Rugăciune pentru curăţirea inimii şi înţelepciunea cea cerească.

Sprijineşte-mă, Doamne, prin darul Duhului Sfânt, Întăreşte în mine omul dinlăuntru cu puterea Ta, ca să gonesc din inima mea toată grija şi strâmtorarea deşartă, şi ca să nu fiu atras de dorinţa nici unui lucru, fie el de mare sau de mic preţ în ochii lumii;Ci să le socotesc pe toate cele ce sunt-trecătoare şi eu împreună cu ele trecător. Pentru că nimic nu e stătător sub soare: tote sunt deşertăciune şi întristare a duhului. O, cât este de înţelept cel ce judecă astfel!
Dă-mi, Doamne, înţelepciunea cea cerească ca să învăţ a Te căuta şi a Te afla, a Te iubi şi a Te gusta în toate şi peste toate; şi pe celelalte lucruri a nu le preţui mai mult decât ceea ce sunt, după orânduiala înţelepciunii Tale celei veşnice; învaţă-mă ca să ocolesc cu înţelepciune viclenele linguşiri ale prietenului celui mincinos, şi să sufăr cu răbdare asprele vorbe ale vrăjmaşului. Căci este mare înţelepciune a nu se tulbura nimeni nici de veninul defăimării, nici de mierea linguşirii.
Neclătinându-se nici într-o parte nici înt-alta, aşa numai vei merge sigur pe calea ce ai apucat.

Bibliografie:
"Urmarea lui Hristos" Cu o prefăţă de Preot Prof. Toma Chiricuţă, Editura "Bunavestire"- Bacău, (pag.152-153)

Cum se cuvine să se mărturiseasca păcătosul.

După ce vei socoti în acest chip păcatele tale şi te vei pregăti cu zdrobirea inimii şi cu părerea de rău, atunci mergi la duhovnicul cel iscusit, cum am spus. Dacă ştii carte, însemnează păcatele tale pe hârtie ca să nu le uiţi. Dacă va fi departe locuinţa duhovnicului, nu te lenevi, aşa cum nu te leneveşti să mergi la un doctor iscusit pentru boala trupească, când este departe. Zi şi tu ca fiul cel risipitor: "Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu."

Venind la duhovnic, când acela îţi va spune să-ţi mărturiseşti păcatele înaintea Stăpânului Hristos, atunci, îngenunchind înaintea Sfintei Lui Icoane spune "Părinte, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu sunt vrednic să mă numesc fiul Tău ! Iată astăzi, Părinte, prin duhovnicul meu acesta, mă voi mărturisi Ţie întru dreptatea inimii".
Şi să îcepi a te mărturisi.

Se cuvine să ştii, că de nu vei face cercetarea ce de cuviinţă a păcatelor tale mai înainte de a te mărturisi, câte păcate vei uita şi nu le vei mărturisi, sunt neiertate; pentru că uitarea aceasta a fost voită, putând să-ţi aduci aminte de ele cercetându-te, şi nu ai făcut-o. Dar de vei face cercetarea cea de cuviinţă şi se va întâmpla să uiţi vreun păcat, ca un om care uită, acest fel de păcat, spun unii Părinţi că se iartă împreună cu celelalte păcate pe care le-ai mărturisit, pentru că uitarea aceasta nu este de voie. Dacă după mărturisire îţi vei aduce aminte, trebuie să mergi din nou la duhovnic şi să mărturiseşti şi acel păcat, pe care ţi l-ai amintit.

Ce este mărturisirea ?

Înainte de a începe, să ştii că Mărturisirea este o arătare de voie, orală, a faptelor rele, a cuvintelor şi a gândurilor, umilită, neprihănitoare, dreaptă, fără ruşine, hotărâtă, care se face la duhovnic.
(pag.144-145)

Bibliografie:
"Carte foarte folositoare de suflet"trad. in l.română, Editura Bizantină, 2005

Despre preoţie.

"Pe cât este de mare deosebirea dintre fiinţele necuvântătoare şi oameni, tot aşa pe atât de mare să fie şi deosebirea dintre păstor şi păcătoşi, ca să nu spun chiar ceva mai mult."

"Păstorul de suflete are nevoie de multă precauţie şi de mii de ochi ca să vadă din toate părţile starea sufletească a păcătosului."

"Omul care i sa încredinţat turma cea cuvântătoare a lui Hristos suferă nu pagubă de bani(precum păstorii oilor) ci pagubă în propriul său suflet."

"Nimeni nu poate fi vindecat cu sila şi împotriva voii lui."

"Canonul nu trebuie dat numai pe măsura păcatelor săvârşite ci după starea sufletească a păcătosului ca nu cumva voind să coşi ce e rupt, să faci ruptura mai mare, ca nu cumva vrând să ridici pe cel căzut, să-l faci să cadă şi mai jos."

"Preotul trebuie să cerceteze bine şi să dea canonul potrivit cu starea sufletească a fiecărui pacătos."

"Dacă un om se rătăceşte de la dreapta credinţă, preotul are nevoie de multă muncă, de multă stăruinţă, de multă răbdare."

"Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti."

"Preotul stă în faţa Sfinte Mese; nu pogoară foc din cer ci pe Duhul Sfânt. Cine poate dispeţui această prea înfricoşată taină? Numai un nebun sau ieşit din minţi."

"Sufletul omenesc sar nimici în faţa acestei jertfe dacă n-ar sta în ajutorul nostru din belşug harul lui Dumnezeu"

Sf.Ioan Gură de Aur "Despre preoţie"

Cum ne distrugem copilul.

E o bucurie să-l auzi pe copil că reuşeşte să rostească cuvinte scurte. Şi pe măsura ce creşte, pronunţă mai multe, dar unele sunt stâlcite, de exemplu: "Ute te tutu mumos" - "Uite ce maşina frumoasă!". Şi în loc ca parinţii să-l ajute să pronunţe cât mai clar (corect), ajung să-i vorbească folosindu-se de limbajul lui. Şi peste câţiva ani, sunt nemultumiţi de cum le vorbeste copilul. Pierd din vedere că dezvoltarea limbajului la copil depinde foarte mult de implicarea lor în acest proces.

Se întamplă că unii parinţi sa nu-i refuze nimic copilului. De exemplu, dacă este târziu şi copilul se uită la televizor, sunt parinţi care îi spun doar o singură dată că trebuie să doarmă sau nu îi spun nimic pentru ca nu doresc să-i pună capăt plăcerii de a se uita la desene animate. Iar copilul continuă să stea în faţa televizorului. Ce reiese de aici? Copilul va creşte crezând că are doar drepturi, că părinţii îi sunt datori să-i împlineasca cererile ori de câte ori doreşte.

Dacă se întâmplă să facă ceva rău, o categorie de parinţi nu caută să-l dezbare pe copil de fapta neplăcuta, ci râd, semn că acesta este cu adevarat creativ. Astfel, copilul nu se va mai ruşina niciodată atunci când va face ceva rău.

Nu i se atrage atenţia că nu trebuie să citească unele publicaţii sau să urmarească anumite programe. Se crede că aşa va avea parte de o educaţie aleasă, din moment ce are acces la foarte multă informaţie. Dar uităm că se poate ajunge ca un copil să caute să se hrănească numai cu un tip de hrană, care aduce decădere. Iar atunci când parinţii îsi mai dau seama de ce înseamnă sănătate, aleargă la medic sau la preot sa-i rezolve problemele în mod magic. Cred că problemele de luni sau ani se pot rezolva printr-o simpla întâlnire. Ori ştim că acest lucru nu este posibil.

Este încurajat de unii parinţi să aibă parte de cât mai multe relaţii, cu convingerea că aşa ajunge să ştie ce înseamnă cu adevărat dragostea. În realitate, ajunge să creada ca dragostea e doar relaţia sexuală. Iar dacă persoana este redusă doar la aceasta relaţie, atunci cu siguranţă va fi împotriva căsătoriei şi într-o continuă căutare după noi achiziţii spre satisfacerea poftelor trupeşti.

I se oferă zilnic spre cheltuire o anumită sumă de bani, pe principiul că nu doresc ca el să trăiască lipsurile de care ei au avut parte. Dar aşa va fi incapabil să-şi asume o activitate care presupune efort, va fi incapabil să se descurce singur în viaţă. Mai mult, va îngropa darurile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu.

Nu se discută cu el problemele pe care le are în viaţă. Consideră că a vorbi despre acestea, îngreunează uitarea lor şi tristeţea adusă de ele va disparea mai greu. Dar efectul este altul, copilul se simte singur în familie şi pentru că nu i se acorda atentie ia hotarârea să nu mai vină acasă, să bea, să consume droguri etc.

Pentru a nu avea parte de o viaţă plină de suferinţă, luptaţi să evitaţi sş cele câteva gânduri pe care le-am scris în legătură cu distrugerea copilului.

Adrian Cocosila

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

Duminica lui Zaheu vamesul.

Evanghelia Duminicii a -XXXII-a

Primească dragostea dumneavoastră dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei de astăzi: “… Şi intrând, trecea prin Ierihon, şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis catre el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Doamne, iată, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a facut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiu al lui Avraam. Că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.”(Luca 19, 1-10).

Apostol 1 Timotei 4,9-15
9.
Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea,
10.
Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
11.
Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.
12.
Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia.
13.
Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură.
14.
Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor.
15.
Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor.
Apostolul Zaheu

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Zaheu a fost unul din Cei Şaptezeci de apostoli ai Domnului Iisus Hristos. Zaheu este simbolul bogatului nedrept pocăit, al celui pierdut dar apoi îndreptat, care aduce mântuirea nu numai pentru sine dar şi pentru întreaga sa casă.
Prăznuirea sa se face în 20 aprilie.

Viaţa
Zaheu era mai marele-vameşilor, era foarte bogat şi locuia în Ierihon. Fiind mic de statură s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă pe Iisus. Iar Iisus venind în locul acela i-a spus să se coboare degrabă căci dorea să poposească în casa lui, ceea ce a stârnit murmurele multora în legătură cu găzduirea la un om păcătos. Zaheu a coborât şi a spus:
Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus i-a răspuns: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam./ Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.(Luca 19,1-10).
După Înălţarea la Cer a Mântuitorului, Sfântul Zaheu l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru în călătoriile sale. Tradiţia spune că el l-a urmat pe Sfântul Petru
în Cezareea Palestinei, unde a fost numit episcop. El a murit în pace.
Biserica îl pomeneşte pe Zaheu şi în Duminica lui Zaheu, când este citit textul din Luca 19,1-10, unde este descrisă întâlnirea lui cu Mântuitorul.
În Tipicul slav, Duminica lui Zaheu este şi Duminica de dinainte de începerea Triodului (cu toate că în Tipicul bizantin ea poate să apară mai devreme). Această pericopă evanghelică este citită chiar înainte de începerea Postului Mare pentru a ne învăţa că fiecare om trebuie să se pocăiască de păcatele sale.
Astfel, călătoria prin Postul Mare trebuie să înceapă cu recunoaşterea păcătoşeniei noastre, cum a făcut Zaheu înaintea Domnului. El a promis repararea greşelilor şi a păcatelor sale prin dăruirea a jumătate din averea sa săracilor şi prin restituirea împătrit a tot ceea ce încasase pe nedrept. Astfel, el s-a aşezat dincolo de cerinţele Legii celei Vechi (Exod 22,3-12), care prevedea compensarea cel mult dublă pentru lucrurile luate pe nedrept.
La fel ca Zaheu care "dorea să îl vadă pe Iisus" (Luca 19,3), şi noi trebuie să intrăm în Postului Mare cu acest gând care să ne călăuzească în călătoria spre Paşti. Acesta este primul pas spre mântuire.
Situat la nord-est de Ierusalim, pe drumul ce coboară spre Marea Moartă pe valea Iordanului, Ierihonul este una dintre cele mai vechi aşezări umane din lume, relatările biblice fiind confirmate de cercetările arheologice recente. Cu apă din abundenţă şi terenuri fertile, oraşul arată ca o splendidă grădină cu vegetaţie tropicală.
Copacul în care s-a urcat Zaheu era sicomor, un arbore exotic foarte asemănător cu smochinul, care în multe traduceri româneşti, pentru simplificare, a fost numit dud. Trunchiul acestui pom, acum uscat, se vede încă în curtea bisericii ortodoxe din Ierihon.

SĂRBĂTOAREA SFINŢILOR ARHANGHELI ŞI ÎNGERI. !

1.Cultul Sfinţilor îngeri în antichitatea creştină
Cultul îngerilor are un fundament vechi-testamentar (din Vechiul Testament) (vezi, de ex., Facere XLVIII, 4 ; Jud. XIII, 15, 16 ; Ieşire XXIII, 20-23 ; III, 15 ; Iosua V, 13-16) şi chiar nou-testamentar (Noul Testament) (vezi Apoc. XXII, 8, 9). Totuşi, în creştinismul primar constatăm o oarecare rezervă în ceea ce priveşte cinstirea îngerilor, din cauza denaturării sau practicării abuzive şi eronate a acestui cult, fapt la care contribuia o dubla influenţă : una venită din partea păgânilor - care asemănau pe îngeri cu nu meroasele divinităţi adorate de ei - si alta din partea gnosticilor, care asimilau pe îngeri cu eonii, pe care ei îi socoteau intermediari între Fiinţa supremă şi oameni.
 
Cinstirea pe care creştinii o acordă îngerilor nu trebuie confundata cu cea pe care o dăm lui Dumnezeu.
 
Cultul Sfinţilor îngeri a luat o mare dezvoltare în vechimea cres­tină, mai ales în Egipt, Italia şi Siria, unde întâlnim de timpuriu cele mai numeroase paraclise şi biserici închinate indeosebi sfinţilor arhangheli. Un focar în care cultul acesta luase probabil o direcţie greşită, idololatră, era Biserica Frigiei din Asia Mică, mai ales prin oraşele ei Colosse şi Laodiceea, unde urmele unui asemenea cult le întalnim, precum am văzut înca din epoca apostolică (Colos. II, 18). De aceea, Sinodul local din Laodiceea, ţinut în a doua jumătate a secolului IV, se vede nevoit sa oprească cinstirea îngerilor prin hotărirea sa din Canonul 35, a cărui înterpretare a dat loc la o multime de dificutăţi, discutii şi controverse. Asemenea măsuri restrictive împotriva cultului superstiţios al îngerilor s-au luat şi în Biserica de Apus, chiar mult mai târziu, prin sinoadele ţinute la Roma în anul 492 şi în anul 745. Toate acestea nu interzic şi nu osândesc cultul corect al îngerilor, ci numai pe cel eretic.
Sărbătorile închinate Sfinţilor îngeri în cultul ortodox.
În calendarul (Sinaxarul) ortodox se află cinci zile liturgice închinate pomenirii şi cinstirii Sfinţilor îngeri în cursul anului bisericesc, dintre care una singură este sărbătoare cu ţinere.
a) Aceasta este Soborul sau Adunarea mai-marilor arhistrategi (capetenii, arhangheli) Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri - se sărbătoreste la 8/21 noiembrie.
Vechimea ei se urcă până în sec. V. La origine a fost simplă aniversare anuală a sfinţirii unei biserici a Sfîntului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol; de aceea, în cele mai vechi sinaxare apare ca o sarbătoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai târziu şi-a lărgit obiectul la cele două căpetenii îngereşti (Mihail şi Gavriil) şi apoi a devenit o sărbătoare comună a tuturor Sfinţilor îngeri de toate categoriile, cum apare în Mineiele ortodoxe de azi (vezi Mineiul pe noiembrie, ziua 8/21, la Sinaxar).
în afară de această sărbătoare principala a Sfinţilor îngeri, în Mineiele ortodoxe mai găsim înca patru zile liturgice (sărbători fără ţinere) consacrate pomenirii sfinţilor arhangheli sau unor minuni făcute prin puterea lor, şi anume:
b) La 6/19 septembrie, se săvârşeşte pomenirea unei minuni făcute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, în Colosse din Frigia, unde exista încă din vechime o vestită biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, devenită centru de pelerinaj (vezi Mineiul pe septembrie, ziua 6/19, la Sinaxar). Sarbatoare locala la început, ea a fost generalizată în toata Ortodoxia în timpul împăratului Manuel Comnenul, în sec. XI.
c) La 26 martie / 7 aprilie adică a doua zi după praznicul Buneivestiri, prăznuim Soborul mai-marelui voievod Gavriil, cel de al doilea personaj principal al evenimentului Buneivestiri. Sărbătoarea pare a fi destul de veche, fiind preluată de Bizant din tipicul Ierusalimului şi al mânăstirii Sf. Sava (vezi Sinaxarul din Mineiul pe martie, ziua 26). Ea exista probabil încă din sec. V, deoarece o găsim şi la sirienii monofiziţi, la aceeasi dată ca la ortodocsi.
d) La 13 / 27 iulie, prăznuim iaraşi Soborul (al doilea) al marelui arhanghel Gavriil, care este, probabil, la origine ziua sfintirii vreunei biserici vestite a Sfântului Arhanghel Gavriil sau ziua arătarii lui în vreo astfel de biserică (Sinaxarul respectiv din Minei nu dă nici un fel de explicatii asupra originii sau obiectului sărbătorii).
e) La aceasta, am mai putea adauga o alta serbare a arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11/24 iunie (fără slujbă), când se comemoreaza aparitia acestui sfânt arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), unde el ar fi învăţat pe un călugăr să cânte pentru prima oara partea de la început a Axionului Sfintei Fecioare: Axion esti in, adică: Cuvine-se cu adevărat.. (vezi Sinaxarul din Mineiul pe iunie, ziua 11); faptul s-ar fi întâmplat prin sec. X, iar serbarea a ramas până azi limitată la mânăstirile atonite.

Numărul îngerilor şi ierarhia îngerească

Numărul îngerilor şi ierarhia cerească
Revelaţia dumnezeiască nu precizează numărul îngerilor dar arată că este foarte mare. În Sfânta Scriptură se vorbeşte despre tabere de îngeri (Fac, 32, 1-2), zeci de mii şi milioane de îngeri (Dan., 7, 10 ; Evr., 12, 22; Apoc, 5, 11), multime de oaste cerească (Luca, 2, 13), legiuni de îngeri (Matei, 26, 53). La fel si sfinţii părinţi spun că numărul sfinţilor îngeri este neînchipuit de mare.
Întemeindu-se pe Sfânta Scriptură şi urmând lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, Biserica învăţa că ierarhia cerească se compune din noua cete îngereşti, grupate în trei trepte sau clase.
în prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt aceia care sunt mai aproape de Dumnezeu, adică: Tronurile, Heruvimii şi Serafimii. A doua treaptă cuprinde : Stăpâniile, Domniile şi Puterile, iar treapta a treia cuprinde : ﾎncepătoriile, Arhanghelii şi ﾎngerii.
Cu nume individuale nu cunoastem decat trei îngeri : pe Arhanghelii Mihail (Dan., 10, 13, 21) şi Gavriil (Luca, 1, 19, 26; Dan., 8, 16; 9, 21) şi pe Rafail (Tob., 3, 16 , 5, 4).
Cele trei trepte în care se grupeaza cele noua cete îngereşti sunt legate şi de starea de desăvârşire în care au ajuns îngerii cu ajutorul harului divin, împărtăşit lor de Creator.
Împărţirea pe trepte a îngerilor se întemeiază pe Sfânta Scriptură, care numeşte pe toate cele noua cete, deşi nu într-un singur loc pe toate. Astfel, în Fac, 3, 24 se amintesc Heruvimii; la Isaia, 6, 12, Serafimii; in Efes., 1, 21 Col., 1, 16 ; Rom., 8, 38 ;în I Petru, 3, 22, Tronurile sau Scaunele; Domniile, Puterile, Stăpâniile, începătoriile şi îngerii ; la I Tes., 4, 16 şi Iuda, 9, Arhanghelii.
În ce anume constă deosebirea între cetele îngereşti, ca şi de ce există ea, ramane o taina pentru noi.
 Se deosebesc însă unii prin luminare, prin rang, fie că au rangul potrivit gradului de luminare, fie că participă la luminarea gradului în care sunt; ei se luminează reciproc potrivit superiorităţii rangului sau firii. Este evident însă că cei care sunt mai sus îm­părtăşesc celor mai de jos luminarea şi cunostinţa lor"(Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3 ; trad. rom., p. 82).

BISERICA ORTODOXĂ ÎL CINSTEŞTE PE SF. IERARH VARLAAM, MITROPOLIT AL MOLDOVEI

La 30 august BISERICA ORTODOXĂ ÎL CINSTEŞTE PE SF. IERARH VARLAAM, MITROPOLIT AL MOLDOVEI.




Sub arhipăstoria mitropolitului Varlaam au fost realizate multe fapte mari pentru Ţară şi Biserică.
Originar din jud. Vrancea, viitorul ierarh al Moldovei s-a născut în 1590 într-o familie de răzeşi. Numele săi laic era Vasile Moţoc. A învăţat carte la schitul „Lui Zosima”, întemeiat în prima jumătate a sec. al XVI-lea, unde în 1602 prin contribuţia vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche a fost ridicată mănăstirea Secu. În acest schit exista o şcoală de seamă sub conducerea stareţului Zosima. Aici, viitorul mitropolit al Moldovei a învăţat dogmele credinţei ortodoxe, dar şi a limbilor greacă şi slavonă. Călugărit la Secu, îşi câştigă faima de cărturar fiind călugăr „ustenind” a traduce cărţi. Având o bogată cultură teologică şi fiind un vrednic călugăr, este ales la 1608 egumen al mănăstirii Secu. Se presupune că ar fi studiat şi la şcolile din Polonia, la Lvov.
În anul 1629, îl întâlnim ca arhimandrit la mănăstirea Secu. Fiind unul dintre oamenii de încrederea a domnului Miron Barnovschi (1629-1629 şi 1633), arhimandritul Varlaam îi devine duhovnic. Tot în acest an, din partea domnitorului este trimis într-o misiune diplomatică la Moscova. În drum spre Moscova, se opreşte la Kiev, unde se întâlneşte cu egumenul de la mănăstirea Pecerska, Petru Movilă: Aici arhimandritul Varlaam văzuse şcoala şi tipografia înfiinţată de Petru Movilă. Probabil ceea ce văzu-se i-a trezit dorinţa de a face şi în ţara sa asemenea lucruri. În timpul vizitei la Moscova face o comandă de icoane pentru mănăstirea Dragomirna. Întors acasă, din cauza schimbării domnitorului, este nevoit să se retragă la mănăstirea Secu. După moartea mitropolitului Atansaie (1629-1633), devine mitropolit al Moldovei. Varlaam a păstorit Biserica din Moldova în timpul câtorva domnitori: Alexandru Iliaş (1631-1633), Miron Barnovschi (1633), Moise Movilă (1633-1634) şi Vasile Lupu (1634-1653). În timpul domniei lui Vasile Lupu, Biserica din Moldova ajunge la strălucirea pe care n-a mai avut-o din timpul lui Ştefan cel Mare.
Despre preţuirea de care se bucura mitropolitul Varlaam al Moldovei în tot răsăritul ortodox, vorbesc mai multe fapte. În anul 1633, el se afla în fruntea soborului de episcopi care a oficiat la Lvov hirotonia în treapta de episcop a lui Petru Movilă. A participat la hirotonia întru episcop a lui Paisie, viitorul patriarh al Ierusalimului, precum şi a altor episcopi din Muncaci şi Maramureş. În 1633 numele mitropolitului Varlaam a figurat printre candidaţii la înaltul titlu de patriarh ecumenic, caz unic în istoria Patriarhiei de Constantinopol. În calitatea de conducător suprem al creştinilor din Moldova, Mitropolitul Varlaam a avut un rol însemnat în pregătirea Sinodului de la Iaşi din 1642, sinod la care s-a discutat „Mărturisirea Ortodoxă” a lui Petru Movilă.
În anul 1644 la porunca domnitorului Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam participă la tratativele de pace cu voievodul Munteniei Matei Basarab.
Pentru consolidarea ortodoxiei româneşti, Mitropolitul Varlaam a convocat la Iaşi, în anul 1645, un sobor la care au participat ierarhi din Moldova şi Muntenia. A sprijinit cu hotărâre eforturile românilor ardeleni în lupta pentru apărarea ortodoxiei. Astfel, în 1645, mitropolitul Varlaam scrie o scrisoare de recomandare către ţarul Rusiei a fostului mitropolit al Transilvaniei, Ilie Iorest, care fusese înlăturat din scaun de către cârmuitorii calvini din Ardeal. În anul 1653, după moartea lui Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam se retrage la mănăstirea Secu. La 1657, Mitropolitul Varlaam trece în lumea celor drepţi.
La propunerea conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în februarie 2007, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mitropolitului Valaam al Moldovei, trecându-1 în rândul sfinţilor cu zi de prăznuire la 30 august, când a avut loc şi proclamarea solemnă a canonizării.

Activitatea ecleziastică
În timpul domniei lui Vasile Lupu, datorită străduinţei Mitropolitului Varlaam, au fost realizate o serie de acţiuni importante. La îndemnul mitropolitului Varlaam, domnitorul a zidit la Iaşi una dintre cele mai frumoase biserici din ţară, biserica mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”, care „s-a sfinţit cu mâna arhiepiscopului Varlaam, la 6 mai 1633” după cum arată pisania slavonă aşezată deasupra uşii de la intrare. Mitropolitul 1-a îndemnat pe domnitor să construiască şi alte mănăstiri şi biserici printre care şi biserica „Sf. Dumitru” din Orhei.
La îndemnul mitropolitului Varlaam domnitorul Vasile Lupu, în anul 1640, deschide pe lângă noua sa ctitorie Academia Slavo-Greco-Latină, considerată ca „prima instituţie cu elemente de învăţământ superior din Moldova”, după modelul instituţiei de la Lavra Pecerska din Kiev. În această realizare au fost susţinuţi de Mitropolitul Petru Movilă care a trimis un grup de profesori de la şcoala movileană din Kiev.
Drept recompensă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei ecumenice faţă de Poarta Otomană din partea Patriarhului Partenie, cu soborniceasca hotărâre, Vasile Lupu şi Biserica din Moldova primesc în dar moaştele Cuvioasei Parascheva. Astfel, în 1641 racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră. Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de domnitorul Vasile Lupu, de Mitropolitul Varlaam, de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi. Cinstitele moaşte au fost aşezate în biserica mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi.
În timpul păstoriei sale, mitropolitul Varlaam a obţinut de la toţi domnitorii cu care a colaborat o serie de înlesniri şi scutiri pentru preoţii şi călugării din cuprinsul Mitropoliei Moldovei.

Realizări cărturăreşti
Cea dintâi grijă a Mitropolitului Varlaam a fost să-şi hrănească clerul şi credincioşii cu hrană spirituală, organizând tipărirea de cărţi în limba română. Cu ajutorul Mitropolitului Petru Movilă au fost trimise la Iaşi utilaje pentru tipografie. Astfel că în 1640 la mănăstirea „Trei Ierarhi” a fost deschisă prima tipografie din Moldova.
De sub teascurile acestei tipografii au apărut mai multe scrieri cu conţinut religios în limba română, unele traduse, altele prefaţate sau scrise de Mitropolitul Varlaam. Printre cărţile tipărite la Iaşi în timpul Mitropolitului Varlaam sunt următoarele: Leastvţa (Scara) Sf. Ioan Scărarul (1618).
Cea dintâi traducere a Mitropolitului Varlaam realizată încă pe timpurile când se afla la mănăstirea Secu este Scara sau Lesviţa Sf. Ioan Scărarul care, din nefericire a rămas netipărită.

Cazania lui Varlaam
În 1643, la Iaşi la tipografia domnească de la mănăstirea „Trei Ierarhi” a văzut lumina tiparului una din cele mai însemnate cărţi din vechea cultură românească şi prima carte tipărită din Moldova. Cazania lui Varlaam sau, „Carte românească de învăţătură la duminicile preste an şi la praznice împărăteşti şi la sfinţi mare”. Mitropolitul trudise mult la alcătuirea acestei Cazanii şi ardea de dorinţa „ca s-o citească preoţii din Biserică pentru mântuirea românilor credincioşi”. În alcătuirea acestei cărţi autorul s-a folosit de vechile Cazanii traduse, sau prelucrate din limbile greacă şi slavonă.
Preţuirea de care se bucura Cazania se vede prin faptul că a fost retipărită de-a lungul vremurilor de mai multe ori.
Şapte Taine a Bisericii (1644)
Scopul tipăririi acestei cărţi era de a lămuri întâi preoţilor şi apoi credincioşilor Tainele Bisericii Ortodoxe, precum şi de a-i feri de rătăcirile Calvine. La traducerea acestei cărţi a lucrat şi logofătul Eustatie şi a fost tradusă din limba greacă.
Răspunsurile la catehismul calvinesc (1644)
Această carte a fost scrisă de mitropolitul Varlaam ca răspuns la „Catehismul calvinesc” tipărit la Alba Iulia, în limba română, la 1642, declarat „plin de otravă şi moarte sufletească”.
El consideră pe adepţii calvinismului mai primejdioşi decât „păgânii, turcii şi tătarii”. Cartea era adresată tuturor creştinilor, dar în special românilor ortodocşi din Ardeal.

Alte scrieri şi traduceri
De sub teascurile tipografiei din Iaşi în 1645 apare „Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu”. Mitropolitului Varlaam îi sunt atribuite unele traduceri rămase în manuscris, nesemnate: A unui Evangheliar, Apostol şi Psaltirii.
Întreaga activitate desfăşurată de Mitropolitul Varlaam a fost spre a întări şi a apăra credinţa dreptmăritoare, prin traducerea şi tipărirea cărţilor cu conţinut religios. Prin eforturile sale Mitropolitul Varlaam rămâne una dintre figurile remarcabile ale culturii româneşti din sec. al XVII-lea.




Autor: Protoiereu Ioan Lisnic