurile de gheaţă ale Siberiei.
Trecînd pe lîngă un astfel de monument, trebuie să ne descoperim capetele şi să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru toţi acei care au căzut cu moarte de erou, cît şi pentru victimele regimurilor totalitare naziste sau comuniste. Pentru toţi trebuie să ne rugăm, ca Dumnezeu să-i odihnească cu toţi Sfinţii Mucenici şi să le fie lor veşnică pomenirea.
Autor:
Protoiereu Mitrofor
Grigore Lisnic
marți, 17 aprilie 2012
Sfânta Înviere !
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
"Ziua Învierii! Să ne luminăm,popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la Viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne- trecut pe noi"(Din canonul Paştelui)
Hristos a Înviat !
Astăzi este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Trăim acum şi aici cele mai înălţătoare momente din câte ne-a dat Dumnezeu să trăim. Pentru că astăzi este biruinţă pentru toată creaţia Lui Dumnezeu. Realitate pentru noi are Învierea lui Hristos tocmai în aceea că intrăm în viaţa lui Hristos înviaţi! Iisus Hristos a înviat pentru a-şi arăta, în primul rând, Dumnezeirea, iar mai apoi ca să zdrobească putearea diavolului şi boldul morţii. Dar nu numai, Iisus Hristos a înviat şi pentru a ne primi în slava dumnezeirii Sale, în slava Trupului Său dumnezeiesc, care este Biserica, însă înnoiţi, primeniţi şi înduhovniciţi.
Pentru că în alte condiţii nu reuşim să sesizăm cu exactitate sfinţenia locului pe care dorim să-l avem în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, acces prin înnoire.Pentru că acolo nu poate intra nimic necurat şi nedemn.
În Împărăţia lui Dumnezeu, spre care ne cheamă Biserica, în Domnia lui Hristos, în care dorim să ne integrăm de azi înainte, odată cu biruinţa Sa, trebuie să înţelegem foarte exact că nu putem intra decât dacă suntem luminaţi, transfiguraţi de lumina lui Hristos. Nimic întunecat în viaţa noastră nu trebuie să mai dăinuie.
Nu fără semnificaţie spirituală se prăznuieşte Învierea Domnului la miez de noapte, pentru că Învierea să disloce întunericul. Nu numai pe cel al nopţii, ci să dezarticuleze întunericul. Nu numai pe cel al nopţii, ci să dezarticuleze întunericul din fiinţa noastră. Să-l îndepărteze, iar spaţiul vieţii noastre să fie inundat de lumina lui Hristos. Aţi observat că slujba Sfintei Învieri se începe în întunericul ce se lasă peste întreaga biserică. Atunci iese preotul cu o făclie aprinsă din Sfântul Altar, o înalţă şi îndeamnă, zicând: " Veniţi de primiţi lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor!" În acest moment de la făclia preotului, lumina în biserică, cu fiecare credincios care-şi aprinde propria făclie, începe să crească încetul cu încetul până când, primind-o toţi, lumina inundă spaţiul eclezial, dar inundă, în egală măsură, şi spaţiul nostru interior. Iar când ieşim afară toată curtea bisericii este luminată de făcliile aprinse pe care le ţineţi în mână şi care vă luminează faţa fericită. Acest splendid joc de lumini este realizarea fizică a creşterii luminii duhovniceşti pe care o pune în lucrare Învierea Mântuitorului Hristos în viaţa noastră. La început, luminiţa credinţei noastre este mică, firavă şi se poate stinge oricând. Dar când în jurul nostru sunt atâtea lumini, eu, cel cu credinţă firavă, pot imediat să-mi reaprind lumina sufletului de la celălalt, aşa încât să rămân şi eu în lumina lui Hristos. Acum înţelegeţi, iubiţilor, că lumina lui Hristos nu este o lumină singulară, care mă luminează numai pe mine, ci o realitate hristică intefratoare, ea intenţionând să pună în evidenţă pe toţi cei care doresc să se aşeze în sfera ei de iluminare. Este lumina care se străvede în viaţa tuturor oamenilor credincioşi lui Hristos. Luminaţi din lumina lui Hristos ne luminăm şi noi unii pe alţii, ca într-un gând să evidenţiem marea însemnătate pe care o are pentru mântuirea noastră Învierea. Iată o realitate pe care am resimţit-o în noaptea aceasta toţi care am participat cu mare dragoste la sfânta şi dumnezeiasca slujbă a Învierii. Cât de înălţătoare, de pătrunzătoare şi de promiţătoare de daruri duhovniceşti este această lumină!
De aceea, arătând că aţi înţeles simbolismul luminii din noaptea pascală, când veţi pleca de aici să păstraţi lumina aprinsă până acasă, iar din ea să aprindeţi candela ce vă străjuieşte veghetor colţul de rugăciune. Din ea să aprindeţi făclia celor care n-au putut fi prezenţi la Înviere, fie din cauza bătrâneţilor, fie din cauza altor împrejurări grele ale vieţii. Axestora să le oferiţi nu numai lumina lumânării, ci să le dăruiţi cu bucurie lumina lui Hristos, care să le lumineze şi lor sufletele, să le încălzească şi lor inimile să dea sens creştin vieţii lor. În Apostolul de astăzi, Mântuitorul Hristos precizează Apostolilor Săi, înainte de Înălţare, că:"Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după zilele acestea" (Fapte 1,5). O, altă realitate, iubiţilor, la care ne cheamă Învierea lui Hristos, prin propovăduirea Apostolilor, este aceea de a primi Botezul, adică de a primi luminarea, pentru că Sfântul Botez a fost numit în toate perioadele de existenţă creştină "Taina luminării". Învierea este puterea care biruie şi care nu se lasă niciodată biruită. este lumina vie care nu poate fi înlocuită niciodată de întunericul morţii. În această realitate dumnezeiască trebuie să ne înscriem cu toate puterile vieţii noastre, ca să rămânem necontenit în puterea transformatoare a Învierii.
Simţim nevoia astăzi să mărturisim că Hristos a Înviat! Că a înviat cu adevărat! Că nici un mort sufleteşte nu trebuie să mai existe în mormântul păcatului; că moartea nu mai rezistă la biruinţa vieţii; că întunericul se destramă la venirea luminii lui Hristos. Acestea sunt adevărurile de credinţă pe care le-am mărturisit din toată fiinţa noastră când am rostit: "Hristos a Înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".
"Ziua Învierii! Să ne luminăm,popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la Viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne- trecut pe noi"(Din canonul Paştelui)
Hristos a Înviat !
Astăzi este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Trăim acum şi aici cele mai înălţătoare momente din câte ne-a dat Dumnezeu să trăim. Pentru că astăzi este biruinţă pentru toată creaţia Lui Dumnezeu. Realitate pentru noi are Învierea lui Hristos tocmai în aceea că intrăm în viaţa lui Hristos înviaţi! Iisus Hristos a înviat pentru a-şi arăta, în primul rând, Dumnezeirea, iar mai apoi ca să zdrobească putearea diavolului şi boldul morţii. Dar nu numai, Iisus Hristos a înviat şi pentru a ne primi în slava dumnezeirii Sale, în slava Trupului Său dumnezeiesc, care este Biserica, însă înnoiţi, primeniţi şi înduhovniciţi.
Pentru că în alte condiţii nu reuşim să sesizăm cu exactitate sfinţenia locului pe care dorim să-l avem în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, acces prin înnoire.Pentru că acolo nu poate intra nimic necurat şi nedemn.
În Împărăţia lui Dumnezeu, spre care ne cheamă Biserica, în Domnia lui Hristos, în care dorim să ne integrăm de azi înainte, odată cu biruinţa Sa, trebuie să înţelegem foarte exact că nu putem intra decât dacă suntem luminaţi, transfiguraţi de lumina lui Hristos. Nimic întunecat în viaţa noastră nu trebuie să mai dăinuie.
Nu fără semnificaţie spirituală se prăznuieşte Învierea Domnului la miez de noapte, pentru că Învierea să disloce întunericul. Nu numai pe cel al nopţii, ci să dezarticuleze întunericul. Nu numai pe cel al nopţii, ci să dezarticuleze întunericul din fiinţa noastră. Să-l îndepărteze, iar spaţiul vieţii noastre să fie inundat de lumina lui Hristos. Aţi observat că slujba Sfintei Învieri se începe în întunericul ce se lasă peste întreaga biserică. Atunci iese preotul cu o făclie aprinsă din Sfântul Altar, o înalţă şi îndeamnă, zicând: " Veniţi de primiţi lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor!" În acest moment de la făclia preotului, lumina în biserică, cu fiecare credincios care-şi aprinde propria făclie, începe să crească încetul cu încetul până când, primind-o toţi, lumina inundă spaţiul eclezial, dar inundă, în egală măsură, şi spaţiul nostru interior. Iar când ieşim afară toată curtea bisericii este luminată de făcliile aprinse pe care le ţineţi în mână şi care vă luminează faţa fericită. Acest splendid joc de lumini este realizarea fizică a creşterii luminii duhovniceşti pe care o pune în lucrare Învierea Mântuitorului Hristos în viaţa noastră. La început, luminiţa credinţei noastre este mică, firavă şi se poate stinge oricând. Dar când în jurul nostru sunt atâtea lumini, eu, cel cu credinţă firavă, pot imediat să-mi reaprind lumina sufletului de la celălalt, aşa încât să rămân şi eu în lumina lui Hristos. Acum înţelegeţi, iubiţilor, că lumina lui Hristos nu este o lumină singulară, care mă luminează numai pe mine, ci o realitate hristică intefratoare, ea intenţionând să pună în evidenţă pe toţi cei care doresc să se aşeze în sfera ei de iluminare. Este lumina care se străvede în viaţa tuturor oamenilor credincioşi lui Hristos. Luminaţi din lumina lui Hristos ne luminăm şi noi unii pe alţii, ca într-un gând să evidenţiem marea însemnătate pe care o are pentru mântuirea noastră Învierea. Iată o realitate pe care am resimţit-o în noaptea aceasta toţi care am participat cu mare dragoste la sfânta şi dumnezeiasca slujbă a Învierii. Cât de înălţătoare, de pătrunzătoare şi de promiţătoare de daruri duhovniceşti este această lumină!
De aceea, arătând că aţi înţeles simbolismul luminii din noaptea pascală, când veţi pleca de aici să păstraţi lumina aprinsă până acasă, iar din ea să aprindeţi candela ce vă străjuieşte veghetor colţul de rugăciune. Din ea să aprindeţi făclia celor care n-au putut fi prezenţi la Înviere, fie din cauza bătrâneţilor, fie din cauza altor împrejurări grele ale vieţii. Axestora să le oferiţi nu numai lumina lumânării, ci să le dăruiţi cu bucurie lumina lui Hristos, care să le lumineze şi lor sufletele, să le încălzească şi lor inimile să dea sens creştin vieţii lor. În Apostolul de astăzi, Mântuitorul Hristos precizează Apostolilor Săi, înainte de Înălţare, că:"Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după zilele acestea" (Fapte 1,5). O, altă realitate, iubiţilor, la care ne cheamă Învierea lui Hristos, prin propovăduirea Apostolilor, este aceea de a primi Botezul, adică de a primi luminarea, pentru că Sfântul Botez a fost numit în toate perioadele de existenţă creştină "Taina luminării". Învierea este puterea care biruie şi care nu se lasă niciodată biruită. este lumina vie care nu poate fi înlocuită niciodată de întunericul morţii. În această realitate dumnezeiască trebuie să ne înscriem cu toate puterile vieţii noastre, ca să rămânem necontenit în puterea transformatoare a Învierii.
Simţim nevoia astăzi să mărturisim că Hristos a Înviat! Că a înviat cu adevărat! Că nici un mort sufleteşte nu trebuie să mai existe în mormântul păcatului; că moartea nu mai rezistă la biruinţa vieţii; că întunericul se destramă la venirea luminii lui Hristos. Acestea sunt adevărurile de credinţă pe care le-am mărturisit din toată fiinţa noastră când am rostit: "Hristos a Înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".
marți, 27 martie 2012
RUGACIUNE PENTRU DARUL EVLAVIEI.
Doamne Dumnezeul meu, Tu esti tot binele meu si cine sunt eu că îndrăznesc a vorbi către Tine?
Cel mai ticălos din slugile Tale sunt eu; un vierme al pământului, mult mai ticălos şi mai vrednic de lepădat , decît mintea poate gândi şi limba a spune.
Cu toate acestea, adu-ţi aminte , Doamne, că nimic sunt, nimic am, nimic pot. Tu singur esti bun, drept şi Sfânt. Tu poţi toate, şi pe păcătos nu îl laşi neajutat. “Adu-Ţi aminte de milele Tale” şi umple inima mea de darul Tău, Tu care nu voieşti ca să fie deşarte lucrurile Tale.
Cum voi putea eu purta, în viaţa aceasta ticăloasă, greutatea mea, de nu mă va întări mila şi darul Tău?
Nu întoarce faţa Ta de la mine, nu întârzia a mă cerceta, nu retrage de la mine mângâierea Ta, ca să “nu fie sufletul meu ca un pământ fără de apă “(Psalmul 142,6) ! Învaţămă să fac voia Ta (11); învaţă-mă să umblu în smerenie şi cuviinţă înaintea feţei Tale .
Căci tu esti înţelepciunea mea, Tu mă cunoşti, în adevăr şi mai cunoscut înainte de a fi fost născut.
BIBLIOGRAFIE:
“URMAREA LUI HRISTOS”, Editura BUNAVESTIRE Bacău-1997
Cel mai ticălos din slugile Tale sunt eu; un vierme al pământului, mult mai ticălos şi mai vrednic de lepădat , decît mintea poate gândi şi limba a spune.
Cu toate acestea, adu-ţi aminte , Doamne, că nimic sunt, nimic am, nimic pot. Tu singur esti bun, drept şi Sfânt. Tu poţi toate, şi pe păcătos nu îl laşi neajutat. “Adu-Ţi aminte de milele Tale” şi umple inima mea de darul Tău, Tu care nu voieşti ca să fie deşarte lucrurile Tale.
Cum voi putea eu purta, în viaţa aceasta ticăloasă, greutatea mea, de nu mă va întări mila şi darul Tău?
Nu întoarce faţa Ta de la mine, nu întârzia a mă cerceta, nu retrage de la mine mângâierea Ta, ca să “nu fie sufletul meu ca un pământ fără de apă “(Psalmul 142,6) ! Învaţămă să fac voia Ta (11); învaţă-mă să umblu în smerenie şi cuviinţă înaintea feţei Tale .
Căci tu esti înţelepciunea mea, Tu mă cunoşti, în adevăr şi mai cunoscut înainte de a fi fost născut.
BIBLIOGRAFIE:
“URMAREA LUI HRISTOS”, Editura BUNAVESTIRE Bacău-1997
marți, 21 februarie 2012
duminică, 19 februarie 2012
Mitropolitul Visarion Puiu Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria.
La 27 februarie se împlinesc 133 ani de la nașterea mitropolitului Visarion Puiu. Ierarh de seamă, care prin credinţa şi patriotismul său, precum şi prin realizările sale deosebite, şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii.
A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943). După eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutul Herţa, în posesiunea administraţiei române- şti intră şi teritoriul dintre Nistru şi Bug, numit Transnistria.
În august 1941, în teritoriile eliberate de sub stăpânirea sovietică au fost restabili te organele administraţiei publice româneşti.1/
Administraţia Transnistriei era pusă sub conducerea şi supravegherea directă a Comandantului de Căpetenie al Armatei, care exercita măsurile şi dispoziţiile sale prin guvernatorul civil.
Guvernator al Transnistriei a fost numit profesorul de drept Gheorghe Alexianu, în timp ce Basarabia şi Bubcovina de Nord erau guvernate de generalii C. Voiculescu şi C. Colotescu.2/
Dacă în Basarabia, sub regimul sovietic, într-o perioadă de un an, 1940 – 1941, au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi, în Transnistria situaţia religioasă era şi mai gravă, după un sfert de veac de prigoană şi propogandă ateistă, era numai un singur preot şi acela la Odesa.3/
Se păstra de către regimul comunist o singură biserică ce funcţiona la Odesa pentru a le arăta străinilor o dovadă de libertate religioasă în Uniunea Sovietică. Celelalte biserici din teritoriul dintre Nistru şi Bug fuseseră dărâmate sau transformate în cluburi şi magazine. Preoţii localnici au fost ucişi sau deportaţi.
La 15 august 1941, pentru a reface viaţa creştină din Transnistria se înfiinţează o Misiune Ortodoxă. Conducător al acestei Misiuni a fost numit arhimandritul Iuliu Scriban, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar vicar, arhimandritul Antim Nica.
Primii preoţi misionari veneau din eparhiile vecine, ale Basarabiei şi Bucovinei. Lor li s-au alăturat şi cei veniţi din alte eparhii, precum şi preoţii militari conduşi de episcopul armatei Partenie Ciopron.
După împărţirea administrativ-teritorială a Transnistriei în cele 13 judeţe înfiinţa- te, Misiunea Ortodoxă a întărit câte un protopop spre a conduce organizarea bisericea- scă.
Pentru bisericile reparate şi casele de rugăciuni construite erau aduse din ţară obiectele necesare de cult. La tipografia Mitropoliei Basarabiei au fost tipărite în 1941, 5000 exemplare cărţi de rugăciune cu text paralel românesc şi rusesc.
La începutul anului 1942, Misiunea Ortodoxă dispunea de 285 clerici. Se cereau preoţi adecvaţi acestei misiuni, cu spirit de sacrificiu şi zel apostolic, iar, pe de altă parte, se simţea lipsă de preoţi cunoscători ai limbii ruse.
Se desfăşura o muncă de cahetizare din partea preoţilor, se organizau lecţii de catehe ză şi conferinţe religioase.
Munca misionară se desfăşura în biserici, şcoli şi în căminele culturale. Până la sfârşitul anului 1942, din îndemnul conducerii Misiunii, se înfiinţaseră 84 de cămine culturale care dispuneau de biblioteci.
Se înfiinţează pentru localnici un Seminar Teologic la Dubăsari. Începe a se dezvolta monahizmul transnistrean, apare primul număr al revistei „Transnistria creştină”. După plecarea arhimandritului Iuliu Scriban de la Misiune, era nevoie de un conducător, care să ridice şi mai mult prestigiul Misiunii şi să contribuie la îmbunătăţirea unor lucrări.
Prin decizia ministrului Cultelor de la 23 noiembrie 1942, mitropolitul Visarion Puiu era ataşat pe lângă Comandamentul de căpetenie al Armatei cu misiunea organizării bisericilor şi îndemnării spirituale a populaţiei de peste Nistru.
Mitropolitul Visarion Puiu intâmpinat în gara Odesa ,6 decembrie 1942
După instalarea mitropolitului Visarion în funcţia de conducător al Misiunii, s-au întreprins mai multe măsuri de reorganizare. S-a ales Consiliul eparhial şi conducăto- rii secţiilor administrative, culturale şi economice. Întreaga provincie alcătuită din 13 judeţe a fost împărţită în trei eparhii: Odesa, Poltava şi Tulcin.
A fost adusă în starea de locuinţă, aflată în ruină, vechea reşedinţă mitropolitană din Odesa.
Cu ajutorul personalului selectat în conducerea Misiunii, au fost organizate servicii le cancelariei, s-a creat un buget pentru funcţionari şi s-a luat la evidenţă cheltuielile.
S-a înfiinţat un cămin cu cantină pentru funcţionari şi pentru găzduirea clerului venit în deplasare. S-a întocmit un plan de activitate misionară a clerului şi lista de cărţi, necesare pentru a fi editate. La 10 ianuarie 1943 a fost reînfiinţat Seminarul Teologic de la Odesa şi Şcoala de cântăreţi. Iar pentru a se dobândi cât mai curând un număr din preoţi necesari, pentru diaconii şi cântăreţii localnici, a fost înfiinţat un curs seminarial mai redus.4/ „După cursurile de 7 luni au fost hirotoniţi 28 de preoţi localnici, cu participarea a doi episcopi de la Nicolaev.”5/
Pentru a aduce la îndeplinire obiectivele înaintate de Misiune, de organizare bisericească a provinciei şi îndrumarea spirituală a populaţiei, mitropolitul Visarion avea să menţioneze într-un raport adresat Conducătorului Statului, că are nevoie de executanţi destoinici şi mijloacele materiale necesare, „deocamdată sunt în neplăcută situaţie de a arăta că amândouă ne lipsesc astăzi în mare măsură, elementele actuale din cler fiind slabe, iar pentru tipărirea cărţilor ce ar suplini mult asemenea lipsă nu avem hârtia necesară”.
După câteva luni aflate la Odesa, mitropolitul Visarion avea să scrie despre locuitorii acestui oraş: „Populaţia din Odesa, foarte sărăcită şi tristă, abătută sufleteşte şi cu înfăţişarea îngrozită, s-ar putea împărţi în trei straturi: bătrânii rămaşi de înaintea revoluţiei din 1917, asistând la Sf. Slujbe cu lacrimi şi suspine; copii cu o sete explicabilă de a învăţa în şcoală româneşte, iar la biserică a vedea noutatea slujitorilor arhiereşti în năvăliri în adevăr mişcătoare, între care, al treilea strat e al figurilor „de apaşi” şi precum îmi spun preoţii – de părinţi cuceriţi de ideile propagandei bolşevice, care stau retraşi şi nelăsând copiii a merge la biserică ... Din punct de vedere a ordinii publice până în prezent populaţia trăind în toată libertatea pe care Guvernământul civil şi cel militar le-o sprijină prin binefaceri şi înlesniri de lucru de toată lauda”.6/
Pentru combaterea ideilor ateist-comuniste, din partea Misiunii se desfăşura o activitate prin două acţiuni: „destăvilirea bolşevizmului şi de reînviere a creştinizmului”. Se editau broşuri de învăţătură creştină şi de propagandă antibolşevi că. Se organizau conferinţe religioase pentru tineretul universitar, muncitorii din fabrici şi ceilalţi localnici explicându-le cuvântul Evangheliei şi a Puterii Divine.7/ Unul dintre cele mai importante momente a fost „blestemarea publică a bolşevizmului”. La 14 martie 1943, în Duminica Ortodoxiei. După Sf. Liturghie săvârşită în catedrala mitropolitană din Odesa, mitropolitul Visarion, împreună cu episcopii Efrem al Chişinăului şi Policarp al Izmailului, însoţiţi de un impresionant număr de credincioşi au pornit în procesiune religioasă până în „Piaţa 16 octombrie de lângă gară” pentru a săvârşi slujba Duminicii Ortodoxiei.
La această manifestare religioasă au participat autorităţile locale, consilierii diplomatici străini şi o imensă mulţime de popor.8/ Începe slujba.
Departe se aude ecoul megafoanelor: „Celor ce tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu şi susţin că lumea aceasta a luat fiinţă singură de la sine şi toate în ea se fac fără pronia lui Dumnezeu, după întâmplare – Anatema ... Tuturor celor ce au persecutat şi vor persecuta credinţa creştină, clerul şi pe credincioşii săi prin porunci, schingiuiri şi moarte de martiri – Anatema ...”.
Aceste anateme rostite de mitropolitul Visarion şi cântate de cor, îi infiora pe ascultători. S-au rostit cereri pentru cei „care pentru credinţă ortodoxă şi pentru patrie şi neam au suferit şi au fost ucişi în războaie”, pentru cei „care s-au săvârşit în adevărată credinţă şi cu blagocestie şi cu nădejdea Învierii, Veşnică pomenire!”9
Altă manifestare publică împotriva ideilor ateist-comuniste a fost săvârşită la 22 aprilie, când s-a sfinţit şi s-a redeschis biserica Universităţii din Odesa. Despre aceste manifestaţii mitropolitul Visarion avea să scrie într-un raport, la 28 aprilie 1943: „Biserica din cuprinsul Universităţii, restaurată din îndemnul meu, cu multă bunăvoinţă a Rectorului Dr. P. Ceasovnicov, sprijinită material de Guvernământ şi de însuşi profesori şi o parte din studenţime, aceasta fiind a doua manifestaţie publică antibolşevică făcută de astădată prin cea mai înaltă instituţie culturală din Odesa, cu deosebit răsunet în populaţia acestui oraş”.10/
Serviciul Divin săvârşit de mitropolitul Visarion Puiu pe câmpul de luptă
Se simţea o lipsă acută de preoţi. De aceea, Şeful Misiunii nu înceta a face demersuri către Sf. Sinod, Ministerul Cultelor, Guvernatorul Civil şi Conducătorul Statului pentru completarea localităţilor cu preoţi.
Arată, că sub conducerea Misiunii sunt 461 preoţi, iar „în întreaga provincie sunt 1292 comune cu 2468 sate, ceea ce înseamnă că avem numai un sfert din numărul preoţi- lor pe care populaţia îi cere atât de stăruitor şi care ar alcătui cele mai bune eleme nte de învăţătură sufletească a populaţiei locale”.11/
În scrisorile adresate Mareşalului Ion Antonescu, în iunie 1943, mitropolitul Visari- on scria: „Rugându-vă din nou să binevoiţi a decreta mobilizarea preoţilor din Moldova şi Basarabia dintre care să se aleagă apoi elementele destoinice a veni şi a lucra misionarizm în Transnistria”.
Într-un alt demers se menţiona: „Vă supunem propunerea să aprobaţi mobilizarea, pe vreme de un an a 330 preoţi, 165 pot fi din eparhiile Moldovei, deci cunoscători numai a limbii române, iar restul 165 preoţi din eparhiile Basarabiei care să cunoască şi limba slavonă”.12/
Sub conducerea mitropolitului Visarion, Misiunea Bisericească din Transnistria şi-a extins activitatea şi asupra operelor de binefacere contribuind la ajutorarea azilelor de copii, de bătrâni şi de orbi, şi a cantinelor pentru săraci. Se acorda sprijin consolidării ajutorului pe care parohiile îl dădeau gratuit imensei mulţimi de săraci. Cu prilejul Sf. Sărbători a Naşterii Domnului şi a Învierii, mitropolitul Visarion îl ruga pe Mareşalul Ion Antonescu, ca din partea autorităţilor să se acorde amnistie pentru unii deţinuţi. A mijlocit cu un ajutor material în bani şi alimente pentru cele „51 familii cu 108 suflete, îngrămădite de bolşevici în 3 blocuri lângă mitropolie, aflate în cea mai cumplită sărăcie”.13/
Pentru bunul mers al dezvoltării Bisericii din Transnistria, din iniţiativa Şefului Misiunii s-au înfiinţat câteva ateliere în care se lucrau obiecte necesare cultului religios: iconiţe, cruciuliţe ş.a. În tipografia Misiunii s-au tipărit nenumărate cărţi cu caracter religios, cărţi de rugăciune, calendare care au fost împărţite gratuit populaţiei din Transnistria.14/
În spaţiul dintre Nistru şi Bug situaţia monahizmului era următoarea: mănăstirea Sf. Panteleimon de lângă Odesa; mănăstirea Sf. Adormiri de la Bolşoi Fontan; mănăstirea Sf. Treime din Balta. În judeţul Râbniţa existau: schitul Lipeţcoe, ai cărei slujitori duceau o luptă împotriva inochentizmului; mănăstirea Berşad, din iniţiativa stareţului acestei mănăstiri, ieromonahul Varlaam Chiriţă, se edita foaia religioasă „Duminica” şi schitul Păsăţele. În judeţul Dubăsari se înfiinţase mănăstirea Sf. Antonie, existau încă două mănăstiri de maici la Odesa; Sf. Arhanghel Mihail şi Sf. Maria Magdalena.12/
În ultimele luni ale anului 1943, în oraşul Odesa activau 28 biserici, Misiunea avea sub îndrumarea sa „617 preoţi din cei 2000 necesari pentru Transnistria”.15/
Într-o cuvântare rostită la Odesa, în octombrie 1943, în faţa unor refugiaţi de pe Don şi din Kuban, mitropolitul Visarion arăta scopul urmărit de Misiunea pe care o condu- cea: „Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi românii, pe aici sau va reveni stăpânirea rusească şi nici nu ne-am călăuzit de această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune, să restabilim stările bisericeşti şi să redeschidem un drum mai bun pentru viitor credinţei şi bisericii ortodoxe de aici”.16/
În raportul adresat Mareşalului Ion Antonescu, la 7 decembrie 1943, mitropolitul Visarion ruga ca mandatul său în Transnistria să fie socotit împlinit şi să-i aprobe întoarcerea în ţară, urmând să plece în străinătate pentru căutarea sănătăţii, iar conducerea Misiunii să fie încredinţată unui alt ierarh. Arătând neajunsurile cu care s-a confruntat conducerea Misiunii în activitatea sa, menţiona că este departe cu gândul unei părăsiri voite a postului ce i s-a încredinţat, dar este nevoit s-o facă. Răspunsul l-a primit la 15 decembrie 1943, de la Secretarul general al preşidenţiei Consiliului de Miniştri în care se scria: „D. Mareşal a aprobat întoarcerea Dvs. în ţară ... de la 14 decembrie a. c. prea cuviosul Arhimandrit dr. Antim Nica se ataşează pe lângă Comandamentul de căpetenie al armatei în calitatea de Şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în locul Prea Sf. Voastre, demisionat”.17/
Respectul deosebit pe care îl câştigase în scurt timp de la credincioşii din Odesa, l-a făcut pe monahul Filaret Buliga, membru al Misiunii, să-i scrie mitropolitului ce se afla la Bucureşti, la 15 februarie 1944: „Poate dă bunul Dumnezeu să veniţi iarăşi Î.P.S. Voastră la Odesa, aţi fi binevenit. Poporul rus cel blând, credincios, vă doreşte, vă aşteaptă, regretă cu lacrimi plecarea Î.P.S. Voastre de la Odesa”.18/
Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar aşa-zisele tribunale ale poporu-
lui, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii.
Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţea- ză pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.
Bibliografie:
1. Anton Moraru, Istoria Românilor, Basarabia şi Transnistria, Chişinău, 1995, p. 367 – 368.
2.Anatol Petrencu, România şi Basarabia în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Epigraf, Chişinău, 1999, p. 142.
3.Pr. prof. dr., M. Păcurariu, Basarabia, Aspecte din istoria Bisericii, p. 121 – 122.
4.Apud: Basarabia desrobită, Bucureşti, 1944, p. 99 – 126.
5.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1049, f. 2 – 3.
6.Nina Negru, Misiunea Ortodoxă Română de peste Nistru,Rev. Destin românesc, nr. 1, 2001 p. 131.
7.ANRM,F 706,inv.1,d 1049, f. 5.
8.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 3, f. 454, 536.
9.Ibidem, f. 491.
10.Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, Rev. Dosarele Istoriei, nr. 11, 2002, p. 24.
11.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p.3, f. 491.
12.Ibidem, d. 1049, f. 7.
13.Ibidem, d. 1054, p. 3, f. 454, 459.
14.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1049, f. 2; d. 1054, p. 2, f. 112.
15. ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 2, f. 111.
16.Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria, p. 21.
17.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p.2, f. 92, f. 127.
18.Colonel (r) Dumitru Stavarache, Elena Istrăţescu, Mitropolit Visarion Puiu la sfârşit de mandat în Transnistria, Revista de Istorie Militară, Bucureşti, nr. 6, 1999,p.22
Apud: Arhivele Naţionale Române, fond. Puiu Visarion, d. 14, f. 95.
19.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 2, f. 81, 91
20.Colonel (r) Dumitru Stavarache, Elena Istrăţescu, op. cit., p. 27.
Sursa: Studii de istorie a românilor, In honorem Ion Șișcanu, Ed. AȘM, Institutul de Istorie, Stat și Drept, Universitatea de Stat P.B. Hașdeu, Cahul, 2011, p. 239-244
Autor: Protoiereu Dr.Ioan Lisnic
A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943). După eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutul Herţa, în posesiunea administraţiei române- şti intră şi teritoriul dintre Nistru şi Bug, numit Transnistria.
În august 1941, în teritoriile eliberate de sub stăpânirea sovietică au fost restabili te organele administraţiei publice româneşti.1/
Administraţia Transnistriei era pusă sub conducerea şi supravegherea directă a Comandantului de Căpetenie al Armatei, care exercita măsurile şi dispoziţiile sale prin guvernatorul civil.
Guvernator al Transnistriei a fost numit profesorul de drept Gheorghe Alexianu, în timp ce Basarabia şi Bubcovina de Nord erau guvernate de generalii C. Voiculescu şi C. Colotescu.2/
Dacă în Basarabia, sub regimul sovietic, într-o perioadă de un an, 1940 – 1941, au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi, în Transnistria situaţia religioasă era şi mai gravă, după un sfert de veac de prigoană şi propogandă ateistă, era numai un singur preot şi acela la Odesa.3/
Se păstra de către regimul comunist o singură biserică ce funcţiona la Odesa pentru a le arăta străinilor o dovadă de libertate religioasă în Uniunea Sovietică. Celelalte biserici din teritoriul dintre Nistru şi Bug fuseseră dărâmate sau transformate în cluburi şi magazine. Preoţii localnici au fost ucişi sau deportaţi.
La 15 august 1941, pentru a reface viaţa creştină din Transnistria se înfiinţează o Misiune Ortodoxă. Conducător al acestei Misiuni a fost numit arhimandritul Iuliu Scriban, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar vicar, arhimandritul Antim Nica.
Primii preoţi misionari veneau din eparhiile vecine, ale Basarabiei şi Bucovinei. Lor li s-au alăturat şi cei veniţi din alte eparhii, precum şi preoţii militari conduşi de episcopul armatei Partenie Ciopron.
După împărţirea administrativ-teritorială a Transnistriei în cele 13 judeţe înfiinţa- te, Misiunea Ortodoxă a întărit câte un protopop spre a conduce organizarea bisericea- scă.
Pentru bisericile reparate şi casele de rugăciuni construite erau aduse din ţară obiectele necesare de cult. La tipografia Mitropoliei Basarabiei au fost tipărite în 1941, 5000 exemplare cărţi de rugăciune cu text paralel românesc şi rusesc.
La începutul anului 1942, Misiunea Ortodoxă dispunea de 285 clerici. Se cereau preoţi adecvaţi acestei misiuni, cu spirit de sacrificiu şi zel apostolic, iar, pe de altă parte, se simţea lipsă de preoţi cunoscători ai limbii ruse.
Se desfăşura o muncă de cahetizare din partea preoţilor, se organizau lecţii de catehe ză şi conferinţe religioase.
Munca misionară se desfăşura în biserici, şcoli şi în căminele culturale. Până la sfârşitul anului 1942, din îndemnul conducerii Misiunii, se înfiinţaseră 84 de cămine culturale care dispuneau de biblioteci.
Se înfiinţează pentru localnici un Seminar Teologic la Dubăsari. Începe a se dezvolta monahizmul transnistrean, apare primul număr al revistei „Transnistria creştină”. După plecarea arhimandritului Iuliu Scriban de la Misiune, era nevoie de un conducător, care să ridice şi mai mult prestigiul Misiunii şi să contribuie la îmbunătăţirea unor lucrări.
Prin decizia ministrului Cultelor de la 23 noiembrie 1942, mitropolitul Visarion Puiu era ataşat pe lângă Comandamentul de căpetenie al Armatei cu misiunea organizării bisericilor şi îndemnării spirituale a populaţiei de peste Nistru.
Mitropolitul Visarion Puiu intâmpinat în gara Odesa ,6 decembrie 1942
După instalarea mitropolitului Visarion în funcţia de conducător al Misiunii, s-au întreprins mai multe măsuri de reorganizare. S-a ales Consiliul eparhial şi conducăto- rii secţiilor administrative, culturale şi economice. Întreaga provincie alcătuită din 13 judeţe a fost împărţită în trei eparhii: Odesa, Poltava şi Tulcin.
A fost adusă în starea de locuinţă, aflată în ruină, vechea reşedinţă mitropolitană din Odesa.
Cu ajutorul personalului selectat în conducerea Misiunii, au fost organizate servicii le cancelariei, s-a creat un buget pentru funcţionari şi s-a luat la evidenţă cheltuielile.
S-a înfiinţat un cămin cu cantină pentru funcţionari şi pentru găzduirea clerului venit în deplasare. S-a întocmit un plan de activitate misionară a clerului şi lista de cărţi, necesare pentru a fi editate. La 10 ianuarie 1943 a fost reînfiinţat Seminarul Teologic de la Odesa şi Şcoala de cântăreţi. Iar pentru a se dobândi cât mai curând un număr din preoţi necesari, pentru diaconii şi cântăreţii localnici, a fost înfiinţat un curs seminarial mai redus.4/ „După cursurile de 7 luni au fost hirotoniţi 28 de preoţi localnici, cu participarea a doi episcopi de la Nicolaev.”5/
Pentru a aduce la îndeplinire obiectivele înaintate de Misiune, de organizare bisericească a provinciei şi îndrumarea spirituală a populaţiei, mitropolitul Visarion avea să menţioneze într-un raport adresat Conducătorului Statului, că are nevoie de executanţi destoinici şi mijloacele materiale necesare, „deocamdată sunt în neplăcută situaţie de a arăta că amândouă ne lipsesc astăzi în mare măsură, elementele actuale din cler fiind slabe, iar pentru tipărirea cărţilor ce ar suplini mult asemenea lipsă nu avem hârtia necesară”.
După câteva luni aflate la Odesa, mitropolitul Visarion avea să scrie despre locuitorii acestui oraş: „Populaţia din Odesa, foarte sărăcită şi tristă, abătută sufleteşte şi cu înfăţişarea îngrozită, s-ar putea împărţi în trei straturi: bătrânii rămaşi de înaintea revoluţiei din 1917, asistând la Sf. Slujbe cu lacrimi şi suspine; copii cu o sete explicabilă de a învăţa în şcoală româneşte, iar la biserică a vedea noutatea slujitorilor arhiereşti în năvăliri în adevăr mişcătoare, între care, al treilea strat e al figurilor „de apaşi” şi precum îmi spun preoţii – de părinţi cuceriţi de ideile propagandei bolşevice, care stau retraşi şi nelăsând copiii a merge la biserică ... Din punct de vedere a ordinii publice până în prezent populaţia trăind în toată libertatea pe care Guvernământul civil şi cel militar le-o sprijină prin binefaceri şi înlesniri de lucru de toată lauda”.6/
Pentru combaterea ideilor ateist-comuniste, din partea Misiunii se desfăşura o activitate prin două acţiuni: „destăvilirea bolşevizmului şi de reînviere a creştinizmului”. Se editau broşuri de învăţătură creştină şi de propagandă antibolşevi că. Se organizau conferinţe religioase pentru tineretul universitar, muncitorii din fabrici şi ceilalţi localnici explicându-le cuvântul Evangheliei şi a Puterii Divine.7/ Unul dintre cele mai importante momente a fost „blestemarea publică a bolşevizmului”. La 14 martie 1943, în Duminica Ortodoxiei. După Sf. Liturghie săvârşită în catedrala mitropolitană din Odesa, mitropolitul Visarion, împreună cu episcopii Efrem al Chişinăului şi Policarp al Izmailului, însoţiţi de un impresionant număr de credincioşi au pornit în procesiune religioasă până în „Piaţa 16 octombrie de lângă gară” pentru a săvârşi slujba Duminicii Ortodoxiei.
La această manifestare religioasă au participat autorităţile locale, consilierii diplomatici străini şi o imensă mulţime de popor.8/ Începe slujba.
Departe se aude ecoul megafoanelor: „Celor ce tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu şi susţin că lumea aceasta a luat fiinţă singură de la sine şi toate în ea se fac fără pronia lui Dumnezeu, după întâmplare – Anatema ... Tuturor celor ce au persecutat şi vor persecuta credinţa creştină, clerul şi pe credincioşii săi prin porunci, schingiuiri şi moarte de martiri – Anatema ...”.
Aceste anateme rostite de mitropolitul Visarion şi cântate de cor, îi infiora pe ascultători. S-au rostit cereri pentru cei „care pentru credinţă ortodoxă şi pentru patrie şi neam au suferit şi au fost ucişi în războaie”, pentru cei „care s-au săvârşit în adevărată credinţă şi cu blagocestie şi cu nădejdea Învierii, Veşnică pomenire!”9
Altă manifestare publică împotriva ideilor ateist-comuniste a fost săvârşită la 22 aprilie, când s-a sfinţit şi s-a redeschis biserica Universităţii din Odesa. Despre aceste manifestaţii mitropolitul Visarion avea să scrie într-un raport, la 28 aprilie 1943: „Biserica din cuprinsul Universităţii, restaurată din îndemnul meu, cu multă bunăvoinţă a Rectorului Dr. P. Ceasovnicov, sprijinită material de Guvernământ şi de însuşi profesori şi o parte din studenţime, aceasta fiind a doua manifestaţie publică antibolşevică făcută de astădată prin cea mai înaltă instituţie culturală din Odesa, cu deosebit răsunet în populaţia acestui oraş”.10/
Serviciul Divin săvârşit de mitropolitul Visarion Puiu pe câmpul de luptă
Se simţea o lipsă acută de preoţi. De aceea, Şeful Misiunii nu înceta a face demersuri către Sf. Sinod, Ministerul Cultelor, Guvernatorul Civil şi Conducătorul Statului pentru completarea localităţilor cu preoţi.
Arată, că sub conducerea Misiunii sunt 461 preoţi, iar „în întreaga provincie sunt 1292 comune cu 2468 sate, ceea ce înseamnă că avem numai un sfert din numărul preoţi- lor pe care populaţia îi cere atât de stăruitor şi care ar alcătui cele mai bune eleme nte de învăţătură sufletească a populaţiei locale”.11/
În scrisorile adresate Mareşalului Ion Antonescu, în iunie 1943, mitropolitul Visari- on scria: „Rugându-vă din nou să binevoiţi a decreta mobilizarea preoţilor din Moldova şi Basarabia dintre care să se aleagă apoi elementele destoinice a veni şi a lucra misionarizm în Transnistria”.
Într-un alt demers se menţiona: „Vă supunem propunerea să aprobaţi mobilizarea, pe vreme de un an a 330 preoţi, 165 pot fi din eparhiile Moldovei, deci cunoscători numai a limbii române, iar restul 165 preoţi din eparhiile Basarabiei care să cunoască şi limba slavonă”.12/
Sub conducerea mitropolitului Visarion, Misiunea Bisericească din Transnistria şi-a extins activitatea şi asupra operelor de binefacere contribuind la ajutorarea azilelor de copii, de bătrâni şi de orbi, şi a cantinelor pentru săraci. Se acorda sprijin consolidării ajutorului pe care parohiile îl dădeau gratuit imensei mulţimi de săraci. Cu prilejul Sf. Sărbători a Naşterii Domnului şi a Învierii, mitropolitul Visarion îl ruga pe Mareşalul Ion Antonescu, ca din partea autorităţilor să se acorde amnistie pentru unii deţinuţi. A mijlocit cu un ajutor material în bani şi alimente pentru cele „51 familii cu 108 suflete, îngrămădite de bolşevici în 3 blocuri lângă mitropolie, aflate în cea mai cumplită sărăcie”.13/
Pentru bunul mers al dezvoltării Bisericii din Transnistria, din iniţiativa Şefului Misiunii s-au înfiinţat câteva ateliere în care se lucrau obiecte necesare cultului religios: iconiţe, cruciuliţe ş.a. În tipografia Misiunii s-au tipărit nenumărate cărţi cu caracter religios, cărţi de rugăciune, calendare care au fost împărţite gratuit populaţiei din Transnistria.14/
În spaţiul dintre Nistru şi Bug situaţia monahizmului era următoarea: mănăstirea Sf. Panteleimon de lângă Odesa; mănăstirea Sf. Adormiri de la Bolşoi Fontan; mănăstirea Sf. Treime din Balta. În judeţul Râbniţa existau: schitul Lipeţcoe, ai cărei slujitori duceau o luptă împotriva inochentizmului; mănăstirea Berşad, din iniţiativa stareţului acestei mănăstiri, ieromonahul Varlaam Chiriţă, se edita foaia religioasă „Duminica” şi schitul Păsăţele. În judeţul Dubăsari se înfiinţase mănăstirea Sf. Antonie, existau încă două mănăstiri de maici la Odesa; Sf. Arhanghel Mihail şi Sf. Maria Magdalena.12/
În ultimele luni ale anului 1943, în oraşul Odesa activau 28 biserici, Misiunea avea sub îndrumarea sa „617 preoţi din cei 2000 necesari pentru Transnistria”.15/
Într-o cuvântare rostită la Odesa, în octombrie 1943, în faţa unor refugiaţi de pe Don şi din Kuban, mitropolitul Visarion arăta scopul urmărit de Misiunea pe care o condu- cea: „Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi românii, pe aici sau va reveni stăpânirea rusească şi nici nu ne-am călăuzit de această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune, să restabilim stările bisericeşti şi să redeschidem un drum mai bun pentru viitor credinţei şi bisericii ortodoxe de aici”.16/
În raportul adresat Mareşalului Ion Antonescu, la 7 decembrie 1943, mitropolitul Visarion ruga ca mandatul său în Transnistria să fie socotit împlinit şi să-i aprobe întoarcerea în ţară, urmând să plece în străinătate pentru căutarea sănătăţii, iar conducerea Misiunii să fie încredinţată unui alt ierarh. Arătând neajunsurile cu care s-a confruntat conducerea Misiunii în activitatea sa, menţiona că este departe cu gândul unei părăsiri voite a postului ce i s-a încredinţat, dar este nevoit s-o facă. Răspunsul l-a primit la 15 decembrie 1943, de la Secretarul general al preşidenţiei Consiliului de Miniştri în care se scria: „D. Mareşal a aprobat întoarcerea Dvs. în ţară ... de la 14 decembrie a. c. prea cuviosul Arhimandrit dr. Antim Nica se ataşează pe lângă Comandamentul de căpetenie al armatei în calitatea de Şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în locul Prea Sf. Voastre, demisionat”.17/
Respectul deosebit pe care îl câştigase în scurt timp de la credincioşii din Odesa, l-a făcut pe monahul Filaret Buliga, membru al Misiunii, să-i scrie mitropolitului ce se afla la Bucureşti, la 15 februarie 1944: „Poate dă bunul Dumnezeu să veniţi iarăşi Î.P.S. Voastră la Odesa, aţi fi binevenit. Poporul rus cel blând, credincios, vă doreşte, vă aşteaptă, regretă cu lacrimi plecarea Î.P.S. Voastre de la Odesa”.18/
Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar aşa-zisele tribunale ale poporu-
lui, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii.
Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţea- ză pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.
Bibliografie:
1. Anton Moraru, Istoria Românilor, Basarabia şi Transnistria, Chişinău, 1995, p. 367 – 368.
2.Anatol Petrencu, România şi Basarabia în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Epigraf, Chişinău, 1999, p. 142.
3.Pr. prof. dr., M. Păcurariu, Basarabia, Aspecte din istoria Bisericii, p. 121 – 122.
4.Apud: Basarabia desrobită, Bucureşti, 1944, p. 99 – 126.
5.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1049, f. 2 – 3.
6.Nina Negru, Misiunea Ortodoxă Română de peste Nistru,Rev. Destin românesc, nr. 1, 2001 p. 131.
7.ANRM,F 706,inv.1,d 1049, f. 5.
8.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 3, f. 454, 536.
9.Ibidem, f. 491.
10.Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, Rev. Dosarele Istoriei, nr. 11, 2002, p. 24.
11.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p.3, f. 491.
12.Ibidem, d. 1049, f. 7.
13.Ibidem, d. 1054, p. 3, f. 454, 459.
14.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1049, f. 2; d. 1054, p. 2, f. 112.
15. ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 2, f. 111.
16.Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria, p. 21.
17.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p.2, f. 92, f. 127.
18.Colonel (r) Dumitru Stavarache, Elena Istrăţescu, Mitropolit Visarion Puiu la sfârşit de mandat în Transnistria, Revista de Istorie Militară, Bucureşti, nr. 6, 1999,p.22
Apud: Arhivele Naţionale Române, fond. Puiu Visarion, d. 14, f. 95.
19.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 2, f. 81, 91
20.Colonel (r) Dumitru Stavarache, Elena Istrăţescu, op. cit., p. 27.
Sursa: Studii de istorie a românilor, In honorem Ion Șișcanu, Ed. AȘM, Institutul de Istorie, Stat și Drept, Universitatea de Stat P.B. Hașdeu, Cahul, 2011, p. 239-244
Autor: Protoiereu Dr.Ioan Lisnic
Abonați-vă la:
Postări (Atom)