Despre patimile şi bolile omului căzut.

Patimile fiind boli ale sufletului este nevoie să analizăm,modul cum se produc ele, simptomele ce le insoţesc, şi să le facem o descriere.Întorcânduşi de la Dumnezeu facultăţile sufletului şi trupului şi îndreptândule spre realitatea sensibilă pentru a-şi afla în ea plăcerea, omul face să se nască în el patimile(Pati-l.gr), numite şi vicii. ele nu fac parte din firea omului. Sfântul Vasile cel Mare, în prima omilie asupra facerii omului, spune că ele nu fac parte din chipul lui Dumnrzeu. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul zice că ele "nu au fost create la început împreună cu firea oamenilor, căci altfel ar intra în definiţia firii". În ceea ce-l priveşte, Sfântul Ioan scărarul spune că:"Păcatul sau patima nu se află în fire în chip natural. Căci Dumnezeu nu e făcătorul patimilor";"Dumnrzeu nici n-a făcut, nici n-a zidit răul. Deci s-au amăgit unii spunând că unele dintre patimi sunt fireşti în suflet".vedem de aici că patimile sunt un rod al închipuirii omului, ca urmare a păcatului strămoşesc. Sfântul Macarie învaţă în acest sens:"În urma neascultării primului om, a intrat în noi ceva străin de firea noastră, (a intrat) răutatea patimilor, care prin mult exerciţiu şi obişnuinţă ne-a devenit a doua fire". Altfel spus, patimile sunt efectul relei folosinţe de către om a liberului său arbitru, rod al voii personale despărţită de voinţa sa firească, dăruită de Dumnezeu. Aşa spune Sfântul Isaac Sirul:"Patimile sunt un adaos dintr-o pricină sufletească, pentru că sufletul este din fire nepătimitor". Abătându-se sufletul de la virtuţi din iubirea de plăcere, a dat naştere patimilor(bolilor) şi le-a întărit pe acestea împotriva sa". Sfântul Ioan Damaschin învaţă tot aşa:"Viciul nu este nimic altceva decât îndepărtarea virtuţii, după cum şi întunericul este îndepărtarea luminii. dacă rămânem în starea naturală, suntem în virtute; dacă ne abatem de la starea naturală, adică de la virtute, şi venim la cea contra naturii, ajungem în viciu". Virtuţile constau în lucrarea potrivit firii sau, altfel spus, potrivit scopului pe care Dumnezeu li le-a dat la crearea firii omeneşti, a facultăţilor, puterilor sau tendinţelor omului.Sfinţii Părinţi s-au străduit să clasifice toate aceste patimi/boli, întemeind astfel o adevărată nosografie duhovnicească.Sfântul Ioan Casian arată cum se pot deosebi şi împărţi ele prin raportarea la diferitele "părţi" ale sufletului, sau la puterile acestuia, pe care ele le afectează, şi recurge pentru această demonstraţie la o comparaţie clară cu bolile trupului: "Există un singur izvor şi început al tuturor viciilor, după calitatea părţii, sau, ca să spun aşa, a porţiunii din suflet care a fost molipsită, iar numele patimilor şi ale stricăciunilor sunt felurite. Aceasta se înţelege uneori mai uşor prin comparaţia cu bolile trupeşti, care pot avea o singură cauză, dar felurile suferinţei sunt multe, după membrele care au fost atinse de boală. Când este atacată de puterea veninului vătămător fortăreaţa trupului, capul adică, apare cefalgia.Când acest venin a pătruns în urechi sau în ochi, se produc otita şi oftalmia. Când acesta a atacat încheieturile sau exterminaţiile mâinilor, boala se numeşte gută, iar dacă s-a coborât la picioare, numele bolii este podagră. Aceeaşi singură obârşie, veninul vătămător, produce boli cu atâtea nume, câte părţi ale trupului a infectat. În acelaşi chip, trecând de la cele văzute la cele nevăzute, credem că se aşază în părţile, sau, ca să spun aşa, în membrele sufletului nostru, puterea fiecărui viciu. Înţelepţii spun că virtutea este de trei feluri, adică având drept obârşie raţiunea, voinţa şi sentimentul, care se pot tulbura din vre-o pricină oarecare. Când, aşadar, puterea patimii vătămătoare a împresurat pe una dintre acestea, prin stricare, în locul ei se aşează ceea ce numim viciu". BIBLIOGRAFIE: Episcopul Alba Iuliei Andrei, "Spovedanie şi comuniune", Edit Alba Iulia, 1998. Jean-Claude Larchet, "Terapeutica bolilor spirituale", Edit. Sofia,Bucureşti 2006 "Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii" vol.1, Edit.Humanitas, Bucureşti,2004

Atelierul de icoane.

Sursa:http://www.flortv.net/news/au_pictat_icoane/2012-10-30-799

Icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (în acuarelă)

Realizată de un ucenic-iconograf începător.

CUM SE IPSOSESC ICOANE.

Când voieşti să ipsoseşti icoane, dacă sunt mari şi multe, fierbe piei ca să faci clei nou, ..., căci cleiul învechit îşi pierde puterea, când se zăboveşte ipsosirea icoanelor. Iar de ai grabă şi sunt icoane puţine, sfărâmă cleiul uscat în bucăţi mărunţele şi pune-l de cu seară într-un vas cu apă rece , ca sa se inmoaie până dimineaţa.Apoi pune-l să fiarbă puţin şi amestecă-l (cu un beţişor) până ce se topeşte. Apoi scoate câtva clei din acesta, cât să-ţi ajungă pentru icoanele pe care le ai, şi pune apă în el ca să se slăbească, şi trece-l o mână subţire. Însă caută să nu sclipească cleiul pe icoană, nici să laşi să se facă băşici, ci la întâia dare să-l înghită scândura. Şi de este soare, scoate-le afară dintâia oară când se adapă ele, iar după aceea să nu le mai scoţi afară, căci se umflă ipsosul. Deci după ce se usucă icoanele, amestecă cleiul dintâi, cel bun, împreună cu ipsos, cât să-ţi ajungă ca să le dai de cinci sau de şase ori (sau cât vei vrea). Şi încearcă mai întâi pe o scândură mică şi, de este vârtos cleiul, mai pune ipsos şi apă caldă, ca să-l slăbeşti, iar de este slab, mai pune clei, ca să se întărească şi în starea lui să vie. Şi aşa dă-le icoanele de două sau tei ori, (de fiecaredată lăsându-le să se usuce). Iar la a patra oară, pune şi puţin ulei de in şi foarte puţin săpun moale, şi dă-le încă de trei ori şi-şi ia sfârşitul. Şi de este vară şi se strică cleiul, (sau este moale), şi face ipsosul găurele, mai pune puţintel clei şi-l întăreşte, căci aşa nu mai face găuri. Şi ia aminte, ca să nu te pripeşti să pui ipsosul gros, ca să-l înalţi mai degrabă, căci vrând să-l razi(pentru netezire), se dezlipeşte cel dat de-al doilea de cel dat întâia dată şi nu iese netedă icoana. Pentru aceasta, ipsoseşte mai subţirel şi lasă mai bine să se dea de mai multe ori. Şi dacă este vară şi ai temere ca nu cumva să facă ipsosul găuri, fă cleiul tare şi strecoară-l şi pune-l să stea la un loc rece. Şi când voieşti să ipsoseşti, amestecă puţin clei, cât socoteşti că-ţi ajunge să dai o dată, şi aşa ipsoseşte. Când voieşti ca să mai dai odată, iară-şi amesteci alt clei şi ipsoseşti a doua oară. Asemebea faci şi la celelalte straturi, până ce-şi ia sfârşitul. Aşa nici gâuri nu face. Iar dacă vei lăsa cleiul multe ceasuri împreună cu ipsosul, se strică. Apoi netezeşte-l cu răzuitoarea, desenează-l şi-l aureşte. Bibliografie: Dionisie din Fruna "Erminia picturii bizantine"Editura Sofia, Bucureşti, 2000

Parintele Porfirie:Sfaturi pentru parinti.

Sfintenia parintilor contribuie la mantuirea copiilor. Intr-un singur fel putem face sa nu avem probleme cu copii nostri, si anume prin sfintenie! Deveniti toti sfinti si nu veti mai avea nici o problema cu copii vostri... Acest lucru il veti izbuti lesne in momentul in care va veni harul cel dumnezeesc. Dar cum vine harul cel dumnezeesc? Vine cand ne smerim si ne rugam. Iar rugaciunea trebuie sa fie simpla si curata, caci daca ne rugam cu credinta si rabdare, nu se poate sa nu primim raspuns. Nu va purtati cu copii in chip silnic. De obicei, slabiciunile copiilor isi au izvorul in comportamentul parintilor, care isi silesc copiii, din dragoste , desigur-care insa este doar o simpla dragoste omeneasca. Cand vreti sa le spuneti ceva copiilor vostri, spuneti-le prin rugaciunea pe care o faceti. Copii nu asculta de cele pe care le aud, decat atunci cand iilumineaza harul dumnezeesc. Abia atunci asculta ce vrem sa le spunem. Cand vreti sa le spuneti ceva copilului vostru, mai bine spunetii intai Maicii Domnului, si ea va lucra. Iar rugaciunea voastra se va face suflare datatoare-de-viata, mangaiere duhovniceasca, ce il va cuprinde cu imbratisarea sa, atragindu-l. Bibliografie: "Familia Ortodoxa",iunie Nr.6(41)2012.Revista apare cu binecuvantarea IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor

INDRUMARI CATRE CEL CE VOIESTE A DEPRINDE MESTESUGUL ZUGRAVIEI.

Cel care voieşte a deprinde meşteşugul zugrăviei, mai întâi să se călăuzească singur desenând simplu şi fără măsuri câteva vreme, pentru ca să capete ( o oarecare) îndemânare şi să se arate priceput. Apoi să se facă pentru el rugăciune către Domnul Iisus Hristos,(în ziua de Paşti, după slujba vecerniei, în prezenţa meşterilor şi calfelor.(Rînduiala urmează a fi descrisă în alt capitol.) Iar după rugăciune, (ucenicul) să se îndeletnicească cu de-amănuntul la măsuri şi la chipuri, şi astfel, desenând destulă vreme, cu socoteală ostenindu-se şi cu dumnezeiescul ajutor, prea bine va pricepe, precum în chip practic am văzut-o la ucenicii mei. De aceea, cu mult dor am însemnat (aici procedeul acesta), pentru ca- întru slava lui Dumnezeu - să-l înfăptuiască şi cei intru Hristos fraţi ai mei, cei de un meşteşug cu mine, câţi adică vor iubi cartea mea, şi care să se roage pentru mine. Cunoaşte dară , o, ucenicule iubitor de învăţătură, cum că de-ai voi cândva să te apuci de meşteşugul acesta, ţi se cuvine ca să încerci (cu luare aminte ca)să afli vreun dascăl iscusit, pe care îl vei pricepe în scurtă vreme, dacă te va învăţa precum am arătat mai înainte. Iar de (ţi se va întâmpla şi) vei nimeri pe vreunul neînvăţat şi nemeşter, fă şi tu precum (am făcut şi) noi şi caută ca să afli (biserici vechi, zugrăvite cu meşteşug, sau icoane de dascăli învăţaţi de la Sfetagora sau din Rusia, sau) oareşcare izvoade de la prea vestitul Manuil Panselinul, şi vreme destulă te osteneşte la ele, schiţând şi desenând, în felul pe care ţi-l vom arăta mai departe, până ce vei înţelege chipurile şi măsurile acestuia. Apoi mergi la bisericile cele zugrăvite de dânsul, pentru ca să scoţi copii sau izvoade , precum îţi vom arăta. Însă să nu faci lucrul tău prost şi cum s-ar înţâmpla, ci cu frica lui Dumnezeu şi cu bună cucernicie, cape un dumnezeesc lucru. Pentru aceasta dară, câţi cu bună cucernicie şi cu râvnă lucrează lucrul acesta, iau de la Dumnezeu har şi binecuvântare. Iar câţi pentru a banilor iubire, cu lăcomie, fără evlavie şi cu nebăgare de seamă se apucă de lucrul acesta, bine să ia seama, aducându-şi aminte de cea a Iudei, a iubitorului de arginţi şi a celor de un nărav cu dânsul chinuire în focul Gheenei, din care cu toţii să fim izbăviţi prin mijlocirea rugăciunilor Născătoarei de Dumnezeu şi prin ale Sfântului apostol Luca şi prin ale tuturor sfinţilor.Amin. BIBLIOGRAFIE: Dionosie din Furna "Erminia Picturii Bizantine", Edit. Sofia, Bucureşti-2000,p.22-23

UNGEREA CU SFANTUL MIR.

In Biserica Ortodoxă această Sfântă Taină se împartaşeşte creştinului îndată după Botez; de aceea, rânduiala ei nu alcătuieşte o slujbă aparte, de sine stătătoare, ci e împreunată cu cea a Botezului, ca o prelungire a ei. După săvârşirea Botezului, preotul citeşte îndată o rugăciune în care roagă pe Dumnezeu să învrednicească pe noul botezat de darul ungerii cu Sfântul Mir şi de împărtăşirea cu Sfintele Daruri. Apoi îl unge cu Sfântul Mir, făcându-i semnul crucii: la frunte, pentru sfinţirea minţii şi a gândurilor; la ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea simţurilor; la piept şi pe spate, pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor; la mâini şi pe picioare, pentru Sfinţirea faptelor şi a căilor creştinului. De fiecare dată zice cuvintele: "Pecetea darului Sfântului Duh. Amin." Aceste cuvinte sânt luate din a doua epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, unde spune:" Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului întru inimile noastre" (II Cor. I,21-22). Ungerea aceasta este deci semnul darului Sfântului Duh, Care S-a pogorât în chip văzut asupra Mântuitorului şi asupra Sfinţilor Apostoli şi Care acum ni se dă nouă, după botez, în chip nevăzut. Prin ungere, noul botezat este nou hristos, adică uns al Domnului, căci cuvântul grecesc Христос(Hristos) înseamnă uns. (1. "Învăţătură de credinţă Creştină Ortodoxă", Instit.Biblic al B.O.R., Bucureşti-1992) Sfântul Chiril al Alexandriei zice: " După ce aţi fost botezaţi în Hristos şi v-aţi îmbrăcat cu Hristos (Gal.3,27), aţi ajuns asemenea Fiului lui Dumnezeu (Rom. 8,29). Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte spre înfiere (Efes. 1,5)şi nea făcut asemenea trupului slavei lui Hristos (Filipeni 1,5). O dată ce-aţi ajuns părtaşi ai lui Hristos (Evr. 3,14), negreşit sunteţi numiţi unşi. Şi aţi ajuns unşi pentru că aţi primit antitipul Sfântului Duh. Toate cele făcute cu voi sa-u făcut în chip figurat, pentru că sunteţi chip al lui Hristos. Şi Hristos a intrat în râul Iordanului, a împărtăşit apele cu buna mireasmă a Dumnezeirii şi a ieşit din ele; şi S-a pogorât peste El Sfântul Duh în deplinătatea fiinţei Sale, odihnindu-Se Cel asemenea peste Cel asemenea, după ce aţi ieşit din colimvitra sfintelor ape, vi s-a dat ungerea, antitipul Aceluia prin care a fost uns Hristos. Acesta este Sfântul Duh, despre Care şi fericitul Isaia, în profeţia lui, spunea în numele Domnului:"Duhul Domnului este peste Mine, pentru că El M-a uns;M-a trimis să binevestesc săracilor".(Isaia 61,1; Luca 4,18)" "Mai întâi aţi fost unşi pe frunte, ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi ca în oglindă, cu faţa descoperită , slava Domnului(II Corint.3,18)... ." "Vă este de trebuinţă să ştiţi că simbolul acestei ungeri se află în Vechiul Testament. Când Moise, împlinind porunca lui Dumnezeu, l-a făcut pe fratele său arhiereu, mai întâi l-a spălat în apă, apoi l-a uns (Lev.8,1-36). Şi a fost numit hristos(uns)(Lev.4,5)din pricina ungerii preinchipuitoare. Tot aşa şi Solomon , când a fost făcut împărat, după ce s-a spălat în Ghihon,arhiereul l-a uns(III Regi.1,39,45). Aceştia au fost unşi în chip preînchipuitor(I Cor. 10,,11). Voi însă n-aţi fost unşi în chip preînchipuitor, ci adevărat, pentru că aţi fost unşi cu adevărat de Sfântul Duh. Începutul mântuirii voastre este Hristos. ... ." " Păziţi neântinată această ungere. Dacă va rămâne în voi, vă va învăţa toate după cum de curând aţi auzit că a spus fericitul Ioan, care ne-a dat multe învăţături despre această ungere. Această sfântă ungere este apărare duhovnicească a trupului şi mântuire sufletului(Isaia 2,2)."(2.Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza a treia Mistagogică.(trad.rom. cit. p.351-354), Edit.Instit.Biblic al B.O.R. Bucureşti-*2003)