TAINA SFINTEI SPOVEDANII ŞI TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII

TAINA SFINTEI SPOVEDANII

185. Cine poate spovedi sau primi mărturisirea păcatelor?
Numai acela care are puterea si dreptul de a dezlega, adica episcopul şi preotul, caci numai apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii şi preoţii, le-a dat Hristos puterea şi porunca de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor (Matei 18,18; Ioan, 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligaţia preoţilor de a cerceta felul greşelilor marturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite.
Preotul deţine această putere în virtutea harului hirotoniei în treapta de preot, iar dreptul de a pune în lucrare această putere il are prin hirotesia în duhovnic. Este bine să nu schimbam duhovnicul decât la caz de mare nevoie, de pilda când se schimba preotul sau când ne mutam în altă parohie(sat sau oraş).
186. Cine trebuie să se spovedească?
Toţi trebuie sa ne spovedim, chiar şi aceia cărora mi se pare că nu greşim şi nu păcătuim cu nimic. Aşa ne învaţă Sf. Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: "Daca zicem că păcat nu avem, ne amagim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă marturisim păcatele noastre, El credincios este şi drept ca să ne ierte noua păcatele şi să ne curăţească pe noi de toata nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9).
Mai cu seamă bolnavii să se ingrijeasca a se spovedi şi împărtăşi, pentru ca sfârşitul să nu-i prindă fără de veste, nepregătiţi, adică nespovediţi şi negrijiţi.
187. Cum trebuie facută mărturisirea păcatelor, adică spovedania?
Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie:
a) Completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite după botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, şi sa nu ascundă nimic din cele făptuite;
b) Sinceră şi făcută de bunavoie;
c) Secretă (facută în taină, adică marturisită împreună cu duhovnicul);
d) Cu umilintă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinta sinceră de a nu le mai face. Simpla marturisire sau înşirare a păcatelor fără pocaintă adevărată şi fără hotărâre de indreptare nu aduce iertarea păcatelor, caci zice Domnul: "De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel" (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o marturisire pana la alta, crestinul sa se osteneasca a-şi îndrepta cât mai mult viaţa, desăvarşindu-se mereu în virtute.
188. Când şi de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?
Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a ne uşura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului şi nădejdea iertarii. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât este mai bine.
De obicei însă spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învata să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Paştelui, al Craciunului, al Sfintei - Marii şi al Sfinţilor Apostoli. Cei mai înaintaţi în cuvioşie şi în evlavie să se spovedească în fiecare lună, iar ceilalţi, cel putin o data pe an, şi anume în Postul Paresimilor. Dar să nu amânăm împlinirea acestei datorii creştineşti abia în săptămâna cea din urma a Postului, cum se întamplă de obicei; căci atunci şi preotul este ocupat cu săvârşirea sfintelor slujbe şi nici vreme de ajuns nu ne mai rămâne pentru împlinirea canonului ce ni se va da. Ci încă din cea dintai saptămână a Postului să alergăm la duhovnic şi să ne spovedim, ca să ne rămână timp de îndreptare şi de curăţire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtăşanii. Căci tot postul pentru aceea s-a şi orânduit, fiind el vreme de pocăinţă şi de îndreptare.
189. Care este locul cel mai potrivit unde se cuvine să se facă Mărturisirea?
Este biserica, şi anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică, pot fi spovediti acasă la ei sau dacă e grav bolnav la spital pe patul de boală.
190. Cum se face slujba Mărturisirii şi a dezlegării păcatelor?
Preotul, îmbrăcat cu epitrahil şi felon, zice obişnuitele rugăciuni începătoare, Psalmul 50 (psalmul mărturisirii şi al pocăinţei), troparele de umilinţă şi apoi două molitve, în care roaga pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedeşte. După aceasta, urmeaza marturisirea păcatelor făcute de cel ce se spovedeşte, fie că acesta răspunde la întrebările puse de preot, fie că mărturiseşte singur păcatele sale. Apoi cel ce se spovedeşte pleacă capul sub epitrahil, iar preotul citeşte rugaciunea de dezlegare: "Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), şi să-ţi lase ţie toate păcatele…", La sfârşit, dacă e cazul, duhovnicul rânduieşte şi canonul sau: epitimia, dupa felul pacatelor săvârşite.

191. Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie?
Epitimiile (canonul sau certarea) sunt mijloace de pocăinţă rânduite de duhovnic păcătosului care se spovedeşte, ca de pildă: rugăciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, înfrânări de la mâncăruri sau fapte şi altele. Cea mai aspră epitimie este oprirea de la împărtăşire pentru un anumit timp; Epitimiile nu urmăresc pedepsirea păcătosului, ci ispăşirea păcatelor şi îndreptarea păcătosului; ele sunt ajutoare, exercitii de întărire în virtute şi îndepartare de la păcat.
192. Cu care alta Taina e strâns legată taina Pocăinţei?
Cu Sf.Împărtăşanie, pentru că de regulă, împărtăşirea fără spovedanie (marturisire) nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se împărtăşi.


194. Când şi de câte ori pe an se cuvine să se împărtăşească credinciosul?
Împărtăşirea creştinului fiind strâns legată de spovedanie sau marturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveşte şi aici. Adăugăm ce spun despre acest lucru Povăţuirile din Liturghier: "Preoţii de enorie să înveţe pe poporenii lor ca, într-un cuget curat, atât parte bărbătească cât şi femeiască, de va fi cu putinta la praznice, iar de nu, negreşit în cele patru posturi de peste an, să se pregăteasca pentru Sfânta Împărtăşanie... Iar de vor vrea să se apropie de Sfânta Împărtăşanie şi afară de cele patru posturi obişnuite, să postească mai înainte... şi să se pregătească după rânduială, prin marturisirea păcatelor...". De dorit este ca fiecare creştin să se împărtăşeasca cât mai des, bineinţeles pregătindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).
195. Cine se poate împărtăşi?
Numai cei pregătiţi şi vrednici, căci aşa ne învaţă Sf. Apostol Pavel: "Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mânânce din pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mânâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului" (I Cor. 11, 28-29). La fel ne învaţă şi Sfinţii Părinţi.
În general, sunt opriţi de la împărtăşire cei vinovaţi de păcate grele (lepadare de credinţă, ucideri, desfrânare, curvii, furturi şi hoţii, cămătării (Can. 32 al Sf. Nichifor Marturisitorul (La Nic. Milas, op. cit., vol. II, part. II, p. 239), cei ce umbla cu farmece sau vrăji şi descântece), după cum scrie în Molitfelnic la învăţătura pentru canoanele de spovedanie, şi aceia pe care îi va găsi nevrednici duhovnicul. Dar chiar cei curaţi şi vrednici nu se pot împărtăşi fără pregătirea trebuincioasă.
196. Cum se cuvine să ne pregătim pentru împărtăşire?
Pregătirea pentru împărtăşire este trupească şi sufleteasca. Ea consta din:
a) spovedanie (mărturisirea păcatelor), fără de care nimeni nu se poate împărtăşi. Numai copiii până la vârsta de 7 ani sunt scutiţi de spovedanie;
b) împăcarea cu toţi. Să nu fi certat cu nimeni şi să nu ai nimic împotriva cuiva;
c) înfranarea de la orice pofta (împreunarea trupească) cel putin cu cateva zile înainte (Sf. Ap. Pavel, in Epist. 1 catre Cor., 7,5; Timotei, Episcopul Alexandriei, Can. 5 (la Milas, op. cit., trad. p. 152), Sf. Simion al Tesalonicului, Răsp. la intreb. 16, trad. rom. p. 315; Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42) şi abţinerea de la mâncare şi băutură în ziua împartaşirii; numai celor bolnavi pe moarte li se poate da Sfânta Împărtăşanie pe mâncate(Sf. Nichifor Marturisitorul, Can. 9, (la Nic. Milas, op. cit., trad. p. 231));
d) citirea pravilei pentru împărtăşire, adică a rugăciunilor pregătitoare pentru împărtăşirea cu vrednicie, pe care uneori le citeşte preotul în numele credincioşilor, în biserică, înainte de împărtăşire (Despre pravila de cuviincioasa pregătire sufletească şi trupească pentru împărtăşire, vezi mai pe larg în Povaţuirile din Liturghier, ed. 1987). (Vezi-le în Ceaslov sau în Cartea de Rugăciuni).
197. Când şi cum se împărtăşesc credincioşii (mirenii)?
Credincioşii (mirenii) se împărtăşesc afară din Altar, în faţa usilor împărăteşti, după ce se împărtăşesc sfinţiţii liturghisitori, anume atunci când răsună chemarea: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credintă şi cu dragoste să va apropiaţi". În fruntea lor, adică îndată după clerici, se împărtăşesc mai întai slujitorii bisericeşti inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi, citeţi sau cântăreţi, apoi călugării fără hirotonie şi în fine credincioşii de rând. La vremea cuvenită se apropie fiecare cu cuviinţă şi cu evlavie, în linişte şi cu buna rânduiala, întâi bărbaţii, începând cu cei mai bătrâni, apoi femeile şi în urmă copiii, ţinând în mână câte o lumânare aprinsă, în semn de bucurie şi cinste pentru Stăpânul Hristos al Carui Sfânt Trup şi Sânge îl vor primi în casa trupului şi a sufletului lor. înainte de a-i împărtăşi, preotul citeşte, în inimile lor şi în auzul tuturor, rugăciunile pe care le zic şi sfintiţii slujitori în altar în timpul împărtăşirii lor: "Cred, Doamne, şi marturisesc...", "Cinei Tale celei de taină..." şi "Nu spre judecată sau spre osândă…". Bun şi frumos este obiceiul vechi ca, înainte de împărtăşire, fiecare să-şi ceară iertare de la toţi cei din biserică, sărutând cei mai mici mâna celor mai mari în semn de supunere şi de respect (copiii faţă de parinţi, finii faţă de naşi). Spre deosebire de clerici, credincioşii primesc deodată atât Trupul cât şi Sângele Domnului din potir, cu linguriţa, din mâna preotului, care spune de fiecare data: "Se împărtăşeşte robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci".
În timpul când se împărtăşesc credincioşii, la strană se cântă chinonicul, adică imnul împărtăşirii: ""Trupul lui Hristos primiţi... " sau "Cinei Tale celei de taină...".
După împărtăşire fiecare îsi şterge buzele cu ştergarul din mâna preotului, sărută Sfântul Potir, ca pe însăşi coasta lui Hristos, din care a curs sânge şi apă, şi se închină mulţumind lui Dumnezeu. Apoi primeşte anafora, la Paşte artos sau "Paste mic", puţin vin pentru a-şi clati gura şi pentru ca să nu mănânce altceva după Sfânta împărtăşanie.
Cel ce a primit Sfânta împărtăşanie se cuvine să nu mai sărute icoane sau mâna cuiva, să nu scuipe pe jos şi să aibă grijă mai cu seama ca nici un cuvânt de ocară, de blestem, de clevetire sau orice vorbire deşartă să nu spurce gura sa, pentru cinstirea dumnezeiescului Trup şi Sânge pe care l-a primit în ea.
198. Cum se face împărtăşirea bolnavilor?
Bolnavii pot fi împărtăşiţi de preot afară din biserică, adică la casele lor, sau la spital, cu particele din Sfântul Trup, Sfinţit anume pentru acest scop în Joia Patimilor şi păstratîn Alfar, în chivotul de pe Sfânta Masă. În aceste cazuri, împărtăşirea se face după o rânduiala deosebită, înscrisă în Molitfelnic (Rânduiala, ce se face când se va întampla a se da foarte grabnic celui bolnav împărtăşirea). Nu se poate da însă Sfânta împărtăşanie bolnavilor cazuţi în stare de inconştienţa, nesimţire sau celor ieşiţi din minţi, nebuni.