Dumnezeirea este necuprinsă de minte.

Dumnezeirea este necuprinsă de minte.
Nu trebuie să căutăm şi să ne interesăm de cele ce nu ni s-au predat de
sfinţii profeţi, apostoli şi evanghelisti
„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul, Unul-Născut,
care este în sânurile Tatălui, acela L-a făcut cunoscut”55. Prin urmare,
Dumnezeirea este inefabilă [i incomprehensibilă, „căci nimeni nu cunoaşte
pe Tatăl afară de Fiul [i nici pe Fiul afară de Tatăl”56. Sfântul Duh, însă,
cunoaşte cele ale lui Dumnezeu, în chipul în care duhul omului cunoaşte
cele ce sunt în el57. ~n afară de prima [i fericita fire58, nimeni n-a cunoscut
vreodată pe Dumnezeu, decât numai acela căruia ea i s-a descoperit.
Nimeni, nu numai dintre oameni, dar nici dintre puterile suprap ământe[ti,
adică chiar dintre Heruvimi [i Serafimi.
Dumnezeu, însă, nu ne-a lăsat în completă neştiinţă, deoarece
cunoştinţa existenţei lui Dumnezeu este însămânţată de El în chip firesc în
toţi oamenii. Pe lâng\ aceasta, însăşi creaţia, conservarea [i guvernarea
acesteia vestesc măreţia firii dumnezeieşti59.
Dumnezeu s-a făcut apoi cunoscut, atât cât ne este cu putinţă să-l
înţelegem, mai întâi prin lege şi prin profeţi, iar în urmă prin Fiul Lui,
Unul-Născut, Domnul [i Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Pentru aceea primim, cunoştem [i cinstim toate cele predate nouă prin lege,
prin profeţi, prin apostoli şi prin evangheli[ti şi nu cercetăm nimic mai mult
decât acestea. Dumnezeu, fiind bun, este cauza atot binele [i nu este supus
nici invidiei, nici patimii. Invidia este departe de firea dumnezeiască,singura bună [i în afară de orice patimă.
Prin urmare, Dumnezeu, cunoscând toate şi îngrijindu-se dinainte de
folosul fiecăruia, ne-a descoperit să cunoaştem numai ceea ce este de folos
şi a trecut sub tăcere ceea ce n-am putut să purtăm. Pe acestea deci să le
iubim [i în acestea să rămânem, nemutând hotarele veşnice60 [i nedepăşind
dumnezeiasca predanie.