joi, 24 februarie 2011
duminică, 20 februarie 2011
vineri, 18 februarie 2011
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE !
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
MOD DE FOLOSIRE AL ACESTUI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
Având în faţă această listă de păcate, ne putem face un amănunţit examen de conştiinţă. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse, pe care le-am făcut şi nu ştiam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim.
Cel mai simplu şi mai sigur este să luaţi ceva de scris şi o hârtie şi, pe măsură ce citiţi păcatele, notaţi pe hârtie pe cele pe care le-aţi făcut. Notaţi-le nu exact cum sunt în listă, ci cum s-au întâmplat în viaţa dumneavoastră. Să nu credeţi că le veţi ţine minte pe toate. Veţi avea neplăcuta surpriză să constataţi că la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu vă veţi mai aminti mare lucru. Dacă veţi avea hârtia cu dumneavoastră la Spovedanie, veţi fi sigur că astfel nu rămâne nimic nemărturisit din cauza uitării. Totuşi nu trebuie prezentate preotului păcatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt. La acestea foloseşte lista de pacate.
Atenţie! La Spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când v-aţi mărturisit ultima dată şi cele care au rămas nemărturisite (fie le-aţi uitat, fie nu aţi ştiut că sunt păcate şi între timp aţi aflat). Păcatele deja mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările în care s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanţă şi aceste poveşti nu vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creştini şi să împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicaţii vă vor fi cerute de duhovnic.
De asemenea, dacă nu sunteţi hotărât (hotărâtă) să spuneţi tot din diferite motive, mai bine nu vă mărturisiţi, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este ruşine de preot să mărturisim păcatele? Oare nu este şi el om ca şi noi? De ce oare n-am avut această ruşine atunci când am făcut păcatul?
Cele mai importante în privinţa Spovedaniei sunt condiţiile iertării pacatelor mărturisite:
credinţa în Dumnezeu;
părerea de rău pentru păcatele săvârşite;
hotărârea de a nu le mai repeta;
mărturisirea să fie sinceră şi completă;
preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor;
păstrarea Tainei Spovedaniei;
împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.
Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Aşa cum căutăm pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot aşa trebuie şi pentru păcatele noastre să căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate sfătui mai bine.
Trebuie să spunem preotului:
când ne-am spovedit ultima dată;
dacă atunci am spus toate păcatele;
dacă am primit vreun canon şi dacă l-am împlinit;
dacă am primit dezlegare la Sfânta Împărtăşanie.
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE ( LISTĂ DE PĂCATE )
1. Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu.
2. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos(păcătoasă) şi tot în iad voi merge.
3. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuieşte, dacă nu, nu.
4. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu.
5. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut.
6. Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptură.
7. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu.
8. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aş păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.
9. Am avut gând de sinucidere.
10. Am fumat. M-am drogat (fumatul şi drogurile sunt sinucidere). Am vândut ţigări şi/sau droguri.
11. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserică, icoană, candelă, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morţi etc.)
12. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva şi n-am plătit.
13. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioşi. I-am batjocorit.
14. Mi-am dorit moartea la necaz.
15. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
16. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu şi păcătoşii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare.
17. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.
18. Am fost nemulţumit(ă) cu starea mea (mai bine era aşa decât aşa).
19. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău.
20. Am blestemat. Şi pe mine însumi (însămi) m-am blestemat.
21. Am fost făţarnic(ă), prefăcut(ă), linguşitor(oare), viclean(ă).
22. Am vorbit cu mai multe înţelesuri.
23. Am purtat vorba de colo-colo.
24. Am păgubit sufleteşte şi trupeşte pe aproapele meu.
25. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie şi răutate.
26. Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia. Am clevetit pe părinţi, pe preoţi.
27. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l şi discutându-l.
28. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putinţă.
29. Am împrumutat cu camătă (dobândă) la persoane fizice.
30. Fiind scumpaci, am vândut cu preţ prea mare.
31. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva.
32. Ştiu să descânt de rău. Ştiu să fac farmece.
33. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morţi, ca să le fie rău. Am „întors lumânările” pentru răul duşmanilor.
34. Am purtat aţă roşie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date „ca să nu se mai prindă farmecele de mine”, am făcut focuri şi am sărit peste ele şi alte obiceiuri drăceşti. Mi-am căutat norocul în zodii, cu papagalul.
35. Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale (reincarnare).
36. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinţi, pe preoţi.
37. Am judecat pe alţii ce fac, ce zic, de ce sunt aşa şi nu altfel etc.
38. Am presupus, bănuit pe alţii.
39. Am fost iscoditor (iscoditoare).
40. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.
41. Am păcălit, înşelat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfă bună.
42. Am nedreptăţit pe cineva.
43. Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi.
44. Am ascuns în casa mea lucruri străine.
45. Am găsit lucruri străine şi, ştiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi.
46. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserică? De la străini sau de la părinţi, de la rude? Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem‚ să facem milostenie.
47. Am mutat hotarul ca să iau din terenul vecinului.
48. Am ascuns furtişagul altuia. Am în casă vreun lucru de furat.
49. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care bănuiam sau ştiam că sunt de furat.
50. Am adunat bani cu acte false şi cu vicleşug.
51. N-am întors paguba făcută aproapelui, chiar şi fără voie.
52. Din răutate, am stricat avere străină (semănături, pomi, maşină etc.).
53. Am înşelat statul, depunând declaraţii de venit false.
54. Am moştenit cu bună ştiinţă avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea.
55. Am dat sau am luat şpagă (mită).
56. Am câştigat bani prin metode necinstite.
57. M-am lăcomit la avere, zgârcindu-mă la milostenie.
58. Sunt necumpătat(ă) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.
59. N-am ajutat biserica şi pe săraci după putere.
60. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat.
61. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoţul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.).
62. Am pârât pe cineva cu scopul de a-i face rău.
63. Am minţit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).
64. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască.
65. Port ură pe cineva. Ţin minte răul. Aş vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia.
66. Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc.
67. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva.
68. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mişcat de colo-colo prin biserică.
69. Nu mi-a fost gândul la slujbă. M-am uitat ce fac alţii, cu ce sunt îmbrăcaţi.
70. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns.
71. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaţ.
72. M-am ameţit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am şi vărsat după aceea.
73. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.
74. Am făcut din sărăcia sau din bogăţia mea un motiv de laudă.
75. M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat. M-am mândrit cu copiii mei.
76. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni ca mine.
77. Îmi place să mă laude alţii. Când fac o faptă bună, aştept laude de la alţii şi nu plată de la Dumnezeu.
78. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.
79. M-am crezut mai bun(ă), mai credincios(oasă) ca alţii, socotindu-i pe ei mai răi, proşti, necredincioşi, etc.
80. Am râs de păcatele şi defectele altora. Şi de faptele lor bune am râs.
81. Am lăudat păcatele altora.
82. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineaţă, seară, la fiecare masă.
83. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.
84. N-am ţinut cele 4 posturi de peste an.
85. Am ţinut post negru sâmbăta şi duminica.
86. Am zis: mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce, decât să o mănânci.
87. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri şi vineri când era harţi sau sâmbătă şi duminică când se mânca peşte, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli.
88. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii şi al ciclului lunar; 40 de zile după naştere.
89. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.
90. Am luat pastile anticoncepţionale, am folosit spermicide, ca să nu fac copii.
91. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânţa afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă.
92. Am făcut avort. Ca bărbat, am dat voie soţiei să facă avort.
93. Am folosit sterilet ca să nu fac copii (steriletul provoacă avort).
94. M-am împreunat cu soţul (soţia) de mai multe ori în 24 de ore.
95. M-am împreunat cu soţul (soţia) în diferite poziţii,ca animalele.
96. M-am împreunat cu soţul (soţia) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici şi nu ştiu.
97. Am curvit. Am preacurvit.
98. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelaşi sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deşi n-aş vrea să fac păcatul.
99. Am preacurvit cu rudă, fin, naş, văr, frate, fiu, fiică, nepot.
100. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasă, călugăr, călugăriţă.
101. Am pipăit alt trup pentru a simţi şi provoca plăceri de desfrâu.
102. Am trăit necununat(ă), adică în concubinaj.
103. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorţat de prima.
104. M-am culcat cu femeia mea după ce am divorţat de ea.
105. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge).
106. Ca naş (naşă), m-am căsătorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei.
107. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserică( cununia a 4-a este păcat).
108. Am făcut păcatul malahiei singur(ă) (adică atunci când o persoană îşi provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numeşte curvia cu diavolul.
109. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii.
110. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie).
111. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).
112. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie)
113. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii.
114. Am vorbit prostii.
115. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele.
116. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are şi eu nu. Invidia este aceeaşi cu zavistia şi pizma.
117. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am şi îmbolnăvit.
118. Am minţit. Am obiceiul să mint mereu.
119. Îmi place să „înfloresc” lucrurile şi poveştile.
120. Am drăcuit. Am dat naibii. Şi pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „să fiu al naibii”, „să mă ia”.
121. Am muncit în duminici şi sărbători.
122. Am lipsit de la biserică în duminici şi sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deşarte, am fost la târg etc.
123. Dacă am fost la biserică, n-am dat pomelnic şi n-am aprins lumânări.
124. Am stat în faţa la toţi în biserică. I-am dat la o parte pe alţii, zicându-le că stau pe locul meu.
125. Am adus daruri, jertfe şi donaţii la biserică din ce era mai rău.
126. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deşi puteam să le salvez.
127. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe sataniceşti, necurăţie etc.)
128. Am sfătuit şi învăţat pe alţii să facă păcate.
129. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici şi sărbători.
130. Cred în superstiţii: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc preot îmi merge rău etc.
131. N-am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.
132. Am făcut glume, bancuri cu şi despre cele sfinte.
133. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brăţări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul.
134. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbaţii.
135. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtăşit.
136. M-am mâniat şi nu mi-a trecut îndată, ci am ţinut mânie.
137. Am ambiţie, încăpăţânare, obrăznicie, neruşinare, iubire de sine.
138. Am făgăduit ceva şi n-am împlinit. N-am ţinut învoiala, promisiunea.
139. N-am tămâiat şi stropit casa cu agheasmă cel puţin o dată pe lună.
140. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.
141. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar dacă n-am fost vinovat(ă).
142. N-am aprins candela la rugăciune, în duminici şi sărbători.
143. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept.
144. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică.
145. Am mers la mai mulţi preoţi şi am zis la unul unele păcate, la altul altele.
146. Din pricina ruşinii sau a altor motive, am ascuns cu bună ştiinţă la Spovedanie unele păcate. M-am şi împărtăşit după aceea.
147. M-am împărtăşit la un preot, fiind legat de altul.
148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserică, atunci când am avut ciclu.
149. Am venit târziu la biserică. Am plecat înainte de sfârşitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă.
150. N-am crescut copiii şi finii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învăţat poruncile lui Dumnezeu. I-am învăţat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească.
151. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greşeli.
152. Nu am ascultat de părinţi atunci când m-au învăţat de bine.
153. Nu mi-am iubit la fel toţi copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulţi din copiii mei.
154. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocăinţă şi să mă spovedesc.
155. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie.
156. M-am împărtăşit după ce am avut necurăţie în vis.
157. Ca femeie, m-am împărtăşit când aveam ciclu.
158. Ca femeie, n-am făcut molitfele la o zi, 8 zile şi 40 de zile după naştere. Am intrat în biserică înainte de a trece 40 zile. Am citit molitfa înainte de a trece cele 40 de zile.
159. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat aşa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială.
160. Am înăbuşit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat.
161. Din neglijenţa mea, mi-au murit copiii.
162. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat.
163. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate.
164. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gura şi am fost prea băgăcios (băgăcioasă) pe altcineva.
165. Am lăsat nefăcută sfeştanie în casă mai mult de un an de zile.
166. Am făcut jocuri şi râsete la priveghiurile de morţi.
167. Nu mi-am făcut datoria faţă de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia.
168. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sărindare, slujbe pentru sufletele celor adormiţi.
169. Am jelit morţii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă.
170. Am în casă, am citit cărţi sectare. Am fost la adunări de sectanţi, i-am primit în casă.
171. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
172. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
173. Am dat anaforă pe jos.
174. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în funcţie de cele ce visez.
175. Am cântat şi am ascultat cântece lumeşti şi sectare.
176. Am jucat şi am mers la discoteci şi alte petreceri anormale.
177. Am făcut nunţi şi petreceri cu mâncare de dulce şi cu muzică în post.
178. Am smintit şi l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic şi a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu).
179. M-am mascat.
180. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică.
181. Am ascultat discuţiile altora, deşi nu-mi folosea şi îi deranjam
182. Am intrat în Sfântul Altar.
183. Am moştenire şi n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.
184. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie.
185. Am luat anaforă şi agheasmă, deşi mâncasem sau băusem apă după miezul nopţii.
186. Am râvnă nesocotită, habotnicie( post mult încât poate m-am şi îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.).
187. Nu m-am rugat totdeauna cu faţa către răsărit.
188. Am dat importanţă mai mare celor trupeşti decât celor sufleteşti.
189. În loc de a mă împăca cu aproapele, l-am tras la judecată.
190. Nu mi-am iubit soţul(soţia) ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate.
191. Am făcut diferite pariuri diavoleşti, prin care mulţi şi-au pierdut sănătatea şi viaţa.
192. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învăţat pe cel nepriceput.
193. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post.
DUMNEZEU SĂ VĂ IERTE DE TOATE PĂCATELE ŞI SĂ VĂ BINECUVINTEZE !
Autor: protosinghel Nicodim Măndiţă
MOD DE FOLOSIRE AL ACESTUI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
Având în faţă această listă de păcate, ne putem face un amănunţit examen de conştiinţă. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse, pe care le-am făcut şi nu ştiam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim.
Cel mai simplu şi mai sigur este să luaţi ceva de scris şi o hârtie şi, pe măsură ce citiţi păcatele, notaţi pe hârtie pe cele pe care le-aţi făcut. Notaţi-le nu exact cum sunt în listă, ci cum s-au întâmplat în viaţa dumneavoastră. Să nu credeţi că le veţi ţine minte pe toate. Veţi avea neplăcuta surpriză să constataţi că la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu vă veţi mai aminti mare lucru. Dacă veţi avea hârtia cu dumneavoastră la Spovedanie, veţi fi sigur că astfel nu rămâne nimic nemărturisit din cauza uitării. Totuşi nu trebuie prezentate preotului păcatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt. La acestea foloseşte lista de pacate.
Atenţie! La Spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când v-aţi mărturisit ultima dată şi cele care au rămas nemărturisite (fie le-aţi uitat, fie nu aţi ştiut că sunt păcate şi între timp aţi aflat). Păcatele deja mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările în care s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanţă şi aceste poveşti nu vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creştini şi să împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicaţii vă vor fi cerute de duhovnic.
De asemenea, dacă nu sunteţi hotărât (hotărâtă) să spuneţi tot din diferite motive, mai bine nu vă mărturisiţi, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este ruşine de preot să mărturisim păcatele? Oare nu este şi el om ca şi noi? De ce oare n-am avut această ruşine atunci când am făcut păcatul?
Cele mai importante în privinţa Spovedaniei sunt condiţiile iertării pacatelor mărturisite:
credinţa în Dumnezeu;
părerea de rău pentru păcatele săvârşite;
hotărârea de a nu le mai repeta;
mărturisirea să fie sinceră şi completă;
preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor;
păstrarea Tainei Spovedaniei;
împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.
Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Aşa cum căutăm pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot aşa trebuie şi pentru păcatele noastre să căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate sfătui mai bine.
Trebuie să spunem preotului:
când ne-am spovedit ultima dată;
dacă atunci am spus toate păcatele;
dacă am primit vreun canon şi dacă l-am împlinit;
dacă am primit dezlegare la Sfânta Împărtăşanie.
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE ( LISTĂ DE PĂCATE )
1. Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu.
2. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos(păcătoasă) şi tot în iad voi merge.
3. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuieşte, dacă nu, nu.
4. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu.
5. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut.
6. Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptură.
7. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu.
8. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aş păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.
9. Am avut gând de sinucidere.
10. Am fumat. M-am drogat (fumatul şi drogurile sunt sinucidere). Am vândut ţigări şi/sau droguri.
11. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserică, icoană, candelă, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morţi etc.)
12. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva şi n-am plătit.
13. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioşi. I-am batjocorit.
14. Mi-am dorit moartea la necaz.
15. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
16. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu şi păcătoşii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare.
17. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.
18. Am fost nemulţumit(ă) cu starea mea (mai bine era aşa decât aşa).
19. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău.
20. Am blestemat. Şi pe mine însumi (însămi) m-am blestemat.
21. Am fost făţarnic(ă), prefăcut(ă), linguşitor(oare), viclean(ă).
22. Am vorbit cu mai multe înţelesuri.
23. Am purtat vorba de colo-colo.
24. Am păgubit sufleteşte şi trupeşte pe aproapele meu.
25. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie şi răutate.
26. Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia. Am clevetit pe părinţi, pe preoţi.
27. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l şi discutându-l.
28. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putinţă.
29. Am împrumutat cu camătă (dobândă) la persoane fizice.
30. Fiind scumpaci, am vândut cu preţ prea mare.
31. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva.
32. Ştiu să descânt de rău. Ştiu să fac farmece.
33. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morţi, ca să le fie rău. Am „întors lumânările” pentru răul duşmanilor.
34. Am purtat aţă roşie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date „ca să nu se mai prindă farmecele de mine”, am făcut focuri şi am sărit peste ele şi alte obiceiuri drăceşti. Mi-am căutat norocul în zodii, cu papagalul.
35. Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale (reincarnare).
36. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinţi, pe preoţi.
37. Am judecat pe alţii ce fac, ce zic, de ce sunt aşa şi nu altfel etc.
38. Am presupus, bănuit pe alţii.
39. Am fost iscoditor (iscoditoare).
40. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.
41. Am păcălit, înşelat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfă bună.
42. Am nedreptăţit pe cineva.
43. Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi.
44. Am ascuns în casa mea lucruri străine.
45. Am găsit lucruri străine şi, ştiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi.
46. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserică? De la străini sau de la părinţi, de la rude? Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem‚ să facem milostenie.
47. Am mutat hotarul ca să iau din terenul vecinului.
48. Am ascuns furtişagul altuia. Am în casă vreun lucru de furat.
49. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care bănuiam sau ştiam că sunt de furat.
50. Am adunat bani cu acte false şi cu vicleşug.
51. N-am întors paguba făcută aproapelui, chiar şi fără voie.
52. Din răutate, am stricat avere străină (semănături, pomi, maşină etc.).
53. Am înşelat statul, depunând declaraţii de venit false.
54. Am moştenit cu bună ştiinţă avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea.
55. Am dat sau am luat şpagă (mită).
56. Am câştigat bani prin metode necinstite.
57. M-am lăcomit la avere, zgârcindu-mă la milostenie.
58. Sunt necumpătat(ă) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.
59. N-am ajutat biserica şi pe săraci după putere.
60. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat.
61. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoţul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.).
62. Am pârât pe cineva cu scopul de a-i face rău.
63. Am minţit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).
64. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască.
65. Port ură pe cineva. Ţin minte răul. Aş vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia.
66. Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc.
67. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva.
68. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mişcat de colo-colo prin biserică.
69. Nu mi-a fost gândul la slujbă. M-am uitat ce fac alţii, cu ce sunt îmbrăcaţi.
70. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns.
71. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaţ.
72. M-am ameţit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am şi vărsat după aceea.
73. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.
74. Am făcut din sărăcia sau din bogăţia mea un motiv de laudă.
75. M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat. M-am mândrit cu copiii mei.
76. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni ca mine.
77. Îmi place să mă laude alţii. Când fac o faptă bună, aştept laude de la alţii şi nu plată de la Dumnezeu.
78. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.
79. M-am crezut mai bun(ă), mai credincios(oasă) ca alţii, socotindu-i pe ei mai răi, proşti, necredincioşi, etc.
80. Am râs de păcatele şi defectele altora. Şi de faptele lor bune am râs.
81. Am lăudat păcatele altora.
82. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineaţă, seară, la fiecare masă.
83. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.
84. N-am ţinut cele 4 posturi de peste an.
85. Am ţinut post negru sâmbăta şi duminica.
86. Am zis: mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce, decât să o mănânci.
87. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri şi vineri când era harţi sau sâmbătă şi duminică când se mânca peşte, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli.
88. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii şi al ciclului lunar; 40 de zile după naştere.
89. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.
90. Am luat pastile anticoncepţionale, am folosit spermicide, ca să nu fac copii.
91. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânţa afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă.
92. Am făcut avort. Ca bărbat, am dat voie soţiei să facă avort.
93. Am folosit sterilet ca să nu fac copii (steriletul provoacă avort).
94. M-am împreunat cu soţul (soţia) de mai multe ori în 24 de ore.
95. M-am împreunat cu soţul (soţia) în diferite poziţii,ca animalele.
96. M-am împreunat cu soţul (soţia) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici şi nu ştiu.
97. Am curvit. Am preacurvit.
98. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelaşi sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deşi n-aş vrea să fac păcatul.
99. Am preacurvit cu rudă, fin, naş, văr, frate, fiu, fiică, nepot.
100. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasă, călugăr, călugăriţă.
101. Am pipăit alt trup pentru a simţi şi provoca plăceri de desfrâu.
102. Am trăit necununat(ă), adică în concubinaj.
103. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorţat de prima.
104. M-am culcat cu femeia mea după ce am divorţat de ea.
105. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge).
106. Ca naş (naşă), m-am căsătorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei.
107. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserică( cununia a 4-a este păcat).
108. Am făcut păcatul malahiei singur(ă) (adică atunci când o persoană îşi provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numeşte curvia cu diavolul.
109. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii.
110. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie).
111. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).
112. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie)
113. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii.
114. Am vorbit prostii.
115. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele.
116. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are şi eu nu. Invidia este aceeaşi cu zavistia şi pizma.
117. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am şi îmbolnăvit.
118. Am minţit. Am obiceiul să mint mereu.
119. Îmi place să „înfloresc” lucrurile şi poveştile.
120. Am drăcuit. Am dat naibii. Şi pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „să fiu al naibii”, „să mă ia”.
121. Am muncit în duminici şi sărbători.
122. Am lipsit de la biserică în duminici şi sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deşarte, am fost la târg etc.
123. Dacă am fost la biserică, n-am dat pomelnic şi n-am aprins lumânări.
124. Am stat în faţa la toţi în biserică. I-am dat la o parte pe alţii, zicându-le că stau pe locul meu.
125. Am adus daruri, jertfe şi donaţii la biserică din ce era mai rău.
126. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deşi puteam să le salvez.
127. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe sataniceşti, necurăţie etc.)
128. Am sfătuit şi învăţat pe alţii să facă păcate.
129. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici şi sărbători.
130. Cred în superstiţii: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc preot îmi merge rău etc.
131. N-am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.
132. Am făcut glume, bancuri cu şi despre cele sfinte.
133. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brăţări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul.
134. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbaţii.
135. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtăşit.
136. M-am mâniat şi nu mi-a trecut îndată, ci am ţinut mânie.
137. Am ambiţie, încăpăţânare, obrăznicie, neruşinare, iubire de sine.
138. Am făgăduit ceva şi n-am împlinit. N-am ţinut învoiala, promisiunea.
139. N-am tămâiat şi stropit casa cu agheasmă cel puţin o dată pe lună.
140. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.
141. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar dacă n-am fost vinovat(ă).
142. N-am aprins candela la rugăciune, în duminici şi sărbători.
143. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept.
144. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică.
145. Am mers la mai mulţi preoţi şi am zis la unul unele păcate, la altul altele.
146. Din pricina ruşinii sau a altor motive, am ascuns cu bună ştiinţă la Spovedanie unele păcate. M-am şi împărtăşit după aceea.
147. M-am împărtăşit la un preot, fiind legat de altul.
148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserică, atunci când am avut ciclu.
149. Am venit târziu la biserică. Am plecat înainte de sfârşitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă.
150. N-am crescut copiii şi finii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învăţat poruncile lui Dumnezeu. I-am învăţat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească.
151. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greşeli.
152. Nu am ascultat de părinţi atunci când m-au învăţat de bine.
153. Nu mi-am iubit la fel toţi copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulţi din copiii mei.
154. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocăinţă şi să mă spovedesc.
155. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie.
156. M-am împărtăşit după ce am avut necurăţie în vis.
157. Ca femeie, m-am împărtăşit când aveam ciclu.
158. Ca femeie, n-am făcut molitfele la o zi, 8 zile şi 40 de zile după naştere. Am intrat în biserică înainte de a trece 40 zile. Am citit molitfa înainte de a trece cele 40 de zile.
159. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat aşa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială.
160. Am înăbuşit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat.
161. Din neglijenţa mea, mi-au murit copiii.
162. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat.
163. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate.
164. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gura şi am fost prea băgăcios (băgăcioasă) pe altcineva.
165. Am lăsat nefăcută sfeştanie în casă mai mult de un an de zile.
166. Am făcut jocuri şi râsete la priveghiurile de morţi.
167. Nu mi-am făcut datoria faţă de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia.
168. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sărindare, slujbe pentru sufletele celor adormiţi.
169. Am jelit morţii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă.
170. Am în casă, am citit cărţi sectare. Am fost la adunări de sectanţi, i-am primit în casă.
171. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
172. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
173. Am dat anaforă pe jos.
174. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în funcţie de cele ce visez.
175. Am cântat şi am ascultat cântece lumeşti şi sectare.
176. Am jucat şi am mers la discoteci şi alte petreceri anormale.
177. Am făcut nunţi şi petreceri cu mâncare de dulce şi cu muzică în post.
178. Am smintit şi l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic şi a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu).
179. M-am mascat.
180. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică.
181. Am ascultat discuţiile altora, deşi nu-mi folosea şi îi deranjam
182. Am intrat în Sfântul Altar.
183. Am moştenire şi n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.
184. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie.
185. Am luat anaforă şi agheasmă, deşi mâncasem sau băusem apă după miezul nopţii.
186. Am râvnă nesocotită, habotnicie( post mult încât poate m-am şi îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.).
187. Nu m-am rugat totdeauna cu faţa către răsărit.
188. Am dat importanţă mai mare celor trupeşti decât celor sufleteşti.
189. În loc de a mă împăca cu aproapele, l-am tras la judecată.
190. Nu mi-am iubit soţul(soţia) ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate.
191. Am făcut diferite pariuri diavoleşti, prin care mulţi şi-au pierdut sănătatea şi viaţa.
192. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învăţat pe cel nepriceput.
193. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post.
DUMNEZEU SĂ VĂ IERTE DE TOATE PĂCATELE ŞI SĂ VĂ BINECUVINTEZE !
Autor: protosinghel Nicodim Măndiţă
TAINA SFINTEI SPOVEDANII ŞI TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII
TAINA SFINTEI SPOVEDANII
185. Cine poate spovedi sau primi mărturisirea păcatelor?
Numai acela care are puterea si dreptul de a dezlega, adica episcopul şi preotul, caci numai apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii şi preoţii, le-a dat Hristos puterea şi porunca de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor (Matei 18,18; Ioan, 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligaţia preoţilor de a cerceta felul greşelilor marturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite.
Preotul deţine această putere în virtutea harului hirotoniei în treapta de preot, iar dreptul de a pune în lucrare această putere il are prin hirotesia în duhovnic. Este bine să nu schimbam duhovnicul decât la caz de mare nevoie, de pilda când se schimba preotul sau când ne mutam în altă parohie(sat sau oraş).
186. Cine trebuie să se spovedească?
Toţi trebuie sa ne spovedim, chiar şi aceia cărora mi se pare că nu greşim şi nu păcătuim cu nimic. Aşa ne învaţă Sf. Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: "Daca zicem că păcat nu avem, ne amagim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă marturisim păcatele noastre, El credincios este şi drept ca să ne ierte noua păcatele şi să ne curăţească pe noi de toata nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9).
Mai cu seamă bolnavii să se ingrijeasca a se spovedi şi împărtăşi, pentru ca sfârşitul să nu-i prindă fără de veste, nepregătiţi, adică nespovediţi şi negrijiţi.
187. Cum trebuie facută mărturisirea păcatelor, adică spovedania?
Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie:
a) Completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite după botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, şi sa nu ascundă nimic din cele făptuite;
b) Sinceră şi făcută de bunavoie;
c) Secretă (facută în taină, adică marturisită împreună cu duhovnicul);
d) Cu umilintă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinta sinceră de a nu le mai face. Simpla marturisire sau înşirare a păcatelor fără pocaintă adevărată şi fără hotărâre de indreptare nu aduce iertarea păcatelor, caci zice Domnul: "De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel" (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o marturisire pana la alta, crestinul sa se osteneasca a-şi îndrepta cât mai mult viaţa, desăvarşindu-se mereu în virtute.
188. Când şi de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?
Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a ne uşura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului şi nădejdea iertarii. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât este mai bine.
De obicei însă spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învata să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Paştelui, al Craciunului, al Sfintei - Marii şi al Sfinţilor Apostoli. Cei mai înaintaţi în cuvioşie şi în evlavie să se spovedească în fiecare lună, iar ceilalţi, cel putin o data pe an, şi anume în Postul Paresimilor. Dar să nu amânăm împlinirea acestei datorii creştineşti abia în săptămâna cea din urma a Postului, cum se întamplă de obicei; căci atunci şi preotul este ocupat cu săvârşirea sfintelor slujbe şi nici vreme de ajuns nu ne mai rămâne pentru împlinirea canonului ce ni se va da. Ci încă din cea dintai saptămână a Postului să alergăm la duhovnic şi să ne spovedim, ca să ne rămână timp de îndreptare şi de curăţire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtăşanii. Căci tot postul pentru aceea s-a şi orânduit, fiind el vreme de pocăinţă şi de îndreptare.
189. Care este locul cel mai potrivit unde se cuvine să se facă Mărturisirea?
Este biserica, şi anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică, pot fi spovediti acasă la ei sau dacă e grav bolnav la spital pe patul de boală.
190. Cum se face slujba Mărturisirii şi a dezlegării păcatelor?
Preotul, îmbrăcat cu epitrahil şi felon, zice obişnuitele rugăciuni începătoare, Psalmul 50 (psalmul mărturisirii şi al pocăinţei), troparele de umilinţă şi apoi două molitve, în care roaga pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedeşte. După aceasta, urmeaza marturisirea păcatelor făcute de cel ce se spovedeşte, fie că acesta răspunde la întrebările puse de preot, fie că mărturiseşte singur păcatele sale. Apoi cel ce se spovedeşte pleacă capul sub epitrahil, iar preotul citeşte rugaciunea de dezlegare: "Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), şi să-ţi lase ţie toate păcatele…", La sfârşit, dacă e cazul, duhovnicul rânduieşte şi canonul sau: epitimia, dupa felul pacatelor săvârşite.
191. Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie?
Epitimiile (canonul sau certarea) sunt mijloace de pocăinţă rânduite de duhovnic păcătosului care se spovedeşte, ca de pildă: rugăciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, înfrânări de la mâncăruri sau fapte şi altele. Cea mai aspră epitimie este oprirea de la împărtăşire pentru un anumit timp; Epitimiile nu urmăresc pedepsirea păcătosului, ci ispăşirea păcatelor şi îndreptarea păcătosului; ele sunt ajutoare, exercitii de întărire în virtute şi îndepartare de la păcat.
192. Cu care alta Taina e strâns legată taina Pocăinţei?
Cu Sf.Împărtăşanie, pentru că de regulă, împărtăşirea fără spovedanie (marturisire) nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se împărtăşi.
194. Când şi de câte ori pe an se cuvine să se împărtăşească credinciosul?
Împărtăşirea creştinului fiind strâns legată de spovedanie sau marturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveşte şi aici. Adăugăm ce spun despre acest lucru Povăţuirile din Liturghier: "Preoţii de enorie să înveţe pe poporenii lor ca, într-un cuget curat, atât parte bărbătească cât şi femeiască, de va fi cu putinta la praznice, iar de nu, negreşit în cele patru posturi de peste an, să se pregăteasca pentru Sfânta Împărtăşanie... Iar de vor vrea să se apropie de Sfânta Împărtăşanie şi afară de cele patru posturi obişnuite, să postească mai înainte... şi să se pregătească după rânduială, prin marturisirea păcatelor...". De dorit este ca fiecare creştin să se împărtăşeasca cât mai des, bineinţeles pregătindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).
195. Cine se poate împărtăşi?
Numai cei pregătiţi şi vrednici, căci aşa ne învaţă Sf. Apostol Pavel: "Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mânânce din pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mânâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului" (I Cor. 11, 28-29). La fel ne învaţă şi Sfinţii Părinţi.
În general, sunt opriţi de la împărtăşire cei vinovaţi de păcate grele (lepadare de credinţă, ucideri, desfrânare, curvii, furturi şi hoţii, cămătării (Can. 32 al Sf. Nichifor Marturisitorul (La Nic. Milas, op. cit., vol. II, part. II, p. 239), cei ce umbla cu farmece sau vrăji şi descântece), după cum scrie în Molitfelnic la învăţătura pentru canoanele de spovedanie, şi aceia pe care îi va găsi nevrednici duhovnicul. Dar chiar cei curaţi şi vrednici nu se pot împărtăşi fără pregătirea trebuincioasă.
196. Cum se cuvine să ne pregătim pentru împărtăşire?
Pregătirea pentru împărtăşire este trupească şi sufleteasca. Ea consta din:
a) spovedanie (mărturisirea păcatelor), fără de care nimeni nu se poate împărtăşi. Numai copiii până la vârsta de 7 ani sunt scutiţi de spovedanie;
b) împăcarea cu toţi. Să nu fi certat cu nimeni şi să nu ai nimic împotriva cuiva;
c) înfranarea de la orice pofta (împreunarea trupească) cel putin cu cateva zile înainte (Sf. Ap. Pavel, in Epist. 1 catre Cor., 7,5; Timotei, Episcopul Alexandriei, Can. 5 (la Milas, op. cit., trad. p. 152), Sf. Simion al Tesalonicului, Răsp. la intreb. 16, trad. rom. p. 315; Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42) şi abţinerea de la mâncare şi băutură în ziua împartaşirii; numai celor bolnavi pe moarte li se poate da Sfânta Împărtăşanie pe mâncate(Sf. Nichifor Marturisitorul, Can. 9, (la Nic. Milas, op. cit., trad. p. 231));
d) citirea pravilei pentru împărtăşire, adică a rugăciunilor pregătitoare pentru împărtăşirea cu vrednicie, pe care uneori le citeşte preotul în numele credincioşilor, în biserică, înainte de împărtăşire (Despre pravila de cuviincioasa pregătire sufletească şi trupească pentru împărtăşire, vezi mai pe larg în Povaţuirile din Liturghier, ed. 1987). (Vezi-le în Ceaslov sau în Cartea de Rugăciuni).
197. Când şi cum se împărtăşesc credincioşii (mirenii)?
Credincioşii (mirenii) se împărtăşesc afară din Altar, în faţa usilor împărăteşti, după ce se împărtăşesc sfinţiţii liturghisitori, anume atunci când răsună chemarea: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credintă şi cu dragoste să va apropiaţi". În fruntea lor, adică îndată după clerici, se împărtăşesc mai întai slujitorii bisericeşti inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi, citeţi sau cântăreţi, apoi călugării fără hirotonie şi în fine credincioşii de rând. La vremea cuvenită se apropie fiecare cu cuviinţă şi cu evlavie, în linişte şi cu buna rânduiala, întâi bărbaţii, începând cu cei mai bătrâni, apoi femeile şi în urmă copiii, ţinând în mână câte o lumânare aprinsă, în semn de bucurie şi cinste pentru Stăpânul Hristos al Carui Sfânt Trup şi Sânge îl vor primi în casa trupului şi a sufletului lor. înainte de a-i împărtăşi, preotul citeşte, în inimile lor şi în auzul tuturor, rugăciunile pe care le zic şi sfintiţii slujitori în altar în timpul împărtăşirii lor: "Cred, Doamne, şi marturisesc...", "Cinei Tale celei de taină..." şi "Nu spre judecată sau spre osândă…". Bun şi frumos este obiceiul vechi ca, înainte de împărtăşire, fiecare să-şi ceară iertare de la toţi cei din biserică, sărutând cei mai mici mâna celor mai mari în semn de supunere şi de respect (copiii faţă de parinţi, finii faţă de naşi). Spre deosebire de clerici, credincioşii primesc deodată atât Trupul cât şi Sângele Domnului din potir, cu linguriţa, din mâna preotului, care spune de fiecare data: "Se împărtăşeşte robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci".
În timpul când se împărtăşesc credincioşii, la strană se cântă chinonicul, adică imnul împărtăşirii: ""Trupul lui Hristos primiţi... " sau "Cinei Tale celei de taină...".
După împărtăşire fiecare îsi şterge buzele cu ştergarul din mâna preotului, sărută Sfântul Potir, ca pe însăşi coasta lui Hristos, din care a curs sânge şi apă, şi se închină mulţumind lui Dumnezeu. Apoi primeşte anafora, la Paşte artos sau "Paste mic", puţin vin pentru a-şi clati gura şi pentru ca să nu mănânce altceva după Sfânta împărtăşanie.
Cel ce a primit Sfânta împărtăşanie se cuvine să nu mai sărute icoane sau mâna cuiva, să nu scuipe pe jos şi să aibă grijă mai cu seama ca nici un cuvânt de ocară, de blestem, de clevetire sau orice vorbire deşartă să nu spurce gura sa, pentru cinstirea dumnezeiescului Trup şi Sânge pe care l-a primit în ea.
198. Cum se face împărtăşirea bolnavilor?
Bolnavii pot fi împărtăşiţi de preot afară din biserică, adică la casele lor, sau la spital, cu particele din Sfântul Trup, Sfinţit anume pentru acest scop în Joia Patimilor şi păstratîn Alfar, în chivotul de pe Sfânta Masă. În aceste cazuri, împărtăşirea se face după o rânduiala deosebită, înscrisă în Molitfelnic (Rânduiala, ce se face când se va întampla a se da foarte grabnic celui bolnav împărtăşirea). Nu se poate da însă Sfânta împărtăşanie bolnavilor cazuţi în stare de inconştienţa, nesimţire sau celor ieşiţi din minţi, nebuni.
miercuri, 16 februarie 2011
Cuvinte de folos. Sfânta Taină a Mirungerii !
"Şi voi aveţi ungere de la Dumnezeu şi ştiţi toate", până la:"să nu ne ruşinăm de El la venirea Lui"(Epistola I Ioan 2:20-28).
"Hristos n-a fost uns de oameni cu undelemn sau cu mir material, ci Tatăl, Care L-a hotărât mai dinainte Mântuitor al întregi lumi,L-a uns prin Sfântul Duh, după cum zice: Petru "Pe Iisus cel din Nazaret, pe care L-a uns Dumnezeu prin Duhul Sfânt"(Fapte 10:38).Iar profetul David strigă zicând:"Tronul Tău ,Dumnezeule, în veacul veacului; toiagul împărăţiei Tale este toiag de dreptate. Iubita-i dreptatea şi ai urât nedreptatea; pentru aceasta te-a uns pe Tine Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu undelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşi Tăi"(Psalmul 44:8-9).
"Sfântul Mir cu care este miruit pruncul simbolizează bogăţia darurilor Sfântului Duh, date celui ce se botează spre creşterea lui spirituală."(Liturgica practică).
"Undelemnul sfinţit cu care preotul unge părţile trupului simbolizază aromatele cu care a fost uns trupul Mântuitorului şi puterea Sfântului Duh.
"Să-ţi închipui că Mirul acela este simplul mir.Căci după cum pâinea Euharistiei, după invocarea Sfântului Duh, nu mai este simplă pâine ci trup al lui Hristos, tot aşa şi acest Sfânt Mir după invocare, nu este simplul mir nici nu s-ar putea spune că este mir obişnuit; dinpotrivă este un dar a lui Hristos şi al Sfântului Duh şi lucrează prin prezenţa Dumnezeirii Lui.În chip simbolic se unge cu el fruntea şi celelalte organe ale simţurilor. Trupul se unge cu mir văzut, dar se sfinţeşte sufletul prin Sfântul şi de viaţă Făcătorul Duh"(Sf. Chiril al Ierusaluimului).
Mai întâi aţi fost unşi pe frunte ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului(IICorinteni 3:18).Apoi aţi fost unşi la urechi ca să dobândiţi auz în stare să asculte tainele dumnezeieşti; despre astfel de urechi zicea Isaia:"Domnul mi-a adăugat mie ureche ca să aud"(Isaia 50:5),iar Domnul Iisus în Evanghelie zice:" Cel care are urechi de auzit, să audă"(Matei 11:15).Apoi aţi fost unşi la nări, ca să spuneţi după ce aţi primit dumnezeiescul Mir:"Printre cei ce se mântuiesc suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos"(II Corinteni 2:15). După aceasta pe piept, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului, îmbrăcând platoşa dreptăţii (Efeseni 6:11-14).Căci după cum Hristos, după Botez şi după pogorârea Sfântului Duh, S-a dus şi S-a luptat cu potrivnicul, tot aşa şi voi, după ce aţi fost botezaţi şi aţi fost unşi cu Sfântul Mir, îmbrăcaţi fiind cu toată armura Sfântului Duh, staţi împotriva puterii celei potrivnice şi o biruiţi zicând: "Toate le pot în Hristos, care mă întăreşte"(Filipeni 4:13)...Vă este de trebuinţă să ştiţi că simbolul acestei ungeri se află în Vechiul Testament.Când Moise, împlinind porunca lui Dumnezeu, l-a făcut pe fratele său arhiereu, mai întâi l-a spălat în apă, apoi l-a uns (Levetic 8:1-36).Şi a fost numit hristos (uns) Levetic 4:5 din pricina ungerii preînchipuitoare. Tot aşa şi Solomon, când a fost făcut împărat, după ce s-a spălat în Ghihon,arhiereul l-a uns (III Regi 1:39,45).Aceştia au fost unşi în chip preînchipuitor (ICorinteni 10:11). Voi însă n-aţi fost unşi în chip preânchipuitor, ci adevărat, pentru că aţi fost unşi cu adevărat de Sfântul Duh.Începutul mântuirii voastre este Hristos.Hristos este cu adevărat plămădeala (ICorinteni 15:23),iar voi frământătura (ICorinteni 5:7).Iar dacă plămădeala este sfântă, este clar că se transmite sfinţenia şi frământăturii. Păziţi neântinată această ungere!(Cateheza a3-a mistagogică"Despre ungerea cu Sfântul Mir" Sf. Chiril al Ierusalimului)
"Hristos n-a fost uns de oameni cu undelemn sau cu mir material, ci Tatăl, Care L-a hotărât mai dinainte Mântuitor al întregi lumi,L-a uns prin Sfântul Duh, după cum zice: Petru "Pe Iisus cel din Nazaret, pe care L-a uns Dumnezeu prin Duhul Sfânt"(Fapte 10:38).Iar profetul David strigă zicând:"Tronul Tău ,Dumnezeule, în veacul veacului; toiagul împărăţiei Tale este toiag de dreptate. Iubita-i dreptatea şi ai urât nedreptatea; pentru aceasta te-a uns pe Tine Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu undelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşi Tăi"(Psalmul 44:8-9).
"Sfântul Mir cu care este miruit pruncul simbolizează bogăţia darurilor Sfântului Duh, date celui ce se botează spre creşterea lui spirituală."(Liturgica practică).
"Undelemnul sfinţit cu care preotul unge părţile trupului simbolizază aromatele cu care a fost uns trupul Mântuitorului şi puterea Sfântului Duh.
"Să-ţi închipui că Mirul acela este simplul mir.Căci după cum pâinea Euharistiei, după invocarea Sfântului Duh, nu mai este simplă pâine ci trup al lui Hristos, tot aşa şi acest Sfânt Mir după invocare, nu este simplul mir nici nu s-ar putea spune că este mir obişnuit; dinpotrivă este un dar a lui Hristos şi al Sfântului Duh şi lucrează prin prezenţa Dumnezeirii Lui.În chip simbolic se unge cu el fruntea şi celelalte organe ale simţurilor. Trupul se unge cu mir văzut, dar se sfinţeşte sufletul prin Sfântul şi de viaţă Făcătorul Duh"(Sf. Chiril al Ierusaluimului).
Mai întâi aţi fost unşi pe frunte ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului(IICorinteni 3:18).Apoi aţi fost unşi la urechi ca să dobândiţi auz în stare să asculte tainele dumnezeieşti; despre astfel de urechi zicea Isaia:"Domnul mi-a adăugat mie ureche ca să aud"(Isaia 50:5),iar Domnul Iisus în Evanghelie zice:" Cel care are urechi de auzit, să audă"(Matei 11:15).Apoi aţi fost unşi la nări, ca să spuneţi după ce aţi primit dumnezeiescul Mir:"Printre cei ce se mântuiesc suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos"(II Corinteni 2:15). După aceasta pe piept, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului, îmbrăcând platoşa dreptăţii (Efeseni 6:11-14).Căci după cum Hristos, după Botez şi după pogorârea Sfântului Duh, S-a dus şi S-a luptat cu potrivnicul, tot aşa şi voi, după ce aţi fost botezaţi şi aţi fost unşi cu Sfântul Mir, îmbrăcaţi fiind cu toată armura Sfântului Duh, staţi împotriva puterii celei potrivnice şi o biruiţi zicând: "Toate le pot în Hristos, care mă întăreşte"(Filipeni 4:13)...Vă este de trebuinţă să ştiţi că simbolul acestei ungeri se află în Vechiul Testament.Când Moise, împlinind porunca lui Dumnezeu, l-a făcut pe fratele său arhiereu, mai întâi l-a spălat în apă, apoi l-a uns (Levetic 8:1-36).Şi a fost numit hristos (uns) Levetic 4:5 din pricina ungerii preînchipuitoare. Tot aşa şi Solomon, când a fost făcut împărat, după ce s-a spălat în Ghihon,arhiereul l-a uns (III Regi 1:39,45).Aceştia au fost unşi în chip preînchipuitor (ICorinteni 10:11). Voi însă n-aţi fost unşi în chip preânchipuitor, ci adevărat, pentru că aţi fost unşi cu adevărat de Sfântul Duh.Începutul mântuirii voastre este Hristos.Hristos este cu adevărat plămădeala (ICorinteni 15:23),iar voi frământătura (ICorinteni 5:7).Iar dacă plămădeala este sfântă, este clar că se transmite sfinţenia şi frământăturii. Păziţi neântinată această ungere!(Cateheza a3-a mistagogică"Despre ungerea cu Sfântul Mir" Sf. Chiril al Ierusalimului)
Cuvinte de folos. Despre Sfânta Taină a Botezului !
"Sau nu ştiţi că oricâţi ne-am botezat în Hristos Iisus, ne-am botezat întru moartea Lui? Ne-am ]ngropat prin botez ]mpreun[ cu El ]ntru moarte" şi celelalte.(Citire din Epistola către Romani 6:3-4.)
"Botezul este moartea omului vechi şi învierea împreună cu Hristos." Sf.Maxim Mărturisitorul
"Pentru că natura omului este dublă, el fiind alcătuit din sflet şi trup, dublăeste curăţirea: una netrupească pentru suflet, iar alta trupească pentru trup. Apa curăţeşte trupul. iar Duhul pecetluieşte sufletul ca să ne apropiem de Dumnezeu, fiindu-ne stropită inima de Duhul şi fiindune spălat trupul cu apă curată." ( Sfântul Chiril al Ierusalimului)
" dar dacă cineva ar dori să cunoască pentru ce harul se dă prin apă, nu printrun alt element, acela să ia dumnezeieştile Scripturi şi va găsi răspuns. Apa este mare lucru şi cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume. Cerul este locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor, dar din apă este şi pământul. Înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârşite în cele şase zile, "Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei" Facere 1:2. Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul Evangheliilor. Prin urmare se eliberează Israel din mâna lui Faraon, iar prin baia apei în cuvântul lui Dumnezeu se eliberează lumea de păcate. Oriunde este vreo alianţă cu cineva, acolo este şi apa. După potop sa făcut legământul cu Noe(Facere 9:9). Legământul din Muntele Sinai cu Israel sa sfinţit tot cu apă, cu lână roşie şi cu isop (Evrei 9:19). Ilie se înalţă la cer, dar nu fără apă, căci mai întâi trece Iordanul, apoi conduce spre cer carul tras de cai(IV Regi 2,8,11). Arhiereul s-a spalăt mai întâi, apoi tămâiază. Aron s-a spălat mai întâi, apoi a ajuns arhiereu(Levetic 8:6-7). Căci cum era cu putinţă să se roage pentru alţii unul care nu era curăţit cu apă? Un simbol al Botezului era spălătorul ce se găsea înlăuntrul cortului(Ieşire 40,7,27-28.)"
"Botezul era sfârşitul Vechiului Testament şi începutul Noului testament. Ioan este începătorul, Ioan decât care mai mare nu este nici unul între cei născuţi din femei(Matei 11:11). El este sfârşitul profeţilor, deoarece "Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan"(Matei 11:13). Ioan este începutul faptelor evanghelice. În Evanghelia după Marcu este scris:"Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos"(Marcu 1:1) şi celelalte; apoi: "Ioan boteza în pustie"(Marcu 1:1). (Cateheza III-a"Către cei care au să se lumineze." Sfântul Chiril al Ierusalimului).
"Botezul este moartea omului vechi şi învierea împreună cu Hristos." Sf.Maxim Mărturisitorul
"Pentru că natura omului este dublă, el fiind alcătuit din sflet şi trup, dublăeste curăţirea: una netrupească pentru suflet, iar alta trupească pentru trup. Apa curăţeşte trupul. iar Duhul pecetluieşte sufletul ca să ne apropiem de Dumnezeu, fiindu-ne stropită inima de Duhul şi fiindune spălat trupul cu apă curată." ( Sfântul Chiril al Ierusalimului)
" dar dacă cineva ar dori să cunoască pentru ce harul se dă prin apă, nu printrun alt element, acela să ia dumnezeieştile Scripturi şi va găsi răspuns. Apa este mare lucru şi cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume. Cerul este locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor, dar din apă este şi pământul. Înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârşite în cele şase zile, "Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei" Facere 1:2. Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul Evangheliilor. Prin urmare se eliberează Israel din mâna lui Faraon, iar prin baia apei în cuvântul lui Dumnezeu se eliberează lumea de păcate. Oriunde este vreo alianţă cu cineva, acolo este şi apa. După potop sa făcut legământul cu Noe(Facere 9:9). Legământul din Muntele Sinai cu Israel sa sfinţit tot cu apă, cu lână roşie şi cu isop (Evrei 9:19). Ilie se înalţă la cer, dar nu fără apă, căci mai întâi trece Iordanul, apoi conduce spre cer carul tras de cai(IV Regi 2,8,11). Arhiereul s-a spalăt mai întâi, apoi tămâiază. Aron s-a spălat mai întâi, apoi a ajuns arhiereu(Levetic 8:6-7). Căci cum era cu putinţă să se roage pentru alţii unul care nu era curăţit cu apă? Un simbol al Botezului era spălătorul ce se găsea înlăuntrul cortului(Ieşire 40,7,27-28.)"
"Botezul era sfârşitul Vechiului Testament şi începutul Noului testament. Ioan este începătorul, Ioan decât care mai mare nu este nici unul între cei născuţi din femei(Matei 11:11). El este sfârşitul profeţilor, deoarece "Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan"(Matei 11:13). Ioan este începutul faptelor evanghelice. În Evanghelia după Marcu este scris:"Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos"(Marcu 1:1) şi celelalte; apoi: "Ioan boteza în pustie"(Marcu 1:1). (Cateheza III-a"Către cei care au să se lumineze." Sfântul Chiril al Ierusalimului).
joi, 10 februarie 2011
TAINA SFÂNTULUI BOTEZ ŞI SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII !
BOTEZUL
165. Cine poate boteza?
Dreptul de a săvârşi Botezul îl are numai episcopul sau preotul (Can. 46-50, ale Sf. Apostoli). În lipsa de preot poate boteza şi călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creştin, bărbat sau femeie şi chiar tatăl pruncului. Cum? - Afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfântă a Botezului: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin» (Can. 44-45 al Sf. Nichifor Mărturisitorul şi Mărturisirea Ortodoxă, partea I, Răspuns la întreb. 103, trad. cit. p. 93). Dar dacă cel botezat astfel râmâne în viaţă, atunci preotul este dator săi citească toată rânduiala Botezului, după rânduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte, adică nu se mai citesc exorcismele şi nu se mai face Sfintirea apei, ci numai îl miruieste cu Sf. Mir, citindu-i rugaciunile care urmează de aici înainte (Ghenadie, fost Episcop de Arges, Liturgica, Buc. 1877, p. 182; Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Ed. Inst. Biblic, Bucuresti, 1980, p. 356).
166. Unde se săvârşeşte Botezul?
În pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar in paraclisele din casele particulare (Can. 59, Sinod. VI ecum. si Can. 31 al aceluiasi Sinod). Numai în cazuri cu totul rare şi de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte pentru prunc etc., se îngăduie săvârşirea Botezului în case.
167. Cand se savarseste Botezul?
Pentru Botezul pruncilor, nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se întâmple să moară nebotezati. Dacă pruncul e firav şi există temere că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere (Con. 38 al Sf. Nichifor Marturisitorul; Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 61 si 62 (trad. rom, p. 72, 77); Rugăciune la însemnarea pruncului când i se pune numele a opta zi după naştere, în Molitfelnic (editia 1984, p. 13-14)). Dacă nu, Botezul se face de obicei la opt zile dupa naşterea pruncului, sau în orice zi de sărbătoare după Liturghie.
168. Ce sunt naşii ? Care e rostul lor la Botez şi care sunt datoriile lor faţă de fini?
Naşii sunt persoanele în vârstă care însoţesc pe prunc la Botez, răspunzând şi făcând cuvenita marturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sunt parinţii sufleteşti ai pruncului, nascandu-l pentru viaţa cea nouă, în Duhul, aşa cum parinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind ca pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios (Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericeasca, VII, 3, trad. rom. de Pr. C. Iordachescu, 1932, p. 150-152 si Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 76).
Naşul trebuie să fie creştin ortodox (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p.73 si Randuiala înaintea Sf. Botez, în„Molitfelnic”, ed. 1937, p. 14) şi bun credincios, în vârsta şi de acelasi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi parintii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morala a finului său şi la vremea cuvenită sa-l înveţe adevărurile credinţei creştine. Sa-i fie învăţător şi îndrumător în cele sufleteşti, sârguindu-se a face din el un bun credincios şi vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rândul său, finul este dator să asculte pe naş şi sa-l respecte, la fel ca pe parinţii săi după trup.
169. Înainte de slujba Botezului ce rânduială se îndeplineşte pentru cel ce vine să se boteze?
Se îndeplineşte mai întâi Rânduiala la facerea catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rânduiala se face în faţa uşilor bisericii, în pridvor, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de pacatul stramoşesc, nu e madular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului ale carui usi ni le deschide numai Botezul (Simion al Tesalonicului, Despre tarnosirea bisericii, cap. 155, trad. rom. p. 129).
170. Care sunt partile principale ale slujbei facerii catehumenului?
Sunt: exorcismele, lepadarile şi împreunarea cu Hristos.
171. Ce sunt exorcismele?
Sunt trei rugăciuni în care preotul roaga pe Dumnezeu să îndepărteze de la catehumen toata puterea cea rea a diavolului.
172. Dar lepădările şi împreunarea cu Hristos ce sunt?
Sunt întreita lepădare a catehumenului sau a naşului, în numele catehumenului, de satana, urmată de întreita lui asigurare ca s-a unit cu Hristos.
În timpul lepădărilor, catehumenul e întors cu fata spre Apus sufland şi scuipând într-acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine întunericul, ci şi locaşul celui rău, al lui satana, care e numit şi„stăpânitorul întunericului”(Luca 22, 32; Efes. 6, 6, 12; Col. 1, 13). Urmând deci cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă „să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12), catehumenul scuipă pe diavol, în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de faptele lui, adică de păcate. Şi, dimpotrivă, atunci când catehumenul (naşul) mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre Răsărit, căci într-acolo era zidit Raiul (Fac. 2,8), din care au fost izgoniti primii oameni în urma păcatului şi pe care ni-l deschide iarăşi Botezul şi tot de acolo ne răsare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a şi venit Lumina cea adevărată a sufletelor, Hristos, Care este numit adesea „Soarele dreptatii” sau „Răsăritul cel de sus” (Luca 1, 78, comp. si Zah. 3, 3, 8; 6, 12 si Mal. 4, 2. Vezi si troparul Craciunului) (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 1 mistagogigă, 4-9 (trad. rom. cit., p. 543-547); Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintete Taine, cap. 62 (trad. rom. p.74); N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. de Pr. T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 31 s.u.). Unirea cu Hristos se face prin credinţă, iar dovada se face prin marturisirea credinţei creştine, adică prin rostirea Crezului. (Când cel ce se botează e prunc, Crezul trebuie sa-l spună naşul, în numele pruncului, iar nu altcineva).
173. Cum trebuie înţelese exorcismele şi lepădarile de la Botez?
Exorcismele şi lepădările nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cei ce vin la Botez ca stăpaniţi cu adevarat de diavol, cum sunt demoniacii, îndrăciţii sau cei munciti de duhuri necurate, ele vor să spună numai ca cel ce nu-L are încă pe Hristos se află în robia păcatului, şi deci în puterea diavolului, care stăpâneşte pe cei în păcat, sau în afara harului (Efes. 2, 2). Din aceasta robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecandu-l sub puterea lui Hristos, Stăpânul nostru cel adevarat şi bun.
174. Care e prima parte de seamă a slujbei Botezului?
Este sfinţirea apei pentru botez, printr-o ectenie şi o lungă si frumoasă molitvă, în care preotul se roagă pentru sine însuşi, ca Dumnezeu sa-i ajute să săvârşească cu vrednicie Sfânta Taina, pentru cel ce se botează şi pentru sfinţirea apei prin harul şi puterea Sfântului Duh.
175. Care e a doua parte de seamă a slujbei Botezului şi ce simbolizează ea?
Este ungerea celui ce se botează cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 si Evr. 1, 9) pe frunte, piept, la mâini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvântat atunci de către preot, printr-o rugăciune deosebită, şi din el preotul toarnă în apa botezului, de trei ori, crucis. Ungerea înseamnă mai multe lucruri:
a) Întâi, ca untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semnul milei şi al bunătăţii dumnezeiesti, prin care catehumenul a fost izbavit din noianul păcatelor, aşa cum ramura de maslin, adusă de porumbel lui Noe, era semnul împăcării mâniei dumnezeieşti şi al izbavirii din potop (Fac. 8, 11). Căci apa potopului a fost preânchipuirea Botezului, precum ne învaţă Sf. Apostol Petru (I Petru 3, 20-21), iar porumbelul preînchipuia pe Duhul Sfânt (Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 77).
b) Al doilea, ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea veche arhiereii, împăraţii şi proorocii, cu care a fost uns însuşi Mântuitorul, „Unsul Domnului”(IRegi 10,1, 5;Isaia61, l;Luca4,18;Fapte 10,10, 38) şi la care ne-a facut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de „creştin” vine de la cuvântul grecesc Hristou, care înseamnă „uns”514 (A se vedea rugăciunea respectivă (pentru binecuvântarea untdelemnului) din Molitfelnic ed. 1984, p. 35; N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. p. 34).
c) Al treilea, ungerea închipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului, înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreuna cu El.
176. Care este a treia parte de seama a slujbei Botezului şi ce închipuie ea?
A treia şi cea mai de seama parte a slujbei Botezului este însăşi săvârşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului de către preot în apa sfinţită din cristelniţă, cu cuvintele: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N), în numele Tatalui (la întâia afundare) şi al Fiului (la a doua afundare) şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin» (la a treia afundare).
Această întreită afundare arată pe de o parte ca temeiul credinţei noastre e Sfânta Treime, iar pe de alta închipuie cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt (Matei 12, 40); prin afundarea în apă se închipuie moartea noastră pentru viaţa în păcat, de până aici, şi îngroparea noastră împreună cu Hristos; iar prin ieşirea din apă se închipuie învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea noua întru Hristos (Asezamintele Sf. Apostoli, cart. III, cap. 17 (trad. rom. cit., p. 100); Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, 12 si Cateheza II Mystag., trad. rom. cit., p. 98, 551-554; Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. si trad. rom. cit., cap. II, 3, p. 86; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, art. IV, cap. 9, trad. cit., p. 248; Sf. Gherman al Constantinopolului, op. si trad. rom. cat., p. 4-5; N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. cit., p. 26, 37 si u.); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62-64, trad. rom. p. 77, 79-80).
Prin Botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi Învierii lui Hristos, intrăm într-o viaţă nouă, suntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Rom. 6, 3-11).
Cristelniţa şi apa botezului este pentru noi mormânt şi maică duhovnicească, născându-ne pentru Hristos şi ţinând deci locul pântecelui celui curat al Fecioarei din care S-a născut Acesta(Sf. Simion al Tesalonicului, loc. cit).
UNGEREA CU SFÂNTUL MIR
177. Când se săvârşeşte a doua Taină, adică Ungerea cu Sfântul Mir?
În Biserica Ortodoxă această Sfântă Taină se împărtăşeşte creştinului îndată dupa Botez; de aceea, rânduiala ei nu alcătuieşte o slujbă aparte, de sine statatoare, ci e împreunată cu aceea a Botezului, ca o prelungire a ei.
178. Ce este Sfântul Mir?
Este untdelemnul amestecat cu mirodenii, pregătit (fiert) după o rânduiala anumită în fiecare an, în primele trei zile din săptămâna Patimilor şi sfinţit de către Patriarhul Ţării, joi în aceeaşi săptămână, la Liturghie. Se împarte episcopilor şi tuturor bisericilor. Prin mulţimea mirodeniilor din care e făcut, el închipuie mulţimea şi felurimea darurilor şi puterilor Sfântului Duh (Ibidem, cap. 65, 71, trad. rom. p. 80 şi 84). Sfântul Mir e folosit nu numai la a doua Taină, după Botez, ci şi la sfinţirea antimiselor şi a bisericilor.
179. Cum se face ungerea cu Sf. Mir şi ce închipuie ea?
După săvârşirea Botezului, preotul citeste îndată o rugăciune în care roagă pe Dumnezeu să învredniceasca pe noul botezat de darul ungerii cu Sfântul Mir şi de împărtăşirea cu Sfintele Daruri. Apoi îl unge cu Sfântul Mir, făcându-i semnul crucii: la frunte, pentru Sfinţirea minţii şi a gândurilor; la ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea simţurilor; la piept şi pe spate, pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor; la mâini şi pe picioare, pentru Sfinţirea faptelor şi a cailor creştinului. De fiecare dată zice cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”. Aceste cuvinte sunt luate din a doua epistola a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, unde spune: „Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi, Dumnezeu este, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului întru inimile noastre” (11 Cor. 1, 21-22).
Ungerea aceasta este deci semnul darului Sfântului Duh, Care S-a pogorât în chip vazut asupra Mântuitorului şi asupra Sfinţilor Apostoli şi Care acum ni se dă şi nouă, după botez, în chip nevăzut (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a treia mystagogica, 1-4 trad. rom. cit. p. 555-558); Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica cart. IV, cap. 9, (trad. rom. cit., p. 252); Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 64, trad. rom. p. 80; vezi şi Ruigăciunile Sfinţirii Sf. Mir). Prin ungere, noul botezat este un nou Hristos, adică uns al Domnului, caci cuvântul grecesc XPISTOU înseamnă uns (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 43 şi cap. 65, trad. rom. p. 64 si 80, 83, comp. şi N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. III, trad. rom. p. 71-80 (unde sunt zugrăvite cu deosebită maiestrie efectele sau roadele Sf. Mir pentru viaţa duhovnicească)).
180. Care sunt părţile următoare ale slujbei?
Înconjurarea mesei botezului, spalarea pruncului şi tunderea părului.
181. Cum se săvârşeşte şi ce semnifică înconjurarea mesei botezului?
Slujitorii, împreună cu naşul şi pruncul, înconjoară de trei ori cristelniţa şi masa pe care este Sfânta Evanghelie, cântănd imnul: „Caţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia”, luat din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni (3, 27). Această inconjurare, în forma de horă, este semnul bucuriei Bisericii pentru primirea în sânul ei a unui nou credincios al lui Hristos. După aceasta, se citeste Apostolul din epistola către Romani (6, 3-11), în care Sfântul Apostol Pavel arată însemnătatea şi efectele botezului, apoi Evanghelia de la Sfântul Matei (28, 19, 20), în care se cuprind cuvintele cu care Mântuitorul a întemeiat Taina Botezului.
182. Cum şi pentru ce se face spălarea pruncului, după ce a fost uns cu Sfântul Mir?
După ce preotul rosteşte mai multe rugăciuni pentru păstrarea neştirbită a darurilor Botezului şi Sfântului Mir în noul botezat, udă în apă faşa pruncului şi stropeşte întâi faţa acestuia, apoi spală toate locurile unde a fost uns cu Sfântul Mir, ştergând Mirul rămas, pentru a-l feri de o eventuala pângărire.
183. Cum şi pentru ce se face tunderea părului la cel ce se botează?
Dupa alte rugăciuni, preotul taie cruciş câteva fire din creştetul pruncului şi le pune în cristelniţă rostind cuvintele: „Se tunde robul (roaba) lui Dumnezeu (N) în numele Tatalui...” etc. La popoarele vechi, părul capului era privit ca un semn al puterii şi tăriei bărbateşti (Jud. 16,18-20); de aceea tunderea lui închipuie predarea desăvârşită a noului botezat în stăpânirea şi sub ascultarea lui Dumnezeu, întru Care s-a botezat şi Care-i este de acum cap sau conducător. Fiind făcută cruciş, tunderea e şi pecetea lui Hristos; iar întrucât părul este un produs al trupului, tunderea lui alcătuieşte şi o pârgă sau o jertfă a trupului omenesc, adusă lui Hristos, de aceea, părul tăiat nici nu se aruncă oriunde, ci se pune în loc curat, de obicei în cristelniţă (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, c. 67, trad. rom. p. 80-81).
184. Cum se termină slujba Botezului şi a Ungerii cu Sfântul Mir?
Se termină cu o scurtă ectenie întreită pentru prunc şi pentru naş, după care se face otpustul. Preotul împărtăşeşte apoi pe prunc cu Sfintele Taine în faţa uşilor împărăteşti.
Astfel, după ce pruncul s-a curăţit de păcatul strămoşesc prin Botez şi după ce, apoi, a dobândit pecetea darului Sfântului Duh, primeşte Sfânta Împărtăşanie, căci aceasta este sfârşitul şi coroana Tainelor; prin ea noul creştin se uneşte desăvârşit cu Hristos, devenind astfel mădular deplin şi adevărat al Bisericii, Trupul lui Hristos (Comp. Sf. Simion al Tesalonicului, ibidem, cap. 68, trad. rom. p. 81).
Bibliografie: "INVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)